NASA a amânat și a doua încercare de inițiere a misiunii Artemis I spre Lună, cu 3 ore înainte de fereastra de lansare / Cauza: tot o scurgere de hidrogen lichid

108 vizualizări
Foto: NASA – Joel Kowsky
NASA a renunțat din nou la încercarea de a lansa noua sa rachetă masivă spre Lună, într-o misiune de testare fără echipaj, din cauza unor probleme tehnice. Anularea a fost anunțată la ora 18:17 în România, cu trei ore înainte de deschiderea ferestrei de lansare, transmite CNN.

Artemis I trebuia să se lanseze sâmbătă după-amiază, dar aceste planuri au fost anulate după ce membrii echipei au descoperit o scurgere de hidrogen lichid pe care au petrecut cea mai mare parte a dimineții încercând să o rezolve, scrie aceeași sursă.

  • Hidrogenul lichid este unul dintre propulsoarele folosite în etapa centrală a rachetei. Scurgerea a împiedicat echipa de lansare să poată umple rezervorul de hidrogen lichid, în ciuda încercărilor prin diferite proceduri conforme de depanare, potrivit CNN.

Potrivit ofițerului meteorolog Melody Lovin, existau 60% șanse de condiții meteo favorabile pentru lansare, astăzi. Stiva Artemis I, care include racheta Space Launch System (SLS) și nava spațială Orion, continuă să se afle pe rampa de lansare 39B de la Centrul Spațial Kennedy din Cape Canaveral, Florida.

Există încă o oportunitate de rezervă pentru misiunea Artemis I: ar mai putea fi lansată pe 5 sau pe 6 septembrie, conform sursei citate.

Amintim că, inițial, lansarea a fost programată pentru luni, 29 august 2022, dar a fost amânată pentru același tip de problemă tehnică.

  • Lansarea fără echipaj marchează debutul celei mai puternice rachete asamblate vreodată și dă startul mult-așteptatei reveniri a NASA pe suprafața Lunii. Misiunea ar pregăti o revenire cu echipaj uman în jurul Lunii (Artemis II) și cu oameni pe Lună (Artemis III), cel mai devreme în din 2024 sau 2025.
  • Artemis I face parte din programul complex Artemis (2017 – prezent) al NASA pentru explorarea robotică și umană a Lunii, după ce ultima prezență pe satelitul natural al Pământului a fost în 1972 cu misiunea Apollo 17, după cum punctează publicația specializată space.com


1 comment
  1. o pocnitoare de racheta, de ce nu readuc la viata saturn 5, care chiar mergea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației nu indică nicio bază legală concretă pentru respingerea înscrierii a patru elevi, calificați la o competiție internațională de robotică, la sesiunea specială a Bacalaureatului 2026 / Instituția interpretează două ordine de ministru în defavoarea elevilor

Ministerul Educației și Cercetării nu indică nicio bază legală clară pentru respingerea înscrierii a patru elevi de clasa a XII-a, calificați la competiția internațională de robotică Michiana Premier Event, la…
Vezi articolul

Elevii care susțin Evaluarea Națională 2025 să folosească tot timpul pe care îl au la dispoziție. Decât să lași un subiect nerezolvat în totalitate, mai bine încerci ceva, mai ales la subiectele cu răspuns deschis, spune Sorin Ion, secretar de stat și profesor de matematică

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, le-a dat câteva sfaturi elevilor de clasa a VIII-a care au început azi Evaluarea Națională 2025. Azi au proba de limba română…
Vezi articolul

Ministerul Educației „va recurge la toate căile de atac” în instanță pentru ca doctoranzii care au început studiile la buget cu frecvență, fără bursă pe vechea lege a educației să nu primească și ei bursă, pe noua Lege, anunță Gigel Paraschiv, secretar de stat în Ministerul Educației

Studenții doctoranzi care au început studiile la buget cu frecvență, dar fără bursă, nu vor primi automat bursă, în pofida unei decizii recente a instanței de modificare a regulamentelor în…
Vezi articolul

Încercare de defăimare la adresa părintelui care a expus comportamentul abuziv al învățătoarei de la o școală din Târgu Mureș. Părintele care încearcă să o compromită pe mamă a trimis și un text de susținere pentru cadrul didactic „luat la cunoștință” de 14 persoane prezente la ședința cu părinții

Un părinte care a luat legătura cu Edupedu.ro în privința cazului învățătoarei Alexa Mariana de la școala gimnazială „Romulus Guga” din Tg. Mureș a trimis pe adresa redacției o încercare…
Vezi articolul