Profesorul de informatică Adrian Panaete, despre performanțele elevilor români la olimpiade: Suntem buni într-un domeniu de vârf, care produce 6% din PIB. IT-ul ne face cunoscuți peste hotare

4.324 de vizualizări
Adrian Panaete / Foto: Facebook.com/ Alexandru Gavrilă
Suntem buni într-un domeniu de vârf, într-un domeniu care nu produce doar valoare simbolică. Să nu uităm că IT-ul e domeniul acela care produce 6% din PIB, care ne face cunoscuți peste hotare, spune profesorul de informatică Adrian Panaete de la Colegiul Naţional “A.T. Laurian” din Botoșani, unul din cei care pregătește loturile de elevi olimpici la competițiile internaționale de profil, într-un interviu pentru Agerpres.

Panaete a declarat că multiplele titluri de campioni şi vicecampioni, fie la nivel balcanic, european sau mondial, sunt motive de mândrie naţională:

Interesul naţional e mai important. Aş spune-o fără frica de ridicol. Suntem nişte patrioţi, ţinem la ţara asta. Strângem acolo cu drag de steagul României, când se face poza (de învingători), nu o facem aşa că vrem să facem poza. Pur şi simplu suntem mândri de ceea ce fac copiii aceştia şi de ceea ce facem noi în spatele lor. Ei sunt cei care ajung acolo, deasupra, în vârful aisbergului. Dedesubt este o echipă imensă. Eu aş număra 300 – 400 de oameni care sunt implicaţi într-un fel sau altul în ceea ce se întâmplă în informatica românească.

Uneori, ne simţim uşor stânjeniţi când suntem puşi în valoare individual, pentru că nu e corect faţă de absolut toţi ceilalţi care muncesc fantastic în toate felurile. Uneori beneficiul de imagine pică pe mine sau pe unul dintre colegii noştri şi nu e corect. Noi nu suntem nişte unicate ca persoane, dar ca echipă suntem ceva unic“, a afirmat Panaete, care, la începutul lunii noiembrie, a devenit, alături de lotul de informatică al României, campion balcanic la seniori.

Profesorul, care a fost declarat şi cetăţean de onoare al municipiului Botoşani, este de părere că performanţa naţionalei de informatică este cu atât mai importantă cu cât domeniul IT are o pondere din ce în ce mai mare în economia României, dar şi a lumii.

Acolo se vede că noi putem fi buni în ceva. Suntem buni într-un domeniu de vârf, într-un domeniu care nu produce doar valoare simbolică. Să nu uităm că IT-ul e domeniul acela care produce 6% din PIB. Produce enorm. IT-ul este domeniul care ne face cunoscut peste hotare cu oameni în toate corporaţiile cunoscute, e domeniul în care s-au născut unele dintre cele mai puternice start up-uri româneşti. Afacerile din domeniul IT sunt extraordinar de puternice“, a adăugat profesorul, transmite Agerpres.

Adrian Panaete este şi vicepreşedinte al Societăţii pentru Excelenţă şi Performanţă în Informatică (SEPI) și susţine că mândria naţională intervine ori de câte ori elevii pe care îi coordonează se poziţionează pe podium la concursurile internaţionale.

E un moment de emulaţie. Noi, liderii, care suntem la faţa locului, de regulă îi ţinem la curent pe toţi cei care sunt acasă cu evoluţia copiilor, pentru că în informatică scorurile sunt vizibile în timpul concursurilor. Elevii nu ştiu, îşi cunosc doar propriul rezultat, dar noi ştim clasamentul per ansamblu.

E o întreagă stare ca la meciurile de fotbal, când îi vezi pe copiii aceştia care pleacă de la zero şi încep să urce muntele acela, până ajung în vârful piscului, pe primul loc, pe al doilea, pe primele zece locuri. E ceva absolut înălţător. Ne uităm cu drag la acea mică ideogramă cu steagul României care urcă uşor în clasament până ajunge sus de tot. Uneori ne provoacă emoţii fantastic de mari“, a subliniat acesta.


3 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat, vizat de soluțiile de amnistiere propuse în proiectul legii învățământului superior: Parcursul de aprobare nu va fi foarte lung pentru că trebuie să producă efecte

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri, în legătură cu proiectele controversate ale legilor educației, că parcursul de aprobare din Parlament ”nu va fi foarte lung pentru că trebuie să producă…
Vezi articolul

Adolescenții și maturizarea emoțională. Andrei Miu: De ce ți-e teamă de efectele pe care le-ar avea emoțiile, anxietatea sau tristețea? Poate că nu e chiar așa cum crezi. Poate că emoțiile acestea sunt acolo ca să semnalizeze ceva ce deja știi

„De ce ți-e teamă de efectele pe care le-ar avea emoțiile? Anxietatea, de exemplu, sau tristețea. Poate că nu e chiar așa cum crezi”, spune Andrei Miu, profesor universitar de…
Vezi articolul

Olimpiada județeană de limba română 2024 – subiecte și bareme. Textele suport, alese din autori contemporani, printre care Ioana Pârvulescu, Lavinia Braniște, Veronica Niculescu, Mircea Cărtărescu / Rezultatele inițiale au fost publicate de mai multe centre de concurs

Elevii de gimnaziu și liceu au susținut sâmbătă în prima parte a zilei etapa județeană a Olimpiadei de Limba și literatura română (OLLR), potrivit calendarului competițiilor școlare 2024 și informațiilor…
Vezi articolul

Comportamentul elevilor, absenteismul și nevoile educaționale speciale – priorități în reforma inspecțiilor Ofsted, forul englez responsabil cu asigurarea calității în învățământul din Anglia

Inspecțiile în școlile din Anglia, organizate de Ofsted, echivalentul englez al Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), vor trece printr-o reformă accelerată în perioada următoare, conform unui…
Vezi articolul