În clasa a IX-a sunt înscriși elevi, nu note

10.520 de vizualizări
Prof. Dr. Silvia Moraru
Recent s-au dat publicității rezultatele repartizării computerizate a absolvenților claselor a VIII-a, realizată conform unui algoritm centralizat la nivel național. Cu acest prilej s-au întocmit și clasamente ale celor mai bune școli din România. Am aflat astfel că la o școală ultima medie de admitere a fost 9,98.

Opinia mea este că, dacă nu ar fi tragic, ar fi de râs. În sfârșit, cred că suntem pe primul loc în Europa, sau poate în lume, când într-o școală preuniversitară, în condițiile în care învățământul de 10 ani este obligatoriu, toți elevii înscriși în clasa a IX-a sunt, practic, geniali. Cum s-a ajuns la această performanță? Ce se întâmplă în celelalte școli din România?

Și pentru că sunt multe comentarii prezentate în spațiul public în legătură cu aceste lucruri, cred că este momentul să exprim și eu câteva opinii.

Îmi desfășor activitatea în domeniul învățământului românesc de peste patru decenii. Sunt profesor și, practic, în toți acești ani nu am lipsit în nici un moment de la catedră. În același timp, am fost vreme de aproape 13 ani director al unuia dintre cele mai apreciate licee de stat din România, Colegiul Național „Tudor Vianu”. În acea vreme se spunea că respectiva școală este fabrica de olimpici ai României.

Activitatea didactică, în calitate de profesor de chimie, dar și cea de manager mi-au adus cele mai mari satisfacții profesionale, recunoscute atât pe plan intern, cât și internațional.

Nu intenționez să detaliez provocările profesionale la care am găsit soluții în toată această perioadă. Menționez doar faptul că, după ce am avut posibilitatea să mă familiarizez cu sisteme diverse de învățământ, din mai multe țări, mi-am dat seama că a pregăti doar olimpici, cu vaste cunoștințe teoretice, nu trebuie să reprezinte un scop în sine. Mai ales atunci când acest lucru are la bază o selecție discriminatorie, promovată și încurajată de stat, având la bază, în fond, calitățile native ale unor elevi, dedicația unor profesori, dar și sprijinul substanțial al unor părinți.

Tocmai de aceea, Liceul Teoretic Național, școala privată pe care am fondat-o acum opt ani și unde sunt pregătiți peste 300 de copii, de la grădiniță până la elevi din clasa a XII-a, are la bază experiența acumulată atât de mine, cât și de un colectiv foarte valoros de cadre didactice și înglobează practicile existente, în prezent, în întreaga lume pentru modernizarea învățământului.

Din această perspectivă afirm că în cadrul școlii private pe care am fondat-o, în clasa a IX-a sunt înscriși elevi și nu note.

Mi se pare odios să constatăm că în toate discuțiile publice se vorbește doar despre note și nu despre elevi. Experiența mi-a arătat că mulți elevi și familiile lor aveau cunoștințe vagi despre școlile în care urmau să se înscrie. Tocmai de aceea cred că este inacceptabil ca un elev să fie înscris la Liceul Teoretic Național fără să cunoască detalii privind Modelul educațional propriu al LTN, valorile promovate de școala noastră, campusul școlar, profesorii și viitorii colegi. În același timp, cunoașterea de către noi a familiei, a preocupărilor și așteptărilor lor de la școală mi se par indispensabile.

Vreau să fie foarte clar: și pentru Liceul Teoretic Național, pregătirea academică este prioritatea de bază. Rezultatele obținute la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat stau mărturie în acest sens. În același timp suntem, însă, preocupați de progresul școlar realizat de elevii noștri și, mai ales, de pregătirea lor pentru viață, nu doar pentru o meserie sau o profesie.

În întreaga noastră activitate avem în vedere că fără afirmarea permanentă a personalității elevilor și dezvoltarea creativității acestora, integrarea lor socială și afirmarea profesională într-o societate viitoare despre care nu știm cum va arăta va fi foarte greu, dacă nu imposibil, de realizat.

Revenind la subiectul acestei intervenții publice, reafirmăm necesitatea de a se elimina examenul de Evaluare Națională, în condițiile în care învățământul de 10 ani este obligatoriu, iar școala nu trebuie, în nici un caz, să înscrie note, ci elevi, cu aptitudini și aspirații diferite, cu familii care trebuie să îi sprijine. Despre cum ar trebui realizat acest lucru și care ar trebui să fie rolul școlilor preuniversitare vom discuta într-o intervenție viitoare.

În acest context, experiența unelor școli private preuniversitare care își desfășoară activitatea după curriculumul românesc poate fi un bun exemplu.

____________________

Despre autor:

Prof. dr. Silvia Moraru este profesor gradul I, iar din anul 2011 deține titlul de doctor în fizică
educațională. Ministerul Educației Naționale i-a acordat Diploma ”Gheorghe Lazăr” clasa I, (iunie 2006) și Diploma de merit pentru Management Educațional (2006). Între anii 1999-2011 a fost director al Colegiului Național ”Tudor Vianu”. Aici a înființat ”Centrul de Excelență” unde au fost cuprinși zeci de elevi olimpici care au obținut sute de premii la olimpiadele și concursurile organizate pe plan intern și internațional.

În anul 2012 a fondat Liceul Teoretic Național, o școală privată din București unde în prezent peste 300 de copii și elevi sunt școlarizați de la grădiniță până la clasa a XII-a, fiind și directorul acestei unități de învățământ.


11 comments
  1. Este normal ca un copil caruia ii plac științele naturii (este doar un exemplu ) și vrea să urmeze o profesie bazata pe aceste materii, sa nu poată intra la acest profil deoarece nu are media peste 8.50 (doar exemplu)? Adică trebuie sa fim toți de 10 și 9 ca sa urmam un drum care ne place? Ce se întâmplă cu acei elevi cu adevărat pasionați ? Sunt plasați de un algoritm pe unde apuca? Liceul ar trebui sa îi pregătească pe acești elevi pentru ce vor să facă cu adevărat în viața, nu sa fie doar un culoar de trecere spre o facultate sau un deadend pentru școală. Nu fabricam olimpici, fabricam roboti! Acești copii de 10 pe linie, câți din ei au învățat de plăcere la toate materiile?

  2. Ne grăbim sa numim geniali niște elevi care au luat note f f mari la examenul de evaluare națională?!
    Subiectele au fost de nivel mediu cum trebuie sa fie la un astfel de examen! Sau… o fi fost olimpiada națională și eu n-am aflat?!

  3. Doamnei i se pare firesc sa își păstreze la liceul privat toți elevii din gimnaziu. Ei nu reprezinta note, dar la liceele private, ei reprezinta BANI.
    Însă în cazul majorității elevilor de clasa a opta, este vorba de învățământ de stat. Doar nu o sa ții cu forta elevii sa urmeze profilele de liceu din unitatea școlară la care au urmat gimnaziul.
    Este dreptul lor sa aleagă profilul și liceul, care sa ii pregătească pentru bacalaureat si facultate.

  4. Vai ce ne mai mândrim cu olimpicii ” noștri”….din școlile de elita. Ce aport au ei la evoluția societății ?Zero. Pleacă mâncând pamantu’ la 18 ani. În același timp masa mare de elevi sunt pe nicaieri la terminarea cls8. Liceul s-a devalorizat continuu, cunosc copii care nu au putut efectiv sa invate tabla înmulțirii in 8 ani și sunt acum la liceu. Nu, nu cunoașteți situațiile astea, nu numai sistemul e rău, cauzele declinului sunt multiple și trebuie privite cu curaj in fata. Asta e ,nu avem curaj.

  5. Mulțumim d-na Silvia pentru exemplu dat. Ar fi un început bun având în vedere faptul că scoala de 10 ani este obligatorie, iar fiind un pic mai mari și-ar fi descoperit în acest timp și aptitudinile și ar fi reușit singur sa descopere ce li se potrivește sa urmeze mai departe.

  6. Pentru 9000 euro pe an, va cred ca sunt inscrisi elevi, nu note, elevi cu parinti capabili sa suporte astfel de costuri. In Romania, scoala privata costa dublu, daca nu chiar triplu fata de scolile private din alte tari mai civilizate. Ma refer la costurile pentru cei rezidenti, nu costurile suportate de straini.

    Chiar ma asteptam sa vad un articol dinspre privat. Am ramas surprinsa sa descopar Liceul Pheonix, despre care auzisem ca nu-i prea scump dar nu am reusit sa aflu cu exactitate care este taxa, am discutat cu alti parinti si fiecaruia i se solicitase alta suma pt inscriere. Am contactat liceul Phoenix in urma cu vreo doua zile pentru inscriere la clasa aIXa, m-au intrebat daca-i fata sau baiat, media de admitere… unii parinti mi-au spus ca li s-a transmis ca nu mai au locuri disponibile desi fusesera programati in vederea inscrierii, unul dintre cei refuzati avea media de admitere peste 8 … la telefon mi s-a spus ca mai au locuri dar nu accepta sub media 7 … in fine, concluzia, cel cu media peste 8 fusese refuzat pentru ca era baiat.

  7. Revin cu un update referitor la costul liceului: ce am postat anterior este eronat, ne este 19.000 euro pt 4 ani de liceu. Taxele totale pt 4 ani de liceu sunt dupa cum urmeaza:
    Taxa școlară anuală pentru ciclul inferior al liceului – clasele a IX-a și a X-a, este de 8950 €.
    Taxa școlară anuală pentru ciclul superior al liceului – clasele a XI-a și a XII-a, este de 9550 €.
    Total 4 ani de liceu: 37.000 euro.

    1. Subscriu! la peste 9000 euro/an/elev tx de scolarizare cred si eu ca faci performanta (materiale didactice de top, atragere profesori cu palmares pegagogic si profesional, etc)
      TOTUSI, taxele sunt prohibitive pentru marea majoritate a parintilor copiilor cu rezultate bune dar cu dorinta de a-si contura un viitor scolar. Si daca mai ai si 2-3 copii, cu atat mai mult nu mai poti sustine financiar taxele si pentru acestia. Nu e vorba ca „strugurii sunt acri când nu ajungi la ei”, dar totuși vorbim doar de un nivel liceal, nicidecum despre o facultate unde te formezi si specializezi ca viitor profesionist.
      Prefer sa strâng banii pe care i-aș plăti unui liceu privat în RO și să îmi susțin copilul într-o facultate europeană. Și chiar și în această variantă, s-ar putea ca, dpdv financiar în raport cu calitatea învățământului/alte valori pe care le deprinde studentul, câștigul să fie mult în favoarea suportării cheltuielilor pentru facultate decât pentru un liceu privat în RO.

  8. Cu tot respectul pt Dna Profesor, cred ca articolul ar fi trebuit marcat cu un „P” – de la Publicitate, intr-un cerculet:).
    FYI: Taxele la liceu sunt de aproape 19.000 euro pentru 4 ani de liceu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Flavian Georgescu, profesor de Matematică: Este inadmisibil ca în toți cei 4 ani de gimnaziu sau liceu să ne focusăm asupra tematicilor examenelor de evaluare națională sau de bacalaureat, algoritmic, fără a înțelege ce se află în spatele acestor probleme / Asta nu este Matematică! Asta este toceală și este tocmai opusul a ceea ce dorește disciplina Matematică pentru copii

Problema Matematicii în școala românească este analizată de profesorul de Matematică Flavian Georgescu într-un articol publicat de educatieprivata.ro. Acesta pune în antiteza rezultatele de la olimpiadele internaționale de matematică, unde…
Vezi articolul

Tabloul dezechilibrelor din școala românească, într-un raport al Comisiei Europene: bani prea puțini, sprijin cvasiinexistent pentru elevii din mediile dezavantajate, lipsă de putere pentru școlile sărace

Accesul inegal al elevilor la învățătură, exacerbat de criza corona și trecerea la școala online, pune presiune pe autoritățile române să acționeze cu măsuri concrete în sprijinul elevilor defavorizați. Cât…
Vezi articolul

Copiii români sunt cei mai expuși riscului de sărăcie și excluziune socială la nivelul Uniunii Europene – analiză comparativă Salvați Copiii / Organizația cere guvernului un plan strategic care să asigure echitatea în educație

Doi din cinci copii români sunt expuși riscului de sărăcie și excluziune socială, România înregistrând astfel cel mai mare risc, la nivelul Uniunii Europene, potrivit unei analize comparative realizate de…
Vezi articolul

VIDEO Mircea Miclea: Ce predăm atunci când predăm? / Trebuie să învățăm conținuturi și să nu cumva să devalorizăm memorarea de conținuturi / Să ne evaluăm periodic așa cum ne evaluăm elevii și să ne facem un plan remedial pentru fiecare dintre noi și în felul acesta ne dezvoltăm și noi, și elevii noștri

„Ce predăm atunci când predăm” a fost conferința susținută de Mircea Miclea, profesor universitar, psiholog și fost ministru al Educației, la Chișinău, în Republica Moldova, la invitația Maiei Sandu, președinta…
Vezi articolul