Președintele CNATDCU, Ioan Aurel Pop, despre acuzațiile de plagiat la adresa premierului Ciucă: N-am nicio părere, sunt în convalescență, am COVID și nu am putut urmări nimic / Anunță că se va suspenda în continuare de la conducerea forului care verifică doctoratele de plagiat, după ce a mai făcut asta în urmă cu 6 luni

1.170 de vizualizări
Ioan Aurel Pop / Foto: INQUAM Photos – Ilona Andrei
Ioan Aurel Pop își va prelungi autosuspendarea din funcția de președinte al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), singura instituție care se poate pronunța dacă o teză de doctorat este sau nu plagiată, a declarat acesta pentru Edupedu.ro. Amintim că, în luna august, Ioan Aurel Pop s-a autosuspendat pentru șase luni din funcția de președinte al CNATDCU. La fel ca atunci, motivul autosuspendării, spune Pop, este că nu are cum să se împartă între funcțiile pe care le deține: președinte al Academiei Române, profesor universitar la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și președinte al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).

Întrebat dacă va continua autosuspendarea, având în vedere că au trecut cele 6 luni inițiale, Aurel Pop a răspuns: „Da, bineînțeles, pentru că altfel nu pot fi președintele Academiei, lumea nu înțelege că eu nu am ubicuitate, eu nu pot fi și la CNATDCU, și la Academie, și la Universitate. La ora actuală e domnul Banabic, profesorul de la Cluj și, în curând, intră domnul academician Mircea Dumitru, cred că de la 1 februarie”.

Întrebat ce părere are ca profesor universitar și academician despre situația suspiciunii de plagiat în teza de doctorat, care planează asupra premierului Nicolae Ciucă, Aurel Pop a răspuns: „N-am nicio părere, sunt în convalescență, am Covid și, să mă iertați, nu am putut urmări nimic, am avut o formă medie și sunt în recuperare. Nu am putut verifica, nu știu nimic, dacă aș fi putut să verific, v-aș fi spus o părere”.

  • Prima dată când s-a autosuspendat Aurel Pop din funcția de președinte CNATDCU, un alt scandal media era în desfășurare, legat de teza de doctorat a ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta a solicitat, în vară, Universității de Științe Agronomice să-i analizeze de plagiat teza de doctorat: „USAMV București să continue demersul prin transmiterea tezei de doctorat către CNATDCU, în așa fel încât să fie posibilă analiza și la acest nivel de către experții CNATDCU din comisia de specialitate“. Anunțul venise în contextul în care ministrul le-a cerut universităților să realizeze „într-un termen rezonabil, un an, de exemplu”, analiza tuturor tezelor de doctorat susținute în fiecare dintre aceste instituții. Mai multe detalii aici.

Amintim că premierul Nicolae Ciucă a fost acuzat de plagiat în teza de doctorat după o investigație a jurnalistei Emilia Șercan. Oficialul a reacționat, spunând că a respectat prevederile legale în vigoare la momentul susținerii tezei. Ciucă a dat un comunicat prin intermediul biroului de presă al Guvernului în care susține că „am inițiat solicitarea de verificare a acesteia de către Comisia de Etica a Universității Naționale de Apărare – Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat, în acord cu prevederile legale în vigoare, în spiritul OMEC Nr. 5229/2020 din 17 august 2020”.

Nicolae Ciucă este doctor în Științe militare cu teza de doctorat „Dimensiunea angajării armatei României în operațiuni întrunite multinaționale”, pe care a susținut-o în anul 2003, la Universitatea Națională de Apărare (UNAp).

Până acum, nicio sesizare nu a fost depusă la CNATDCU privind un eventual plagiat în cazul lucrării de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, a declarat joi, pentru Hotnews, Mircea Dumitru, vicepreședintele Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare.

Citește și:
Mircea Dumitru: Nicio sesizare nu a fost depusă la CNATDCU până astăzi privind un eventual plagiat în cazul lucrării de doctorat a premierului Nicolae Ciucă
Rectorul universității care verifică teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, generalul Dorin Pleșcan, este fostul șef de cabinet al acestuia, propus pentru avansarea în grad chiar de Ciucă / A ajuns rector printr-o modificare a regulilor solicitată indirect de Ministerul Apărării, condus atunci tot de Nicolae Ciucă
Emilia Șercan, în scandalul tezei de doctorat a premierului Ciucă: CNATDCU este singura instituție în măsură să emită verdicte privind titlul de doctorat, nu Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP), unde a cerut premierul o analiză a tezei
Fostul rector al Universității de Apărare, de la care ar fi copiat premierul Ciucă în teza de doctorat, spune că putea folosi o altă metodă: Să citeze jumătate de pagină, restul putea să comenteze el, că era băiat deștept pe vremea aia și presupun că e și acum
Prima reacție a președintelui Iohannis la acuzațiile de plagiat aduse premierului Ciucă: Orice demers menit să clarifice suspiciunile formulate în spațiul public este binevenit / Iohannis anunță că nu mai vorbește pe subiect până la o decizie finală
Nicolae Ciucă, răspuns la acuzația de plagiat: Am inițiat solicitarea de verificarea a tezei de doctorat de către Comisia de Etica a Universității Naționale de Apărare – Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat
VIDEO Ce spunea Klaus Iohannis despre plagiatul lui Victor Ponta în campania din 2014: „Oriunde în lume un politician prins că a plagiat și numai trei rânduri este obligat să se retragă din politică”
Teza de doctorat a premierului Ciucă va fi verificată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare, anunță instituția: Au fost inițiate demersurile legale
Pressone: Premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat. Printre sursele copiate se numără alte două teze de doctorat / Ciucă: Teza a fost întocmită în concordanță cu cerințele legale existente la momentul respectiv
Cât mai rezistă premierul – doctor Ciucă după scandalul de plagiat? Efectele politice ale unei afaceri pe care PNL o vrea îngropată prin controlul televiziunilor ca în anii 90
Funeriu, replică pentru Ponta: Instanța a decis că eşti plagiator / Ciucă să fie verificat de CNATDCU
Cât a câștigat Nicolae Ciucă din sporul de doctorat / Calculele G4Media pe baza declarațiilor de avere

3 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Adrian Ivan, conducătorul de doctorat al ministrului Bode și rector al Academiei SRI, nu va mai avea alocate timp de 2 ani locuri de doctorat la UBB, după plagiatul constatat în teza ministrului de Interne – anunță Universitatea Babeș-Bolyai

Adrian Ivan, coordonatorul tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode și rector al Academiei Naționale de Informații “Mihai Viteazul” a SRI, nu va mai coordona în următorii 2 ani lucrări…
Vezi articolul

Sesiunea specială de Rezidențiat. Înscrierile pentru examenul din luna mai încep miercuri, 29 martie / Peste 600 de locuri și posturi au rămas neocupate în noiembrie anul trecut

Înscrierile pentru sesiunea extraordinară a examenului de rezidențiat promisă de autoritățile din Sănătate încă din noiembrie 2022 încep miercuri, 29 martie, după cum anunță Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă.…
Vezi articolul

Primele efecte ale ieșirii lui Klaus Iohannis: Ministrul Cîmpeanu anunță primul set de propuneri de modificare a proiectului legii Educației acceptate din partea principalilor critici – Consorțiul Universitaria / Niciuna nu vizează plagiatele

O serie de articole din propunerile legii Educației vor fi modificate la propunerea Consorțiului Universitaria, anunță într-un comunicat Ministerul Educației. Este vorba despre modificări punctuale solicitate de cele 9 universități,…
Vezi articolul