Tatăl unei eleve cu cerințe educaționale speciale a declarat, pentru TVR Timișoara, că „se vede că nu sunt acceptați acești copii (în învățământul de masă – n.red)”. Un alt părinte spune despre copil că „a fost la o grădiniță de masă, nu s-a integrat la școala de masă și am preferat să-l duc la o școală specială”.
„Copilul meu este cu dizabilități și aici, fiind toți copiii cu dizabilități, s-a format un grup unit. Există o bucurie a lor când se întâlnesc, ca și când ar fi prieteni de-o viață. Nu sunt chiar de o viață. În rest, fetița nu este la școală de masă. Se vede că nu sunt acceptați acești copii și aici este o oază pentru ei. Pentru asta o aduc, să se bucure de ceilalți copii și să danseze copilul”, a spus un părinte.
Mama unui elev a explicat de ce și-a dus copilul la o școală specială, apoi a precizat că „lucrăm cu el și acasă, din toate punctele de vedere”:
„Copilul meu nu este la o școală de masă. A fost la o grădiniță de masă, nu s-a integrat la școala de masă și am preferat să-l duc la o școală specială. Este fosta școală de nevăzători de aici din Timișoara. Da, pentru că merg după o programă aproape normală ca cea a învățământului de masă, doar că într-un ritm mai lent. Clar că lucrăm cu el și acasă, din toate punctele de vedere. Ne place proiectul acesta. Sunt foarte puțini oameni care să se implice și să facă ceva pentru copiii cu dizabilități.”
Amintim că, în anul școlar 2025-2026, toate inspectoratele județene sunt obligate să verifice prin inspecții tematice școlile în care învață elevii cu cerințe educaționale speciale, CES, în ceea ce privește respectarea cadrului legal și aplicarea măsurilor de sprijin. De exemplu, dacă există maximum 3 elevi cu CES într-o clasă, plan de servicii individualizat și plan individualizat de învățare pentru elevi, responsabil de caz, potrivit unei adrese oficiale a ministerului Educației și Cercetării.
Clasele în care sunt înscriși elevi cu cerințe educaționale speciale orientați pentru învățământul de masă se constituie de regulă cu maximum 3 elevi cu CES/clasă în anul școlar 2026-2027, conform metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare. Astfel, avem 3 elevi cu CES într-o clasă, iar pentru fiecare elev cu CES numărul maxim de elevi din clasă se diminuează cu 3 elevi, conform legii și metodologiei.
Maria Chelariu, directoarea Școlii Profesionale din Fântânele, a vorbit pentru Ziarul de Iași despre munca unui cadru didactic și a spus că „există clase cu copii cu dizabilități sau proveniți din categorii defavorizate, iar acest lucru presupune mai multă muncă, dar și ajutor de specialitate”. Aceasta a menționat că psihologul școlar are un rol esențial.
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, le-a transmis profesorilor care au elevi cu cerințe educaționale speciale „să solicitați resurse acolo unde aveți nevoie, inclusiv în ceea ce privește limitele de copii la nivelul clasei”. Acesta a afirmat că „vom veni în curând cu o strategie”. Declarațiile au fost făcute, miercuri, 19 noiembrie, la prezentarea raportului săptămânal.
Pe 5 noiembrie, ministrul Daniel David a vorbit despre profesorii de sprijin: „Este important când vom gândi bugetul pe anul viitor să luăm în calcul ceea ce eu spuneam că ar fi trebuit să facem de mai mulți ani, să punem la dispoziție bani pentru a angaja profesori de sprijin, pentru angaja ajutorul de care are nevoie profesorul la clasă.”
Informații de context despre integrarea elevilor cu cerințe educaționale speciale
Profesorii din România spun că cel mai mult au nevoie să fie învățați cum să predea la elevii cu CES, potrivit studiului internațional TALIS 2024.
Învățarea diferențiată și individualizată nu poate fi asigurată în învățământul de masa, cel de stat, cu 33 de elevi în clasă, dintre care 3 sunt cu CES. Statul nu a angajat pe nimeni să ne ajute și noi rămânem responsabili de toți, a declarat profesoara Dorica Boltașu.
Edupedu.ro a publicat pe 28 aprilie o analiză a reformei educației speciale, prevăzută de legea învățământului preuniversitar, care nu a mai avut loc. Din 2023, aproape toate prevederile din legea educației au fost amânate, iar legislația subsecventă nu există.
Evaluarea elevilor cu cerințe educaționale speciale se face conform unui ordin comun din 2016 care include metodologia pentru încadrarea copiilor în grad de handicap și pentru orientarea școlară și profesională.
- Numărul elevilor cu CES din școlile din România aproape s-a triplat în ultimii 5 ani, ajungând la peste 50.000 în anul școlar 2023-2024, în timp ce numărul profesorilor de sprijin este ținut de Ministerul Educației cu mult sub standardul legal, a arătat Edupedu.ro într-o analiză din aprilie 2024 – grafic.
- În anul școlar 2023-2024 au fost 1852 de profesori de sprijin la 51.784 de elevi din învățământul de masă, adică un profesor de sprijin la 28 de elevi, în medie. Dacă raportăm numărul profesorilor de sprijin la numărul total al elevilor cu CES din învățământul de masă și cel special (71.324), avem 38 de elevi la un profesor de sprijin.
- În același timp, profesorii de la clasele unde sunt elevi cu CES au nevoie de ajutor și formare. „După ce un elev cu cerințe educaționale speciale obține certificatul de orientare școlară și profesională, ajunge în școala de masă, unde cadrele didactice întreabă: «Ok, eu acum ce fac? Am o hârtie, dar asta nu schimbă cu nimic situația; copilul este tot aici, cu mine și eu trebuie să găsesc metode pentru a continua»”, a declarat Lizetta Mihăilă, coordonator profesori itineranți și de sprijin, în cadrul unei conferințe organizate de de Casa Corpului Didactic București în parteneriat cu CMBRAE, în 2024.
Foto: © Evgenyatamanenko | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
5 comments
pai, d aia sunt scoli speciale. parintii nu inteleg ca le fac mai mult rau unora dintre copii sau copiilor cu unele dizabilitati.
Si mie, de pe din-afara, mi se parea asa frumos sa militez pentru integrarea copiilor cu CES in invatamantul de masa, pana cand in clasa copilului meu a aparut un copil cu CES. Din cauza politicii de date personale, nu se stia nimic despre copil, parintii nu veneau niciodata la sedintele cu parintii, stiam doar ca se intampla destul de frecvent ca invatatoarea sa-si intrerupa orele si sa iasa pe hol cu copilul respectiv, ramanand materie nepredata, sau trebuia terminata de catre parinti acasa. Cu tot respectul… am preferat sa imi mut copilul din scoala respectiva. Pe parcursul a 8 ani de studiu, copilul meu a avut parte de 2 copii cu CES, in niciuna dintre situatii nu a fost bine, pentru nicio parte implicata. Poate sunt si situatii de success… desigur depinde si de gravitatea cazului…
Ei nu pot lucra în același ritm ca unul normal.Chiar recunoaște ca este mai lent.Cine face planurile și toate ca….urile?Pai cine sa le facă?Învățătorul,dirigintele etc.Am ajuns maciuca bătăilor pentru toate prostiile.Ca sa lucrezi cu speciali se face școală specială 3+2 pentru specializare.Nici cei care sunt pe învățământ special nu sunt pregătiți pentru toate bolile. Trebuie master sau diferite cursuri pentru fiecare afecțiune și voi vreți ca învățătorul cu psihologul sa rezolve toată treaba?Nu e posibil asa ceva!Tăiem bani de la buget și tot tăiem și pe spatele cui?Cine beneficiază?Copii,nu!!
Nu avem specializare pentru învățământ special.Un ghid scris pe sub masa nu rezolva asta.Lipsa specialiștilor își spune cuvântul. Nu avem resurse sa absoarbem asa ceva.Sunt f mulți nediagnosticati care vin în învățământul de masă și e cumplit sa lucrezi cu ei.Cei care au diagnostic au foarte multe probleme și părinții nu au încotro și îl declară ,ca în cazul de fata
Ca sa va faceți o idee cati sunt în învățământul de masă, sa ne gândim cati sunt cu note de 2,3,4 sau fără nota la Evaluarea Națională.Examenul nu este la astrofizica sau biochimie, este ușor de luat un 5.Cu toate acestea sunt mulți care nu au 5 pentru ca ori au dislexie etc ori au IQ sub cel normal.Oricum o dai ei nu sunt de învățământ normal pent4u ca ei au nevoie de îngrijire specială. Și gândește-te ca avem clase întregi, întregi de asa ceva.Nu le faci față pentru ca pe lângă IQ sub medie au și tot felul de boli asociate și nu ai ce face cu ei.Efectiv nu ai ce face cu ei la oră pe programa normală. Dacă ar fi programa specială ar fi alta poveste dar noua ni se cere imposibilul și nici măcar specialiști pe asa ceva nu avem care sa ajute și pe ei și pe noi.
Trebuie sa se înțeleagă ca nu este din cauza lipsei de bani sau a condițiilor,, efectiv ei sunt cu handicap.Par normali la prim alegere dar au IQ de clasa 1-2-3,nu mai mult!
Ministerul face economie și da vina pe noi și ferească Sfântu ‘ sa spui ceva contra lor ca ești pe lista !
E ceva ca în filmele de groază!
Duceți un copil obisnuit intro grupă de speciali . se va simții singur. ceilalți , specialii, il vor evita pt că nu este ca ei .
e trasatura speciei noastre sa se adune impreună cei asemănători. copiii imediat simt diferențele. Nu este rea intenție . E o formă primitiva de „selecție naturală „ sa zicem
E dureros , știu .. Am in familie un „special„ . Au suflet frumos , sunt calzi și prietenoși , au f bine dezvoltata partea emoționala . Simt emoțiile celor din jur .ei nu se bat pt a supraviețui ca ceilalți ,„ normalii„, nu înțeleg competiția , ingineriile sociale și alte instrumente ale copiilor obișnuiți . Imi pare nespus de rău pentru durerea provocata de respingere . . . Dar așa este construita natura .. orientata spre supraviețuire și inmultire .. din păcate Darwin a stiut el ce a știut.. Nu știu de ce ne mai chinuim sa inventăm roata cu aceasta incluziune .. îi chinuim și pe unii și pe alții.