Peste 500 de elevi din Brăila, adică unul din 5 înscriși în clasa a VIII-a, nu au fost la examenul de Evaluare Națională, potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean

1.677 de vizualizări
Foto: © Samorn Tarapan | Dreamstime.com
Din numărul elevilor care au început clasa a VIII-a anul acesta, 508 elevi nu au fost înscriși la examenul de Evaluare Naţională, fiind elevi repetenţi, corigenţi, cu cerinţe educaţionale speciale sau se află în alte situaţii, potrivit informațiilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, transmise de Agerpres. Împreună cu cei care au fost înscriși dar nu s-au prezentat la examen, reiese că 1 din 5 elevi de clasa a VIII-a nu a avut posibilitatea să dea Evaluarea Națională. Amintim, potrivit ministerului Educației, în total peste 15.000 de elevi care au început clasa a VIII-a în acest an școlar nu au fost înscriși la Evaluarea Națională, iar secretarul de stat în ministerul Educației, Florian Lixandru, a explicat că sunt și unii elevi care nu doresc să susțină Evaluarea Națională. Înscrierea se face însă obligatoriu de secretariatele școlilor, iar elevii care nu vor să dea examenele, pot să absenteze.
  • Edupedu.ro a scris că aproape 20% dintre elevii care au intrat în școala primară în urmă cu nouă ani, adică 38.000 de elevi, nu au mai ajuns să susțină Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a.

508 elevi din judeţul Brăila nu au fost înscriși la examenul de Evaluare Naţională 2023, potrivit informaţiilor publicate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, aceştia fiind elevi repetenţi, corigenţi, cu cerinţe educaţionale speciale sau care se află în alte situaţii, spune inspectoarea școlară Cici Bolovan, pentru Edupedu.ro.

“În alte situații sunt de obicei elevi care erau înscriși la început de an școlar, dar care au fost transferați, fie la altă școală din țară, fie în străinătate”, spune inspectoarea Cici Bolovan.

Au fost înscriși 2234 de elevi la Evaluarea Națională (n. red 4 elevi din seriile anterioare, 51 cu frecvență redusă), din cei 2742 de elevi care erau înscriși la început de an școlar în clasa a VIII-a. Asta înseamnă că 18,5% dintre elevii de clasa a VIII-a din Brăila nu au promovat sau se află în alte situații speciale și nu pot fi înscriși la Evaluarea Națională.

La proba de limba română au absentat 214 elevi, iar la matematică, 218 elevi nu s-au prezentat la examen. Per total, asta înseamnă că 1 elev din 5 din numărul total de elevi care au început clasa a VIII-a în acest an școlar, nu a ajuns să dea examenul național.

Informații de context

Ministerul Educației a anunțat că au fost înscriși la EN VIII din acest an 161.500 de elevi, în condițiile în care tot Ministerul Educației anunțat în luna martie că în clasa a VIII-a sunt înscriși peste 177.000 de elevi. Diferența de 15.500 de elevi a fost explicată de secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, a spus despre cei 15.000 de elevi care nu au fost înscriși la Evaluarea Națională, că „sunt elevi care fie nu au promovat clasa a VIII-a, elevii declarați repetenți, fie sunt și elevii care nu doresc să susțină Evaluarea Națională. Este un procent comparabil cu anii anteriori”. Nu există în lege însă posibilitatea ca elevii sau părinții să își exprime dorința de a se înscrie la Evaluarea Națională.

Potrivit legii, înscrierea la Evaluarea Națională este obligatorie și se realizează automat de către secretariatele școlilor.

Articolul 74, alineatul (5) din Legea Educației Naționale nr 1/2011 prevede că „la finalul clasei a VIII-a, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educației, se realizează o evaluare națională obligatorie a tuturor absolvenților”.

Am întrebat-o pe inspectoarea școlară din Brăila, Cici Bolovan, cum s-a făcut înscrierea elevilor la Evaluarea Națională în județul Brăila: “Elevii au fost înscriși la Evaluarea Națională prin aplicația EVNAT, de către secretariatele școlilor până în data de 16 iunie. Sunt preluați din sistem. Școlile exclud corigenții, repetenții și cei care sunt cu CES și declară că nu participă la Evaluarea Națională, de aceea apare această fluctuație a elevilor înscriși la simulări și față de finalul anului școlar”, a spus inspectoarea.

Elevii din Brăila au dat trei simulări pentru Evaluarea Națională în acest an: două organizate la nivel de județ în februarie și martie, și cea națională, organizată de Ministerul Educației.

La fiecare simulare numărul celor înscriși a fost diferit, în funcție de situația elevilor la momentul respectiv. “Avem și peste 50 de elevi care nu prea frecventează școala și nu ajung să fie înscriși la Evaluarea Națională”, mai spune inspectoarea școlară.

La simularea din februarie au fost înscriși 2.662 de elevi, iar rezultatele au indicat că unul din doi elevi de clasa a VIII-a nu a luat 5 la simularea Evaluării Naționale la Matematică.

În martie, la cea de-a doua simulare, a examenului de Evaluare Naţională, desfăşurată în perioada 20-22 martie 2023, în judeţul Brăila s-au înscris cei mai mulți elevi, cu 5 în plus față de precedenta simulare, 2.667 de elevi de clasa a VIII-a. La proba de Limba şi literatura română de la simulare au participat 2.290 de candidaţi, 1.871 dintre aceştia promovând proba cu note mai mari sau egale cu 5.

În 2018, situația s-a schimbat, în sensul în care profesorii încheiau mediile, dar elevii cu note mici erau încurajați de profesori să nu se înscrie la Evaluarea Națională, pentru a nu trage în jos media județului la examen, avertiza un ONG.

Fenomenul Brăila

În 2017, în 17 județe din toată țara, ratele de corigenți sau elevi lăsați cu situația neîncheiată creștea masiv în clasa a VIII-a, potrivit unei statistici publicate de Ministerul Educației. Cele mai mari rate de corigenți erau în județele Brăila, Călărași și Tulcea. Ministrul Educației de atunci, Ecaterina Andronescu susținea că urmează o analiză și o anchetă a ministerului pe acest subiect, prin care va încerca să “descifreze” mecanismul interior al acestui fenomen ce a ajuns ulterior să fie cunoscut ca fenomenul Brăila.  

Fenomenul a fost documentat printr-un studiu Diagnoza echității sistemului de educație 2015 – 2018 (Human Catalyst, 2019). Rezultatele preliminare au scos în evidență faptul că rezultatele la Evaluarea Națională (procentul de promovabilitate și media notelor pe unitate școlară) sunt ridicate artificial în multe școli din țară, prin împiedicarea înscrierii la examen a elevilor cu rezultate școlare slabe.

Cel mai elocvent este județul Brăila, unde, în anul școlar 2016-2017, 36,5% dintre elevii de clasa a VIIIa nu s-au înscris la Evaluarea Națională (EN), înregistrând cea mai mare pondere din țară, însă media notelor a fost surprinzător de mare: 7,29 – a doua cea mai mare din țară, după municipiul București.

Foto: © Samorn Tarapan | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Secretarul de stat Florian Lixandru explică de ce școlile nu au înscris la Evaluarea Națională peste 15.000 de elevi: Sunt elevii declarați repetenți, cât și elevii care nu doresc să susțină Evaluarea Națională / Dorința elevilor nu este prevăzută în legislația prin care școlile sunt obligate să înscrie toți absolvenții din „evidențele școlii”
Unul din doi elevi de clasa a VIII-a nu a luat 5 la simularea Evaluării Naționale la Matematică din județul Brăila/ La clasa a XII-a, 54% dintre elevi au promovat proba de matematică
Ministerul Educației: 7.052 de elevi nu s-au prezentat la proba de limba română de la Evaluarea Națională 2023 / Unul din 8 elevi înscriși în clasa a VIII-a la începutul acestui an școlar nu a ajuns să dea proba de limba română

2 comments
  1. Cu sau fara evaluarea aia stupida din doar 2 materii ii asteapta aceleasi joburi de rahat cu salarii de rahat din romania sau aceleasi joburi la capsuni pe salarii decente in vestul europei.

    Ne apropiem de comunism, si inca de ala suprem, in care neaparat toata lumea trebuie sa faca liceu facultate masterat si doctorat si studii postdoctorale.

    1 din 5 nu a dat evaluarea aia mie imi pare rezonabil si corect, parca in SUA ar da evaluarea mai multi. E bine ca se descurca si fara evaluarea aia. Altii nu se descurca nici cu doctoratul si cersesc posturi pe la stat uneori cu pile, de exemplu in invatamant sau prin parlament sau ministere.

  2. “Din numărul elevilor care au început clasa a VIII-a anul acesta, 508 elevi nu au fost înscriși la examenul de Evaluare Naţională, “…
    “1 din 5 elevi de clasa a VIII-a nu a avut posibilitatea să dea Evaluarea Națională. ”
    Reciteste-ti textele ca stai foarte prost cu logica si exprimarea!

    Posibilitate au avut toti elevii, doar ca din varii motive unii au ratat aceasta posibilitate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

(P) Jocuri STEM, jocuri de codare prin care copiii învață limbajul programării, board games și seturi pentru călătorii – pe magazinul online Mara and Tom. Antreprenoarea Iulia Mizgan spune povestea magazinului ce reunește jucării educative, concepute de cercetători cu dorința de a învăța prin joacă

Jocuri de logică, jocuri cu circuite de electricitate, cu magneți sau lasere și lumini – perfecte pentru toate călătoriile cu mașina sau cu avionul, dar și board games care aduc…
Vezi articolul

Ce se întâmplă când un profesor are o suspiciune că un elev se droghează? Ligia Deca: Profesorul merge la conducerea școlii, care contactează familia, are loc o discuție, inclusiv cu consilierul școlar și se agreează măsuri

„Avem deja o procedură privind prevenția și adresarea consumului de substanțe interzise, cine, ce face, ce trebuie să facă directorul, profesorul, cum interacționează cu Direcția de protecție a copilului, cu…
Vezi articolul