Marcel Ciolacu, despre majorarea salariilor profesorilor: Ca premier, voi livra la milimetru ce am promis. Acest guvern va face dreptate dascălilor. Este nevoie de criterii de performanță. Profesorii care muncesc din greu trebuie răsplătiți, trebuie să câștige mai mult, pentru că așa este normal

3.256 de vizualizări
Foto: captura PSD
Marcel Ciolacu, președinte PSD, le-a spus profesorilor și angajaților din Educație că în calitate de premier, va livra „la milimetru ce am promis împreună cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă”, în discursul său din Parlament, dinaintea votului de învestitură pentru cabinetul Ciolacu. Amintim, din acest cabinet face parte în continuare Ligia Deca, propusă la ministerul Educației.
  • Edupedu.ro a scris că România educată și legile educației nu există în programul de guvernare al lui Marcel Ciolacu, versiunea prezentată de PSD, dar sunt menționate în programul depus de PSD-PNL la Parlament

În discursul său din Parlament înainte votului de învestitură pentru cabinetul său, Marcel Ciolacu, președinte PSD, le-a promis profesorilor și angajaților din învățământ că va livra „la milimetru” ce a promis împreună cu Nicolae Ciucă, fost premier. Ciolacu a mai spus că „trebuie să fim conștienți că nu este vorba doar de bani. Banii dați fără cap se vor risipi că apa în nisip și peste 4 ani vom fi în același loc.”

Marcel Ciolacu: Când vine vorba de educație, speranța nu va fi o opțiune pentru mine, ca prim-ministru. Voi livra la milimetru ce am promis împreună cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă, iar cea mai mare garanție, dincolo de orice ordonanțe sau legi, este aceea că fac parte din partidul care a livrat deja și medicilor ce a promis. Sunt pregătit să discut oriunde și oricât cu profesorii pentru a găsi împreună soluțiile corecte.

Acesta este angajamentul meu ferm ca viitor prim-ministru. Dincolo de asta, trebuie să fim conștienți că nu este vorba doar de bani. Banii dați fără cap se vor risipi că apa în nisip și peste 4 ani vom fi în același loc. Trebuie ca specialiștii din educație, alături de profesori și Ministerul Educație, să găsească un sistem prin care salariile să reflecte în mod corect respectul cuvenit meseriei, dar și performanță. Este nevoie de criterii. Profesorii care muncesc din greu trebuie răsplătiți, trebuie să câștige mai mult, pentru că așa este normal”, a spus Ciolacu în Parlament.

Ce le-a promis Guvernul profesorilor după 3 săptămâni de grevă generală

Angajații din sistemul de Învățământ au suspendat greva după 3 săptămâni, după ce guvernul a adoptat o ordonanță de urgență nr. 57 din 2023 care modifică Legea salarizării nr. 153 din 2017 și prevede majorarea salariilor personalului didactic și ale personalului didactic auxiliar cu 1.300 de lei brut. Pentru personalul nedidactic, creșterea este de 400 lei brut pentru fiecare funcție. Textul aprobat de Guvern a fost publicat în Monitorul Oficial

De asemenea, în același ordonanță guvernul s-a angajat ca salariul mediu brut pe economie să fie salariul de plecare pentru profesorul debutant și că salariile vor fi majorate cu 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024.

În fine, a fost adoptat și un alt act normativ prin care profesorii și personalul auxiliar din învățământul de stat preuniversitar și universitar, primesc vouchere de 1500 de lei anual pentru cariera didactică, iar personalul nedidactic, voucher de 500 de lei, anual.

Citește și:
BREAKING Creșterea salariului de la 1 ianuarie 2024, cerută de profesori, nu este în proiectul de ordonanță de urgență publicat de Guvern, ci tot în nota de fundamentare / Majorarea promisă de 25% reprezintă de fapt 300 de lei brut pentru toate cadrele didactice și auxiliare, față de nivelul din OUG 53/2023
VIDEO Marcel Ciolacu: România nu trebuie să aibă licee în care niciun elev nu ia bacul și oameni cu 2 și 3 la titularizare
Motivele pentru care suspendarea grevei generale din Educație a fost decisă doar de către liderii județeni de sindicate și nu de toți membrii – explicațiile sindicatului Sălaj: 65% vor fi creșterile salariale de la 1 ianuarie 2024, pe angajamentele Guvernului / În ce condiții poate fi reluată greva
UPDATE România educată și legile educației nu există în programul de guvernare al lui Marcel Ciolacu, versiunea prezentată de PSD, dar sunt menționate în programul depus de PSD-PNL la Parlament


9 comments
  1. Ciolacu, daca vrea capital de imagine, sa puna cumva in aplicare sa ne dea banii pierduti in mai la greva. Am fost mintiti ca se vor recupera in toamna, ca muncea Deca pe rupte la programul de recuperare si cand colo, i-am pierdut. Greva inutila, banii abia de se recupereaza prin iarna DACA chiar se da marirea. Inceputul e promitator, azi au dat derogarea pentru grade. Vedem mai departe cum ne ajuta Ciolacu si cu banii pe mai. E momentul lui de glorie sa straluceasca PSD, mai ales acum, cand profesorii sunt foarte suparati pe Ciuca. Important e daca stie sa speculeze momentul. Cand ai 2 comercianti unici pe piata si unul vinde foarte scump si te insala si la cantar, de la care cumperi? De la cel ce da cel mai avantajos. Asa ca PSD trebuie sa profite daca vrea voturi la anul.

  2. Da, sigur, criterii de performanta din pix ca la gradatiile de merit pentru acolitii si pilele directorilor. Cei care merita cu adevărat si muncesc nu vor primi nimic de la director

  3. Nu este rău, dar să înceapă cu criterii de performanță la parlamentari, la miniştrii, la primari … zic şi eu … poate aşa salariile unei bune părți din cei enumerați vor fi sub ale unui profesor …

  4. Performanta elevilor de la sat nu poate fi la fel ca la cei de la oraș chiar dacă profesorul de la sat e mai bun.

  5. Aștept criteriile de performanță gândite de dl Ciolacu, el însuși un performer în domeniul lui, oricare o fi domeniul (nu m-am prins încă la ce e bun).

  6. Corect ar fi ca fiecare profesor sa predea el lectia, nu sa dicteze din carte sau sa-i puna pe elevi sa copieze din carte.

    Corect ar fi ca fiecare medic sa nu mai ia spaga si sa aiba programari fix la privat.

    Corect ar fi ca cei din politie sau justitie sa nu mai fie corupti iar in caz contrar sa isi piarda pensia.

    Etc., putem continua si cu alti bugetari.

  7. Eu zic ca toti bugetarii sa fie platiti dupa performanta.

    1. Eu zic ca toată lumea sa fie plătită după performanță și sa bage niște criterii din alea la care doar o persoana cu bacul la 40 de ani poate sa inventeze. Sa trăiți bine!!

  8. sunt rasplatiti si acum prin gradatii de merit pentru performanta. In rest,ce vina are un profesor care lucreaza intr un colt uitat de lume ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Baremele de la Olimpiada de Muzică au avut mai puține exerciții pentru că subiectele au conținut itemi din afara programei, retrași și cu punctele redistribuite – explicațiile președintei de comisie de la Craiova, Lăcrămioara Pauliuc / Cum comentează neafișarea unor rezultate, profesorul cu nepot în concurs și elevii descalificați

Baremele de la Olimpiada de Muzică (ONIIVSTM) 2024, etapa națională desfășurată în aceste zile la Craiova pentru sute de elevi de liceu, au conținut mai puține exerciții decât au rezolvat…
Vezi articolul

Profesorul Mircea Miclea: Trebuie să fii complet nerealist să crezi că analfabetismul funcțional nu va crește din aceste măsuri / Situația este extrem de dramatică, de aceea profesorii încearcă să-și facă auzită vocea, nu pledează pentru privilegii proprii, ci atrag atenția asupra consecințelor pe termen lung

Deciziile precum mărirea normei didactice sau creșterea numărului de elevi în clase vor agrava fenomenul analfabetismului funcțional, a afirmat recent, în emisiunea „Viitor pentru România” de la Prima News, profesorul Mircea…
Vezi articolul

Ministerul Educației a prelungit termenul pentru depunerea proiectelor în trei apeluri PNRR: dezvoltarea platformei de evaluare a elevilor și realizarea de conținut digital, reducerea abandonului școlar în școlile mici și dotarea liceelor agricole

Ministerul Educației a prelungit perioada de depunere a proiectelor în trei apeluri. În apelul privind Dezvoltarea platformei de evaluare a elevilor și realizarea de conținut digital, de 78,5 milioane de…
Vezi articolul

Ministrul Educației insistă că dezastrul arătat de PISA 2018 e doar în școlile care au susținut testarea și anunță analize în acele școli: Nu aș generaliza, nu aș spune că este o problemă chiar peste tot

Ministrul Educației insistă că rezultatele obținute de România la testele PISA nu reprezintă o imagine a întregului sistem de educație. „Vom face o analiză” a școlilor care au participat la…
Vezi articolul