Manuale greșite: Eratele de la manualele editurii unice au fost publicate; lipsește cea pentru Matematică clasa a VI-a

1.733 de vizualizări
Manuale greșite
Manuale greșite
Manualele pline de greșeli realizate de editura unică a statului sunt “corectate” prin erate publicate separat de editura din subordinea Ministerului Educației. Din lista de erate lipsește cea pentru Manualul de Matematică de clasa a VI-a, unde Edupedu.ro a semnalat pe larg existența a numeroase exerciții fără înțeles, probleme care nu pot fi rezolvate, operații greșite sau date incomplete. Vezi în articol cum arată fișele după care elevii ar trebui să detecteze informațiile greșite din manualele școlare și să învețe corect.
  • Amintim că toate manualele realizate anul acesta de Editura Didactică și Pedagogică sunt făcute pe 24 milioane lei, în baza unui contract atribuit direct de către Ministerul Educației editurii din subordine, după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțională înființarea editurii.
  • Nici până astăzi Ministerul Educației nu a făcut publice contractele încheiate cu EDP și Monitorul Oficial, prevalându-se de existența unor clauze de confidențialitate, deși este vorba despre bani publici dați de instituții ale statului pentru realizarea de manuale școlare către alte instituții ale statului

Editura Didactică și Pedagogică a publicat pe site-ul său 5 erate la manualele pe care le-a realizat anul acesta. Eratele sunt pentru două manuale de Biologie de clasa a VI-a, un manual greșit de Istorie de clasa a VI-a, un manual de Matematică și explorarea mediului clasa I și un Manual de clasa Limba și literatura română clasa a VI-a.

Manualele digitale promise de Editura Didactică și Pedagogică nu sunt publicate pe manuale.edu.ro nici până la această oră.

Manuale greșite: Erata de la Manualul de Biologie clasa a VI-a, autor Elena Crocnan

 

Rămân în variantele tipărite ale manualelor toate greșelile, inclusiv fotografia cu inima și ficatul puse greșit, la fel și întrebarea: “Cine și cum se produce urina?”

Vezi aici manualul

Manuale greșite: Erata de la Manualul de Biologie clasa a VI-a, autori Silvia Olteanu, Iuliana Tanur, Florina Miricel, Ștefania Giersch, Camelia Manea, Elena Camelia Afrim

Vezi aici manualul

 

Erata de la Manualul de Istorie clasa a VI-a

 

Vezi aici manualul

 

Erata de la Manualul de Limba și literatura română clasa a VI-a, autori Mihaela Daniela Cîrstea, Ileana Sanda, Viorica Avram, Alexandra Dragomirescu

manuale pline de greșeli

 

Vezi aici manualul

 

Erata de la Manualul de Matematică și explorarea mediului clasa I

manuale pline de greșeli

 

Vezi aici manualul

 

Manuale greșite: Pentru Manualul de Matematică de clasa a VI-a – EDP nu a publicat nici o listă de erate

Edupedu.ro a scris pe larg despre greșelile din unul dintre manualele de Matematică de clasa a VI-a scoase de editura unică a Ministerului Educației.  Exerciții fără înțeles, probleme care nu pot fi rezolvate, operații greșite sau date incomplete. Vezi aici lista de greșeli

Amintim că manualul de Geografie de clasa a VI-a realizat de Editura Didactică și Pedagogică a avut cele mai grosolane greșeli: Turnu Măgurele era poziționat pe hartă în locul orașului Drobeta-Turnu Severin, Marea Moartă era în loc de Marea Roșie, Insula Tasmania era numită “Vanuatu”, un stat nu exista, după cum a relatat pe larg HotNews.ro în luna august.

Ministerul Educației a cerut atunci Editurii Didactice și Pedagogice să retipărească în totalitate manualul școlar.

Citește și:

 


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Minimum 15 credite transferabile obținute prin cursuri de formare continuă o dată la 5 ani, condiție pentru profesori în proiectul legii Deca. Impactul formărilor va fi monitorizat la clasă, anunță ministra

Profesorii vor trebui să obțină minimum 15 credite ECTS prin cursuri de formare continuă, la fiecare 5 ani, începând de la data licențierii în cariera didactică (actuala definitivare în învățământ…
Vezi articolul

Cu 1.000 de posturi mai puține pentru profesori și educatori, față de proiectul inițial, aprobate de Guvern. Se vor deschide 39 de grădinițe noi, iar legea prevede reducerea numărului de elevi din clase, anunță ministrul

Numărul posturilor din sistemul de învăţământ preuniversitar va fi mărit cu 3.500, în contextul în care clasele vor trebui să aibă mai puţini elevi şi noi grădiniţe îşi vor începe…
Vezi articolul