Mircea Dumitru: Nicio sesizare nu a fost depusă la CNATDCU până astăzi privind un eventual plagiat în cazul lucrării de doctorat a premierului Nicolae Ciucă

144 de vizualizări
Consiliul Rectorilor
Foto: Pixabay.com
Nicio sesizare nu a fost depusă la CNATDCU până astăzi privind un eventual plagiat în cazul lucrării de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, a declarat joi, pentru Hotnews, Mircea Dumitru, vicepreședintele Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), singura instituție care se poate pronunța dacă o teză de doctorat este sau nu plagiată.

Dumitru a explicat care este traiectoria unei sesizări, odată ce este depusă:

  • „Președintele în exercițiu al Consiliului General îi cere președintelui de panel să numească o comisie de specialiști. Președintele de panel se adresează comisiei CNATDCU care poate să analizeze această lucrare, deci în speță se adresează președintelui acestei comisii.
  • Se numește o comisie formată din trei-patru-cinci specialiști și aceștia în termen de 45 de zile trebuie să transmită un referat care să aibă o componentă de evaluare științifică și un referat tehnic, în cazul de față probabil de specialiști în științele militare.
  • Acest referat este apoi discutat în comisia de specialitate și este transmis mai departe Consiliului General, care în urma dezbaterii și în urma votului dă un verdict – plagiat sau non-plagiat.”

În legătură cu verificarea făcută de Universitatea Națională de Apărare, Dumitru a amintit că, potrivit legii, „aceasta nu are nicio relevanță, pentru că legea stabilește că doar CNATDCU poate face această analiză și, dacă ia o decizie prin care stabilește că este plagiat, atunci propune ministrului Educației retragerea titlului de doctor”.

El a adăugat că nu este relevantă concluzia universității. „Analiza universității, presupunând că Universitatea stabilește că este plagiat, nu înlocuiește analiza CNATDCU. Deci CNATDCU nu poate să spună a fost lucrarea analizată la Universitate, verdictul este cutare, prin urmare noi ne însușim acest verdict”.

Amintim că premierul Nicolae Ciucă a fost acuzat de plagiat în teza de doctorat după o investigație a jurnalistei Emilia Șercan. Oficialul a reacționat, spunând că a respectat prevederile legale în vigoare la momentul susținerii tezei. Ciucă a dat un comunicat prin intermediul biroului de presă al Guvernului în care susține că „am inițiat solicitarea de verificarea a acesteia de către Comisia de Etică a Universității Naționale de Apărare – Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat, în acord cu prevederile legale în vigoare, în spiritul OMEC Nr. 5229/2020 din 17 august 2020”.

Nicolae Ciucă este doctor în Științe militare cu teza de doctorat „Dimensiunea angajării armatei României în operațiuni întrunite multinaționale”, pe care a susținut-o în anul 2003, la Universitatea Națională de Apărare (UNAp).

Citește și:
Rectorul universității care verifică teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, generalul Dorin Pleșcan, este fostul șef de cabinet al acestuia, propus pentru avansarea în grad chiar de Ciucă / A ajuns rector printr-o modificare a regulilor solicitată indirect de Ministerul Apărării, condus atunci tot de Nicolae Ciucă
Emilia Șercan, în scandalul tezei de doctorat a premierului Ciucă: CNATDCU este singura instituție în măsură să emită verdicte privind titlul de doctorat, nu Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP), unde a cerut premierul o analiză a tezei
Fostul rector al Universității de Apărare, de la care ar fi copiat premierul Ciucă în teza de doctorat, spune că putea folosi o altă metodă: Să citeze jumătate de pagină, restul putea să comenteze el, că era băiat deștept pe vremea aia și presupun că e și acum
Prima reacție a președintelui Iohannis la acuzațiile de plagiat aduse premierului Ciucă: Orice demers menit să clarifice suspiciunile formulate în spațiul public este binevenit / Iohannis anunță că nu mai vorbește pe subiect până la o decizie finală
Nicolae Ciucă, răspuns la acuzația de plagiat: Am inițiat solicitarea de verificarea a tezei de doctorat de către Comisia de Etica a Universității Naționale de Apărare – Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat
VIDEO Ce spunea Klaus Iohannis despre plagiatul lui Victor Ponta în campania din 2014: „Oriunde în lume un politician prins că a plagiat și numai trei rânduri este obligat să se retragă din politică”
Teza de doctorat a premierului Ciucă va fi verificată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare, anunță instituția: Au fost inițiate demersurile legale
Pressone: Premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat. Printre sursele copiate se numără alte două teze de doctorat / Ciucă: Teza a fost întocmită în concordanță cu cerințele legale existente la momentul respectiv
Cât mai rezistă premierul – doctor Ciucă după scandalul de plagiat? Efectele politice ale unei afaceri pe care PNL o vrea îngropată prin controlul televiziunilor ca în anii 90
Funeriu, replică pentru Ponta: Instanța a decis că eşti plagiator / Ciucă să fie verificat de CNATDCU
Cât a câștigat Nicolae Ciucă din sporul de doctorat / Calculele G4Media pe baza declarațiilor de avere


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

România, pe primul loc la nivel european la participarea studenților la stagii de practică prin programul Erasmus+ / O treime dintre tinerii români au participat la mobilități internaționale de orice fel / Ingineria, Afacerile și Medicina domină „piața” mobilităților în străinătate – Raport Eurostudent

România se situează pe primul loc la nivel european în ceea ce privește participarea studenților la stagii de practică prin programul Erasmus+, dintre studenții care au participat la mobilități internaționale,…
Vezi articolul

„Inteligența artificială va reconfigura învățarea. Oare ne așteaptă un nou ev mediu, în care vom fi vasali soluțiilor oferite de sistemele de inteligență artificială, sau un nou iluminism?” Mircea Miclea va susține o conferință pe 26 mai, la Reșița

Psihologul Mircea Miclea, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, va susține pe 26 mai 2023, la Reșița, conferința „Cum gândim propria noastră educație pentru lumea de mâine”. Discursul eveniment susținut…
Vezi articolul

Peste 3.700 de școli s-au înscris până acum în programul de reducere a abandonului școlar, din care 2.500 vor primi granturi de câte 200.000 de euro, anunță Simona Tănase, director în Ministerul Educației: Probabil până vineri vor fi 4.000

„În această dimineață erau peste 3.700 de intenții de participare în platformă. Probabil până vineri vom ajunge aproape de 4000 de solicitări”, a declarat miercuri Simona Tănase, director monitorizare și…
Vezi articolul