Problema în mediul rural este aceea a constituirii catedrelor, spune secretarul de stat Florian Lixandru: Sunt colegi care se împart între două, trei sau chiar patru unități de învățământ

2.155 de vizualizări
Foto: © Goodluz | Dreamstime.com
Florian Lixandru, secretat de stat în Ministerul Educației, a declarat că problema în mediul rural este aceea a constituirii catedrelor, pentru că „nu sunt suficiente clase care să asigure un post întreg într-o unitate de învățământ”: „Sunt colegi de-ai mei care se împart între două-trei unități de învățământ sau patru unități de învățământ, în funcție de disciplina pe care o predau”. Declarațiile au fost făcute la DC News.

Întrebat cum stau lucrurile în mediul rural, în privința personalului calificat, secretarul de stat a spus că problema constă în constituirea catedrelor:

„Vorbim de personal calificat care poate preda în mai multe unități de învățământ, pentru că problema în mediul rural este aceea a constituirii catedrelor, pentru că nu sunt suficiente clase care să asigure un post întreg într-o unitate de învățământ. Și sunt colegi de-ai mei care se împart între două-trei unități de învățământ sau patru unități de învățământ, în funcție de disciplina pe care o predau, astfel încât să formeze acel post și este foarte greu, într-adevăr, pentru ei.

Ca formă de cointeresare materială, avem sporul pentru rural care se acordă colegilor, avem situații în care orele sunt acoperite în sistem cumul sau plată cu ora de către pensionari care doresc să meargă acolo sau care au fost cadre didactice în școlile respective și doresc să profeseze în continuare”, a precizat Lixandru.

Florian Lixandru a menționat că soluția ar putea fi concentrarea unităților școlare mici în cadrul unor campusuri:

„Într-adevăr, este o problemă și cred că aici soluția ar fi să concentrăm acele comunități școlare mici în cadrul unor campusuri școlare, astfel încât să asigurăm și condiții de școlarizare mai bune copiilor și, bineînțeles, o resursă umană care să fie stabilă și care să asigure un act educațional pe măsura așteptărilor din partea tuturor beneficiarilor.”

Foto: © Goodluz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Cel mai mare număr de profesori suplinitori, din ultimii 5 ani, care predau în școlile din România. Sunt aproape 44.600 de cadre didactice angajate pe perioadă determinată, în anul școlar 2023-2024
Titularizarea ar trebui regândită, spune secretarul de stat Florian Lixandru: Să punem accent mai mult pe partea practică, să vedem competențele pe care le are acea persoană de a lucra cu copiii
Site-ul Titularizare 2024 a fost actualizat. Lista posturilor pentru fiecare județ
Florian Lixandru, secretar de stat: Meditațiile sunt în mare parte o modă, dar și o necesitate în anumite situații / Nu mi se pare deontologic ca un cadru didactic să lucreze în particular cu elevii de la clasă, nici măcar activitatea în afterschool-uri
Secretarul de stat Florian Lixandru, despre criza de profesori de științe: La acest moment sunt posturi de fizică, în licee bune, care nu sunt ocupate
Salariile profesorilor, în acest moment, sunt motivante, spune secretarul de stat Florian Lixandru: Cred că ar putea atrage tinerii către acest domeniu

4 comments
  1. acest lucru se întâmplă și în București la majoritatea disciplinelor cu o oră pe săptămână! 2-3 chiar și 4 scoli pentru un profesor.
    dar domnul acesta a stat mai mult la Partid decât la Catedră!

  2. nivelul de pregatire al elevilor este bun, si se incadreaza in cerintele planurilor cadru date de MEN. Dar unde sa probeze cunostintele absolventii? Nimeni nu aminteste de locurile de munca cu salarizarea macar de 2/3 din salariile date in celalalte tari europene. Indrazneste vreun sef de la minister sa ceara la ministerul muncii .. macar pentru 5 elevi cu rez ft. bune de la fiecare clasa sa gaseasca locuri de munca?

  3. Dacă aveți impresia că e greu de găsit profesori calificați acum, pentru rural (și pentru urban, la unele discipline) stați să vedeți ce frumos va fi dacă și când comasează discipline în sistem 3 în 1, cum vor să facă la științe. Sau când se introduc pe bandă rulantă discipline obligatorii cu oră separată în orar, cum e Istoria Evreilor (care putea fi foarte bine inclusă într-un modul în cadrul orelor de istorie existente, nu băgat pe gâtul tuturor, la toate specializările, îi interesează sau nu…) Încă mă mir cum toate asociațiile de elevi care strigă că nu mai vor bacalaureat sau nu mai vor matematică, pentru că ”nu le trebuie la nimic în viață” nu au spus nimic despre ora/”disciplina„ asta care NU le trebuie efectiv la nimic și la care au nevoie să învețe pentru notă de trecere oricum. Am ajuns atât de PC că sunt aruncate în sistem toate prostiile visate de unii noaptea…

    Acum e parfum pe lângă ce se prevede, dacă sunt lăsați diletanții ăștia să-și bată joc în continuare de învățământ.

  4. Hai, sa mori tu, Lixandrule! Daca nu spuneai tu, eu nu stiam ca am 24 de clase si 3 scoli la care ajung dupa un drum de 2 ore cu trenul. Bah, noroc ca m-ai luminat tu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reforma învățământului vocațional. Studiu de caz – Spania: Relații simplificate între școli și companii, accent pe standardele de competență, mai puțină birocrație, mai multă colaborare internațională

Învățământul vocațional spaniol trece, în această perioadă, printr-o perioadă de reformă prin care se încearcă adoptarea unor modele care să răspundă noilor nevoi de pe piața muncii, de la recunoașterea…
Vezi articolul
Deschiderea școlilor

BREAKING DOCUMENT Modificări radicale în decizia Comitetului București pentru Situații de Urgență, care emite o a doua hotărâre ce o contrazice pe prima: Creșele și after school-urile pot funcționa, universitățile decid singure cum organizează cursurile

Modificări de ultimă oră în decizia Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, care emite o a doua hotărâre, în cursul aceleiași seri. Creșele și after school-urile pot funcționa, universitățile…
Vezi articolul

Catalogul electronic se folosește în școli din cel puțin 24 de județe și este plătit fie de asociațiile de părinți, fie din fondurile locale sau ale școlilor, arată un raport SAR privind digitalizarea în educație

Școli din peste jumătate dintre județele țării folosesc un catalog electronic, însă în școli din Bistrița-Năsăud, Botoșani, Călărași, Suceava și Timiș, acesta a fost plătit și din banii părinților, potrivit…
Vezi articolul

Plan strategic pentru educația în domeniul STEM, pentru a remedia declinul performanțelor elevilor și lipsa profesorilor, prioritate a președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen în noul mandat

Un plan strategic pentru educația în domeniul STEM (Science, Technology, Engineering, Mathematics), în limba română ȘTIM, al cărui obiectiv va fi remedierea declinului îngrijorător al performanțelor și a lipsei cadrelor…
Vezi articolul

Reacția Ligiei Deca despre cazul grădiniței din Târgu Jiu, unde părinții au fost obligați să semneze o declarație pe propria răspundere dacă lasă copiii în clădire: “Nu cred că este normal ca părinții să-și asume pe propria răspundere să ducă copii într-o clădire cu risc seismic”

Ministrul Educației crede că “nu este normal ca părinții să-și asume pe propria răspundere să ducă copii într-o clădire cu risc seismic”. Ligia Deca a răspuns unei întrebări privind situația…
Vezi articolul