Știți ce ne spuneau profesorii noștri de fizică, de chimie și de matematică? Nu le mai venea să intre la clasă – Cristian Hatu, președintele Centrului de Analize Educaționale: „Aveau elevi-mobilă, vorbeau cu 2-3 din clasă”

2.650 de vizualizări
vârsta de pensionare, cancelarie profesori
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Cristian Hatu, președintele Centrului de Evaluare și Analize Educaționale, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că profesorii de fizică, chimie și matematică le spuneau că „nu le mai venea să intre la clasă. Aveau elevi-mobilă, vorbeau cu 2-3 elevi din clasă”. În urma aplicării metodelor de predare inductive „e o transformare uimitoare”, potrivit lui Cristian Hatu: „Toți sunt cu ochii la profesor”.

„Știți ce ne spuneau profesorii noștri și de fizică, și de chimie, și de matematică? Nu le mai venea să intre la clasă. Aveau elevi-mobilă, vorbeau cu 2-3 elevi din clasă, profesori care se străduiau, nu mai știau ce să facă. Se uitau elevii pe ceas sau pe telefon când se termină ora”, a spus acesta.

Diana Dumitrașcu, moderatoare: Dumneavoastră, la centru, făcând un program de training pentru profesori. Pe Fizică ați început.

Cristian Hatu: „Fizica altfel” am făcut. După aceea am făcut „Chimia altfel”, acum „Matematica altfel”. Aproape toți ne spun același lucru: e un miracol. Toți sunt cu ochii la profesor, vine pauza, nu mai ies în pauză. Discută în pauză cu colegi de la alte clase despre ce fac la ore. Vin acasă, povestesc părinților – e vorba de elevi în clasele a VII-a, a X-a. Și vin la ședință părinții și zic «dar ce se întâmplă, că nu au povestit de ani de zile?». Copiii aceștia ai noștri sunt la fel ca în alte țări. Și curiozitatea naturală școala face să dispară, când li se oferă niște contexte, ca ei să-și bată capul, cum să spun, ei înfloresc. E o transformare uimitoare. Deci, toate categoriile de profesori au spus același lucru: «e un miracol! Ce se întâmplă când folosim metode de tipul acesta inductive?». Și asta înseamnă calitatea educației. În toate țările, astfel de de abordări au condus la creșterea rezultatelor la PISA sau TIMSS. E simplu.

Citește și:
Cristian Hatu, CEAE: Nu cumva elevii pot să fie mai motivați când felul în care predau profesorii se schimbă? Bursele de reziliență sau de merit sunt motivații extrinseci
Directoarea Raluca Răducanu: Într-o clasă, de exemplu, acum am avut la premiere 15 elevi cu media 10 / Nu este corectă propunerea ministrului Daniel David în privința burselor de merit, spune directoarea: Cum fac departajarea dacă toți au media 10?
Foarte mulți elevi au, să zicem, media 9.50 la Matematică, în generală, și la Evaluarea Națională iau 6, spune Cristian Hatu, președintele Centrului de Evaluare și Analize Educaționale: Asta spune ceva de cum se dau notele. Noi avem multe școli în care trei sferturi din note sunt peste 9
Am fi ipocriți dacă nu am recunoaște că este o vânătoare după bursele de merit, spune directoarea Raluca Răducanu: Am avut părinți și elevi care au venit și au spus că profesorul i-a dat o notă mică elevului și i-a stricat media, deci nu mai poate lua bursă


3 comments
  1. Daaaa!Harey Potter nu alta!

  2. Eu predau la tehnologic și am câte unu maxim 2 în clasă cu care vorbesc.Restul socializează sau îmi fac favoarea de a fi cuminți pentru ca ei vin la școală sa ne facă noua favoruri!

  3. Da, da, și marmota învelea ciocolata în staniol…

    Ne mai lăsați cu astea? Toate disciplinele ALTFEL, pentru că vezi bine, doar cu metode moderne supraviețuim. Și nu ne dă niciun detaliu – cât timp, la ce clase, la ce fel de liceu, cu ce rezultate (la examene)… Au impresia că dețin o rețetă perfectă pentru toți, numai că o țin secretă, nu cumva să se apuce și alții să facă lucrurile ALTFEL, că e pe bani. Mulți.

    Bine atunci. Presupun că de ALTFEL ce s-au făcut lucrurile, orele de științe au fost masacrate iar de acum, nu va mai fi nevoie de ALTFEL, pentru că nu mai este acolo în planurile alea NIMIC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vaccinul anti-Covid-19 pentru copiii de 5-11 ani ajunge în țară în a doua jumătate a lunii ianuarie. Programările pentru imunizare se pot face în platformă abia după ce sosesc dozele în țară, precizează RoVaccinare

Vaccinarea cu doza specială Comirnaty, produsă de Pfizer pentru a fi administrată copiilor de 5-11 ani, ar putea începe în a doua jumătate a lunii ianuarie, potrivit anunțului CNCAV, postat pe…
Vezi articolul

Admitere liceu 2024. Completarea fișelor cu opțiuni continuă de luni, 15 iulie, încă o săptămână. Repartizarea computerizată este miercuri, 24 iulie – calendarul înscrierii în clasa a IX-a

Absolvenții clasei a VIII-a care au fost ierarhizați în funcție de mediile obținute la Evaluarea Națională 2024 miercuri, 10 iulie, continuă completarea fișelor cu opțiuni în vederea admiterii la liceu,…
Vezi articolul

Atac cibernetic la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Politehnica din București / Au fost sustrase CNP-urile unor studenți

Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) anunţă, sâmbătă, că Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei a fost ţinta unui atac cibernetic, fiind extrase listele de utilizatori înregistraţi pe platforma care…
Vezi articolul