Licitația de manuale pentru clasa a VII-a: “Săptămâna aceasta vom anunța rezultatul licitației” – Andronescu

1.134 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Licitația pentru manuale școlare de clasa a VII-a este aproape de finalizare, iar “săptămâna aceasta vom anunța rezultatul licitației”, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Educației. Declarația Ecaterinei Andronescu vine după ce Edupedu.ro a semnalat că termenul oficial până la care Ministerul Educației s-a angajat să termine evaluarea calitativă a proiectelor de manuale este 22 septembrie, dată care depășește cu 2 săptămâni începutul școlii. Data limită este comunicată pe platforma electronică de achiziții publice SICAP.

Am avut pentru clasa a VII-a 176 de manuale depuse, sunt acum aproape integral evaluate și în zilele următoare vom comunica autorilor care este rezultatul. Săptămâna aceasta vom anunța rezultatul licitației”, a declarat Ecaterina Andronescu, pentru Edupedu.ro.

Aceasta a precizat că demersurile Ministerului sunt “ca la începutul școlii manualul să fie pe banca elevului”.

Potrivit documentației de licitație publicată pe SICAP, Ministerul Educației și-a fixat ca limită până la care poate finaliza evaluarea ofertelor de manuale școlare data de 22 septembrie. Andronescu și-a anunțat încă de la preluarea mandatului intenția de a opri experimentul manualelor editate unic, însă a lansat cu întârziere (în martie) licitația pentru noi cărți școlare care ar trebui să fie pe mesele copiilor încă din 9 septembrie, când aceștia încep școala. La licitație sunt scoase și manualele de la clasele I – a VI-a care nu și-au găsit anii trecuți câștigători.

Datele de licitație / Foto: SICAP
Datele de licitație / Foto: SICAP

 

Licitația a fost lansată pe 19 martie 2019, după un an în care Ministerul Educației condus de Liviu Pop și apoi de Valentin Popa au făcut experimentul manualelor realizate de Editura unică a statului. Manualele Editurii Didactice și Pedagogice (EDP) s-au dovedit pline de greșeli, iar profesorii au avertizat în repetate rânduri cu privire la pericolul ideologizării educației, prin impunerea unui monopol al editării cărții școlare.

Amintim că elevii care încheie acum cursurile clasei a VI-a și care din toamnă trebuie să aibă manuale noi sunt copiii cu care Ministerul Educației a început, în urmă cu 6 ani, reforma curriculară. Cu programă nouă și licitații de manuale lansate anual târziu, ei au primit din clasa I și până acum, în fiecare an școlar, cărțile școlare cu întârziere.

Tot ei sunt elevii care în 2017 au început școala cu Compendiul făcut de Liviu Pop, în loc de manualele care nu au fost nici atunci gata în septembrie, iar în 2018 au trecut prin experimentul Manualului realizat de editura unică a statului, inițiat tot de Liviu Pop, sub influența consilierilor lui Liviu Dragnea.

  • Amintim că licitația de manuale a fost lansată în mijlocul unei adevărate dispute în sânul PSD. Ecaterina Andronescu a anunțat încă de la preluarea mandatului că vrea să renunțe la manualele editate unic lansate în 2017 de fostul ministru PSD Liviu Pop.
  • Însă Pop a încercat pe toate canalele să oprească procedura. În martie 2019, Senatul a aprobat legea manualului inițiată de Pop, care contrazicea ordinul prin care Andronescu a stabilit licitație publică. Citește aici despre războiul din PSD pe Educație.

Contractele care vor fi încheiate în urma licitației de manuale vor avea o perioadă de 4 ani, la fel ca în cazul licitațiilor anterioare, se arată în caietul de sarcini. Instituția contractantă în cadrul licitației este Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE), din subordinea Ministerului Educației. Tot CNEE coordonează evaluarea proiectelor de manuale școlare.

Manualele trebuie să aibă următoarele forme, potrivit documentației de licitație:
  • varianta tipărită – realizată într-un volum imprimat
  • varianta digitală – forma electronică a manualului, accesibilă pe www.manuale.edu.ro. Varianta digitală trebuie să aibă exerciții interactive, jocuri educaționale, animații, filme sau simulări, spune Ministerul
Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Desființarea inspectoratelor școlare județene și „transformarea lor în structuri care să verifice calitatea actului de învățământ și nu partea aceasta de gospodărire sau de numiri, care trebuie să meargă spre administrația locală”, anunță vicepremierul Dan Barna, după întâlnirea de la Cotroceni

Desființarea inspectoratelor școlare județene și „transformarea lor în ceea ce ar trebui să fie, în structuri care să verifice calitatea actului de învățământ și nu partea aceasta de gospodărire sau…
Vezi articolul

Greva profesorilor continuă luni, 12 iunie, în școli. La ora 10, liderii sindicali anunță dacă proiectul ordonanței de urgență al Guvernului este acceptat sau respins de angajații din Învățământ

Luni, 12 iunie, greva profesorilor continuă în școli, după cum a declarat ieri Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), după negocierile de la Palatul Victoria: „Cu alte…
Vezi articolul

DOCUMENTE Sondaj derulat în școli de Ministerul Agriculturii pentru programele de lapte și fructe, finanțate din fonduri europene. Instituția trebuie să trimită un raport de evaluare Comisiei Europene, pentru perioada 2017-2022, până pe 1 martie

Părinții și elevii au de răspuns la un formular despre Programul pentru școli al României aferent perioadei 2017-2022. Sondajul este derulat de Ministerul Agriculturii, iar instituția trebuie să trimită Comisiei…
Vezi articolul

Consilierul prezidențial Ligia Deca contestă testarea doar scrisă a copiilor, în general, și sugerează și testarea, pe viitor, a modului în care ei învață din reprezentări grafice și clipuri video: Impresia mea este că din ce în ce mai mulți copii folosesc mediile sociale pentru învățare, inclusiv YouTube sau alte platforme și că știm prea puține despre modul în care învață copiii noștri

„Impresia mea este că din ce în ce mai mulți copii folosesc mediile sociale pentru învățare, inclusiv YouTube sau alte platforme și că știm prea puțin despre modul în care…
Vezi articolul

Avertisment pentru profesori: cererea de actualizare a deciziilor de repartizare pe post este o capcană birocratică – după ce mii de profesori vor semna aceste cereri, orice corecție viitoare devine aproape imposibilă / Profesorul anonim

Există momente în viața unui sistem public în care nu mai asistăm la o reformă, ci la un transfer de vină/responsabilitate, nu mai vedem administrație, ci inginerie juridică, nu mai…
Vezi articolul

DOCUMENT Cererea de înscriere/reînscriere în rețeaua de școli-pilot care folosesc catalogul electronic în anul școlar 2023-2024. Solicitările se trimit la Inspectoratele Școlare Județene până pe 10 iulie, anunță Ministerul Educației

Școlile se pot înscrie sau reînscrie în rețeaua de unități – pilot care utilizează exclusiv catalogul electronic în anul școlar 2023-2024 până pe pe 10 iulie, printr-o solicitare adresată Inspectoratului…
Vezi articolul