Sorin Cîmpeanu, atac frontal la „cei care s-au perindat la conducerea Ministerului Sănătății pe parcursul crizei sanitare”, care ar fi de vină pentru „îndepărarea copiilor de școală” prin faptul că „ne-am jucat cu școala de-a închis-deschis” / Nicio referire la Klaus Iohannis, care a anunțat toate închiderile școlilor

2.079 de vizualizări
Captura Video, Euronews
Ministrul Educației spune într-o declarație difuzată de Euronews, că vina pentru faptul că “peste 16.000 de elevi care au început clasa VIII-a, dar nu au fost înscriși la Evaluarea Națională” aparține miniștrilor Sănătății din perioada pandemiei, care nu au înțeles importanța principiului că școlile se închid ultimele și se deschid primele”. A fost a doua declarație pe acest subiect în doar două zile.
  • De precizat, analiza Edupedu.ro, bazată pe comunicate oficiale ale ministerului Educației, indică o cifră de “peste 17 mii de elevi care figurau înscriși în clasa a VIII-a în luna aprilie, în perioada simulării Evaluării Naționale, care nu au mai ajuns să fie înscriși la examenul de Evaluarea Națională 2022,” spre deosebire de peste 16.000 de elevi despre care vorbește acum ministrul.
  • Acești elevi pot fi fără situația școlară încheiată, repetenți sau corigenți, pentru că dacă ar fi fost absolvenți de clasa a VIII-a ar fi fost automat înscriși la Evaluarea Națională, în cazul acestor probe școlile făcând procedurile de înscriere, conform metodologiei examenului.

Declarația ministrului de azi a fost mult mai nuanțată față de cea de ieri, când vorbea în general doar despre “pierderile din perspectiva învățării generate de acest «închide-deschide» școala, impus de către cei care la vremea respectivă au fost la cârma sistemului de sănătate.”

Astăzi, Sorin Cîmpeanu a precizat, mai clar, că de vină ar fi “cei care s-au perindat la conducerea ministerului Sănătății în anii de criză sanitară.”

“Anul acesta sunt peste 16.000 de elevi care au început clasa VIII-a, dar nu au fost înscriși la Evaluarea Națională. Sunt foarte mulți. Anul trecut au fost la fel de mulți. Explicația este simplă au început clasa VIII-a însă nu au putut să promoveze disciplinele în așa fel încât să aibă situația școlară încheiată. Este un număr mare. Aș vrea să vă spun că aceeași situație se repetă și la Bacalaureat.

Este o consecință dincolo de trendul demografic descendent. Dincolo de problemele cronice ale sistemului de educație din România care sunt cunoscute și necunoscute este o consecință a faptului că cei care s-au perindat la conducerea Ministerului Sănătății pe parcursul crizei sanitare nu au înțeles în principiu pe care l-am afirmat că școală se închide ultima și se deschide prima. În condițiile în care ne-am jucat cu școala «de-a închis-deschis», nu am făcut altceva decât să îndepărtăm de școală o mare parte dintre elevi, iar consecințele să văd acum: îndepărtarea de școală înseamnă că au abandonat, lucru foarte grav, dar înseamnă și că nu au fost capabili să demonstreze dobândirea acelor competențe care să le permită încheierea situației școlare în clasa VIII-a care să le permită să vină la Evaluarea Națională,” a spus ministrul.

Miniștrii sănătății în cei 2 ani de pandemie
  • Victor Costache (PNL) a ocupat portofoliul Sănătăţii din noiembrie 2019, a demisionat la sfârşitul lui martie 2020, în plină stare de urgenţă
  • Nelu Tătaru (PNL) martie 2020 – care ocupa anterior funcţia de secretar de stat, care a stat în funcţia de ministru până la alegerile parlamentare, când portofoliul Sănătăţii i-a revenit USR Plus.
  • Vlad Voiculescu (USR), a fost demis după doar 113 zile de mandat, în luna aprilie 2021
  • Ioana Mihăilă (USR), aprilie – septembrie 2021
  • Cseke Attilla (UDMR) ( 2021- septembrie – 2021 noiembrie: ministru interimar, Ministerul Sănătății)
  • Alexandru Rafila (PSD) – noiembrie 2021 – prezent – în mandatul ministrului rafila școlile nu au mai fost închise „la paușal”.

De remarcat, toate deciziile privind închiderea școlii au fost luate de la Cotroceni, având ca argument situația de urgență cauzată de pandemie. De fiecare dată, decizia privind închiderea școlilor a fost luată după ședințele comitetului Național pentru situații de Urgență, din care au făcut parte secretarul de stat Raed Arafat, miniștrii cabinetului, printre care și cei ai sănătății și Educației.

Sorin Cîmpeanu nu a făcut nicio referire în nici o declarație spre cel care a anunțat de fiecare dată închiderea școlilor – președintele Klaus Iohannis. Acesta a fost cel care, potrivit analizei de mai jos, a anunțat închiderea și a participat la luarea decizie având cel mai greu cuvânt.

Cronologia închiderii școlilor în pandemie

Pentru prima dată, școlile au fost închise începând cu data de 11 martie 2020, când Comitetul Național pentru Situații de Urgență a luat această decizie pentru toate școlile și grădinițele din România, de stat și private, pentru perioada 11 martie – 22 martie 2020. Pe 11 martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății declara în mod oficial pandemia de coronavirus.

România declară stare de urgență pe 16 martie 2020, iar decizia inițială de închidere a școlilor se prelungește până după Paști.

Pe 10 aprilie 2020 sunt anulate evaluările naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, la fel și simulările pentru Evaluarea Națională de clasa a VIII-a și Bacalaureat. Din programele de Bacalaureat și Evaluarea Națională sunt eliminate toate conținuturile pe care elevii le-ar fi făcut în semestrul al II-lea din acel an școlar, pe baza lor se vor elabora subiectele de examen.

Pe 27 aprilie 2020 a început Marea Predare Online. Tot atunci, Klaus Iohannis anunță că nu se redeschid școlile, grădinițele, universitățile, până în septembrie, dar că Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor organiza cum au fost planificate. Anul școlar se încheie pe 12 iunie. Elevii din anii terminali sunt chemați la școală pentru o pregătire de două săptămâni, între 2 și 12 iunie.

În vară s-a constituit un grup de lucru interministerial pentru redeschiderea școlilor, care a pregătit într-o serie de întâlniri începerea anului școlar 2020-2021. Ordinul pentru redeschidere a impus noi reguli, pe scenarii de funcționare.

Școala a început fizic în 2020, dar alegerile locale s-au desfășurat în școli pe 27 septembrie, elevii având o vacanță de la cursurile fizice, continuând online predarea și învățarea.

Cu o lună înaintea alegerilor parlamentare, la începutul campaniei electorale, pe 9 noiembrie 2020, școlile au trecut cu totul, din nou, în online, măsură anunțată tot de președintele Iohannis.

După alegeri, la minister a revenit Sorin Cîmpeanu, fost ministru în Guvernul Ponta, înscris în PNL după ce a susținut Guvernul Orban. În februarie 2021 detaliile referitoare la redeschiderea școlilor în semestrul II au fost anunțate de la tribuna Ministerului Educației, într-o conferință de presă comună a miniștrilor educației și sănătății.

Școlile nu se mai închid cu totul la unul-două cazuri, ci doar clasele respective își trec activitatea în online. O altă noutate a fost că grădinițele, ciclul primar și mai nou elevii din anii terminali, plus cei care fac cursuri remediale, din orice clasă, vin la școală indiferent de scenariu, până la intrarea în carantină a localității.

Toți elevii din clasele primare, toți copiii de la grădiniță și elevii din clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a au avut o vacanță de o lună în aprilie 2021, din 2 aprilie până pe data de 4 mai 2021. Astfel, structura anului școlar a fost modificată cu o săptămână înainte de intrarea în vacanța de primăvară a elevilor, astfel încât majoritatea acestora să stea acasă o perioadă cu două săptămâni mai lungă decât era programată inițial.

Revenirea la școală, respectiv la grădiniță, a tuturor acestor elevi și copii a fost pe 5 mai 2021, când fiecare școală își relua cursurile fizice, în funcție de rata de infectare din fiecare localitate.

Elevii de clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și ultima clasă din învățământul profesional au revenit la școală pe data de 10 mai 2021.

Anul școlar actual, 2021-2022 a început pe data de 13 septembrie, cu prezența fizică a elevilor, dacă rata de incidență din localitate este sub 6 la mie. Principala reglementare a noului ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății, publicat pe 1 octombrie 2021, este aceea că se suspendă cursurile doar la apariția unui caz pozitiv într-o clasă, și nu la rata de infectare din localitate, cum era până acum.

20 octombrie 2021 – închiderea școlilor pentru două săptămâni, decisă după o ședință la Cotroceni.


3 comments
  1. Omul e pierdut in lumea lui si sufera de gransomanie. Am 9 parinti de-ai elevilor morti in scoala si 6 parinti de cadre didactice. 2 copii ramas orfani.

  2. La Ministerul Educației au fost 23 politruci in 32 de ani, cei mai multi de la PeeSeeDee.
    De la astia se trage dezastrul din invatamant.

    Se indeparteaza copiii de scoala de 30 de ani, nu de ieri. Asta bate campii din nou. Mintea nu-l duce sa inteleaga cat de penibil este.

  3. Ați distrus învățământul de ani buni nu de la pandemie. O sa cada din ce in ce mai multe clădiri , podul e inceputul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like