Sindicatul Învățământ Preuniversitar Argeșean (SIPA) Muntenia reacționează după demisia ministrului Daniel David și transmite că plecarea acestuia „reprezintă un eveniment politic, nu o rezolvare a crizei profunde din învățământul preuniversitar”, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Conform sursei citate, „schimbarea de persoane nu este suficientă” și „este nevoie de schimbarea deciziilor politice”.
Luni seara, Daniel David a confirmat că și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării: „Astăzi, 22 decembrie 2025, la exact un an de la invitația de a deveni ministru al Educației și Cercetării (22 decembrie 2024), i-am solicitat premierului eliberarea mea din funcția de ministru al Educației și Cercetării, prin depunerea demisiei la cabinetul acestuia. Recent am primit confirmarea. Deși demisia este un act unilateral, am vrut să fie o plecare amiabilă, așa cum a fost și colaborarea noastră”.
Conform surselor Edupedu.ro, unul dintre motivele renunțării la mandat ale ministrului demisionar Daniel David a fost planificarea de către premier a unor noi tăieri care să afecteze educația, de data aceasta vizat fiind învățământul universitar.
„Plecarea ministrului Daniel David reprezintă un eveniment politic, nu o rezolvare a crizei profunde din învățământul preuniversitar. Pentru SIPA MUNTENIA, problema reală nu a fost niciodată un singur om, ci decizia politică sistemică materializată în Legea nr. 141/2025, un act normativ care produce efecte structurale grave asupra stabilității profesionale, statutului juridic și demnității cadrelor didactice”, se arată în comunicatul SIPA Muntenia.
Conform sindicatului, „această lege nu este rezultatul unei erori tehnice sau al unei neînțelegeri administrative. Este rezultatul unei voințe politice asumate, votate, promulgate și apărate public, în pofida avertismentelor venite din partea sindicatelor, a specialiștilor în educație a asociațiilor elevilor și părinților.”
Reprezentanții profesorilor mai transmit că responsabilitatea nu dispare odată cu schimbarea unui ministru.
Redăm comunicatul integral al SIPA Muntenia:
„Plecarea ministrului Daniel David reprezintă un eveniment politic, nu o rezolvare a crizei profunde din învățământul preuniversitar.
Pentru SIPA MUNTENIA, problema reală nu a fost niciodată un singur om, ci decizia politică sistemică materializată în Legea nr. 141/2025, un act normativ care produce efecte structurale grave asupra stabilității profesionale, statutului juridic și demnității cadrelor didactice.
Această lege nu este rezultatul unei erori tehnice sau al unei neînțelegeri administrative.
Este rezultatul unei voințe politice asumate, votate, promulgate și apărate public, în pofida avertismentelor venite din partea sindicatelor, a specialiștilor în educație, a asociațiilor elevilor și părinților.
Responsabilitatea nu dispare odată cu schimbarea unui ministru.
Autorii reali ai acestui rău legislativ rămân: aceștia sunt politicienii care au inițiat și susținut legea 141/2025,
– decidenții care au ignorat dialogul social,
– aparatul administrativ care a executat mecanic politici dăunătoare,
– vocile publice care au prezentat precarizarea ca si model de „progres și modernizare” a învățământului preuniversitar.
În lipsa unei revizuiri reale a Legii 141/2025,
în lipsa asumării răspunderii politice,
și în lipsa reconstrucției Dialogului Social autentic,
schimbările anunțate rămân pur formale, iar sistemul educațional continuă să fie sufocat.
Învățământul preuniversitar nu poate funcționa pe baza instabilității, a fricii și a relativizării drepturilor profesionale.
Educația nu este un experiment politic și nici o zonă sacrificabilă, ci reprezintă stabilitatea si viitorul unei națiuni.
SIPA MUNTENIA va continua să utilizeze toate instrumentele legale, sindicale și instituționale pentru apărarea drepturilor personalului din învățământ și pentru corectarea unui cadru legislativ profund nociv.
Schimbarea de persoane nu este suficientă.
Este nevoie de schimbarea deciziilor politice!
Biroul Operativ al SIPA MUNTENIA”
1 comment
Sincer, ma doarw fix in cvr de demisia lui. Nu ma ajuta sa-mi pastrez serviciul din iarna.