Elevii care ajung la un liceu tehnologic nu ar trebui să considere repartizarea un eșec și nici să caute imediat un transfer, a declarat Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, pentru Libertatea.ro. „Dacă ajungi la un liceu tehnologic, nu încerca să scapi de acolo. Rămâi și fă-l mai bun, contribuie la creșterea lui. Pentru că un liceu sau o școală nu poate să crească decât prin calitatea elevilor și a profesorilor”, a spus acesta.
- PNL-istul Sorin Ion este secretar de stat în Ministerul Educației de 6 ani. A fost numit în această funcție în 2020 de premierul liberal de atunci, Ludovic Orban, pe când Sorin Ion era și candidat pe listele PNL pentru Senat. Contactat atunci de Edupedu.ro și întrebat ce va alege, dacă ar câștiga în alegerile parlamentare de pe 6 decembrie 2020, Sorin Ion a răspuns: “probabil că aș alege poziția de senator”. A pierdut alegerile parlamentare, dar a rămas secretar de stat în Educație de atunci încoace, sub toți miniștrii care s-au succedat la Educație: Monica Anisie, Sorin Cîmpeanu, Ligia Deca, Daniel David și acum Mihai Dimian.
Cea mai mare problemă a învățământului tehnologic este percepția negativă a societății și susține că schimbarea poate veni doar dacă părinții și elevii vor începe să privească aceste licee altfel, a susținut Sorin Ion.
„Atâta timp cât eu, dumneavoastră și cei din jurul nostru vom considera că liceele tehnologice sunt niște locuri rele, nu se va schimba nimic.”
Pentru a ilustra această percepție, Sorin Ion a povestit un episod din perioada în care era inspector școlar general în Dâmbovița.
„I-am rugat să ridice mâna cei care și-au dat propriul copil la învățământul profesional sau tehnologic din proprie inițiativă. Nu s-a ridicat nicio mână.”
În opinia sa, există o diferență între discursul public și deciziile pe care părinții le iau pentru propriii copii. „Diferența dintre a spune și a face este destul de mare în România”, a spus Sorin Ion.
Informații de context despre admiterea în învățământul liceal tehnologic 2026
Elevii care intră în clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027 au avut, pentru prima dată, doar opțiunea liceului tehnologic sau a învățământului tehnologic dual, după ce școlile profesionale dispar ca structură, iar întregul parcurs de formare profesională este integrat în liceu.
Noul sistem permite obținerea unei calificări profesionale după 3 ani și continuarea studiilor pentru Bacalaureat și calificare de nivel 4, în cadrul aceluiași parcurs liceal.
Legea învățământului preuniversitar prevede că din septembrie 2029 toate liceele tehnologice din România trebuie să se transforme în licee tehnologice duale.
- OFICIAL Școlile profesionale de 3 ani dispar ca structură separată și vor fi integrate în liceele tehnologice duale din anul școlar 2026-2027
- OFICIAL Nomenclatorul de încadrare a calificărilor profesionale de nivel 3 și de nivel 4 pe domenii de pregătire de bază a fost actualizat
Ce înseamnă învățământ tehnologic liceal dual
Învățământul dual presupune pregătire practică realizată direct la operatori economici parteneri, care pot susține elevii inclusiv financiar și logistic, potrivit ghidului ISMB.
Companiile implicate pot acorda burse pentru elevii performanți și pot asigura beneficii suplimentare precum masă de prânz, echipamente de lucru, analize medicale, decontarea transportului sau rechizite. Elevii au posibilitatea de a fi angajați ulterior de operatorul economic la care au făcut practică.
Ce înseamnă învățământ liceal tehnologic
În paralel, rămâne disponibil și traseul de învățământ liceal tehnologic de stat, unde pregătirea practică se realizează fie la agenți economici parteneri, fie în atelierele și laboratoarele școlilor. Acest parcurs oferă elevilor o calificare profesională care facilitează accesul pe piața muncii, dar și oportunitatea de a participa la proiecte, olimpiade și concursuri școlare.
Ambele rute educaționale pot fi finalizate cu absolvirea claselor XII sau XIII, obținerea unei calificări de nivel 4, promovarea examenului de bacalaureat și continuarea studiilor în învățământul superior.
Alternativ, elevii pot opta să finalizeze studiile după clasa a XI-a, obținând o calificare de nivel 3.
După absolvire, elevii pot continua studiile în învățământul postliceal sau, în cazul promovării bacalaureatului, în învățământul universitar, în centre precum București, Iași, Brașov, Cluj, Galați sau Bacău.
8 comments
Se pare că unii, incompetenți,care stau pe un post călduț de 6 ani ,asta pentru că la conducerea Ministerului Educație au fost doar nulități PNL iste, au ajuns să repete o greșală foarte mare pe care acum vreo 13-15 ani a făcut o și Dna Andronescu,dar care după un an a revenit pentru că și a dat seama de gafă,adică a desființat Școlile Profesionale și toți cei cu note de 1,2,3,4 ajung la licee!!! Deci după mintea voastră în pauză,că de se plictisește de jucat Tetris sau Snake, noi meseriași, lucrători pregătiți pe specialități nu mai avem nevoie,gen electrician, bucătari,patiseri, tinichigerie, vopsitorie, zugrăveli, confecții metalice,și croitorie,depanare frigidere,frigotehnist,etc??? Toți trebuie să meargă la liceul unde sa încerce, Cică,să învețe să rezolve o fracție,o matrice,un binom, o integrală ( Nu in Absolut!) ,nu? Cine??? Cel care a luat 1 sau 2 sau 3 și nu știe să facă nici o înmulțire,nu mai vorbim de o ecuație cu o necunoscută sau doua??!!?? V ați dilit de TOT??? Doar întreb!!! De ce nu spuneți direct și sincer, ieșiți public să audă lumea ,că de fapt voi asta doriți, să îngropați de tot sistemul de învățământ românesc??! Pe bune, pentru că, chiar asta faceți,pas cu pas,distrugere și haos, debandadă in tot ce încercați să implementați!!! Voi cei din PNL că și cei din USR , sunteți puși pe distrugerea sistematică a acestor instituții!!! Alungați pas cu pas copii/ elevii afară din țară,să studieze în străinătate, pentru că nu mai au încredere în sistemul de educație românesc! Din cauza Voastră, nu a profesorului pe care l ați legat de mâini și i ați blocat și gură!!! Rușine!!!
Intre 1949-1955 au functionau in Romania scoli medii tehnice cu ciclul de 4 ani nivelul de predare era ridicat profesorii erau cu functia de baza in Institul Politehnic.Cei care doreau apoi urmau Politehnica.Acesti trhnicieni si ingineri au industrializat Romania in 30 ani.Am fost printre ei.
Deci elevii sunt de vină…
Nu sistemul patronat de Minister care încurajează parcurgerea liceului cu media de admitere sub 5.
Scopul?
Bază mare de recrutare pt a avea facultățile clienți.
Cui nu ia placeut cartea, studiul, timp de 9 ani, nu ii va plăcea încă 4 ani.
Profesională 3 ani, strict disciplinele de specialitate, cu 60% practică , ieși cu o meserie bine stăpânită și apoi pe piata muncii, muncitor, de la bază.
Liceul/colegiul Tehnic trebuie să poată să concureze cu alte școli din vest.
Dar pt asta trebuie să pornești măcar de la Media 5 la admitere.
Și să le dai o calificare superioară, realistă, pt piața muncii actuală.
Politrucul, Sorin, prieten cu Bolojan, se poartă ca și cum ar fi un simplu cetățean, nu cel care are de mulți ani in mână forța legislativă de a schimba concret ceva.
Dar nu schimbă, ca voturile sunt bune!
Și se obțin ușor cu povești.
Școlile profesionale au devenit licee tehnologice…chiar tu ai zis Sorine că e percepția tuturor…restul e vrajeala
Acum cred că ministerul gresteste. Fie era pus un prag, macar o nota de 5 la ambele materii că la bac sau o alta repartizare că la școala. Apropierea de casa.
Sincer , când ai elevii și părinții știu ca se poate intra cu orice nota , cei care nu sunt interesanți nu o sa se complice.
Si în loc să aveți o curbă a lui gauss aveți note mari, note mici și nu se vede clopotul la note medii.
doar de aici va dati seama că este o problema.
Dar cand ati marit numarul de locuri la teoretice, ati mai dat si clase in plus, ati gandit? In 4 ani, cand jumatate din liceele tehnologice nu vor mai fi, o sa reveniti iar la grupuri scolare? Nu ti-e rusine sa faci astfel de declaratii?
Chiar de curiozitate, m-am uitat pe statisticile de la admitere la un liceu tehnologic.
168 locuri, s-au ocupat 62.
Cea mai mare medie de admitere – 5,70.
Doar 10/62 cu note peste 5.
Cea mai mica 1,90.
Ce materie de liceu poți să faci cu ei, când ei ar trebui să repete întregul gimnaziu?
Și e o situație și o statistica ce se repeta de ani buni.
Ce au facut eternii secretari de stat și directori din ME cu aceste date până acum?
Exact! Nimic. Sorry, imho – incompetenta crasă promovată public și media drept „autoritate”!!!
nu liceele sunt de vină, economia și plata muncii prestate după terminarea acestor liceele sau școli profesionale.
Muncești foarte mult ca muncitor, plătit execrabil, condiții grele de muncă dar 0 sporuri ( lasă că au sporuri de tot felul cei de la stat), o viață dificilă și condamnare la sărăcie până mori! Pensie mică, dacă o mai apuci….
Ce percepție să existe în condițiile astea?
Măcar dacă tot învață o meserie ( nimic greșit în asta), să lucreze în vestul Europei, nu în România…..
România să se descurce cu bugetarii.