OFICIAL Articolul care elimina autorizația ISU de siguranță la incendiu pentru acreditarea școlilor de stat nu mai apare în varianta OUG publicată în Monitorul Oficial

4.120 de vizualizări
Ordonanța de Urgență pe educație, adoptată de Guvern pe 3 aprilie, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 275 din 10 aprilie, la o săptămână de la aprobare. Actul normativ a suferit mai multe schimbări după ședința de Guvern, potrivit surselor Edupedu.ro. Din textul OUG așa cum fusese aprobat de Executiv ar fi fost eliminat în săptămâna care s-a scurs până la publicarea în Monitorul Oficial cel mai controversat paragraf: articolul care statua că nu mai este necesară autorizația ISU/PSI de siguranță la incendiu pentru școlile de stat în procedurile de acreditare. Edupedu.ro a scris în exclusivitate despre această exceptare, care a fost confirmată la o zi după aprobarea OUG în guvern și de secretarul de stat pe preuniversitar, Florian Lixandru, pentru HotNews.ro.

Potrivit surselor Edupedu.ro, exceptarea avizului ISU la acreditarea școlilor de stat a atras discuții tensionate în cadrul PSD, mai mulți lideri social-democrați cerându-i Ecaterinei Andronescu să scoată din OUG-ul deja trecut prin guvern exceptarea avizului ISU. Discuții aprinse au fost nu doar pe tema avizului ISU din OUG-ul pe educație în forma adoptată de Guvern, dar și pe proiectul Educația ne unește – viziunea pe educație lansată de ministrul Educației. Potrivit surselor Edupedu.ro, deputata Camelia Gavrilă, coordonatoarea Departamentului pentru Educație din cadrul PSD, i-ar fi reproșat săptămâna aceasta Ecaterinei Andronescu și faptul că nu a discutat anterior, la partid, nimic din proiectul legii educației pe care l-a scos în dezbatere publică.

Edupedu.ro a scris în exclusivitate că Ordonanța este discriminatorie în forma intrată în ședința de Guvern de pe 3 aprilie, la adresa școlilor private, prin faptul că textul ei elimină obligația școlilor de stat de a prezenta autorizația ISU/PSI de siguranță la incendiu din procedura de acreditare, lucru confirmat chiar de șeful ARACIP și de secretarul de stat pe preuniversitar. Potrivit surselor Edupedu.ro, scoaterea avizului ISU dintre condițiile de acreditare a școlilor de stat și menținerea condiției la privat a generat un adevărat scandal în interiorul PSD, imediat după ce OUG a trecut prin guvern. Ordonanța a fost aprobată în ședința din 3 aprilie 2019, potrivit anunțului oficial, însă a fost publicată în Monitorul Oficial abia la o săptămână de la acel moment.

Filmul Ordonanței reaprobate
  1. Fără să fie publicat în transparență decizională sau în dezbatere publică, proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul educației este prezentat în Guvern pe 3 aprilie, pe lista suplimentară. Lista documentelor aflate pe ordinea de zi a ședinței, publicată de Secretariatul General al Guvernului, și la care are acces toată lumea, nu cuprinde nicio ordonanță în domeniul Educației.
  2. Cu o zi înainte, Ecaterina Andronescu anunța o Ordonanță de Urgență, dar pentru un cu totul alt subiect, cel al „titularizării” pe articolul 253 din Legea Educației, declarat neconstituțional de CCR. Câteva mii de profesori cu nota peste 7 la examenul de titularizare așteptau o soluție după ce angajările fuseseră blocate în toată țara. Practic, acest prilej a fost folosit de ministru pentru a introduce și alte câteva modificări în Legea Educației, prin ordonanță de urgență.
  3. În deschiderea ședinței de Guvern premierul Viorica Dăncilă menționează la finalul discursului său că va fi continuat programul „200 de euro” prin care elevii și studenții care provin din familii cu venituri reduse să achiziționeze calculatoare, prin acordarea a câte 200 de euro.
  4. La finalul ședinței de Guvern de miercuri, 3 aprilie 2019, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu a ieșit în conferință de presă la Palatul Victoria. A explicat modificările legate de articolul 253 și a precizat că tot în această Ordonanță de Urgență au fost incluse și plata dobânzilor pentru hotărârile judecătorești câștigate de profesori, precum și o continuare a programului ”200 de euro”, sprijin pentru achiziția unui calculator. Niciun cuvânt despre eliminarea avizului ISU din procedura de acreditare pentru școlile de stat, sau despre celelalte prevederi din OUG.
  5. ”ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul educației” apare, la câteva ore după încheierea ședinței, pe site-ul gov.ro, între actele normative aprobate de Guvern. Niciun document care să arate conținutul acestei OUG nu este pus pe site-ul gov.ro
  6. Pe site-ul Consiliului Economic și Social apar două variante ale aceleiași Ordonanțe, trimise pentru avizare. Prima este trimisă cu data de 2 aprilie, iar cea de-a doua pe 3, chiar în ziua ședinței. În ambele variante apare articolul referitor la avizul ISU.
  7. Ministerul Educației publică un comunicat de presă în care descrie o parte din conținutul actului aprobat. Singurul element de noutate din textul semnat de Biroul de Presă al instituției este referirea la ”anexele” neacreditate ale unor școli. „Totodată, ordonanța reglementează situația unităților de învățământ și a componentelor organizatorice înființate fără parcurgerea etapelor acreditării precum și a furnizorilor de educație care au depășit termenul de depunere a cererii de acreditare și care, după evaluarea de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, îndeplinesc condițiile de acreditare”. Dar niciun cuvânt despre eliminarea obligației autorizației ISU/PSI în procesul de acreditare al școlilor de stat.
  8. Edupedu.ro publică în exclusivitate textul Ordonanței de Urgență, așa cum a intrat în ședința de Guvern.“Art. II Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 20 iulie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
    1. După art. 10 se introduce un nou articol, articolul 10 1 cu următorul cuprins:
    ‘(1) Evaluarea externă în vederea autorizării sau acreditării, după caz, nu este condiționată de prezentarea de către directorul unității de învățământ de stat a autorizației de securitate la incendiu, întrucât se află în responsabilitatea autorităților administrației publice locale, în calitate de proprietari ai imobilelor.”

9. Contactat de Edupedu.ro, fostul secretar de stat din ministerul Educației Gabriel Ispas avertizează că măsura este neconstituțională. Consultantul educațional Oana Moraru a declarat și ea pentru Edupedu.ro că avem de-a face cu o dublă-măsură și că inițiativele private vor fi blocate în acest fel.

10. Președintele Consiliului Național de Combatere a Discriminării, Csaba Asztalos, a declarat pentru Edupedu.ro că o condiționare a evaluării școlilor private de avizul ISU este o discriminare clară.

11. Președintele ARACIP, Șerban Iosifescu, (ARACIP = Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, cea care face evaluările școlilor și acreditează instituțiile de învățământ) a confirmat pentru Edupedu.ro modificarea publicată în exclusivitate și a declarat că Vom mai cere la privat [autorizația ISU – n.red.], pentru că acel articol din ordonanță se referă numai la stat. Aici ar trebui ca juriștii să se pronunțe. Noi trebuie să aplicăm articolul de lege așa cum este el scris”. Oficialul a precizat pentru Edupedu.ro că,în instituțiile private, la nivel național sunt puțin peste 100.000 de elevi, dar majoritatea sunt în școli postliceale sanitare – cam peste 60.000 de elevi“.

12.

SURSA: edu.ro

Tot pe 4 aprilie, la o zi după aprobarea OUG pe educație în Guvern, secretarul de stat din Ministerul Educației Florian Lixandru confirmă scoaterea avizului ISU dintre condițiile pentru acreditarea școlilor de stat și explică pentru Hotnews.ro logica acestei măsuri, în viziunea celor care au luat-o.

13. Abia pe 6 aprilie, la 3 zile după adoptarea Ordonanței de Urgență, reacționează Ecaterina Andronescu, într-o emisiune la Realitatea TV. Aceasta îl contrazice pe secretarul de stat Lixandru și susține că ”Acest articol (n.r. cel discriminator, care prevedea că școlile de stat nu au nevoie de aviz ISU pentru acreditare) nu a rămas în ordonanță tocmai din acest considerent că ar produce o discriminare între școlile de stat și cele private. A fost acea formulă inițială pe care noi am rafinat-o și nu am intrat cu ea în guvern”, a spus Ecaterina Andronescu.

14. La o săptămână de la aprobare, OUG pe educație a fost publicată în Monitorul Oficial. Ordonanța de Guvern nr. 23 are o serie de modificări față de ambele variante inițiale. Titlul OUG a devenit „Ordonanță de Urgență pentru completarea Legii educației naționale nr 1/2011, instituirea unor derogări și prorogarea unor termene”. Articolul legat de avizul ISU nu este în textul final, dar apar modificări de formulare și formă înclusiv în textele pe care ministrul le-a anunțat la briefing-ul de presă de după Ședință.

 


1 comment
  1. Domnilor, invatamantul privat, prevede taxe si primeste si bani de la stat( finantarea pe elev) deci normal ar avea de unde sa investeasca pentru autorizatiile ISU. La stat sunt doar finantarile pe elev. Asa ca nu ar avea de ce sa se considere discriminare si defavorizare. Dar interesele sunt mari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pas semnificativ în căutarea tratamentelor viabile pentru boala Parkinson, într-o cercetare publicată în Nature și co-semnată de cercetătorul român de la Cambridge Gabriel Balmuș

Un cercetător român din Cambridge, Gabriel Balmuș, face parte dintr-o echipă de specialiști de la Harvard University, Cambridge University și compania Mission Therapeutics care a publicat, săptămâna trecută, o cercetare…
Vezi articolul

Reprezentant al părinților – Colegiul Gheorghe Șincai din București: La concursul de director, în sala de interviu s-au aflat permanent 10 persoane și totul a fost înregistrat. O doamnă prezentată ca monitor al Ministerului a intervenit repetat în activitatea comisiei

Un reprezentant al părinților de la Colegiul Național Gheorghe Șincai, George Mocanu, care spune că a participat în calitate de observator la probele de interviu pentru postul de director la…
Vezi articolul