SURSE Profesorii cu peste 15 ani vechime și cu gradul didactic I au depus deja cereri pentru reducerea normei didactice, așa cum prevede noua Lege a învățământului, doar că Ministerul Educației nu vine cu precizări

1.711 vizualizări
Foto: © Stevanovicigor | Dreamstime.com
Profesorii care au peste 15 ani vechime în învățământ și gradul didactic I au început să depună la școală cererea pentru reducerea normei didactice, așa cum prevede noua lege a Educației, potrivit surselor Edupedu.ro. Cu toate acestea, reprezentanții Ministerului Educației nu vin cu precizări pentru a clarifica situația, în contextul în care surse din Minister spun că prevederea nu se aplică din acest an școlar, ci din 2024-2025.
  • Edupedu.ro a solicitat Ministerului Educației un răspuns clar pe această temă, însă nici până la publicarea acestui articol nu am primit număr de înregistrare la solicitarea de joi.

Edupedu.ro a scris Legea învățământului preuniversitar prevede că norma didactică pentru profesorii cu peste 15 ani vechime în învățământ și cu gradul didactic I se poate reduce cu două ore săptămânal, la cerere, fără ca salariul să fie diminuat. Precizăm la noua lege a Educației a intrat în vigoare pe 3 septembrie, ceea ce ar însemna că se aplică încă de acum. Cu toate acestea, surse din Ministerul Educației au spus pentru Edupedu.ro că prevederea s-ar aplica din anul școlar viitor, adică din 2024-2025.

Conform surselor Edupedu.ro, metodologia de mobilitate pentru anul școlar 2023-2024 nu permite punerea în aplicare a articolului de lege.

Metodologia-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2023-2024 prevede la art. 8 (17) că profesorii cu vechime de peste 25 de ani și cu gradul didactic I depun, de regulă, la școală, în perioada constituirii normei didactice de predare pentru personalul didactic de predare titular propriu, respectiv în perioada 28 august-4 septembrie 2023 pentru cadrele didactice încadrate prin derularea etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2023-2024.

Art. 8 – „(17) Cererile privind reducerea normei didactice de predare de către personalul didactic de predare cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și cu gradul didactic I, în conformitate cu prevederile art. 262 alin. (4) și (5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, se depun, de regulă, la unitățile de învățământ, în perioada constituirii normei didactice de predare pentru personalul didactic de predare titular propriu, respectiv în perioada 28 august-4 septembrie 2023 pentru cadrele didactice încadrate prin derularea etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2023-2024, precum și de către personalul didactic de predare care desfășoară activitate de mentorat pentru asigurarea formării inițiale și a inserției profesionale a cadrelor didactice. Orele eliberate se ocupă numai pe perioadă determinată în etapele ulterioare ale mobilității personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar, cu respectarea prevederilor prezentei Metodologii. După începerea cursurilor, consiliile de administrație din unitățile de învățământ pot aproba cereri privind reducerea normei didactice de predare a cadrelor didactice, în condițiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, cu avizul inspectoratului școlar.”

Legea 1/2011modificată în 2019, prevede o reducere de normă doar pentru personalul cu peste 25 de ani vechime și grad didactic I: „(4) Norma didactică de predare-învăţare-evaluare prevăzută la alin. (3) lit. c), d) şi e) pentru personalul didactic de predare şi de instruire practică cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, şi cel din corpul profesorilor mentori se poate reduce cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului.”

Iată ce prevede Ordinul nr. 6.072 din 31 august 2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior:

Articolul 1 – „(3) Până la elaborarea metodologiilor, regulamentelor și a altor acte normative necesare pentru punerea în aplicare a Legii nr. 198/2023 se aplică dispozițiile privind organizarea, funcționarea sistemului de învățământ preuniversitar și desfășurarea procesului de învățământ aflate sau intrate în vigoare la data de 1 septembrie 2023.”

Conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, pot depune cerere cadrele didactice din învățământul gimnazial, liceal, profesional, profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori, precum și cei din învățământului special:

Articolul 207 – „(11) Norma didactică de predare-învățare-evaluare prevăzută la alin. (4) lit. d), f) și h) pentru personalul didactic de predare și de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 15 ani și cu gradul didactic I se poate reduce cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului.

(12) Norma didactică a personalului prevăzut la alin. (11) se poate reduce ca urmare a solicitării cadrului didactic, adresată directorului unității de învățământ preuniversitar.”

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că „este o problemă”: „Toate catedrele au fost făcute până la 1 septembrie, iar legea a intrat în vigoare din 3 septembrie. În momentul de față, ar fi o întreagă nebunie să te apuci să dai peste cap tot ceea ce a însemnat plan de școlarizare, tot ceea ce s-a aprobat până acum. Ai da peste cap întreg sistemul de învățământ. Eu zic că ai da peste cap toate unitățile de învățământ.”

Acesta spune că dreptul acestor profesori trebuie aplicat cât mai repede, doar că „este greu de crezut că se poate face așa ceva”.

„Clar, trebuie aplicat dreptul respectiv cât mai repede cu putință, dar acum este greu de crezut că se poate face așa ceva. (…) Ce ar însemna pentru ei (pentru directori – n.red) să refacă toate catedrele în momentul de față? (…)

Foto: © Stevanovicigor | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Reducerea normei didactice pentru profesorii cu peste 15 ani vechime în învățământ și cu gradul didactic I se aplică din acest an școlar? Răspunsul sindicatelor: E o problemă. Toate catedrele au fost făcute până la 1 septembrie, iar legea a intrat în vigoare din 3 septembrie. Surse din minister spun că s-ar aplica de anul școlar viitor, dar legea Educației nu prevede niciun termen specific
Până pe 28 septembrie, școlile vor trimite Ministerului Educației numărul de norme didactice și al posturilor, pentru acest an școlar – document / Recent, Ligia Deca spunea că știe că școlile nu scot la concurs posturile de teamă că se ocupă și apoi acei profesori pleacă
Norma didactică a profesorilor cu peste 15 ani vechime în învățământ și gradul didactic I poate fi redusă cu două ore, fără ca salariul să fie afectat, prevede noua lege a Educației

1 comment
  1. Din afara sistemului de invatamant, dintr-o pozitie neutra, imi permit cateva obervatii:
    1) Metodologia aprobata prin ordin de minsitru in noiembrie 2022 (deci cu mult timp inainte de adoptarea legii 198/2023) nu putea sa prevada altceva decat respectand prevederile legii valabile la data respectiva (legea 1/2011), adica doar dreptul celor cu gradul I si 25 ani vechime de a solicita reducerea normei de predare la 16 ore.

    2) O metodologie aprobata prin ordin de minsitru nu are o forta juridica superioara unei legi (legea 198/2023).

    3) Legea 198/2023 stabileste clar data la care ea intra in vigoare. Dispozitiile sale finale si tranzitorii nu fac nici o referire la prevederile art.207(11), in sensul amânarii aplicarii acestora. Asadar, prevederiile art. 207 (11) devin aplicabile de la momentul intrarii legii in vigoare (data care oricum se incadreaza la limita in calendarul constituirii normei didactice de predare pentru personalul didactic de predare titular propriu).

    4) Ordinul de ministru nr. 6.072 din 31 august 2023 are si o doza de nelegalitate , in masura in care, din punct de vedere practic, amâna aplicarea unor prevederi ale legii 198/2023, altele decat cele la care se face referire in dispozitiile sale finale si tranzitorii, dincolo de momentul de la care ele au devenit aplicabile din punct de vedere legal. Nu ar fi prima ora însa cand ministerul modifica fara drept prevederile unor legi.

    5) De ce apar astfel de situatii? Exista doua explicatii, una generala si una punctuala:
    a) Romania este de tara in care legile nu sunt totdeauna clare sau chiar daca sunt, se simte nevoia de a adopta tot felul de metodologii, instructiuni privind punerea lor in aplicare . Toate acestea amâna nepermis de mult punerea in aplicare a prevederilor legale si, din pacate si de multe ori, duc chiar la modificarea (fara drept) a literei si spiritului acelelor legi.
    b) Legea 198/2023 a fost elaborata pe “genunche”( ca sa citez un clasic), fara sa tina cont de parerile specialistilor în educatie sau drept, de o serie de procese aflate în derulare si pe care ministerul treabuia sa le cunoasca/ anticipeze. Atat de bine a fost elaborata aceasta lege încât au simtit nevoia sa aduca (prin OUG) primele modificari chiar inainte de intrarea ei în vigoare. Am impresia ca e doar inceputul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Ligia Deca a dat exemple de creșteri salariale din calculele pe grile trimise inspectoratelor: Pentru un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic II, între 15 și 20 de ani vechime, salariul de bază crește de la 5.368 lei la 6.947 lei brut. În Ordonanța publicată în Monitorul Oficial același profesor are 5.717 lei / Diferența este dată de gradația angajatului – precizări

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a oferit exemple de creșteri salariale, la finalul şedinţei de guvern de astăzi. Astfel, „pentru un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic II,…
Vezi articolul
Școala în Noua Zeelandă

Apelul unor ONG-uri ale tinerilor: Guvernul “să sprijine sectorul pentru tineret”, prin redistribuirea unor fonduri către granturi, programe de sprijin, activități culturale și concerte. Plus măsuri de sprijin fiscal

Consiliul Tineretului din România (CTR) și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR) cer autorităților să redistribuie fondurile alocate unor concursuri naționale pentru finanțarea unor proiecte ale organizațiilor de tineret și…
Vezi articolul

Ligia Deca justifică de ce primii 30% din elevii unei clase vor lua bursă de merit: Va exista o competiție sănătoasă în interiorul fiecărei clase. Ideea este nu să comparăm medii, ci să-i susținem pe cei care performează cel mai bine în fiecare clasă

„Ideea este nu să comparăm medii care, de altfel, arată foarte diferit de la o școală la alta, ci să-i susținem pe cei care performează cel mai bine în fiecare…
Vezi articolul

Eliminarea obligativității tezelor și a unui anumit număr de note, precum și stabilirea numărului de medii pentru anul școlar viitor vor fi aprobate până pe 30 mai, anunță ministrul Educației, care prelungește altfel cu o lună termenul anunțat inițial

Ministrul Educației a declarat astăzi că modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Învăţământului Preuniversitar (ROFUIP) va fi definitivată până la data de 30 mai, transmite Agerpres. Astfel, urmează să fie…
Vezi articolul