De ce nu sunt plătiți profesorii de la simulările examenelor naționale 2025? Ministrul Daniel David: Simulările nu s-au plătit nici înainte. Să nu uităm că salariul pe care îl primim este un salariu pentru 8 ore pe zi

4.518 vizualizări
Valoarea tichetelor de creșă
Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com
Ministrul Educației și Cercetării a fost întrebat de ce nu sunt plătiți profesorii care participă la simulările examenelor naționale, iar răspunsul acestuia a fost că „simulările nu s-au plătit nici înainte”. Daniel David a spus, la prezentarea raportului săptămânal, „să nu uităm, încă o dată, că salariul pe care îl primim este un salariu pentru 8 ore pe zi. Nu se reduce doar la activitățile pe care le avem prin predare la clasă.”

Întrebare: De ce simulările examenelor naționale nu sunt plătite?

Daniel David: Înțeleg că n-au fost niciodată plătite. Să nu uităm, încă o dată, că salariul pe care îl primim este un salariu pentru 8 ore pe zi. Nu se reduce doar la activitățile pe care le avem prin predare la clasă. Nu știu de ce ridicăm problema acum, în condițiile în care nu este o schimbare care a avut loc. Simulările nu s-au plătit nici înainte.

Sorin Hagiu, directorul Şcolii Gimnaziale Giarmata din județul Timiș, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că la simularea examenelor naționale „presiunea din partea părinților este aceeași”. „Dacă (profesorii – n.red) sunt plătiți la examenele propriu-zise, de ce să nu fie plătiți și la simulare?”, spune acesta.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, este de părere că „nu mai există o diferență majoră între examenul în sine și simularea examenului respectiv”.

Informații de context

Ligia Deca, ministrul Educației, le-a mulțumit, luni, 25 martie 2024, profesorilor care au evaluat lucrările elevilor de la simularea pentru Evaluarea Națională și BAC 2024: „Știm efortul și le mulțumesc profesorilor pentru el”. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă și în contextul în care cadrele didactice care au corectat lucrările n-au fost remunerate pentru activitatea prestată.

Un profesor a avut de corectat, de regulă, 50 de lucrări de la simulările pentru Evaluarea Națională (EN VIII) și Bac 2024, inclusiv de acasă, a prevăzut procedura Ministerului Educației. Lucrările au fost scanate și încărcate pe platforma destinată evaluării digitalizate, conform sursei citate. În practică, numărul a ajuns și la 70-80 de lucrări, potrivit surselor Edupedu.ro.

Ce efort ar fi făcut ministerul dacă aloca 2 euro pe lucrare, să spunem, și plătea și simulările? Erau 800.000, cel mult 1.000.000 euro”, a spus Florin Tudose, profesor de logică, filozofie și sociologie la Liceul Teoretic Benjamin Franklin din București, într-o intervenție la TVR Info.

În martie 2024, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că profesorii care evaluează lucrările de la simularea examenului de Bacalaureat au un număr mare de lucrări și timpul este scurt: „Am primit sesizări în partea colegilor noștri vizavi de numărul de lucrări care le revin pe fiecare disciplină de examen”.

Aceasta a mai spus că Ministerul Educației „ar trebui să țină cont și de solicitările noastre, în numele colegilor noștri, de a se plăti participarea și la aceste simulări”. Liderul sindical a precizat că numărul mare de lucrări care trebuie să fie evaluate este o consecință a faptului că sunt puțini profesori corectori și „ajungem într-o situație oarecum de impas”.

Calendar Simulare Evaluare Națională 2025:
  • 17 martie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 18 martie 2025: Matematică – probă scrisă
  • 19 martie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 31 martie 2025: Comunicarea rezultatelor
Calendar Simulare Bacalaureat 2025:
  • 24 martie 2025: ⁠Limba și literatura română – probă scrisă
  • 25 martie 2025: ⁠Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
  • 26 martie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – probă scrisă
  • 27 martie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 8 aprilie 2025: Comunicarea rezultatelor

Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Director de școală: Dacă profesorii sunt plătiți la examenele propriu-zise, de ce să nu fie plătiți și la simulare? Presiunea din partea părinților este aceeași / Marius Nistor, FSE: Nu mai există o diferență majoră între examenul în sine și simularea examenului respectiv


10 comments
  1. Eu muncesc mai mult de 8 ore pe zi pentru şcoală! Ar trebui să mă plătească în plus!

  2. ce vremuri cumplite pentru profesori, sa fie condusi de un ministru care le cere sa munceasca efectiv 8 ore pe zi, macar in perioada examenelor sau evaluarilor.sa mai corecteze si ceva lucrari pe langa alea 18 ore de mers la serviciu, si asta doar cand nu sunt in vacanta, ca da e adevarat, unii profesionisti pot copilari pana la pensie cu vacante precum scolarii, nefiind curiosi cum ar fi ca salariat sa ai doar vreo 21-25 zile libere de concediu pe an. meditatiile in particular sunt la ordinea zilei, calitatea invatamantului este la un nivel rusinos si nejustificat de scazut, iar marea majoritate a corpului didactic este extenuata dupa 18 ore de prezenta efectiva la serviciu. restul pana la 40 de ore pe saptamana il aloca pentru meditatii platite si rareori impozitate. prea putini si prea rar isi mai rapsesc din timp sa mai corecteze vreo teza. jalnic

  3. 8 ore pe zi si sambata sau duminica herr ministru. Sa-ti organizezi olimpiadele si celelalte concursuri in cursul saptamanii daca esti ..

  4. Nu toate disciplinele sunt de examen. La muncă inegala, același salariu. Cei care nu corectează nu preiau responsabilitățile curente ale celor care corectează. Deci nu spuneți prostii.

  5. Are dreptate d-ul David, simularile nu s-au platit nici in trecut.
    Particip de ani de zile la simulari, si la examenul de bacalaureat.
    Trebuie sa recunoastem ca o singura persoana face cam toata treaba in comisie unde ar trebui sa munceasca toti membrii. Restul sunt trecuti pe lista doar ca sa primeasca bani.
    Te incadrezi perfect in programul de 8 ore. Mapa ajunge in timp util, poti pregati intregul dosar pt toate probele din prima zi. Ai timp sa verifici salile cu tot echipamentul de scanat, supravegheat, listele pe usi, etc. Ca asistenti suntem selectati din ziua respectiva care avem ore, si oricum trebuie sa venim la munca. Iar la corectat, sunt colegi care stau cate 4 ore la o lucrare….. se vede in aplicatie.
    Dragi colegi, nu stiu dupa ce vremuri plangeti, dar ar trebui sa ne obisnuim si cu munca.

    1. Păi pe același principiu de ce examenele propriu zise se plătesc?

      Simularea examenelor este identică ca și activitate cu examenele reale.

  6. 8 ore/zi = de la 8 la 16. Dacă termin orele la 13, particip la simulare până la ors 16. După ora 16 să corecteze tovarășii din minister.

  7. Sa nu uitam ca orele de activitate măresc sau scad acest salariu pentru ca altfel cei care au ore în plus se suprapun cu cele 18 ore standard raportate la 8 ore pe zi.Deci?Cei care au mai mult de 18 ore de predare-evaluare-supraveghere sunt în afara legii?Apare o neconcordanta aici.Peste tot in lume ,orele suplimentare de activitate didactică au fost renumerate dar domnul David arunca pisica moarta în curtea vecinilor.

    1. Stimabile, țara noastră este aproape în colaps economic. Pricepe odată că numai sunt bani și pentru pretențiile dumneavoastră. Deja Uniunea Europeană, ne va băga la categoria „junk”, adică nu vom mai fi eligibili pentru investiții în niciun domeniu, pentru că majoritatea dintre voi ați votat PSD, PNL, UDMR, doar ca v-au promis miere și lapte și din cauza lor și a voastră suntem în colaps financiar. Numai cerșiți bani, că nu veți mai primi nimic în plus. Ziceți „merci”, dacă vă veți lua salariile și luna asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Concursuri de promovare a științei la gimnaziu și liceu, organizate de platforma de cercetare de la Măgurele. Elevii pot propune experimente, pot face interviuri cu cercetători sau studii cu măsurători proprii până pe 19 mai

Platforma de educație și cercetare de la Măgurele, care reunește mai multe universități și institute de cercetare din țară, anunță 6 activități de științe și promovarea acestora, pentru elevii și…
Vezi articolul

Conducerea CNATDCU a respins propunerile Ministerului Educației de modificare a metodologiei de soluționare a sesizărilor de plagiat. Mircea Dumitru: Verificarea integrală a unei teze de doctorat la fiecare sesizare nouă care apare nu poate fi pusă în practică. Cîmpeanu ne-a invitat să venim cu propunerile noastre

Consiliul General al CNATDCU a respins astăzi, cu 15 voturi din 18 membri prezenți, propunerile de modificare a metodologiei de soluționare a sesizărilor de plagiat și a regulamentului de funcționare…
Vezi articolul

Guvernul României: Definirea manualului şcolar ca „bun de interes public” și „principal instrument de lucru al elevului” nu mai reflectă actualitatea realității din societate

„Definirea manualului şcolar ca „bun de interes public” și „principal instrument de lucru al elevului” nu mai reflectă actualitatea realității din societatea națională și internațională, raportat la diversitatea și importanţa…
Vezi articolul
Desființarea titularizării

VIDEO Povestea pactului pentru educație propus de Tudor Chirilă și răspunsurile politicienilor din guvernările Dăncilă și Orban: Reforma în educație nu interesează pe nimeni. Ce-i interesează este să aibă alegeri anticipate, conservarea puterii. Noi mai stăm o tură

„Cu pactul meu pe educație în cap, am deschis această discuție și cu Raluca Turcan și am întrebat-o: dar de ce nu luăm ceva ce este bun și nu conservăm…
Vezi articolul

Autoritățile sunt consecvente în a transforma ARACIP într-o instituție controlată de interesele unor persoane fără competență în asigurarea calități – Robert Avram, președinte interimar al Consiliului Elevilor, reacție la noul proiect de organizare a Agenției de acreditare a școlilor / Solicită retragerea proiectului

Autoritățile sunt consecvente în a transforma ARACIP într-o instituție controlată de interesele unor persoane fără competență în asigurarea calități, potrivit lui Robern Avram, președintele interimar al Consiliului Național al Elevilor.…
Vezi articolul