Studiu publicat de National Geographic: Copiii cu vârste sub 15 ani au de două ori mai puține șanse să transmită virusul către alte persoane / Aproape toate transmisiile de coronavirus către copii au provenit de la adulți

3.454 de vizualizări
Foto: © Vladimir Melnikov | Dreamstime.com
Copiii cu vârste sub 15 ani au de două ori mai puține șanse să transmită virusul către alte persoane, iar aproape toate transmisiile de coronavirus către copii au provenit de la adulți, arată un studiu islandez realizat pe 40.000 de persoane. „Școlile nu sunt un factor principal al răspândirii coronavirusului, însă cazurile vor pătrunde în mediul școlar și vor contribui la răspândirea bolii atunci când o țară pierde controlul asupra pandemiei”, arată studiul pe care l-au consultat jurnaliștii de la National Geographic.

Cercetătorii de la Direcția Națională a Sănătății și codificarea genetică, o companie din Reykjavik, au monitorizat fiecare adult și copil din țară care a fost pus în carantină după ce ar fi fost expus în primăvară, folosind tehnica de urmărire a contactelor și secvențierea genetică pentru a analiza legăturile dintre diferitele grupuri de focare .

„Se pot infecta și le pot transmite celorlalți, dar o fac mai puțin frecvent decât adulții”, spune Kári Stefánsson, directorul executiv al deCODE. Această analiză face parte dintr-o serie recentă de studii la scară largă care susțin concluzia că adulții infectați prezintă un pericol mai mare pentru copii decât copiii pentru adulți. cercetările acestea ar putea ajuta autoritățile să decidă când sau dacă vor închide școlile, știind că astfel de întreruperi a procesului de educație dăunează grav copiilor pe termen lung.

Rata de infectare depinde de doi factori: cât de des se infectează copiii cu coronavirus și cât de ușor transmit boala altora. Dacă elevii ar fi foarte sensibili și extrem de infecțioși, școlile ar provoca probabil noi focare de COVID-19, la fel ca în cazul gripei.

Cel mai bun mod de a înțelege felul în care s-ar putea produce transmiterea între copii și adulți ar fi monitorizarea constantă a familiilor sănătoase cu copii de vârstă școlară pentru a vedea dacă se infectează. Testând frecvent, oamenii de știință ar prinde infecții pe măsură ce apar, fiind clar cine s-a îmbolnăvit primul. Islanda și deCODE pun acest lucru în practică prin efectuarea de teste și urmărirea stării de sănătate a familiilor, examinând mai mult de jumătate din populația țării: oricine a fost expus a fost pus în carantină, izolându-l de comunitate, dar expunându-și deseori familiile.

Privind diferența dintre adulți și copii în aceste carantine, deCODE a constatat că cei mici joacă un rol minor în transmisie. Islanda nu și-a închis niciodată școlile elementare, deși a închis liceele la vârful primului val de pandemie. Datele din valul din septembrie susțin ideea că elevii mai mici sunt mai puțin susceptibili să se îmbolnăvească sau să îi infecteze pe alții.

Stefánsson este în curs de publicare a acestor rezultate într-un jurnal evaluat de colegi, dar el spune că setul de date meticuloase este concludent pentru transmiterea coronavirusului în islanda. Stefánsson avertizează că dacă totul, cu excepția școlilor și a centrelor de îngrijire a copiilor, este închis, copiii ar deveni apoi una dintre sursele principale de transmitere. El explică faptul că, deși riscul individual ar putea fi scăzut în rândul tinerilor, școlile vor avea încă focare. Asta înseamnă că întrebarea nu devine una științifică, ci mai degrabă ce nivel de risc este pregătită să accepte societatea pentru a ține copiii la școală: „Cu ce ​​ești dispus să trăiești?” întreabă el.

Foto: © Vladimir Melnikov | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Belgia: Testare în masă a elevilor, pentru a vedea cât de mult se transmite coronavirusul în școli
O comparație “periculoasă”: Ce explicații caută guvernul României pentru închiderea la grămadă a școlilor, în timp ce alte țări le țin deschise sau caută soluții nuanțate
Revista Nature: De ce școlile nu sunt, probabil, puncte de răspândire intensă Covid-19
Contra curentului: Un studiu al unor cercetători britanici, publicat în Lancet, pune sub semnul întrebării impactul închiderii școlilor în criza Covid-19, susține că decizia ar fi bazată pe prea puține date


4 comments
  1. Deci scolile si gradinitele ar trebui deschise ? Copiii nu mai sunt „raspandaci” ? Acum o jumatate de an se spunea ca dimpotriva, combinatia nefericita e transmiterea virusului de la copii la varstnici ! Mai intelege cineva ceva ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile din Buzău la care a predat profesorul de desen cu antecedente de infracțiuni sexuale ar fi știut de cazierul acestuia, spune secretarul de stat Sorin Ion. Cadrul didactic a fost suspendat de la catedră, iar conducerile școlilor sunt vizate de cercetarea penală

Profesorul de desen care ar fi fost primit la ore la o şcoală şi la un liceu, deşi figura în Registrul naţional automatizat al persoanelor condamnate pentru infracţiuni sexuale cu…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă către Ministra Educației, Ligia Deca, semnată de 42 de ONG-uri: Eliminarea diversității ar încălca Constituția României / Solicităm o disciplină despre diversitate, echitate și incluziune la liceu

O coaliție formată din 42 de ONG-uri, asociații studențești și de elevi îi cere Ministrei Educației, Ligia Deca, respectarea principiilor nediscriminării în educație, într-o scrisoare deschisă. Semnatarii atrag atenția cu…
Vezi articolul
Daniel Funeriu

Cadrul legislativ care instituie „toleranță zero” față de plagiat există, azi, din 2011, prin Legea 1/2011, spune Daniel Funeriu, fost ministru al Educației / Klaus Iohannis a cerut azi: „Noile legi ale Educației trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea și sancționarea acestui fenomen toxic al mediului educațional”

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, a reacționat într-o postare pe Facebook la declarația președintelui Klaus Iohannis în care spunea că “avem nevoie de toleranță zero în privința plagiatului, iar…
Vezi articolul

Trei sau patru ore de sport pe săptămână la școală și două activități fizice extrașcolare, „dorința” ministrului Novak pentru 2032: În loc să îi împrietenim pe copii cu sportul, îi îndepărtăm

Copiii ar putea avea trei-patru ore de sport pe săptămână la școală, plus două „activități sportive extrașcolare”, susține ministrul Sportului, Eduard Novak, în contextul în care instituția pe care o…
Vezi articolul

Am ridicat la Guvern problema degrevărilor de normă pentru directori de școli și inspectori școlari, spune Marius Nistor, FSE: Știți ce mi-a spus dl Bolojan? „Haideți, domnule, lăsați-mă cu directorii, vor rămâne pe funcții pentru că sunt doritori de funcții și au pe cineva în spate”

Un schimb de replici avut cu premierul Ilie Bolojan în cadrul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, din 4 iulie 2025 a fost relatat de liderul Federației Sindicatelor din Educație…
Vezi articolul