Olimpiada ”Lectura ca abilitate de viață” 2023, etapa județeană. Descarcă subiectele și baremele de corectare

99.367 de vizualizări
Foto: captură subiect
Subiectele de la etapa județeană a Olimpiadei Naționale ”Lectura ca abilitate de viață” (OLAV) 2023, susținută de elevi, în țară, sâmbătă, 25 martie, au fost obținute pe surse de Edupedu.ro. Începând din anul școlar curent, 2022-2023, subiectele și baremele de la mai multe olimpiade naționale sunt făcute de Ministerul Educației și nu de comisii stabilite la nivelul inspectoratelor școlare județene (ISJ), cum era până acum, conform regulamentelor de organizare specifice. Descarcă documentele din articol.

Amintim că, la începutul săptămânii trecute, Edupedu.ro a scris cum subiectele și baremele de corectare de la fazele județene ale olimpiadelor naționale susținute până atunci nu erau făcute publice nicăieri deși, din acest an școlar, de ele se ocupă, la nivel național, Ministerul Educației prin CNPEE.

La nivelul 1, elevii de clasele a V-a și a VI-a au avut un fragment din ”Un fiu” de Alejandro Palomas, la subiectul I. La subiectul II, textul suport a fost ”Ce este încălzirea globală” de Dr. Maggie Aderin-Pocock, specialistă în astronautică, conform documentelor consultate de Edupedu.ro.

Elevii de clasele VII-VIII au avut nuvela scurtă “Profesorul și menajera” de Yōko Ogawa în prima parte. La al doilea subiect, fragmentul de bază a fost extras din ”Marele roman al matematicii” de Mickaël Launay.

La liceu, elevii de la nivelul 3 (clasele IX și X), au avut un fragment din ”Umbrele vântului” de Carlos Ruiz Zafón și textul unei invitații la un eveniment cultural: o lansare la o carte – mărțișor de Ziua Brâncuși, preluat de pe site-ul unei asociații.

Elevii din ultimii doi ani de liceu (nivelul 4) au avut de parcurs textul ”Clondirul cu arginți” de Truman Capote și un fragment din ”Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului” de de Yuval Noah Harari pentru a răspunde la cerințe.

DOCUMENTE Descarcă subiectele și baremele de la OLAV 2023, etapa județeană, nivelurile 1-4:

Subiect – nivelul 1 (clasele V-VI):

Barem – nivelul 1 (clasele V-VI):

Subiect – nivelul 2 (clasele VII-VIII):

Barem – nivelul 2 (clasele VII-VIII):

Subiect – nivelul 3 (clasele IX-X):

Barem – nivelul 3 (clasele IX-X):

Subiect – nivelul 4 (clasele XI-XII):

Barem – nivelul 4 (clasele XI-XII):

Citește și:
Olimpiada județeană de Istorie 2023. Descarcă subiectele și baremele de corectare făcute la nivel național
Subiectele, rezolvările și rezultatele inițiale la Olimpiada de Informatică 2023, etapa județeană, clasele IX-XII, au fost publicate de organizatori
UPDATE Toate subiectele și baremele de corectare de la olimpiadele școlare 2023, etapele județene, au fost publicate de Ministerul Educației – Descarcă documentele
Olimpiada județeană de Științe socio-umane 2023. Subiectele unice și baremele de corectare pentru Logică, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie, Educație civică și Educație socială au fost publicate – Descarcă
Olimpiada județeană de Matematică 2023. Subiectele și baremele au fost publicate – Descarcă
Olimpiada județeană de Geografie 2023. Descarcă subiectele și baremele făcute de Ministerul Educației
Olimpiada județeană de Fizică 2023. Descarcă subiectele și baremele, stabilite la nivel național
Olimpiada județeană de Limba și literatura română 2023. Subiectele și baremele au fost pentru prima dată făcute de Ministerul Educației – Descarcă
Maratonul olimpicilor în weekend, pentru elevii care vor participa la mai multe olimpiade puse una după alta de Ministerul Educației. Engleza, Franceza, Matematica și Științele socio-umane, în aceeași zi, cu subiecte centralizate
Etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2023 din Târgu Jiu (clasele VII-VIII) este mutată la Brașov: urma să fie susținută într-un liceu afectat acum de cutremure / Schimbări și la alte concursuri, anunțate într-o erată de Ministerul Educației
ULTIMA ORĂ Calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare din anul școlar 2022-2023, publicate de Ministerul Educației. Când sunt fazele județene, unde se țin fazele naționale în 2023
Olimpiade școlare 2023. Regulamentele actualizate pentru olimpiadele naționale de astronomie și astrofizică, ”Terra” de geografie, ”Lectura ca abilitate de viață” (OLAV) și limbi clasice au fost publicate de Ministerul Educației – DOCUMENTE
Olimpiade școlare 2023. Regulamentele actualizate pentru olimpiadele naționale de limba engleză, istorie, geografie, religie, pedagogie și arte au fost publicate de Ministerul Educației – DOCUMENTE
Olimpiade școlare 2023. Regulamentele actualizate pentru olimpiadele naționale de limba și literatura română, fizică, biologie și limba franceză au fost publicate de Ministerul Educației – DOCUMENTE
Olimpiade școlare 2023. Regulamente specifice de organizare, publicate de Ministerul Educației chiar și cu doar 3 zile înainte de o etapă județeană – cazul olimpiadei de chimie (documente)
Etapa județeană a olimpiadei naționale de Lingvistică este mutată de pe 18 februarie pe 3 martie – erată de la Ministerul Educației, cu 4 zile înainte de data stabilită inițial / Schimbare și la județeana de Biologie
Olimpiade școlare 2023. Modificări la calendarele oficiale, anunțate într-o erată de Ministerul Educației: etapa județeană de Fizică este mutată duminică, 5 martie. Naționala de Informatică se ține în 1-5 aprilie
Olimpiade școlare 2023. Care sunt concursurile pentru care elevii pot primi bursele de merit și performanță – LISTĂ
LISTĂ Concursuri școlare sportive 2023. Calendarul campionatelor pentru elevi legitimați și cel al Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS) 2022-2023, publicate de Ministerul Educației
Olimpiade școlare 2023. Etapele naționale la Matematică, Fizică și Chimie, stabilite în documente de inspectoratele școlare din țară, chiar și în vacanța din februarie / Încă n-au apărut calendarele oficiale de la Ministerul Educației


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cuvântul de ordine în sistemul de educație este „cât mai mult învățământ față în față”, spune secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion: Nu vorbim în niciun moment de trecerea integrală în sistem online / În prima zi de școală 7.000 de elevi au început online

Cuvântul de ordine în sistemul de educație este „cât mai mult învățământ față în față”, a declarat secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion, la Radio România Actualități. Acesta…
Vezi articolul

PROIECT Matematică-Informatică, Biologie-Chimie, Istorie-Psihologie, Teologie didactică – Limba și literatura română, în lista programelor de licență didactică cu dublă specializare / Lista completă a specializărilor – document

Lista programelor de licență didactică cu dublă specializare a fost pusă în consultare publică de Ministerul Educației. Un asemenea program cuprinde o specializare principală și una secundară. Este vorba despre proiectul…
Vezi articolul

VIDEO Noua Lege a Educației, bazată pe „România Educată”, amânată pentru anul viitor. Cîmpeanu: Proiectul va fi adoptat de Guvern până pe 31 decembrie 2021, iar până pe 31 mai 2022 vor fi consultări

Noua lege a Educației, bazată pe proiectul prezidențial „România Educată”, a fost amânată pentru anul viitor, a anunțat vineri seară ministrul Sorin Cîmpeanu. Inițial, proiectul legislativ era anunțat pentru această…
Vezi articolul

Daniel David, întrebat dacă va candida la președinție: Eu pot accepta numai dacă studiile arată că între candidați eu aș avea cea mai mare șansă. O democrație înseamnă ca partidele să decidă pornind de la ceea ce speră și așteaptă oamenii

Ministrul Educației, Daniel David, al cărui nume a fost invocat drept un potențial candidat în alegerile prezidențiale, după anularea primului tur de scrutin, a spus joi, la Antena 3, că…
Vezi articolul

Conferință organizată de Fundația Vodafone și Edupedu.ro

Mircea Miclea: Viitorul e hibrid! Ca să folosească eficient tehnologiile digitale, profesorii trebuie să se gândească dacă aplicațiile de la clasă favorizează adâncimea procesării informației. Ce rămâne în capul elevului este ceea ce este procesat în adâncime, nu ce este accesat ușor

„Viitorul în care vom trăi va fi un viitor hibrid“, atrage atenția profesorul Mircea Miclea, fost ministru al Educației și fondatorul școlii cognitive în psihologia românească. „Modul în care va…
Vezi articolul