Radu Szekely, consilierul personal al lui Sorin Cîmpeanu, pleacă din Ministerul Educației

2.499 de vizualizări
Radu Szekely / Sursă foto: Registrul Educațional Alternativ
Consilierul personal al fostului ministru al Educației Sorin Cîmpeanu, Radu Szekely anunță că pleacă din ministerul Educației, scrie publicația educațieprivată.ro. Renunțarea la postul de consilier vine după ce Ligia Deca a preluat conducerea Ministerului Educației de o săptămână.

„Nu voi face parte din echipa doamnei ministru Deca, în acest moment, ci îmi voi dedica eforturile pentru educație din nou în mediul privat, de unde vreau să contribui în continuare la transformarea educației din România. Îi doresc succes și sunt sigur că vom avea ocazia să colaborăm la implementarea proiectelor pe care le-am început împreună”, a declarat Radu Szekely pentru site-ul citat.

Szekely e co-fondatorul unei școli private, membră a Asociației Școlilor Particulare din România, pe care consilierul Szekely a propus-o să facă parte din Consiliul General al ARACIP și să aibă drept de vot. Școala lui Szekely a fost printre primele care au primit acreditare după ce noua structură a ARACIP și-a început activitatea, în mandatul ministrului Cîmpeanu.

Tot școala lui Szekely este și prima care a intrat în programul de școli-pilot inițiat în 2021. El a fost cel care a condus comisia de aprobare a școlilor care au aplicat pentru a intra în program. Șase dintre ele pilotează, din septembrie 2021, fie un model nou de transformare curriculară, fie metode de predare și de evaluare moderne, după cum informau reprezentanții ministerului.

În februarie 2021, Radu Szekely a fost numit oficial în funcția de secretar de stat la Ministerul Educației (detalii aici). Numele său fusese anunțat de USR-PLUS în rândul propunerilor de secretari de stat din luna ianuarie a aceluiași an (detalii aici).

În septembrie 2021, a devenit consilier al ministrului Cîmpeanu, după ce alianța USR-PLUS a ieșit de la guvernare (detalii aici). Edupedu.ro scria, pe 9 septembrie 2021, citând surse guvernamentale, că premierul Florin Cîțu îl demitea pe secretarul de stat din Educație Radu Szekely, propus de USR PLUS în această funcție, dar că acesta avea să rămână în Minister pe poziția de consilier al ministrului, responsabil pe probleme de echitate. Decizia de eliberare din funcție a lui Szekely, care anterior a fost director de cabinet al ministrului Ecaterina Andronescu și preluat apoi ca propunere de USR PLUS, venea în criza guvernamentală actuală care dusese până atunci la un val de demiteri ale oficialilor din ministere propuși de USR-PLUS.


4 comments
  1. In sfârșit.
    Pleacă o coadă de topor!
    Oricum a obținut pt sine ce dorea…
    Dubla finanțare pt scoli private
    -si de la buget
    -si taxe de la părinți

  2. Consilierul ministresei Andronescu, creatorul celebrei, viziuni sau „vizuini” , respinsa la acea vreme de profesori, a gasit spatiu potrivit de manifestare sub ministrul Campeanu, unde a vrut sa ajute la „privatizezarea” invatamantul public, acordand statut special colegiilor si drepturi de stapanire rectorilor dar si conducatorilor din preuniversitar (numar nelimitat de mandate, posibilitatea functiilor de conducere in partide).
    Romania Educata in aceasta viziune este o Romanie enccavizata, unde cei cu bani au drepturi si stapanesc iar ceilalti trebuie sa taca!
    Romania Evului Mediu!

  3. Nu va simti nimeni lipsa acestui ignorant. Si-a vazut de interesele personale in primul rand pentru ca din educatie oricum nu intelege mare lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca: N-aş spune nu unei candidaturi la Președinție, dar avem nevoie de o analiză sociologică, de o strategie serioasă, de o consultare a poporului / Nu mă propun, am fost propus

Rectorul Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a subliniat că n-ar spune nu în privința unei candidaturi la președinția României, într-o declarație la Prima News. Fii parte din schimbare. Redirecționează 3,5% din impozitul…
Vezi articolul

BREAKING Liceele militare și cele de poliție nu aplică scenariile ca pentru restul școlilor. Redeschiderea sau închiderea lor se face de către ministerele de care aparțin, prevede Hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență

Liceele militare și cele de poliție nu aplică scenariile ca pentru restul școlilor, potrivit Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Organismul recomandă ca redeschiderea sau închiderea acestor școli militare…
Vezi articolul

Reperele metodologice 2024-2025. Modele de teste inițiale și sumative la Biologie pentru clasa a XII-a, exemple de resurse și activități educaționale online și o propunere de planificare calendaristică

Modele de teste de evaluare inițială și sumativă la disciplina Biologie pentru clasa a XII-a, exemple de resurse educaționale online și un scenariu de planificare calendaristică au fost incluse în…
Vezi articolul