Mai multe asociaţii ale elevilor spun că nu au fost chemate la discuţii: Ministerul îşi dorește să se folosească de copii, sub pretextul examenelor naţionale, pentru a antagoniza greviştii şi a opri greva

985 de vizualizări
Sursa: Edupedu.ro
„Ministerul Educaţiei a anunţat organizarea unor consultări cu reprezentanţii elevilor şi părinţilor referitoare la greva profesorilor. Asociaţiile de elevi nu au fost invitate. Astfel, se încearcă din nou manipularea opiniei publice împotriva greviştilor, folosindu-se de elevi”, susțin mai multe asociaţii ale elevilor, într-un comunicat de presă comun.

„Suntem solidari cu profesorii noştri şi îi încurajăm să nu oprească greva până când nu vor primi un răspuns la toate solicitările lor. Manipularea Guvernului şi Ministerului trebuie oprită de urgenţă, pentru că nu profesorii grevişti sunt problemă, ci Guvernul”, susțin elevii.

Amintim că astăzi a avut loc o întâlnire la Ministerul Educației cu reprezentanții profesorilor, elevilor și părinților, pentru scenariile de modificare a calendarelor examenelor naționale, anunțată de Ministerul Educației. 

La finalul discuțiilor, Ligia Deca a anunțat reluarea negocierilor cu sindicatele marți, 7 iunie și că 60% dintre profesori sunt încă în grevă.

Redăm comunicatul comun:

„Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM) şi Asociaţia Elevilor din Timiş (AETM) critică lipsa de dialog a Ministerului Educaţiei şi condamnă organizarea unor consultări false.

Ministerul Educaţiei a anunţat organizarea unor consultări cu reprezentanţii elevilor şi părinţilor referitoare la greva profesorilor. Asociaţiile de elevi nu au fost invitate, Ministerul organizând nişte false consultări cu reprezentanţi ai unei structuri organizate prin ordin de ministru, susțin mai multe asociații ale elevilor într-un comunicat de presă.

Astfel, se încearcă din nou manipularea opiniei publice împotriva greviştilor, folosindu-se de elevi.

Considerăm că această minciună vine în scopul de a denatura opinia publică cu privire la grevă, lucru încercat de Minister în mod repetat în ultimele zile. Ministerul îşi dorește să se folosească de copii, sub pretextul examenelor naţionale, pentru a antagoniza greviştii şi a duce la oprirea grevei.

Dacă într-adevăr s-ar dori găsirea unei soluţii pentru susţinerea examenelor naţionale, Ministerul Educaţiei ar susţine mărirea salariilor profesorilor şi ar consulta asociaţiile elevilor, care au fost vocale în contextul grevei, participând la proteste, discuţii, şi propunând soluţii pentru examenele naţionale.

Suntem solidari cu profesorii noştri şi îi încurajăm să nu oprească greva până când nu vor primi un răspuns la toate solicitările lor. Ne dorim profesori bine plătiţi, care pot trăi decent din salariul lor. Manipularea Guvernului şi Ministerului trebuie oprită de urgenţă, pentru că nu profesorii grevişti sunt problemă, ci Guvernul!

Solicităm Guvernului să oprească manipularea cu privire la grevă!”

Citeşte şi:
Asociația Elevilor din Constanța cere demisia ministrei Educației, renunţarea la proiectul România Educată şi acordarea a 6% din PIB pentru educație: „Greva nu mai este doar bătălia profesorilor, ci şi a elevilor”


2 comments
  1. Dar asociațiile astea se baga singure in seama când văd că pe alții nu-i interesează circul lor? Pe mine nu mă reprezintă!

    1. Exact aceeasi parere, elevii din cadrul acestor asociatii nu ne reprezinta si nu fac absolut nimic util pentru noi, doar dau din gura si se baga in seama!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mihăilă: Varianta Delta afectează într-o măsură mai mare tinerii și copiii. Avem maximum 110 paturi ATI pentru copii, dar pot fi tratați și în spitalele pentru adulți / Arafat: Nu vom mai ajunge la lockdown total. Pot fi permise activități cu vaccinați

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, și secretarul de stat Raed Arafat au susținut, astăzi, o conferință de presă în care au prezentat măsurile pe care le iau autoritățile pentru vârful valului…
Vezi articolul

VIDEO Președintele Nicușor Dan, despre măsurile Bolojan din Educație: Hai să vedem rezultatele după două luni, cu cifrele pe masă, și dacă sunt probleme să le corectăm / Nu sunt deloc mulțumit de sistem

Președintele Nicușor Dan a declarat că schimbările din Educație trebuie evaluate pe baza rezultatelor după două luni, „cu cifrele pe masă”, iar dacă apar probleme acestea să fie corectate. Șeful…
Vezi articolul

Scădere dramatică a concurenței la școlile militare postliceale de pe un an pe altul, atrage atenția Ministerul Apărării, confruntat și cu un val de demisii din armată în condiții de război la graniță. Soluția: școlarizarea de absolvenți de licee civile – proiect de OUG

În anul 2022, numărul tinerilor care s-au înscris pentru admiterea la școlile militare de subofițeri s-a redus aproape la jumătate față de anul 2021, potrivit profit.ro. Aceste informații se găsesc…
Vezi articolul