Președintele Nicușor Dan: Îl aștept pe domnul ministru Daniel David, în care am mare încredere, cu un plan de reformă pentru învățământ

5.818 vizualizări
Nicușor Dan / Foto: Captură Youtube.com
Un plan de reformă pentru învățământ este așteptat de noul președinte al României, Nicușor Dan, de la ministrul Educației și Cercetării (MEC), Daniel David, după cum a anunțat luni seară șeful de stat ales, într-o emisiune la B1TV.

„Sunt multe lucruri de schimbat în învățământ. În special, bineînțeles, trebuie să reducem foarte mult discrepanțele, pentru că sunt locuri în care calitatea învățământului este foarte slabă”, a comentat Dan, întrebat de ce are în plan pentru domeniul Educație.

Întrebat de moderatori dacă e o prioritate educația, în contextul în care părinții pot da exemplu copiilor că dacă învață și merg la olimpiadă pot ajunge președintele României, Dan a răspuns: „Fără discuție”.

„Gândirea critică e extrem de importantă. În societatea foarte complexă în care începem să trăim, gândirea critică e ceva foarte important și trebuie să avem o schimbare fundamentală în educația din România”, a adăugat el.

„O să-l aștept pe domnul ministru David, în care am mare încredere – e persoană serioasă, la fel, un om care a studiat. A spus că în vara asta, deci în câteva săptămâni, ar trebui să vină cu un plan de reformă pentru învățământ, sunt foarte curios ce este acolo”, a completat președintele Nicușor Dan la B1TV.

Amintim că raportul de diagnoză QX al ministrului Educației Daniel David, prezentat luni, 19 mai, într-o conferință de presă, a fost publicat pe site-ul ministerului.

Documentul conține propunerile ministrului cu privire la examenele susținute de elevi, la titularizare și la reorganizarea sistemului de învățământ superior și al cercetării. Raportul de 39 de pagini a fost publicat la cinci luni de la preluarea mandatului.

Citește și:
UPDATE Raportul QX de diagnostic pentru educația și cercetarea din România – prezentat luni de ministrul Daniel David: Miză majoră – construirea societății bazate pe cunoaștere, am simțit pe pielea noastră ce înseamnă lipsa acesteia / Reforme propuse pentru Titularizare, statutul profesorului, evaluarea elevilor, olimpiade, cercetare
Daniel David: Nu e corect ca Evaluarea Națională să acopere doar două materii, deși există 8 competențe cheie. Asta nu înseamnă că trebuie să dai cinci sau opt examene / Ministrul este de acord cu examen separat de admitere la liceu, după Evaluarea Națională
Profesorii angajați pe perioadă determinată ar putea deveni titulari automat, după 4-5 ani, dacă sunt evaluați pozitiv de școală. Titularii nu vor mai fi până la pensie, ci cu evaluare periodică din 5 în 5 ani – propunerea ministrului Daniel David
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Ne cam batem joc de jumătate din copii în sistemul educațional, direct spus
David, dupa ce noul președinte Dan a criticat curriculumul la clasa a II-a: Să ne amintim că, în primar, reforma curriculară a început în urmă cu mai mult de un deceniu, deci e timpul să te mai uiți la ea
Daniel David: În zona de curriculum, trebuie să predăm mai puțin, dar mai relevant. Numărul de ore ar trebui să nu iasă din logica unei medii la nivel european
Propunerea ministrului Daniel David pentru schimbarea Titularizării și angajarea profesorilor: după un examen național de „licențiere” în sistem, candidații cu peste 7 să participe la concursuri organizate în școli sau la centre de concurs, ca la rezidențiat
Daniel David, despre chiulul profesorilor de la ore: Nu văd de ce părinții acelor copii nu fac sesizare. Dacă nu răspunde directorul, să facă sesizare inspectorilor de specialitate
Ministrul Educației: Cercetătorii din România ar trebui să producă cunoaștere, care să susțină inovații tehnologice și culturale / Inovațiile cresc calității vieții și ne protejează de pseudoștiință, sunt un antidot la manipulare și fake news


4 comments
  1. Revenirea la cele trei trimestre, fără săptămăni altfel, verzi…
    Revenirea la tezele trimestriale
    Scoala începe la 15 septembrie și se termină la 15 iunie
    Fără „afaceri” în școli…(promovarea cărților editurii cutare, fotografii la 8 martie, 5 mai, 1 iunie, …) în școli există biblioteci, care trebuie folosite

  2. Pana acum putea face 1000 de planuri de reforma. Timpul trece, leafa merge, domnul doctor psiholog cu drag mai trancaneste la TV.

    1. Cum zboara, ca PNL ramane la guvernare?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ce face Suedia pentru a susține digitalizarea educației, pe baza unei strategii naționale „vechi” de 5 ani: un raport de parcurs prezintă unde mai trebuie lucrat pentru ca elevii să capete anumite competențe și arată că pentru directorii de școli digitalizarea necesită atenție continuă

Procedurile de digitalizare în școli introduse într-o strategie națională veche de câțiva ani trebuie completate cu măsuri suplimentare, de parcurs – de la sarcini în plus pentru directorii de școală…
Vezi articolul

OFICIAL Pentru profesorii și angajații din Învățământ, indemnizația de hrană se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază. Indemnizația se acordă în cazul în care salariul lunar net format din drepturile salariale aferente funcției de bază, altele decât indemnizația de hrană, este până la 8.000 lei inclusiv

Indemnizația de hrană, pentru profesorii și angajații din Învățământ, se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Conform documentului, indemnizația…
Vezi articolul

Ministrul Educației Daniel David, după ce a intrat în vigoare interdicția pe rețele sociale în Australia: Trebuie începute discuții și la noi în țară dar sunt soluții diferite / Un control parental mai puternic cred că ar fi calea de mijloc bună

Ministrul Educației Daniel David a spus referitor la interdicția privind accesul la rețele sociale în Australia care a intrat în vigoare pe 10 decembrie, că „trebuie începute discuții și în…
Vezi articolul