Întâlnire scurtă, la ora 11:00, între premierul Ilie Bolojan și sindicatele din Educație – surse

6.370 de vizualizări
Foto: Radu Tuta/Agerpres Foto
Sindicatele din Educație, FSE „Spiru Haret”, FSLI și Federația „Alma Mater”, vor fi reprezentate azi la o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan, potrivit surselor Edupedu.ro. Discuția vine în contextul în care protestele sindicatelor au intrat deja în a treia săptămână de mitinguri în fața Ministerului Educației și Cercetării.

Sindicatele solicită demisia ministrului Daniel David și renunțarea la mărirea normei didactice. Ministrul a declarat că „încă rămân deschis pentru lucrurile care țin de mine, ordinele de ministru. Mesajele sindicatelor le-am trimis către premier. Atât pot să fac eu în acest moment. Daniel David a mai declarat la finalul săptămânii trecute că „misiunea mea ca ministru este să implementez o lege care există și un program de guvernare”.

Articol în curs de actualizare


10 comments
  1. o dezamăgire ce se întâmplă după 18 mai ..

  2. Cu acest personaj, adică DD, nu mai trebuie discutat. Este neserios, ipocrit și plin de minciuni. Un șarlatan lingușitor, gen Ciolacu.
    Luați-l de bun voi cei de UBB, doar voi l-ați pus în frunte, cu Bode, cu Ivan. Mizerii peste mizerii. (Bode și-a dat doctoratul la Dep. de istorie și filosofie la UBB, cu temă în domeniul energetic – el fiind inginer. Ce aberații, ce tâmpenii?!!).

  3. Prim-ministrul nu înțelege nimic din harababura pe care a creat-o, indus în eroare, manipulat cu idei fanteziste, rupte de realitate, de către ministrul Educației.
    Se încalcă, în avalanșă, prevederi legale din toate domeniile, inclusiv acelea privitoare la reorganizarea rețelei școlare din întreaga țară, care necesită proceduri de comunicare, dezbateri publice, acorduri eșalonate în timp ale consiliilor locale și județene.
    Când s-au întrunit acestea, de ieri până mâine? Fiind vorba de milioane de elevi, este necesar și acordul părinților. Iar o măsură de teritorializare a întregii rețele școlare necesită studii de impact, justificări de legalitate, nu este o simplă trăsătură din pix, așa cum sunt de fapt toate deciziile de față din învățământ, singurul domeniu social, de milioane și milioane de actanți, elevi, părinți, profesori, personal administrativ, supuși unei dislocări și unui experiment fără precedent în timp de pace.

  4. Scoala mea se desfiinteaza si se comaseaza cu alta la 20 km. Catedra imi iese si cu 20 de ore, dar ce folos? Nu mai dau un leu la sindicat. Cum adica negociaza DOAR marirea normei? Dar comasarile, cresterea numarului de elevi la clasa??? Ne cred prosti? Nu le mai dam nimic. Nimeni nu mai vrea sa le dea cotizatia din septembrie daca nu rezolva acest lucru.

  5. SA IMI EXPLICE DOMNII, CA NU INTELEG… 2 ORE IN PLUS, PE ACEEASI BANI, NU E REDUCERE? CAT REPREZINTA 2 DIN 18? NU PESTE 10%? PROBLEMA ASTA NU E MAI GRAVA, CAND NU SUNT ACELE 2 ORE, FATA DE REDUCEREA DIRECTA A SALARIULUI???? ALOOOOOO! VA SUNA LOGICA!

  6. Una ”scurta”? )))
    Rusine, PNL!!! Rusineee! Ati distrus sistemul de educatie!

    1. Masurile de austeritate luate in Educatie au fost convenite in coaliție! Așadar aceste masuri au fost susținute si de PSD si USR. PSD ul vedem ca ii deranjează doar pachetul 2 de masuri, cel referitor la pensiile speciale.

    2. Hai că PNL, partidul cu 13% întoarce țara pe dos. N-o fi tot PSD-ul care e la guvernare și are cele mai multe voturi în parlament. Oricum, unul și același partid, își fac toți jocurile unul altuia.

    3. Actualii reprezentanți la guvernare ai PNL-ului încearcă se repare ce au stricat ceilalți +PSD. Desigur ca nu trebuia sa înceapă cu educația, ci cu pensiile speciale dar…ii înțeleg …și știți de ce? Pentru ca noi tăcem supuși și acceptam totul, nu facem valuri precum alte categorii de bugetari. Haideți sa nu începem anul școlar sa vedem…câți colegi se alătură unei astfel de mișcări? 20%? În comentariul dvs ma deranjează ca acuzați pe cine nu trebuie, altfel… sa fim sănătoși cu toții sa le ducem…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Directoarea Andreia Bodea, despre fișa de feedback din noul Statut al Elevului: Mă întreb şi acum ce voi face în situaţia în care un număr important de feedbackuri sunt pozitive şi un număr important de feedbackuri sunt negative

Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, a vorbit, pentru Prima TV, despre fișa de feedback pe care o au de completat elevii pentru profesorii de la…
Vezi articolul

Semnătura ministrului Sănătății din Republica Moldova apare pe diplomele medicilor acuzați de Parchetul General din România că le-au obținut fraudulos / Emil Ceban era rector la momentul presupusei ilegalități / El ar putea fi audiat de procurori

Emil Ceban, actualul ministru al Sănătății în Republica Moldova, a semnat în fosta sa calitate de rector diplomele de rezidențiat ale unor medici moldoveni despre care procurorii români susțin că…
Vezi articolul
Model de cerere pentru școlile care organizează excursii

Model de cerere pentru școlile care organizează excursii în anul școlar 2022-2023. Ce obligații au elevii și care sunt responsabilitățile profesorilor / Acordul părintelui și planul activității – documente

Școlile și grădinițele pot organiza excursii, tabere sau expediții în anul școlar 2022-2023, dar trebuie să aibă toate măsurile pentru siguranța elevilor, să specifice atât numărul elevilor, cât și pe…
Vezi articolul

În școlile din rural merg profesori care nu au cea mai bună pregătire, iar la școlile de la orașe, care oricum sunt performante, rămân cei mai buni profesori. Până când nu se va schimba această paradigmă de distribuire a resursei umane în sistem, nu se va schimba acest ecart dintre rezultatele elevilor din rural și urban – Luciana Antoci, ISJ Iași

Inspectorul general școlar Iași, Luciana Antoci, a atras atenția că diferențele la Evaluarea Națională dintre notele elevilor de la sate și ale celor de la școli din mediul urban este…
Vezi articolul