Poveștile elevilor care nu au participat la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Ciprian Fartușnic: Dacă tu nu crezi într-un copil, e profeția care se auto-împlinește, nici copilul nu va crede în el. Școlile nu au știut cum să se raporteze la aceste cazuri

774 de vizualizări
Foto: © 126602856 © Elnur | Dreamstime.com
„Fiecare caz de risc, de neparticipare este o poveste în sine și merită înțeleasă de cei din jurul copilului care pot să facă ceva. Școlile nu au știut cum să se raporteze la aceste cazuri”, a declarat Ciprian Fartușnic, cercetător Unitatea de Cercetare în Educație, la TVR Info. „În urma discuției cu noi, un elev nu doar că și-a luat examenul de bacalaureat în sesiunea din toamnă, dar a reușit să fie și admis la facultate”, a susținut Ana Maria Dalu, director Unitatea de Cercetare în Educație.
  • Rapoartele de cercetare privind neparticiparea elevilor la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2023 au fost publicate pe 10 ianuarie.

„A existat și tendința de a merge pe mâna familie și a copilului, dacă nu vrea să se prezinte, dar totuși vrea să continue, să se accepte acest lucru. Nu s-a insistat în așa fel încât ei să depună efortul. Pe de altă parte, am văzut și școli care de la început și-au asumat. Este important să te duci și atunci noi vom face tot posibilul de când intri în clasa a V-a să te aducem să dai acest examen, să ne apropiem cât mai mult de potențialul tău”, a adăugat Ciprian Fartușnic.

Despre situațiile în care școlile nu le permit copii care n-au avut un parcurs educațional foarte bun să se înscrie, ca nu cumva rezultatele să tragă în jos instituția de învățământ, Ana Maria Dalu a spus că elevilor „nu li s-a prezentat procedura de înscriere la bacalaureat, perioada în care trebuiau să se înscrie, în alte situații au fost lăsați corigenți pentru a pierde această perioadă de înscriere”.

Cazurile elevilor care nu au participat la Evaluarea Națională și Bacalaureat

Ana Maria Dalu: „Am avut o situație a unui elev care nu a participat la sesiunea din iunie a examenului de Bacalaureat, care își dorea foarte mult. Era pasionat de geografie, dar din cauza matematicii nu a avut curajul să participe la acest examen, motiv pentru care cred că întâlnirea cu noi a fost foarte importantă, pentru că noi am încercat să-l motivăm, să îl mobilizăm, să-i explicăm cât e de important să-și urmeze totuși visul. 

Am avut marea bucurie ca în lunile octombrie-noiembrie să ne sune și să ne spună că nu doar că și-a luat examenul de bacalaureat în sesiunea din toamnă, dar a reușit să fie și admis la facultate, la Facultatea de Geografie din Iași. Evident că ne-am bucurat foarte tare să știm că un copil care într-adevăr avea o situație familială, materială, financiară precară a reușit să găsească resorturile interne cumva și să participe la acest examen.” 

Ciprian Fartușnic: „Eu am fost la școlile generale și pot să vă spun foarte pe scurt despre un caz în care unul dintre copii și-a dorit foarte mult să continue și cumva există această posibilitate de a putea să continui, pentru că învățământul obligatoriu este până la clasa a XII-a și Evaluarea Națională doar te ajută să ai șanse mai mari să ajungi acolo unde îți dorești, dar chiar dacă nu te prezinți poți să continui și cumva era foarte împăcat cu gândul că el va continua la școala profesională. 

Discutând ulterior, am văzut că acest copil, în momentul în care a trecut peste această situație pe care o vede ca pe un risc de abandon, a continuat și în momentul de față are o frecvență bună și are toate șansele să termine, practic obținând o calificare. 

Ce aș vrea să spunem de la început este că, practic, școlile nu prea au știut cum să se raporteze la aceste cazuri și anume că nu este obligatoriu să participi pentru a putea continua studiile după clasa a VIII-a și de multe ori a existat și tendința de a merge pe mâna familiei și a copilului, dacă nu vrea să se prezinte, dar totuși vrea să continue, să se accepte acest lucru. Nu s-a insistat în așa fel încât ei să depună efortul. 

E foarte rațional să nu te prezinți. Dacă tu n-ai un parcurs foarte bun și știi că oricum îți vei continua studiile, te întrebi de ce aș vrea să merg undeva unde să risc să iau o notă mică, să am o presiune din jur. 

Pe de altă parte, am văzut și școli care de la început și-au asumat. Este important să te duci și atunci noi vom face tot posibilul de când intri în clasa a V-a să te aducem să dai acest examen, să ne apropiem cât mai mult de potențialul tău. Că ai nevoie de sprijin la un moment dat, că rămâi în urmă, că ai nevoie de niște resurse, că ai nevoie de niște informații, suntem lângă tine, dar ideea este să nu renunți la a te prezenta, pentru că foarte mulți copii au reușit să ia o notă suficient de bună, încât să-i orienteze mai aproape de ceea ce își doreau.” 

Despre situațiile în care școlile nu le permit elevilor care n-au avut un parcurs educațional foarte bun să se înscrie la examenele naționale

Ana Maria Dalu: „Am întâlnit și astfel de situații. Copiii ne-au relatat dificultățile cu care s-au confruntat și vorbesc de participarea la examenul de bacalaureat, nu li s-a prezentat procedura de înscriere, perioada în care trebuiau să se înscrie, în alte situații au fost lăsați corigenți pentru a pierde această perioadă de înscriere. Am întâlnit, din păcate, și astfel de situații, dar nu foarte multe.” 

Ciprian Fartușnic: „În momentul în care practic tu nu crezi într-un copil, e profetia care se auto-împlinește, nici copilul nu va crede în el și șansele ca el să să se apropie de potențialul său scad semnificativ. Noi am observat, de exemplu, faptul că în multe școli în care am fost, chiar directorii recunoșteau acest fenomen, dar nu la ei, în alt județ sau în alte părți. 

Este foarte greu de măsurat, pentru că de multe ori rămâne undeva într-o zonă greu de de explorat direct și de recunoscut, dar cert este că în ultimii ani există din ce în ce mai multe mai multe oportunități și scade foarte mult genul de abordare a școlii în care o arăți cu degetul, o cerți că are rezultate slabe, abandon, dar nu te întrebi o secundă bun, dar noi cu ce am ajutat școala asta? De ce e școala în situația aceasta? Pentru că de foarte multe ori, dacă ne uităm mai mai în profunzime, vedem că fenomenul nu este unul care a apărut ieri. Este un fenomen care este legat de ce se întâmplă foarte mult și în comunitate și practic școlile acelea nu întâmplător au rate atât de ridicate de eșec școlar, fie prin repetenție, fie prin abandon școlar.”

Informații de context despre rapoartele privind neparticiparea elevilor la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2023

Rapoartele au fost solicitate de către ministrul Educației, Ligia Deca, imediat după Evaluarea Națională, după ce Edupedu.ro a semnalat public faptul că peste 15.000 de elevi care erau înscriși în clasa a VIII-a în septembrie 2022 nu au fost nici măcar înscriși la examenul de la finalul clasei a VIII-a, deși înscrierea se făcea automat, de către școală.

Oficialii din Ministerul Educației au încercat la vremea respectivă să arate că nu este nicio problemă cu numărul mare de elevi care nu au participat la Evaluarea Națională. De exemplu, secretarul de stat Florian Lixandru spunea public că motivele pentru care aproape 1 din 10 adolescenti de 14 ani care erau înscriși în clasa a VIII-a în acest an școlar, nu au fost înscriși la Evaluarea Națională sunt două: „diferența de 10% o reprezintă elevii care fie nu au promovat clasa a VIII-a, elevii declarați repetenți, cât și elevii care nu doresc să susțină Evaluarea Națională. Este un procent comparabil cu anii anteriori”.

Pe 8 decembrie, la conferința de prezentare a Raportului Național PISA 2022, Ligia Deca răspundea la o întrebare adresată de Edupedu.ro și menționa că cercetările erau gata și că se mai lucrează la „machetă”.

Rapoartele au apărut public abia pe 10 ianuarie 2024, după ce Edupedu.ro a solicitat Ministerului Educației acest lucru. Conform surselor Edupedu.ro, documentele ar fi fost finalizate și înaintate cabinetului ministrului încă din luna septembrie 2023, dar ar fi fost „ținute la sertar” până în prezent. Documentele fuseseră menționate inlusiv în raportul de bilanț de mandat al ministrului Ligia Deca, deși acestea nu apăreau nicăieri ca fiind publicate, așa că după solicitarea noastră acestea au fost puse pe site-ul institutului în aceeași zi.

Joi, 11 ianuarie 2024, Ligia Deca a semnat personal o scrisoare cu mai multe măsuri cerute școlilor, în marja acestor rapoarte – cel pentru neparticiparea elevilor la EN VIII și cel pentru neparticiparea la Bacalaureat 2023.

Foto: © 126602856 © Elnur | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Daniel David, despre absenteismul elevilor la examenele naționale, cercetat pentru prima dată de Institutul pentru Științele Educației: Știm care sunt cauzele, știm ce ar trebui făcut, așteptăm resursele
Florian Lixandru, Ministerul Educației: Este foarte important pentru cadrele didactice să știe să lucreze diferențiat cu elevii. Se impun, poate, anumite programe de formare pentru cadre didactice
Școlile să nu mai fie responsabile pentru dosarele sociale ale elevilor, accesul la liceu pentru elevii care nu au luat nota 5 la Evaluarea Națională să fie limitat, printre propunerile profesorilor, elevilor și părintilor pentru creșterea participării școlare și la Evaluarea Națională – raport
Simularea Evaluării Naționale de la clasa a VIII-a să fie susținută și de elevii de clasa a VII-a, corigențele să fie date înaintea examenului, iar școlile să completeze în SIIIR și caracteristici ale profesorilor, recomandări în raportul pentru neprezentarea a peste 7 mii de elevi la examenul din 2023
Sistem de monitorizare a prezenței la școală a elevilor și asistență la orele profesorilor, printre cele 13 măsuri trimise de Ligia Deca, după ce în premieră au fost făcute rapoartele de cercetare cu neparticiparea copiilor la Evaluarea Națională și BAC

7 comments
  1. Wow … Un gest frumos ! E bine că îi sprijină și îi încurajează pe elevi să poată să susțină examenele și să poate să meargă mai departe fără probleme. Succes în continuare !

  2. Am propus , dar nu mă aude nimeni ca nota limită de promovare la orice disciplină să fie 2 (doi) ! Admiterea la liceele tehnologice și vocaționale să includă și o probă de aptitudini pentru profilul respectiv .
    În luna august să se programeze examene de mărire a mediei la unele discipline solicitate de elev !
    Consider că aceste măsuri ar contribui la mărirea interesului pentru propria pregătire a fiecărui elev și evitarea abandonului școlar !

    1. E o gluma? Doi in sistem rusesc sau cum? Cum adica sa promoveze cu doi? Ori e o gluma,ori ai probleme cu capu’. In alta ordine de idei…articolul arunca iarasi pisica in curtea scolii si a profesorilor. Niciodata elevul si parintele nu sunt vinovati. Penibil.

      1. Somnul Firicel ! Mai ușor cu o obrăznicia și jicnirile ! E vreo problemă? Poate e benefică măsura. Poate așa se evită abandonul școlar , chiar dacă pare neobișnuită această măsură. Scopul este să vină la școală și nu să renunțe la școală. Dumneavoastră preferați să îi vedeți pe străzi în loc să îi vedeți în clasă?

        1. Te deranjează ceva la opiniile lui ? Stai în banca ta ! Rămâneți și fără elevi și fără angajați , mă! De aia e bună ideea cu nota 2 , că altfel nu ar veni nimeni la nicio instituție educațională. Ăștia cu gândire obtuză ca tine au distrus tot ! Comentariul tău e de colț de bloc . Comentează oricine ce dorește.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Daniel Funeriu, Vasile Dincu, Mihaela Nabar si Dacian Dolean la Conferinta Reforma digitala a educatiei, marti 8 iunie

Dezbaterea online Reforma digitală a Educației

Daniel Funeriu, Vasile Dîncu, Mihaela Nabăr și Dacian Dolean discută marți, 8 iunie, de la 16:50, despre reforma digitală în educație, îngrijorări sociologice, digitalizarea școlii de la sat și exemple de bune-practici din SUA

Ce rezultate ar fi întors școala românească, dacă reforma digitală începea în 2011? Care sunt paradoxurile digitalizării forțate a educației și îngrijorările din perspectiva sociologului? Cum arată un conținut educațional…
Vezi articolul

DNA pentru HotNews: 31 de elevi și 28 de profesori care le strecurau răspunsurile între ciorne, implicați în cea mai amplă schemă de fraudare a Bacalaureatului descoperită în ultimii ani, pusă la cale de fostul inspector școlar de Mureș, Sabin Pășcan

Au fost inculpate 61 de persoane în cazul fraudării examenului de Bacalaureat din iulie 2023, potrivit unui răspuns transmis de DNA la solicitarea Hotnews. Printre inculpați au fost 28 sunt…
Vezi articolul

Rezultate simulare Evaluarea Națională 2023 în Iași: A crescut cu 15% numărul celor care iau măcar 5, față de simularea din ianuarie / Se menține decalajul la Matematică între urban și rural de 40%

Elevii care au promovat ambele probe la simularea examenului de Evaluare Națională din luna martie 2023 reprezintă 55.18% din totalul celor 7579 de elevi care le-au susținut, cu 15.60% peste…
Vezi articolul

INTERVIU Iuliana Mănescu, profesoara care și-a convins elevii din rural să citească și să-și înscrie prezentările video după cărți la un festival național: Pentru ei a fost un efort supraomenesc să ducă o carte la bun sfârșit

Dacă vrei să faci ceva cu elevii, trebuie să vii tu ca profesor spre ei, să-i stimulezi, spune într-un interviu pentru Edupedu.ro Iuliana Mănescu, profesoară de Limba și literatura română…
Vezi articolul