Mirabela Amarandei, despre proiectul PLUS pe Educație: Mă tem că gândirea antreprenorială va ajunge desuetă într-o lume a sărăciei acentuate și a unui sistem de educație irelevant

Foto: Facebook/Mirabela Amarandei
“Mă tem că gândirea antreprenorială va ajunge desuetă într-o lume a inegalităților de șanse, a sărăciei acentuate și a unui sistem de educație irelevant”, avertizează Mirabela Amarandei, cercetător doctorand la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din București. Într-o reacție la documentul realizat de PLUS pentru Educație, Amarandei – care a demisionat la începutul anului din partidul condus de Dacian Cioloș – analizează punct cu punct măsurile din plan și atrage atenția că obiectivul revitalizării educației prin antreprenoriat este similar situației în care avem de-a face cu un “pacient aflat într-o stare indusă de în comă, căruia medicul îi prescrie pentru tratament alifie din levănțică bio”.

Amintim că partidul lui Cioloș și-a creionat prioritățile în educație, pe care spune că le va avea în vedere dacă ajunge la guvernare: siguranța elevilor, depolitizarea educației și creșterea calității actului didactic. Planurile PLUS pentru Educație sunt cuprinse în documentul de politici descris de autori ca “punctul de plecare în pregătirea unei guvernări participative pentru perioada 2021 – 2024”, publicat de G4Media.ro.

Analiza integrală publicată de Mirabela Amarandei pe pagina sa de Facebook:

“Acum ceva vreme, când USR a lansat documentul lor pe educație, am avut câteva observații, mai cu seamă la proiectul de desființare a inspectoratelor școlare ca răspuns la ultimii ani de politizare a managementului educațional.

Am citit documentul PLUS pe Educație și am câteva observații la măsurile propuse.

Încerc mai jos câteva idei constructive:

O observație de metodă: trebuie definit caracterul ”urgent” cu care operează documentul, pentru că unele măsuri propuse sunt imposibil de pus în practică imediat (Din nou, exemplul inspectoratelor județene a căror ”reorganizare” propusă, dacă nu este corelată cu reforma administrativă și, de ce nu, cu o discuție/ decizie asupra unor structuri administrative regionale, va fi imposibil de pus în practică în termenii așteptați. Or, toate acestea, făcute cum trebuie, iau timp.). Ce înseamnă urgent? 3 luni, 6 luni, 1 an? Mai multă precizie este necesară, pentru a așeza discuția pe un cadru temporal și al gestiunii așteptărilor eficient, onest și rezonabil. Apoi, la ce se referă caracterul de urgență? La nevoile sistemului, sau la capacitatea administrativă de implementare a noului Guvern? Pentru că, dacă e cazul primului scenariu, cred că lista scurtă ar trebui să fie diferită. Nici în exercițiul 2 lista nu cred că arată ideal.

Programul începe generos cu educația antreprenorială, cu antreprenoriatul ca element fundamental al ”revitalizării rapide” a României.

Viziunea PLUS, partidul lui Cioloș, pentru Educație

Cum aș putea cuprinde sintetic mai bine care este cea mai mare suferință a sistemului național de educație și, implicit, a țării acesteia, cu cea mai importantă bogăție a ei – oamenii și capitalul lor creativ, de inovare, oamenii cu viețile lor? Abandon, absenteism, analfabetism funcțional și excluziune – cu alte cuvinte, oameni cu viitorul risipit, frânt. Dacă nu tratăm aceste probleme sistemice grave (cu evidențe statistice în toate rapoartele Comisiei, ale UNICEF sau OECD), mă tem că gândirea antreprenorială va ajunge desuetă într-o lume a inegalităților de șanse, a sărăciei acentuate și a unui sistem de educație irelevant. O realitate extrem de polarizată economic, în care cu greu se vor mai putea crea punți de legătură între cele două lumi. (Mai în glumă, mai în serios, nu mă pot gândi decât la un pacient aflat într-o stare indusă de în comă, căruia medicul îi prescrie pentru tratament alifie din levănțică bio.)

– Siguranța elevilor: atenție la sintagma ”neconform din punct de vedere al … siguranței la incediu și cutremur”. Legislația actuală cere aviz ISU doar pentru clădirile construite după 1998 sau pentru cele mai vechi de 1998 la care se fac lucrări. Or, în această situație, vor fi ignorate în continuare pe lege școlile vechi, cel mai probabil exact acele clădiri care reprezintă cel mai mare pericol pentru siguranța elevilor și care necesită intervenție imediată. Mi-ar fi plăcut să citesc despre o inițiativă destinată mai degrabă modernizării infrastructurii școlare actuale, învechită și extrem de neprietenoasă.De altfel, există deja sămânța unei astfel de viziuni chiar în 2016, când s-au pus bazele unui proiect în colaborare cu Uniunea Arhitecților din România.

– ”Educația pentru sănătate” este deja un program național pentru clasele primare, gimnaziale și liceale care cuprinde un opțional – prea puțin accesat de elevi și școli, e adevărat – și care promovează elemente de sănătate mintală, corporală, alimentară, elemente de educație sexuală, de protecție a mediului sau elemente ce țin de sănătatea relațiilor interumane. Dacă discutăm de noțiuni care țin de siguranță publică (nu sănătate), cum ar fi protecția civilă (incendiu, cutremur, inundație), cred că ideea acestui amestec (”cu de toate”) este nepotrivită, pentru că face programul greu de implementat (prea multe domenii, efort pedagogic, instituțional și de management al resurselor care va pune sub semnul întrebării implementarea și eficiența programului). Apoi, cred că dacă se discută despre bullying sau siguranța elevului, nu poate fi ignorată componenta de educație parentală, consiliere psihologică sau sprijn pentru profesori.

– ”Depolitizarea”și ”Reorganizarea„– mi-ar fi plăcut ca, în acest caz, accentul să cadă pe profesionalizarea managementului educațional, prin inițierea unui program național de formare a managerilor de școli, licee, inspectorate. Un program al cărui accent să cadă pe leadership, gândire critică, abilitate socială, gândire strategică, pe formarea pentru starea de bine și promovarea spiritului de colaborare, a muncii în echipă în cadrul fiecărei școli/ instituții. Se poate, nimic complicat. După care, în etapa următoare, poți face selecția celor mai buni prin concurs public. (Apropo de discursul acesta cu ”depolitizarea”: ce te faci dacă ai un manager, un director de școală foarte bun, competent, dedicat și care este membru de partid? Unde tragi linie?)

– „Școala autonomă“- să înțeleg că e o pilotare a descentralizării și creșterii autonomiei locale? Dacă da, nu e clar ce se întâmpă cu restul școlilor – probabil cele mai multe și, din păcate, e vorba mai ales de cele aflate în mediul rural sau urbanul mic, cu decalaje majore în asigurarea calității educației și a unei perspective inclusive, centrate pe nevoile fiecărui copil. Și dacă tot discutăm de ”Școala autonomă”, de ce nu aducem în discuție și creșterea autonomiei școlii de a decide cu adevărat asupra curriculei, în funcție de particularitățile și nevoile propriilor comunități școlare?

– Despre ”creșterea calității actului pedagogic” – foarte vag acest ”program național de formare continuă”. Formare în ce domeniu? Care sunt prioritățile de formare: incluziune, pedagogii inovative, includerea noilor tehnologii în educație, relația cu elevul/ starea de bine a copilului? Sunt doar câteva domenii, dar cred că ar fi trebuit menționate direcțiile considerate a fi strategice în formarea continuă a profesorilor. Straniu că nu se pomenește nimic de formarea inițială (cu voință politică, masteratul didactic despre care se tot discută din 2011 este unul dintre lucrurile care ar putea fi făcute cu prima zi a noului anului universitar). Tot atât de straniu este că dintre ”furnizorii” de educație lipsesc universitățile, prin facultățile de științe ale educației.

– Despre ”actualizarea programei educaționale, inclusiv pentru învățământul vocațional, la standarde europene”. Ce-ar fi de spus mai întâi? Că mă întreb ce au vrut autorii să spună prin ”standarde europene” atunci când au scris ideea asta despre curriculă? Că, din punctul meu de vedere este, mai degrabă, o abordare frusta, desprinsă de practicile pedagogice internaționale? Că Europa însăși își pune mari probleme legate de performanța propriilor sisteme de educație în competiția globală pentru cunoaștere și inovare în care bătrânul continent se luptă cu Asia, Statele Unite, Australia sau Noua Zeelendă? Că în educație, cel puțin, perspectiva exclusiv europeană este limitativă și lumea în care trăim și mai ales cea în care vor trăi noile generații este mult mai departe de zările noastre învecinate și, poate, mult mai departe de planeta verde? Și că ”programa educațională” trebuie actualizată având ca reper mai ales profilurile dezirabile pentru viitorii noștri absolvenți. Ce ne dorim ca țară, cu adevărat, de la educație?

– Despre ”programul național de reabilitare a statutului și a prestigiului cadrului didactic”– foarte vag, mi-e greu să identific o măsură anume.

Câteva idei despre ce nu am găsit în capitolul ”Educație” și pe care le consider esențiale:

– Nimic despre învățământ superior și cercetare. Orice țară respectabilă din lumea aceasta largă se uită în primul rând la universități și la cercetare atunci când discută despre și vrea elite, cunoaștere, competitivitate, inovare. Și orice țară respectabilă înțelege că trebuie să le sprijine, să creeze contexte pentru performanță și onestitate academică, să finanțeze strategic. Mi-e greu să cred că cineva s-ar fi uitat la universitățile noastre, la institutele de cercetare, la competițiile gestionate de minister, la indicatorii de inovare din rapoartele internaționale și și-ar fi spus: ”aici nu e nimic urgent de făcut”.

– Nimic despre reducerea decalajelor de calitate între școli, între mediul rural și cel urban. Și ar fi nevoie urgentă de un program complex care să includă atât formare inițială și continuă a profesorilor din aceste școli, cât și intervenții de tip financiar pentru profesorii care lucrează în comunități dezavantajate, ori sprijin social pentru familii. Nimic despre cum aducem copiii săraci la școală, cum îi ținem aici cât mai mult și cum facem ca și aceștia să aibă parte de profesori buni și de educație de calitate.

Ce aș mai avea de adăugat este că nu reușesc să găsesc un fir roșu, o viziune care să lege ideile expuse în document. Înțeleg nevoia de sinteză, înțeleg și ideea de ”listă scurtă”, dar mărturisesc că nu reușesc să construiesc pe baza pieselor de puzzle care ne-au fost puse la dispoziție.”

___

Mirabela Amarandei este Cercetător doctorand la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, este director al Direcției de Orientare Strategică și Politici Publice în cadrul Universității din București și a fost consilier și purtător de cuvânt al miniștrilor Educației Adrian Curaj și Mircea Dumitru, în guvernul Cioloș. La finalul lunii martie, Mirabela Amarandei a demisionat din partidul PLUS condus de Dacian Cioloș, unde era coordonator pe zona Moldovei, și a rămas membră a Platformei Ro100.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Banca Mondială: România rurală are rezultate similare cu Senegalul la testările internaționale aplicate elevilor / Sistemul actual nu permite României să răspundă schimbărilor globale de pe piața muncii

Elevii din București au rezultate similare cu cei din Islanda la testele internaționale standardizate, cei din România urbană au în medie rezultate similare cu elevii ucraineni, pe când, în România…
Vezi articolul