Op Ed / Corina Atanasiu: Cel mai tare din parcare când parcarea-i goală

3.490 de vizualizări
Foto: arhiva personală
Regula neaoșă, postdecembristă spune că ministerele ”slabe”, educație, sănătate, protecție socială, sunt cele mai bune vaci de muls pentru conservarea și eventual perpetuarea unor sisteme publice sărăcăcioase, la limita bunului simț social, cât să nu se răzvrătească ”clientul”. Sau sătul de răzvrătire (lux pe care puțini și-l permit), să-și caute soluții pe bani, în privat, continuând totuși să plătească și la stat pentru niște servicii pe care nu le mai consumă și de care se ferește ca de necuratul.

Și cum se întâmplă asta? Vine furnizorul, ”frăgezește” decidentul pe banii publici, furnizorul prestează caietul de sarcini deși este într-un evident conflict de interese, se prezintă singur la licitație că doar nu a fost prost să nu facă descriptorii din caiet cât să se potrivească mănușă pe profilul lui. Nu am inventat noi, în România metoda, nu e cazul să ne credem buricul pământului.

E de demult, se cheamă tot corupție, numai că prin alte țări lucrurile sunt puțin mai elaborate în termeni de întors frazele. Dar românul decident, frate cu codrul (de unde expresia ”se fură ca-n codru”) și deloc sensibil la copy-paste, acceptă descriptori identici cu descrierea unicului furnizor din România (vezi o anchetă a Edupedu aici). Tolerăm doctorate copy-paste, ce să mai zicem de un amărât de caiet de sarcini? E drept, un ”amărât” mai special, de 78,59 milioane de euro – PNRR/ Componenta 15/ R5 I 15. Școala online: Dezvoltarea platformei de evaluare și realizarea de conținut.

Și acum, se petrece sub ochii noștri simulacrul de consultare publică pe ”caietul de sarcini” care ar trebui să stabilească cine este viitorul dezvoltator și administrator de testare standardizată și evaluare în educația din România. E așa de tehnic totul că nu o să fie prea multe comentarii sau intervenții în minunata lucrare, astfel că ”unicul” va fi cel mai probabil selectat. Ceea ce îmi aduce aminte de vremurile când eram copii, ne jucam cu cheia de gât în fața blocului și ne tachinam unii pe alții cu ”ești cel mai tare din parcare când parcarea-i goală”.

Dar parcarea nu e goală. Cel puțin, nu în lumea largă. Există unii care fac evaluare standardizată de zeci de ani/prin diverse țări și o fac bine, dovadă că acele țări care au tot avut evaluare standardizată și care au colectat de-a lungul anilor date pe care le-au și analizat, virează subtil către alte evaluări mai ajustate prin politici publice meșteșugite. Dar nu e cazul nostru, noi suntem în stadiul în care dacă faci o colectă de date pe Legea 544, îți vin înapoi de la funcționarii statului niște excel-uri strâmbe pe care evident nu le poți prelucra. Iar datele sunt culese anapoda, după înțelegerea/ putința/ dorința fiecăruia, cât să nu poată fi integrate.

Revenind la parcarea goală. Mai jos, găsiți o listă cu posibili prestatori de servicii similare, cu experiență, vechime, recunoaștere internațională. Eu aș fi invitat vreo trei sau cinci sau opt la discuții și le-aș fi pus tema în față: aceasta e România, acesta e sistemul, acestea sunt școlile, cum fac testarea standardizată în educație și online pe de-asupra? Nu avea cum să nu iasă cea mai bună soluție.

  1. Educational Testing Service (ETS): lider global în măsurare și evaluare standardizată în educație. Ei au dezvoltat și administrează spre exemplu SAT, TOEFL și GRE.
  • Pearson: Pearson este o companie care mănâncă evaluare în educație pe pâine, incluzând aici dezvoltare de teste standardizate. Au unul celebru, Pearson Test of English (PTE).
  • ACT, Inc.: ACT este un ONG, iată! Face evaluare, cercetare, informare, dezvoltare de resursă umană. Au dezvoltat testele ACT, utilizate mai ales la admitere în colegii americane.
  • College Board: e tot un ONG care dezvoltă și administrează teste standardizate incluzând teste pentru examene ca SAT Advanced Placement (AP).
  • CTB/McGraw-Hill: CTB/McGraw-Hill este o companie care face evaluare în educație și publishing. Oferă tot felul de soluții de evaluare pentru preuniversitar. În materie de teste standardizate, au dezvoltat TerraNova și Iowa Assessments.
  • Cambridge Assessment: Cambridge Assessment este o divizie a Universității din Cambridge. Dezvoltă și furnizează evaluare peste tot în lume. Face și administrează tot felul de teste, inclusiv celebrul Cambridge English Exams and the Cambridge International Examinations.
  • International Baccalaureate (IB): The International Baccalaureate e tot o ONG, mai precis o fundație cu focus pe educație. Dezvoltă curriculum în toată lumea, este recunoscută pentru asta dar și pentru programe de evaluare. IB e folosit în evaluarea din cele mai multe școli internaționale. Evaluează copii de la 3 la 19 ani.
  • Australian Council for Educational Research (ACER) –  Consiliul Australian pentru Cercetare Educațională: ACER este un lider în cercetare educațională, dezvoltă și administrează evaluare și testări în toată lumea (Program for International Student Assessment – celebrul PISA sau la fel de celebrul International English Language Testing System (IELTS).

Și lista poate continua.

Reforma evaluării în preuniversitar este atât de importantă pe cât este de importantă reforma pensiilor. Și nu e nicio glumă. Ne-am furat căciula atăția ani cu evaluări făcute aiurea, iar acum avem fiasco generalizat în școli. Pentru că, da, evaluarea este una dintre cheile educației de calitate. Avem generații întregi pe care am ratat să le formăm pe măsură. Fiasco în școli înseamnă și generații needucate superior, generații incapabile să practice joburi sofisticate și să plătească taxe mari la stat, taxe din care se hrănește sistemul de pensii. Deci, practic, în ultimii 30 de ani ne-am dat serios cu toporul la temelia pensiilor noastre, atât ale celor care sunt acum în pensie și care au un orizont de viață și după 2030 (cu excepția pensionarilor speciali, firește), precum și ale celor care vom ieși din muncă de acum încolo. Doar pentru că am zis că evaluarea și mai ales evaluarea corectă, corect calibrată nu contează.

Dar, nu-i așa? Vaca trebuie mulsă la momentul potrivit, vin alegerile la anul.

Nota redacției: Corina Atanasiu este fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene și membru al partidului USR. Opiniile sale nu reprezintă poziția redacției


5 comments
  1. propunerea Corinei Atanasiu prezentată în această analiză poate fi un punct de plecare pt o dezbatere publică. argumente pro și contra.

    1. Uite care-s argumentele: n-avem bani de alții. Iar Brio e firma prietenului nostru.

      Și s-a terminat dezbaterea. Hai să ne prefacem acum că trăim într-o societate care funcționează.

  2. Venind pe plaiurile natale am citit și eu acest articol. Îmi permit să comentez fiind din domeniu.

    Companiile listate de doamna ministru sunt foarte scumpe și sunt învățate cu miliarde ceea ce le-a adus critici la ele acasă. Un test Cambridge e în jur de 40-50$. Ceilalți sunt tot pe acolo. Bugetul de 78m euro alocat aici e mic având în vedere că se dorește testarea pe mulți ani a 3 milioane de elevi din România. Dacă fiecare elev e testat de 100 de ori la diferite materii rezultă 300 000 000 de teste. Matematic ies 0.26 euro/test. E foarte puțin!

    Asta nu însemana că proiectul trebuie dat unor șmecheri locali cum se spune că ar fi Brio. Realitatea e însă că trebuie găsită o soluție pe măsura bugetului. În UE există soluții mai digerabile ca preț decât cele non-UE propuse de doamna Atanasiu.

  3. Era bine când alegea doamna Atanasiu, acum când (pe față) suntem furați, dar de ALȚII, nu e bine.

    Pentru curioși, poate căutați singuri cam cât costă firmele alea ”concurente” propuse de Corina Atanasiu. Indiciu: nu puțin. Nici americanii nu prea și le permit, dar au sărit în barca evaluării standardizate și nu mai dau înapoi, că industria e vacă bună de muls și acolo, iar lobbyiștii (a se citi, intermediarii de corupție) fac totul legal în minunata țară.

    A nu se înțelege că e bine cu Brio, mai vrem. Dar poate lasă și doamna Atanasiu ipocrizia de o parte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Salariile profesorilor din România – printre cele mai mici din UE. Ultimele date Eurydice: salariile brute reale au scăzut ușor în 2020-2021 față de anul precedent, în timp ce majoritatea țărilor europene au luat măsuri de creștere

Profesorii din școlile publice românești au avut și în anul 2020-2021 printre cele mai mici venituri din Europa, cu un salariu brut anual de sub 12.500 de euro, adică puțin…
Vezi articolul

HARTĂ Sunt 119 localități din 27 de județe cu rată de infectare de peste 6 la mie. Alte 100 înregistrează peste 5 la mie incidență / Scenariul pentru școli se stabilește vineri, dacă între timp nu s-a instituit carantina zonală

Rata de incidență din 119 de localități aflate în 27 județe din țară trecuse de pragul de 6 cazuri de infectare la 1.000 de locuitori. Asta arată datele publicate pe…
Vezi articolul

De ce nu mai vor copiii să revină în clase, după aproape doi ani de școală online? Aura Stănculescu, psihopedagog: Notele au fost mari, paradoxal, pentru că au fost obținute mai mult pe lucrări pe care le puteau face mai bine acasă în toate felurile și de către oricine

Școala online i-a făcut pe mulți dintre elevi să nu își mai dorească revenirea fizică la ore. Directorul Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, Aura Stănculescu a precizat…
Vezi articolul