Protestele sindicatelor nu vizează măsurile pe care noul pachet legislativ le anunță, spune Ligia Deca: Acolo este o altă discuție

3.301 de vizualizări
Foto: gov.ro
„Protestele anunțate (de sindicate -n.red) nu vizează măsurile pe care noul pachet legislativ le anunță. Ele vizează grila de salarizare, conform actualei legi a salarizării, și acele creșteri succesive până la a atinge nivelul prevăzut în legea 153 pe anul 2022”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, într-o intervenție la Radio România Actualități. Joi, de la ora 14, în faţa Prefecturii Iaşi, va avea loc un protest la care sunt așteptați peste 500 de membri de sindicat, după cum a anunțat Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).

„Decizia vizavi de creșterile pe care sindicatele le reclamă este o decizie guvernamentală, pentru că implică un impact bugetar unde nu doar Ministerul Educației decide”, a precizat ministrul Educației.

Moderator: Aminteați ceva mai devreme despre salarizarea cadrelor didactice. Va fi progresivă, având la bază salariul mediu brut pe economie. Sindicatele au anunțat însă deja proteste. (…)

Ligia Deca: Protestele anunțate nu vizează măsurile pe care noul pachet legislativ le anunță. Ele vizează grila de salarizare, conform actualei legi a salarizării, și acele creșteri succesive până la a atinge nivelul prevăzut în legea 153 pe anul 2022. Acolo este o altă discuție. Măsura care este inclusă în noua lege – și anume: grila de salarizare din educație să plece de la salariul mediu pe economie – este foarte bine primită de sindicatele în educație care, de altfel, au și lucrat cu experții din Ministerul Educației, pentru a propune Ministerului Muncii o grilă de salarizare bazată pe această valoare, tocmai pentru a putea să avem o carieră didactică motivantă.

Moderatoare: Dar sindicatele, cum spuneam, au anunțat deja proteste. Vă veți întâlni cu reprezentanții sindicatelor?

Ligia Deca: Noi am avut deja întâlniri atât la finalul anului trecut, cât și anul acesta, în repetate rânduri. Așa cum spuneam, împreună cu reprezentanții sindicatelor, Ministerul Educației a lucrat pentru acele propuneri de grile de salarizare. Decizia vizavi de creșterile pe care sindicatele le reclamă este o decizie guvernamentală, pentru că implică un impact bugetar unde nu doar Ministerul Educației decide, dar, sigur că da, așa cum ne-am întâlnit și în dățile anterioare în care sindicatele au solicitat creșteri salariale, Ministerul Educației întotdeauna se întâlnește cu toți partenerii sociali.

Informații de context

Solicitările „de urgență” ale reprezentanților FSLI pentru Guvern:

  1. rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;
  2. identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;
  3. adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;
  4. aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;
  5. în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;
  6. remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;
  7. instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
  8. plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;
  9. plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic. 

Vineri, 17 februarie, Guvernul ar fi trebuit să vină cu soluții pe tema salarizării personalului nedidactic, potrivit lui Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. – Mai multe detalii aici

Miercuri, 1 februarie, principalele sindicate din educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“, au protestat în fața Guvernului. – detalii aici

La sfârșitul anului trecut, Ligia Deca a anunțat că, pentru anul 2023, creșterile salariale ale profesorilor sunt moderate. De asemenea, Deca a mai anunțat creșteri salariale de până la 24% pentru personalul din școli. Nu e clar dacă aceste creșteri sunt prinse deja în bugetul pentru 2023 sau sunt planuri pentru următoarea lege a salarizării.

Potrivit Hotărârii de Guvern privind majorarea costului standard per elev în anul 2023, salariile în învățământ vor crește, în medie, cu 7% anul acesta. – Detalii aici

În luna decembrie, sindicatele au ieșit în stradă. Premierul Ciucă spunea că analizează o formulă de „abordare salarială unitară și echitabilă pentru sectorul educației”. – Detalii aici

Citește și:
Protest al angajaților din educație anunțat joi, 2 martie, la Iași. Aceștia solicită acordarea sporurilor pentru condiții de muncă și salarii mai mari
Sindicatele din învățământ încep protestele de stradă, etape obligatorii pentru declanșarea grevei generale, anunțată pentru finalul lunii mai. Prima pichetare ale loc la Iași, pe 2 martie


2 comments
  1. Oricum ar fi,sunt multe lucruri care mai trebuie îmbunătățire în proiectul de legi ale educației

  2. Daca va fi o lege care se implementeaza in 4 ani de zile si iar vom fi bugetarii cu cele mai mici salarii, va viza aceste masuri. Chiar daca se misca mai greu sindicatele pana la urma se vor ajunge la negocieri mai dure, momentan este o tatonare intre sindicate si politicieni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Afterschoolurile rămân deschise, anunță ministrul Educației: Activitatea desfășurată în cadrul acestora nu este asimilată cu activitatea didactică / Care sunt regulile din aceste centre

Activitatea desfăşurată în cadrul afterschool-urilor nu este asimilată cu activitatea didactică desfășurată în cadrul unei unități de învățământ, le-a spus ministrul Educației Sorin Cîmpeanu jurnaliștilor acreditați la minister, când a…
Vezi articolul

Burse de studiu pentru elevii români din Ucraina și sprijin financiar pentru profesorii care predau limba română, de 2.000 de lei / Termenul pentru transmiterea documentelor de către asociațiile prin intermediul cărora se vor acorda bursele este 13 octombrie 2023

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a anunțat deschiderea procesului de selecție a partenerilor prin intermediul cărora se vor acorda burse de studiu elevilor etnicilor români cu domiciliul în Ucraina, sprijin…
Vezi articolul

Protocolul de testare rapidă a elevilor și profesorilor, trimis școlilor la 10 zile de la reluarea cursurilor în format fizic. Documentul oficial prevede două scenarii, pentru elevi și profesori / Sunt exceptați de la testare cei vaccinați complet și cei care au trecut prin boală în urmă cu maximum 3 luni

Protocolul de testare rapidă a elevilor a fost trimis de Ministerul Sănătății școlilor abia vineri, 18 februarie, la 10 zile de la reluarea cursurilor în format fizic, potrivit documentului obținut…
Vezi articolul

INTERVIU Profesorii au făcut chetă ca eleva lor să meargă la olimpiadă, iar ea a luat locul I pe țară. Sena Moldovan, clasa a VII-a într-un sat bihorean: Părinții mei nu și-au putut continua studiile, telefon nu am, eu îmi fac singură temele. Școala înseamnă viitor, pentru că un om fără școală nu poate avea parte de nimic

„Școala înseamnă responsabilitate, viitor, pentru că un om fără școală nu poate avea parte de nimic”. Sunt cuvintele fetei de clasa a VII-a dintr-un sat bihorean care în urmă cu…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor acuză operatorii de transport și consiliile județene de abuz de putere, spune că procesul de acordare a transportului gratuit pentru elevi este blocat / CNE cere sancțiuni și plata retroactivă a abonamentelor pe septembrie și octombrie

Consiliul Național al Elevilor (CNE) acuză, într-un comunicat emis vineri, operatorii de transport și reprezentanții autorităților județene de faptul că nu respectă noile reglementări în privința transportului elevilor. Organizația „condamnă…
Vezi articolul