Soluția găsită de Școala Gimnazială nr. 280 din București ca să nu mai anunțe public că funcționează în 3 schimburi, adică ilegal: Le-a redenumit 2 și 1 – SURSE / Ministrul Daniel David și șeful ISMB Florian Lixandru au declarat că școlile nu vor funcționa în 3 schimburi

21.690 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Părinții elevilor de la Școala Gimnazială nr. 280, unde conducerea a decis ilegal ca elevii să învețe în 3 schimburi, au fost înștiințați miercuri seara, că nu vor mai fi trei schimburi, ci „două, dar trei serii”. Elevii vor învăța tot în 3 intervale orare diferite, potrivit surselor Edupedu.ro. Practic, conducerea școlii doar a redenumit schimburile, dar în fapt situația rămâne neschimbată, iar elevii de clasa a VIII-a vor învăța în al treilea interval orar, de la ora 14 până la ora 20. Redenumirea a venit după ce Edupedu.ro a publicat miercuri un articol în care șeful ISMB, Florian Lixandru a precizat că școala trebuie să reanalizeze situația și să găsească soluții și a dat asigurări că nu se va învăța în 3 schimburi.

Conducerea Școlii Gimnaziale nr. 280 din București, sectorul 5, a găsit o soluție inedită prin care să ascundă faptul că elevii vor învăța tot în 3 schimburi, așa cum a anunțat inițial, deși acest lucru este ilegal din acest an, potrivit legii nr. 198/2023.

Școala a anunțat părinții pe grupurile de whatsapp și pe mail că din 8 septembrie vor fi de fapt „2 schimburi dar 3 serii” în care vor învăța elevii. Astfel tot 3 intervale orare diferite de începere a cursurilor au fost stabilite, ceea ce înseamnă că situația nu s-a schimbat cu nimic, ci doar au fost redenumite schimburile: din trei s-au făcut două schimburi doar printr-o reformulare și o unire a schimbului I cu II. Orele sunt identice cu propunerea inițială, care taie din pauzele elevilor și din orele de curs pentru a încăpea în realitate, trei serii de elevi:

Din informarea primită de părinți miercuri seara:

Schimbul I: 

  • clasele pregătitoare, clasele I, clasele a II-a – în intervalul 08.00 – 11.00, ora de 40 de minute, pauze de 5 minute si o pauză de 10 minute; 
  • clasele a III-a, a IV-a, a V-a și a VI-a: în intervalul 11.10 – 14.10, ora de 40 de minute, pauze de 5 minute si o pauză de 10 minute; 

Schimbul II:

  • clasele a VII-a și a VIII-a, în intervalul 14.15 – 20.00, ora de 45 de minute, pauze de 5 minute;

Informarea integrală primită de părinți:

Bună seara! Probabil ați văzut deja articolul care circulă referitor la deciziile care s-au luat azi în cadrul Consiliului de administrație al școlii.

Pentru o informare corectă a dvs., vă comunic următoarele:


1. Articolul a fost publicat când ședința CA era încă în desfășurare și se analizau variantele posibile.

2. Așa cum știți, pentru a funcționa în două schimburi (2 serii/ sală) este nevoie de spații suplimentare. 

3. La nivelul primăriei s-au identificat 2 variante: extindere spații Electromagnetica sau relocarea în alte școli din sector (str. Bacău/ Baciului/ Prel. Ferentari). Varianta acceptabilă și fezabilă din punct de vedere organizatoric, discutată azi a fost prima, respectiv se va solicita extinderea spațiilor din cadrul Electromagnetica (estimare timp pentru finalizarea demersurilor împreună cu Primăria Sectorului 5 – aprox. 3 luni).

4. Până la alocarea unor noi spații, programul cursurilor, aprobat în cadrul ședinței CA de azi, ținând cont de spațiile disponibile și proximitatea acestora, va fi în 2 schimburi (3 serii).

Reacția conducerii școlii vine în urma articolului publicat de Edupedu.ro miercuri seara, 3 septembrie, în care șeful ISMB, Florian Lixandru a precizat că școala nu va funcționa în 3 schimburi și că trebuie să reanalizeze situația și să caute soluții împreună cu primăria sectorului 5 pentru a găsi spații în care să învețe elevii.

Părinții care ne-au contactat miercuri au spus că nu sunt de acord ca elevii de clasa a VIII-a să învețe până la ora 20. Acest program este neschimbat de ani de zile, deși școala este aglomerată, spun părinți care au acum copii mai mari care au trecut prin aceeași situație.

„În fiecare an școlar, în ultima săptămână dinainte de începerea școlii, începe forfota despre schimburi, durata orelor, etc. De fiecare dată există aceeași soluție, nimic în beneficiul copiilor, ba încă la clasele a VIII-a ni se spune că, din experiență, se învață mai bine după-amiaza la școală, pentru că au dimineața liberă pentru pregătire”, spune un părinte.

Responsabil pentru a rezolva situația spațiilor sunt conducerea școlii, împreună cu inspectoratul școlar și primăria care să finanțeze: fie că decid extinderi ale școlilor și construiesc noi corpuri de clădiri, fie că fac renovări, sau cumpără containere în care să învețe elevii.

Situația privind lipsa spațiului la această școală este de mulți ani, spunea chiar directoarea școlii Violeta Filip, anul trecut, într-o declarație pentru TVR.

„Ca la fabrică, de la ora 8 dimineaţa până la 20.00. Ore de 40 de minute, pauze de cinci minute. Părinţii nu sunt foarte fericiţi cu acest program, îşi doresc, desigur, mai ales pentru clasele a VIII-a să vină în schimbul unu. Suntem în situaţia asta de când ştiu eu şcoala. Pentru că suntem foarte mulţi copii şi săli foarte puţine. În sediul acesta din Donici avem 19 săli, mai avem un spaţiu în Electromagnetica, la 10 minute de aici, unde avem încă 10 săli”, spunea directoarea.

Părinții mai spun că noua Lege a învățământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede că elevii de clasa a VIII-a vor învăța dimineața abia din anul 2030. „Asta înseamnă să mai sacrificăm cinci generații de copii. Este inacceptabil!”

Ce prevede legea Educației

Legea nr 198/2023 prevede ca din anul școlar care începe 2025-2026 nu mai sunt permise decât cel mult 2 schimburi pentru desfășurarea orelor.

Art 19, alin (17) Procesul educațional se desfășoară în maximum două schimburi.

Art. 248 alin (13) Aplicarea prevederilor art. 19 alin. (17) se va face începând cu anul școlar 2025-2026.

Informații de context

Ministrul Daniel David a spus miercuri, 3 septembrie, la Euronews, că este obligatoriu ca școlile să aibă maximum două schimburi din acest an școlar.

Numărul elevilor care învață în 3 schimburi este în scădere și asta înseamnă că elevii nu mai sunt nevoiți să aibă orele și pauzele scurtate, așa cum se întâmpla în multe situații. Asta crește calitatea actului educațional, fiind și motivul pentru care s-a decis interzicerea celor 3 schimburi.

Anul trecut școlar, fosta ministră Ligia Deca spunea că în jur de 25.000 de elevi din țară învațau în 3 schimburi.

Ea spunea cu câteva zile înainte să înceapă școala: „Am transmis deja că este prioritar să nu mai avem școli în trei schimburi. Nu doar că nu mai este de dorit, dar de anul școlar viitor, 2025-2026, este ilegal să mai avem școli care desfășoară activitate în trei schimburi”.

Citește și:
Schimbare de ultim moment impusă de Inspectoratul Școlar al Municipiului București la Școala Gimnazială nr. 280: Nu va funcționa în 3 schimburi. Școala va reanaliza situația și va găsi soluții împreună cu Primăria sectorului 5, spune șeful ISMB, Florian Lixandru

Ministrul Daniel David: Este obligatoriu ca școlile să aibă maximum două schimburi din acest an școlar / Vreau eu sau nu vreau, este reglementat prin norme


10 comments
  1. Problema nu este de ieri de azi. Părinții știau ce orar are școală atunci când și-au înscris copiii acolo. Cum alții pleacă de la 2 schimburi la program de dimineață, așa și ei puteau pleca la o școală din sector cu 2 schimburi.
    In plus, Școala nu e responsabilă de spațiul locatar, ci Primăria. Care Primărie știe ce scoli sunt în 3 schimburi. Și ISJul la fel. De ce nu au încercat până acum să găsească soluții pentru toate cazurile?

  2. Bună ziua,
    și la școală gimnaziala 198 Regina Maria ,situația este identica…din septembrie 2025 orele se desfășoară tot în 3 schimburi uneori programul va începe la 7.15 ( ca lucrul în santier), durata orelor de curs fiind insufienta pentru predarea și asimilarea de cunoștințe.

  3. Buna ziua,

    Si Liceul Teoretic Ion Barbu are tot 3 schimburi, ora de 40minute( adica discriminare fata de alti elevi, din alte scoli care invata 50 de minute),cu pauze doar de 5 minute, adica nici la toaleta nu se pot duce ce sa mai spunem de mancat sau iesit la aer, adica in curtea scolii de la etajul 2 al scolii! Este vorba despre un liceul al unei capitale dintr-o tara europeana!

    Situatia creata este si pentru ca nu se respecta legea proximitatii, nu este verificata niciodata, si pentru ca se creaza clase de liceu, fara ca spatiul sa permita si pentru ca nimeni niciodata nu verifica daca legea este respectata!

    Daca legea proximitatii ar fi respectata nr claselor ar fi reduse!

  4. Exact ca la Școală 195 unde Robert Negoiță dărâmă si construiește mai mult ca Meșterul Manole. Oare la cât praf este acolo, mai au si aviz DSP?

  5. Domnule ministru, din păcate conducerea scolii gimnaziale nr. 280 din București, sector 5, raportează eronat, în mod intenționat, ISMB, respectiv Ministerul Educație. Sugerez sa trimiteți Corpul de Control al Ministrului, întrucât la scoala respectiva situația din teren nu corespunde cu raportările scrise.

  6. De ce e neplăcut pentru elevi intervalul 14-20? Pentru profesori sigur este, dacă nu au doar în acel interval.

  7. PArintii nu au curaj sa faca scandal la primarie , acuza doar conducerea scolii care practic nu are nici o putere in a aloca spatii de clase.
    Sa i fie rusein si inspectoratului ca stia foarte bine ince situatie se afla scoloa

  8. Domnul inspector și Primăria sector 5, care cunoșteau prea bine situația școlilor din sector, trebuia să își pună problema funcționarii lor în 2 schimburi, încă de la întrarea în vigoare a legii. Să caute soluții pentru spații. De ce au așteptat luna septembrie 2025? pentru că nu le-a păsat. Faptul că avem o lege, dar nu o putem aplica, nu e vina școlii.

    1. Parca profesorii din scoala 280 erau asumati si cereau nume si prenume, nu anonime.

      Daca chiar voiau sa schimbe ceva, cei din conducerea scolii ar fi putut macar dovedi ca au incercat. Suntem in 4 septembrie, nu se stie program, nu se stiu invatatorii de la pregatitoare, dirigintii de la a 5-a, elevii invata in 3 serii, dar in 2 schimburi (sic!).

      Le mai spunem celor de la edupedu.ro ca inceputul de an scolar e la ora cinei in scoala 280?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Daniel David: Pot să fiu de acord că nu trebuie să fie toți copiii de 9 și 10, dar parcă aș vrea să ia cât mai mulți dintre ei Evaluarea Națională de clasa a VIII-a. Nu neapărat cu 9 și 10, dar să o ia. La BAC, între 9 și 10 există și 6, 7 și 8

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că „pot să fiu de acord că nu trebuie să fie toți copiii de 9 și 10, dar „parcă aș vrea să…
Vezi articolul
Elena Frunza / Foto: Arhivă personală

Material susținut de Orange România

Elena Frunză, profesor de TIC în Bacău cu elev intrat în top 3 în Concursul SuperCoders: Elevilor le place mult să se joace și le-am transmis ideea – de ce nu v-ați juca cu jocuri create de voi? / Cum transformi programarea într-o pasiune

Programare pentru copiii de școală gimnazială? De ce și cum îi pot ajuta pe elevi competențele digitale în viața de zi cu zi? Profesoară de Informatică și TIC la Bacău,…
Vezi articolul

Interesul copilului este să aibă la clasă profesori calificați la fiecare disciplină în parte, spune directorul Sorin Haiduc: Nu un profesor de, eu știu, matematică să predea și fizică, să predea și chimie

Sorin Haiduc, director al Colegiului Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” din Arad, a declarat că „interesul copilului este să aibă la clasă profesori calificați la fiecare disciplină în parte”: „Nu un profesor…
Vezi articolul