Klaus Iohannis, despre concursul de directori: Îmi doresc să văd o analiză onestă a modului în care s-a derulat

7.122 de vizualizări
Sorin Cîmpeanu, Ligia Deca și Klaus Iohannis / Foto: USAMV
“Îmi doresc, totodată, să văd o analiză onestă a modului în care s-a derulat concursul de directori”, a transmis președintele Klaus Iohannis în mesajul prezentat de consilierul prezidențial Ligia Deca la Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2021, organizată de Asociația pentru Valori în Educație – AVE România.

Mesajul președintelui României vine în contextul în care proba de interviu a concursului este în plină desfășurare, iar Edupedu.ro a semnalat mai multe cazuri în care candidații au acuzat comisia de concurs de tratament incorect sau părtinitor, este vorba despre situațiile de la școlile din Nana – Călărași și Turburea – Gorj.

  • De asemenea, senatorul USR Ștefan Pălărie a scris că, din metodologia actuală pentru posturile de directori de școli, au dispărut prevederi care existau în metodologia din 2016 și care indicau că, în funcțiile rămase vacante, nu pot fi numite, între altele, persoane care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise. Senatorul, aflat din septembrie în Opoziție, după ieșirea partidului de la guvernare, acuză “noua practică pe care o semnalează mai mulți în țară”, prin care, afirmă el, “li se face vânt unora pregătiți și corecți, pentru a menține interimar, pe funcții, oameni care nu pot trece nici măcar examenul scris”.

Președintele a mai spus în mesajul de la Gala AVE că „un director bun are o abordare centrată pe oameni, responsabilitate față de elevi și față de comunitate, integritate în luarea deciziilor și obiectivitate, are un comportament moral, punând accentul pe onestitate, echitate și respect, se informează din surse sigure și combate dezinformarea în comunitatea educațională pe care o coordonează”.

Redăm mesajul lui Klaus Iohannis:

„Felicit Asociația pentru Valori în Educație pentru inițiativă și pentru perseverența în a promova rolul directorilor ca element de transformare a școlii românești.

Mă bucur, așadar, că am avut prilejul să ofer Înaltul Patronaj Galei Premiilor pentru Directorii Anului 2021, un eveniment care ne oferă oportunitatea de a recunoaște public performanțele unor directori din învățământul preuniversitar care schimbă în bine viitorul României. Această dovadă a recunoașterii unor merite deosebite este cu atât mai valoroasă cu cât vine din partea societății, în condițiile în care implicarea acestor cadre didactice nu este recompensată întotdeauna pe deplin.

La rândul lor, partenerii din sectorul privat merită apreciați pentru angajamentul de a fi tot mai prezenți în viața comunității și de a sprijini strategic sistemul de educație.

În Proiectul „România Educată”, mi-am asumat dezideratul de a susține un management educațional profesionist, bazat pe responsabilitate și autonomie, capabil să inoveze și să decidă fără presiuni externe. În acest an școlar, în care se organizează concursuri pentru ocuparea funcției de director în unitățile de învățământ, îmi doresc să identificăm și să multiplicăm acele modele de excelență în management, precum directorii premiați astăzi.

Îmi doresc, totodată, să văd o analiză onestă a modului în care s-a derulat concursul de directori, pentru a potența ce s-a făcut bine și pentru a corecta ce a mers mai puțin bine. Am remarcat implicarea activă a mediului privat în acest concurs, inclusiv prin intermediul Asociației pentru Valori în Educație, reunind experți în domeniul resurselor umane, dispuși să investească timp și cunoștințe pentru a selecta astăzi directorii de mâine.

Menirea unui director de școală este aceea de a face o schimbare în viața elevilor, a colegilor profesori și a comunității educaționale căreia îi aparține. Să conduci o unitate de învățământ și să predai reprezintă o provocare ce necesită un nivel ridicat de înțelegere și de răbdare, asumare, deschidere față de cunoaștere și un set temeinic de valori. Un director bun are o abordare centrată pe oameni, responsabilitate față de elevi și față de comunitate, integritate în luarea deciziilor și obiectivitate, are un comportament moral, punând accentul pe onestitate, echitate și respect, se informează din surse sigure și combate dezinformarea în comunitatea educațională pe care o coordonează.

Doamnelor și domnilor directori,

Înainte de toate, suntem cu toții cadre didactice. Capacitatea de a inspira, de a încuraja un tânăr să-și dezvolte abilitățile și să devină performant reprezintă esența acestei profesii de care sunt încă puternic atașat și care este foarte importantă pentru viitorul societății noastre.

Pentru elevi, această perioadă a fost una grea, în care au trăit experiențe diferite, în funcție de posibilitățile tehnice, de implicarea și de flexibilitatea cadrelor didactice, de susținerea și de resursele părinților. Nici pentru cadrele didactice nu a fost o perioadă ușoară. Dascăli cu vocație din întreaga țară au pregătit lecții și au derulat orele on-line cu elevii lor. Mulți dintre ei nu s-au limitat la a trimite fișe sau teme electronic, ci și-au ținut orele live, pe diverse platforme, au inovat prin forme alternative pentru a menține vie interacțiunea cu elevii lor. Iar toate aceste eforturi se văd și merită apreciate. Revenirea la școală, cu prezență fizică, a fost și este esențială. Dar ea depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi – respectarea normelor sanitare și vaccinarea sunt vitale!

Doamnelor și domnilor,

Responsabilitatea socială a companiilor românești și a mediului ONG nu mai este de multă vreme un fenomen izolat, iar eforturile pe care le-au depus acestea în sprijinul comunităților trebuie apreciate și salutate. Faptul că avem astăzi, aici, mulți oameni de afaceri implicați în proiecte educaționale ne arată că există deschidere din partea sectorului privat pentru cooperarea cu sistemul educațional public din țara noastră. O colaborare care este, fără îndoială, de bun augur, mai ales atunci când contribuie la încurajarea exemplelor de bună practică, a cadrelor didactice care promovează educația de calitate și a managementului performant, ca investiție strategică în viitorul nostru, al tuturor.

În încheiere, vreau să felicit directorii nominalizați și premiați astăzi. Îmi doresc să continuați să luptați pentru ca fiecare copil din România să aibă o șansă la un viitor mai bun. Meritele dumneavoastră sunt incontestabile și mă bucur că elevii pe care îi îndrumați au șansa uriașă de a beneficia, în procesul lor educațional, de lideri care îi inspiră și îi susțin, de adevărați mentori”.

Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2021 poate fi urmărită aici:

Edupedu.ro a descris, miercuri, situația din Nana, unde un profesor susține că ar fi fost respins la interviu, în concursul de director la școala locală, pentru că membri ai comisiei erau “înclinați” să o sprijine pe actuala directoare, care ar rămâne în post deși ar fi picat la proba scrisă.

Tot miercuri, Edupedu.ro a semnalat relatarea presei locale privind o situație asemănătoare din Gorj, unde ar fi fost favorizată să rămână în funcție actuala directoare, deși aceasta “n-a reușit să treacă nici măcar de proba scrisă la acest concurs”.


4 comments
  1. Suntem ca vitele la tăiere. Se poate contesta punctajul dar nu procedura de organizare a interviului. Modul în care s-au desfășurat interviurile cine îl poate contesta ? Nimeni, pentru că nu există baza legală. Exact asta e scăparea pe care au avut-o la îndemână inspectoratele școlare și de care s-au folosit. De la nerespectarea orei de începere a interviului pe motiv că “sunăm reprezentantul comunității locale să vină întrucât nu a fost anunțat de ziua și ora la care se desfășoară interviul” cu toate că membrul supleant a fost prezent, la discuții între distinsele persoane care au făcut parte din comisia de evaluare care nu aveau nicio legătură cu activitatea pe care o desfășurau în acel moment – cu mențiunea că exact atunci candidatul își prezenta strategia- și până la intimidarea candidatului prin agresivitate verbală. Mai au tupeul să pună întrebări de genul ” masuri întreprinse dacă școala se confruntă cu fenomenul de bullying” când exact asta au făcut cu candidații care nu erau doriți în funcție . Și cum putem noi oare să vorbim despre mentalitate deschisă în educație când exact aceste probe de interviu ne demonstrează cât de închiși la minte suntem ? Cum putem avea pretenția să gândim în afara cutiei când însuși sistemul ne obligă să intrăm în cutie ? Cum putem măcar să sperăm sau să visăm la o schimbare ?

  2. Smecherii politice! Rusine! Vai de educatia noastra si de managementul ei! Diriguitori ai sistemului, organizati concursurile astea direct la sediile partidelor si nu va mai bateti joc de cei care invata, nu au sprijin politic si isi fac sperante ca pot castiga examenele, raspunzand impecabil! Politizati tot! Aveti majoritate absoluta, acum- schimbati legislatia, politizati administratia de la un cap la altul, ca sa stim o treaba! In n scoli din tara, raman directori plini tot felul de nulitati care nu au luat proba scrisa a acestui concurs. Posturile au fost castigate si de cate doua persoane, in unele cazuri, dar acestea renunta pentru a ramane pe posturi oamenii PSD, USR, AUR, UDMR si ai PNL, care si-au impartit frateste directoratele astea prin toata tara. Sunt foarte multe nereguli si ilegalitati pe care organele abilitate ar trebui sa le scoata la iveala , in legatura cu acest simulacru de concurs, organizat pe bani publici aruncati in vant. Nu se va indrepta nimic!La multi ani, romani! La multi ani, Romania!

  3. Eu am fost director până în septembrie când am fost înlocuită cu o doamna capabilă, care în 3 ore cât stă la serviciu rezolvă tot (mie îmi trebuiau cam 10 ore/zi) dar care a picat proba scrisă așa că au avut grijă să mă pice la proba de interviu. A câștigat o strategie generală nu una reală!

  4. vorbe goale, directorii numiti si care nu au luat concursul sau nu s-au dus raman pe functii, iar aia care au luat note mari la scris sunt bataia de joc a comisiilor de la proba orala care au dat posturile dupa trafic de interes, pile, PNL + PSD = PCR, daca nu credeti luati listele de interviu si va lamuriti cum au fost matrasiti oameni capabili dar care nu au fost directori in trecut sau nu au pile politice.

    _+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Grevă generală în școli. Inspecțiile pentru gradele didactice pot fi amânate, anunță liderul sindical Marius Nistor / „Sunt sute de noi aderări la acțiunea de protest”, potrivit acestuia

În timpul grevei generale, inspecțiile pentru gradele didactice pot fi amânate, după cum a declarat pentru Edupedu.ro Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”: „Nicio problemă, se pot…
Vezi articolul

OFICIAL Evaluarea pentru inspecțiile de grad didactic, modificată masiv. Numărul de puncte pentru predare a fost redus aproape la jumătate, sunt introduse 20 de puncte pentru feedback, iar profesorii vor fi notați și pentru utilizarea de resurse digitale “cu respectarea drepturilor de autor”

Noile fișe de evaluare pentru inspecțiile de grad didactic, valabile din anul școlar 2022-2023, au fost publicate în Monitorul Oficial pe 22 iulie. Prin ordinul de ministru care completează Metodologia…
Vezi articolul

Peste jumătate dintre profesorii de matematică și științe sunt oameni de peste 50 de ani. În 10 ani va fi o criză de profesori calificați – Lucian Ciolan, prorectorul Universității București: E nevoie de o strategie de recrutare bazată pe stimulente

În 10 ani o să ne confruntăm cu o criză de profesori calificați, mai ales în zona matematicii, unde sunt mai multe ore, dar și în zona științelor, unde peste…
Vezi articolul