Profesorul Marius Andruh: Sunt noțiuni care nu sunt explicate și elevii le învață pe dinafară, ca să le uite în 2 zile. Calitatea manualelor este o problemă / Radu Gologan: Manualele trebuie simplificate

7.183 de vizualizări
repartizare liceu 2020
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Vicepreședintele Academiei Române, Marius Andruh, a declarat, la TVR Info, că „sunt noțiuni care nu sunt explicate și elevii le învață pe dinafară, ca să le uite în 2 zile”, când a fost întrebat despre manualele școlare. Profesorul Radu Gologan a spus că „unele manuale sunt frumos alcătuite, cu noțiunile bine prezentate, atrăgătoare, dar părerea mea este că acestea trebuie simplificate”.

„Nu, manualele nu sunt rele, nici programa nu este rea. Eu am fost implicat în elaborarea programei pentru chimie și la gimnaziu, și liceu. Și când ne-am adunat toți – profesori din învățământul superior și preuniversitar – mi-au spus că pornim de la următorul principiu: el (elevul -n.red) trebuie să știe puțin și temeinic. Înțelegeți? Pentru că nu are rost să-l încarc cu noțiuni pe care nu le înțelege. Sunt noțiuni care nu sunt explicate și elevii le învață pe dinafară, ca să le uite în 2 zile”, a spus Marius Andruh.

Moderatoare: Apropo de orele din clasă, la cum arată astăzi structurată, materia e ce trebuie în momentul în care suntem cu generațiile pe care le avem, cu vremurile pe care le trăim?

Marius Andruh: O să vorbesc numai din punctul de vedere al meu, deși aș putea să scap o răutate și spre manuale care nu sunt de chimie. O să încep cu cele de chimie, pentru că le cunosc și pot să analizez și în perspectivă istorică, pornind de la cele pe care le-am învățat eu (…). Nu, manualele nu sunt rele, nici programa nu este rea. Eu am fost implicat în elaborarea programei pentru chimie și la gimnaziu, și liceu. Și când ne-am adunat toți – profesori din învățământul superior și preuniversitar – mi-au spus că pornim de la următorul principiu: el (elevul -n.red) trebuie să știe puțin și temeinic. Înțelegeți? Pentru că nu are rost să-l încarc cu noțiuni pe care nu le înțelege. Sunt noțiuni care nu sunt explicate și elevii le învață pe dinafară, ca să le uite în 2 zile. Și asta este o problemă: calitatea manualelor, calitatea profesorilor. (…)

Moderatoare: Matematica: programa, manualele sunt încărcate?

Radu Gologan: Programa pentru clasele de gimnaziu a fost modificată acum 8 ani.

Moderatoare: Se impune o nouă modificare rapidă?

Radu Gologan: Probabil că da. Programa nouă de clasele 9-12 încă nu există. Sunt doar niște indicații ale unor comisii din minister și de profesori.

Moderatoare: 2025 e cel mai recent termen promis.

Radu Gologan: Unele manuale sunt frumos alcătuite, cu noțiunile bine prezentate, atrăgătoare, dar părerea mea este că acestea trebuie simplificate. Sunt complet de acord cu dl. academician. De ce? Felul de a gândi al copilului și interesul lui pentru pentru învățat s-au schimbat fundamental în ultimii 20-30 de ani. El este mult mai legat de informatică și de transmiterea informației și de toate device-urile astea, ca să folosesc un cuvânt care nu-mi place. Am văzut și un studiu făcut despre această chestiune: cum s-a schimbat mintea, gândirea și raționamentul copilului în ultimii 10 ani și cum se schimbă în fiecare an.

Moderatoare: Dar vă întreb ceva: sunt generații mai bune decât generațiile dvs? Sau sunt generații mai slabe? Pentru că s-a vorbit și despre asta, că sunt generații inclusiv mai slabe emoțional, cu deficit de atenție.

Marius Andruh: Nu, nu sunt de acord, pentru că, dacă n-am avea elevi buni și copiii buni nicăieri, nici la noi, nici în lume, nu am asista la niciun progres. Și uitați-vă cu ce repeziciune se schimbă toate: și tehnologie, și tot ce ne înconjoară. Asta se datorează lor, celor care sunt sau care au fost recent în școală. Deci eu nu sunt de acord că generațiile de pe vremea noastră erau mai bune decât cele de acum. Categoric nu. Problema totuși există. Dacă media este coborâtă, atunci trebuie făcut ceva.

Despre reperele metodologice pentru elevii de liceu și manualele școlare

Cu 10 zile înainte să înceapă cursurile anului școlar 2023-2024, Ministerul Educației a publicat un set de „repere metodologice”. Adică ghiduri pe care profesorii de liceu să le folosească în predarea la Limba română, Matematică, Istorie, Geografie, Chimie, Fizică, Informatică și toate celelalte discipline.

Reperele metodologice pentru clasa a XI-a au venit după ce în ultimii doi ani școlari au fost publicate și repere pentru clasele a IX-a și a X-a. Acestea sunt necesare profesorilor pentru a le putea preda liceenilor, astfel încât disciplinele să fie corelate cu ceea ce au făcut în gimnaziu, unde au avut curriculum nou bazat pe crearea de competențe. Este vorba despre generația elevilor care au făcut clasa pregătitoare și pentru care după 9 ani de școală Ministerul Educației nu a fost în stare să facă planurile-cadru și programele școlare pentru ca aceștia să poată continua reforma curriculară, așa că politicienii au întrerupt-o. Este vorba despre ultimii doi miniștri PNL – Sorin Cîmpeanu și Ligia Deca, ambii propuși și susținuți de președintele Klaus Iohannis.

  • Justificarea oferită de oficialii din minister, în 2021, a fost că planurile-cadru pentru clasele IX-XII (lista cu disciplinele din orarul elevilor și numărul de ore pe săptămână pentru aceste materii) au primit prea multe propuneri de modificare.

Manualele de pe care învață elevii de liceu sunt aceleași din 2004, din urmă cu 18 ani, nefiind schimbate nici anul acesta, deși acești elevi care au acum 15-16-17 ani sunt născuți în anii 2006-2007-2008, iar ei au fost primele trei generații care au făcut clasa pregătitoare având curriculum complet nou pentru învățământul primar, apoi pentru cel gimnazial.

Pentru ei, reforma curriculară a fost oprită de fostul ministru Sorin Cîmpeanu, care a luat decizia să nu aprobe planurile-cadru pentru liceu în anul 2021, din cauză că „au fost primite prea multe propuneri de modificare” în sesiunea de dezbatere publică. Fuseseră lansate în consultare pe 5 ianuarie 2021, iar în februarie ministrul de atunci anunța că „poate ar fi cazul să ne oprim și să ne gândim un pic”, ca mai apoi tot Cîmpeanu să spună că vor fi gata pentru toamna lui 2022

Recent, ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat pentru Edupedu.ro că planurile-cadru vor fi gata până în ianuarie 2024.

Noile programe școlare pentru elevii de liceu, care ar fi trebuit să fie în școli din anul 2021, nu vor intra în vigoare nici în următorii doi ani, ci din anul școlar 2025-2026. Până la finalul lunii februarie 2024 ar urma să fie gata planurile-cadru pentru liceu, pe baza cărora se elaborează, apoi, noile programe școlare, până elevii încep clasa a IX-a în 2025.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Radu Gologan: Un profesor, în ziua de astăzi, nu are timp să își facă teste pentru copii care să se potrivească, pentru că trebuie toată ziua să facă hârtii / „Profesorii foarte buni sunt tot mai puțini”, spune vicepreședintele Academiei Române, Marius Andruh

10 comments
  1. aveți posibilitatea să vedeți pe internet modalitatea de a preda cunoștințele atractiv în anglia…
    vă rog să o faceți.
    predarea se face prin experimente și explicații de către lectori motivați și f bine pregătiți.
    aceste exemple pot fi implementate… totul e să se vrea…

  2. Elevii NU MAI VOR sa inteleaga si sa gandeasca!! Iar profesorii se adapteaza.
    Daca incerci sa predai pe baza de intelegere in profunzime a conceptelor , iti sar elevii si parintii in cap! Zic ca e “prea greu”…
    Elevii prefera memorarea unor cunostinte, sau chiar si la materiile exacte, memorarea unor metode/algoritmi/retete standard de rezolvare. De ce? Ptr ca au fost invatati de mici sa fuga cand “Dau de greu”, sa fuga de orice efort intelectual.
    Nu mai au rabdare sa stea sa inteleaga conceptul si cum se ajunge, pas cu pas, l rezultat, ei vor direct formula si rezultatul! Nu vor “sa-si bata capul” deloc, citesc textul problemei si daca in momentul in care au terminat de citit textul nu stiu rezolvarea, nici macar nu mai continua, nici nu incearca sa gandeasca deloc!
    Veti spune:pai e vina profesorilor ca nu ii forteaza sa gandeasca. Da, dar daca ii pui sa gandeasca vor tipa ca e greu, ca “nu intelegem”, se duc acasa si se plang la parinti, vin parintii si sar la profesor, solicita schimbarea profesorului, mai ales daca iau si note mici.
    Dintre un profesor care preda in profunzime, incearca sa ii faca pe elevi sa invete logic, evalueaza corect, si unul care nu explica mai nimic, da direct formula sau metoda si apoi 10 exerciti de aplicare “ca papagalul”, si apoi pune note mari, 90% din elevi il prefera pe al doilea!! Primul, e vai de el la ce tracasare si consum nervos va fi supus…incat in final va ceda si el si va face ca al doilea!
    Culmea si paradoxal, al doilea nu explica nimic, da direct “metoda” de-a gata, dar elevii vor spune in cor “am inteles tot”(ptr ca de fapt nu e nimic de inteles). In timp ce la primul, desi incearca sa ii ia pas cu pas sa le explice frumos cum se leaga totul, elevii vor tipa ca “nu inteleg nimic de la asta”…
    Deci de aici provina analfabetismul functional si faptul ca profesorul “nu mai sta sa explice”…

  3. Mă refer la învățământul primar unde am lucrat ca și învățător 46 ani . Manualele școlare , inclusiv abecedarul dinainte de anul 2000 , au fost rodul perfecționării generațiilor de învățători valoroși . Educatoarele și învățătorii erau formați în licee pedagogice de 5 ani unde studiau la zi metodica predării . Aproximativ 5 000 ore de cursuri . Acești specialiști în învățământul preșcolar și primar se pensionează . Au fost înlocuiți cu niște oportuniști cu diplome obținute contra cost în așazisele facultăți particulare . Cu ăștia vrei să revoluționezi învățământul românesc ? Propun următoarele : retestarea învățătorilor și educatoarelor , scoaterea clasei pregătitoare , revenirea la vechea programa școlară pentru clasele I – IV .

  4. Sunt de aceasi parere, manualele trebuie simplificate, in pas cu formarea profesorilor.
    Trebuie descurajat memoratul definitiilor (oricum sunt uitate) si trebuie pus accent pe ce anume intelege elevul, ce stie elevul sa faca in mod concret, ce poate sa realizeze cu informația pe care o obtine de la scoala?
    Mai bine sa obțină, într-un mod cat mai atractiv, informația relevanta, credibila si verificata de la un profesor decât sa se încreadă în informația eronata afirmata pe rețele de socializare de influenceri mediocri.
    Realitatea care ne înconjoară ne arata ca actualii părinti cheltuie enorm de multi bani si timp pe meditații inutile la matematica, pentru un continut care NU va fi aplicat in societate. Ulterior, dupa ce copiii meditati la matematica cresc mari si doresc sa devina antreprenori, când vor cere sprijin financiar de la bănci sau de la investitori, nu vor fi intrebati de integrale, trigonometrie si definitii, nici de notele obtinute la scoala, ci li se va solicita întocmirea unui plan de afaceri si interpretarea indicatorilor financiari.
    Pentru a reduce analfabetismul funcțional, copiii din ziua de azi au nevoie de competente adaptate economiei de piața. Trebuie sa cunoască cum trebuie întocmit un plan (de afaceri sau de activități), cum trebuie gestionate resursele si noile tehnologii de producție, cum sa gândească cu ajutorul obiectivelor si indicatorilor de performanta. Trebuie stimulați sa adreseze intrebari, sa isi dezvolte gândirea critica, creativitatea si competentele digitale, sa faca analize si argumentari, nu sa consume resurse prețioase de timp memorand teoria pentru ca apoi sa o uite.

    1. Alooo! Viata nu se refera doar la ce faci “in societate”, pe strada, sau la petreceri. Matematica are principalul lor de a dezvolta gandirea si DA, cine merge pe facultati de politehnica, calculatoare etc va aplica trigonometrie si integrale chiar la locul de munca! Se aplica la greu si la grafica pe calculator, dar ce stiti voi!!! Rezolvi si probleme teoretice, abstracte ca sa iti dezvolti gandirea critica, rationamentul etc. Tu pui problema ca si cum: de ce trebuie un fotbalist sa faca nu stiu ce exercitii de incalzire, preparare fizica, ca el doar alearga dupa minge? Voi parintii trebuie sa faceti un mare pas IN SPATE pentru binele invatamantului si sa nu mai considerati ca stiti voi mai bine ce trebuie si ce nu trebuie sa se faca!!!

  5. Manualele si programa sunt bune, dar trebuie simplificate.
    Halal logica…
    Dar omul are dreptate, doar el le-a facut (pe unele), nu?!

  6. “Putzin si temeinic…” ?!?
    Cum s-ar zice, la mate doar tabla inmultirii, maxim si ecuatii cu o singura necunoscuta, la romana suficient ca stie alfabetul si maxim sa se semneze olograf, la chimie doar formula apei si codoi-ului (CO2, asa il citea eminenta savant de renume mondial in chimie, Coana Leana, pentru cine isi mai aduce aminte…), la fizica ceva simplu despre gravitatie si maxim ce inseamna acceleratia (ca sa nu confunde pedalele de la bemveu pe care il primeste la terminarea liceului…) si gata !
    Nu mai bine “nimic, dar la perfectie” ?!?
    Ca la peste 50% analfabeti functional, cred ca intr-acolo ne indreptam, daca nu suntem deja acolo….
    Domnia Sa catastrofa de a citi ceva, orice, si de a nu putea intelege ce a citit ???

  7. Manuale simplificate?! Cu doi copii în clase de gimnaziu, am văzut câteva manuale “noi”: ce sa mai simplifici la ele?! Sunt unele cu greșeli, sunt unele cu informații atât de incomplete încât nu înțelegi nimic și sunt unele atât de alambicate încât, dupa ce am citit lectia, am uitat și ce stiam de dinainte despre subiect (nu le-am cercetat pe cele de chimie, ce-i drept).
    Avem nevoie de o direcție clară (unde suntem-unde vrem sa ajungem), avem nevoie sa ne inspiram din țări unde educația este ceea ce vrem noi…Din păcate, cred ca cei care ne conduc știu exact unde își doresc ei sa ajungem, și exact acolo ne conduc.
    Degeaba sunt atâtea discuții despre cum sa fie mai bine, atâta timp cât în sondaje electorale x% zic ca mergem într-o direcție proasta, dar aceiași x% ar alege exact ce avem acum….

  8. repuneți in drepturi manualele de dinainte de 89 plus culegerile aferente
    mate gheba ,olivoto, sirețchi, brinzei, Nicolescu , turtoiu cosnita ,
    nastasescu, batinetu .. ..
    plus alea de fizica druica Zeletin hristev , cone
    doamne , pe toate le am facut plus 11 manuale am dat la examen la poli..
    o caruță de carți..
    ca sa citesc azi , ca e ok sa stea 3 ore pe telefon copchiii..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitățile din România au nevoie de mai mulți bani de la buget pentru a acoperi majorările salariale, atrage atenția Consorțiul Universitaria / Instituțiile membre cer „reforma modului de finanțare a universităților, care nu mai corespunde contextului actual”

Consorțiul Universitaria, ce reunește multe dintre cele mai mari universități din țară, spune într-un comunicat emis luni că este nevoie de bani suplimentari de la bugetul de stat, care să…
Vezi articolul

Precizări importante: Guvernul anunță că documentul care circulă pe internet privind intenția de a restricționa circulația persoanelor NU a fost înaintat spre aprobare: “Este un document de lucru analizat la nivelul Grupului de suport tehnico-științific”

Autoritățile resping existența vreunei hotărâri privind limitarea deplasării oamenilor, precizând că documentul care circulă în mediul online este un draft analizat la nivelul Grupului de suport tehnico-științific și „că sunt…
Vezi articolul

Orban: Cer autorităților locale și unităților școlare să achiziționeze tablete, acestea se dau familiilor în comodat / Dacă într-o localitate nivelul de răspândire a virusului scade, tabletele respective pot fi distribuite către altă localitate în care crește numărul de infectări

Cer autorităților locale și unităților școlare să achiziționeze tablete, a declarat premierul Ludovic Orban la o conferință de presă miercuri seara, potrivit gov.ro. Acesta a explicat că tabletele nu se…
Vezi articolul

Etapa a III-a de admitere la liceu 2023. În București au rămas 720 de locuri libere după a doua etapă. Pe listă se află și Colegiul Național „Sfântul Sava” / Ce trebuie să conțină dosarul de înscriere

În Capitală, după primele două etape de admitere la liceu 2023, au rămas neocupate 720 de locuri, potrivit unui document publicat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Dintre acestea, 128…
Vezi articolul