Ligia Deca: Examenele naționale nu sunt olimpiade. Cred că este greșit să ne referim la subiecte din punct de vedere al ușurinței sau al greutății

16.165 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei – G4Media
„Examenele naționale nu sunt olimpiade”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, la TVR Info: „Cred că este greșit să ne referim la subiecte din punct de vedere al ușurinței sau al greutății”. Aceasta a menționat că subiectele trebuie calibrate „din punct de vedere al programei de evaluare” și „din punct de vedere al perioadei parcurse de elevi”.

Moderatoare: Aici ajungem la subiectul legat de dificultatea cerințelor de la aceste examene și s-au speculat foarte multe variante, s-au și pus variante pe masă, în sensul în care vor fi subiecte mai ușoare, pentru că suntem în an electoral, sau vor fi subiecte mai grele, ca să vedem exact nivelul la care se află copiii și să intervenim cu măsuri mult mai dure în viitor. Ce fel de subiecte vor fi?

Ligia Deca: Cred că este greșit să ne referim la subiecte din punct de vedere al ușurinței sau al greutății. Examenele naționale nu sunt olimpiade. Examenele naționale constată atingerea unor competențe înscrise în profilul absolventului. Ele trebuie calibrate, trebuie calibrate din punct de vedere al programei de evaluare, din punct de vedere al, știu eu, perioadei parcurse de elevi. Ne trebuie subiecte calibrate pentru nivel mediu. Acesta este nivelul vizat pentru atingerea competenței, dar care să ne poată permite și o departajare la vârf. Și mă refer aici mai ales la Evaluarea Națională, care știm că este utilizată pentru repartizarea la liceu.

Moderatoare: Deci, nici ușoare, nici grele. Calibrate.

Ligia Deca: Calibrate pentru profilul absolventului și pentru nivelul de competență corespunzătoare pentru finalul gimnaziului sau finalul liceului.

Moderatoare: Mă raportez puțin la bacalaureat, pentru că acolo a fost o atenție mai mare, acolo fiind și mai multe materii, și mai multe date. Am avut acea analiză pe itemi și în comunicatul transmis de Ministerul Educației, imediat după ce a fost finalizată această analiză pe itemi, scria așa: grupul de lucru din cadrul CNPEE (alcătuit din profesori de specialitate) a identificat elemente în măsură să optimizeze proiectarea variantelor de subiecte pentru examen, astfel încât ponderea itemilor satisfăcător/bine/foarte bine performați (itemi de succes) să crească în economia testului. Și de aici au existat aceste discuții legate de faptul că în vară există posibilitatea ca nivelul de de dificultate să fie redus, în așa fel încât astfel de itemi buni să fie cât mai mulți.

Ligia Deca: Eu cred că orice test este calibrat pentru a releva cunoștințele elevilor. Scopul testului este tocmai să surprindă nivelul de competență. În acest sens, formularea pe care ați anunțat-o este una firească. Ne dorim să avem subiecte care să surprindă ceea ce elevii au acumulat. În niciun caz nu trebuie interpretată acea propoziție ca o indicație că subiectele vor fi mai grele sau mai ușoare. În esență, Centrul Național de Evaluare proiectează subiecte în acord cu programa de evaluare și cu standardele pe care trebuie să le avem la absolvirea gimnaziului sau a liceului. Orice altă speculație este de prisos.

Indiferent de context, sistemul educațional trebuie să constate atingerea profilului absolventului. Restul sunt, din punctul meu de vedere, discuții, știu eu, omenești, care se fac atunci când e vorba de un examen important pentru elevi, pentru familie, pentru școală.

Informații de context

Rezultatele detaliate de la simularea BAC 2024 au fost publicate de Ministerul Educației pe 2 aprilie. Instituția condusă de Ligia Deca lasă de înțeles că subiectele de Bacalaureat, din vară, vor fi dintre cele la care tinerii au știut să răspundă la simulare.

„Grupul de lucru din cadrul CNPEE (alcătuit din profesori de specialitate) a identificat elemente în măsură să optimizeze proiectarea variantelor de subiecte pentru examen, astfel încât ponderea itemilor satisfăcător/bine/foarte bine performați (itemi de succes) să crească în economia testului”, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.

Scăderea dificultății subiectelor la Bacalaureat, sugerată de Ministerul Educației, ar avea loc într-un an în care sunt organizate toate cele 4 tipuri de alegeri: alegerile locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale. La BAC 2024 sunt așteptați în jur de 130.000 de absolvenți de liceu.

La simularea Bacalaureatului 2024, aproape 40% dintre elevii de clasa a XII-a nu au luat nota 5 la Limba română, iar la matematică sau istorie 35% nu au luat peste 5, potrivit primelor rezultate anunțate de Minister. Instituția anunță astăzi rezultatele detaliate și la Matematică, iar acestea arată că ponderea notelor mai mari sau egale cu 5 este 83,44%.

Cătălin Ciupală, profesor de Matematică la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, le transmite liceenilor că pot lua Bacalaureatul, la vară, cu minimum nota 8 dacă „iei exercițiile din ultimii ani și le faci până nu mai poți”, mai ales după ce Ministerul a anunțat că va calibra subiectele în funcție de itemii „de succes” [adică în funcție de subiectele care au fost rezolvate de cei mai mulți dintre elevi, la simulare – N.Red.]. „Cu alte cuvinte, vom face niște itemi de gimnaziu, eventual de clasa a IX-a și a X-a cu competențe inferioare și vor avea succes”, spune Ciupală.

După analiza rezultatelor de la simularea Evaluării Naționale 2024, Ministerul Educației transmite următoarele: „Calibrarea variantelor de subiecte să fie îmbunătățită, astfel încât să crească relevanța acestei evaluări naționale”, potrivit unui comunicat de presă

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a spus, pe 6 februarie, la Euronews, referitor la subiectele de la proba de matematică, simularea Evaluării Naționale 2024, că sunt „așa cum trebuie să fie niște subiecte la un examen național”. Apoi, câteva zile mai târziu, Sorin Ion a declarat, pentru Observatornews.ro, că „nu ne propunem să dăm subiecte foarte ușoare că să fie toată lumea fericită”. 

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat despre subiectele primite de elevi la simularea Evaluării Naționale 2024 că au fost „subiecte echilibrate care au asigurat atât, știu eu, grad mediu, dar și înalt de dificultate, să putem avea departajare”. Declarația a fost făcută într-o conferință de presă la PNL Bistrita. Deca a spus că, în ultimii ani, a văzut o inflație de note mari și „trebuie să avem și subiecte care departajează între copiii cu performanță medie și copiii cu performanță înaltă.”

Citește și:
Ligia Deca: Subiectele la Bacalaureat nu sunt grele. Nu vor fi adaptate pentru elevii cu cerințe educaționale speciale
DOCUMENT Rezultatele detaliate de la simularea BAC 2024 au fost publicate de Ministerul Educației. Instituția condusă de Ligia Deca lasă de înțeles că subiectele de Bacalaureat, din vară, vor fi dintre cele la care tinerii au știut să răspundă la simulare
Toți profesorii corectori de la Evaluarea Națională și BAC 2024 vor fi în centre de evaluare, nu vor mai evalua de acasă, așa cum s-a întâmplat în cazul simulărilor examenelor naționale, anunță Ligia Deca
Profesorii vor fi plătiți mai mult pentru participarea la examenele naționale din această vară, anunță ministra Deca: Ceea ce pot spune cu siguranță este că va fi o creștere față de anul trecut și o vom anunța în scurt timp
Directorii școlilor și inspectoratele școlare verifică dacă se aplică planurile remediale la clasele terminale, spune ministrul Educației: Dacă există sesizări cu privire la nerespectarea planurilor, atunci sigur că și noi putem să verificăm
Ligia Deca, despre subiectele de tip grilă de la Evaluarea Națională și BAC 2024: Se va adăuga un mecanism de siguranță. În momentul în care al doilea corector intră pe lucrare și introduce o variantă diferită de răspuns decât primul, acesta primește o avertizare să reanalizeze
Cătălin Ciupală, profesor de Matematică: Dacă vrei să iei BAC-ul, faci până nu mai poți exercițiile din ultimii ani și iei minim 8. Prea multe lucruri deștepte n-o să găsești în anul acesta, mai ales că e an electoral / Bogdan Rațiu, profesor de Limba Română: Dacă începi să lucrezi cu baremul în față, nu ai nevoie de profesor în privat
Ministerul Educației, temă pentru Evaluarea Națională de clasa a VIII-a, după simulare: „Calibrarea variantelor de subiecte să fie îmbunătățită”, astfel încât să crească relevanța acestei evaluări naționale / Sorin Ion, după simularea la Matematică: Subiectele sunt „așa cum trebuie să fie niște subiecte la un examen național”

5 comments
  1. Dar cine urla acum vreo 2 luni că consuma curentul acasă?
    Na, consumați la școala.

    Ia mai lăsați doctoratele voastre că nici n-ar trebui plătite. Ce folos doctoratul când faci ora mai prost decât unul debutant și fără grad?

    Am cunoștințe care cu doctorat și Gr 1 erau așa de prosti că nici nu erau titulari și nici nu stăpâneau clasele

  2. Daca ne obligă să corectam la EN și sau BAC din școală, la 30oCcred că vor trebui sa se descurce singuri, după toate aceste tepe date profesorilor.
    1)- dupa greva de anul trecut, prof. au pierzând un salariu/luna, dar singurii (dublucâștigători ) ai grevei au fost tot Directorii, prin tertipuri golănești, care au primit +30% pseparat, fata de 18% pt.prof

    2) – corectarea la simulările EN/BAC sa făcut moca. Daca făceau asta unui instalator sau lăcătuș, primeau pe buna dreptate o rangă pe spinare, doar prof.pot fi șmecheriți mișelește

    3) – și-au permis toți pigmeii sa taie/ceara rapoarte pt.sporul de Doctorat cai roade invidia pe “capră vecinului”
    Așa că:
    4)- la vară cred că-si vor corecta singuri tezele acești mișei neobrăzați și diriguitori vremelnici care-și batjocoresc dascaliicare le vor întoarce spatele batandu-le obrazul gros, de acasă fără bani, dar macar de la racoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum vor arăta următoarele urme de pași pe Lună? Cizmele astronauților pentru misiunea Artemis, realizate pentru condițiile extreme de la Polul Sud lunar vor avea un design special pe talpă, care să lase o nouă amprentă iconică 

Cizmele lunare purtate de astronauții din misiunile Artemis vor trebui să îi protejeze pe purtătorii lor de terenul dificil și de temperaturile extreme, însă rolul lor memorabil va fi reprezentat…
Vezi articolul

Elevi de la Olimpiada de Limba engleză, clasați pe primele locuri în județul Galați după ce la contestații au obținut cu aproape 20 de puncte mai mult față de notele inițiale. Subiectul de redactare și formarea profesorilor, problematice – surse

Doi elevi de clasa a VII-a care au participat faza județeană a Olimpiadei de Limbă engleză, pe 16 martie 2024 la Galați, au obținut fiecare aproape 20 de puncte în…
Vezi articolul

DOCUMENT Grilele de salarizare adoptate de Guvern, forțat, pentru profesori și cadrele didactice auxiliare, în vigoare de la 1 iunie 2023. Care sunt salariile de bază pe fiecare funcție, vechime și grad didactic, în vigoare de luna aceasta

Legea 153/2017 a fost modificată prin ordonanță de urgență, de către Guvern, fără să existe un acord cu sindicatele din Educație pe acest modificări. Prin abuzul de putere făcut de…
Vezi articolul

Tinerii, încurajați să rămână în România de premierul Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat: „Să vă folosiți curajul, perseverența și creativitatea pentru a vă atinge aspirațiile aici”

„Vă încurajez să vă proiectați un viitor în România și să vă folosiți curajul, perseverența și creativitatea pentru a vă atinge aspirațiile aici, în țară”, a transmis prim-ministrul Nicolae Ciucă…
Vezi articolul