Adaptarea regulilor publicate săptămâna aceasta de Ministerul Sănătății va fi marea provocare a începutului de an școlar. Alexandra Anton, expert în educație finlandeză care a studiat domeniul Educației la Universitatea…
Grădinițele au funcționat pe timp de vară cu măsuțe individuale în fiecare grupă și cu câte două educatoare dimineața și două după-amiaza, a declarat pentru Turnul Sfatului inspectorul școlar responsabil…
Regulile de distanţare fizică în grădiniţă vor fi abrogate în Franţa începând cu 22 iunie, pentru a permite întoarcerea tuturor copiilor, a anunţat miercuri ministrul francez al Educaţiei, Jean-Michel Blanquer,…
„Începând din anul școlar următor, deci din toamnă, participarea la grupa mare la grădiniță devine obligatorie”, a declarat ministrul Educației, în emisiunea „Din viața romilor”. Întrebată dacă asta înseamnă că…
Învățământul preșcolar din România are enorm de recuperat față de cel al altor țări europene, mai ales când vine vorba de nevoile și necesitățile copiilor, părinților și personalului didactic. Concluzia…
Înscrierea copiilor cu vârsta între 2 şi 3 ani va putea fi făcută în grădiniţe la solicitarea expresă a părinţilor, iar statul va fi obligat să finanţeze consturile de bază…
Cheltuiala guvernamentală pentru educația timpurie s-a redus la mai puțin de jumătate, raportată la PIB, față de acum un deceniu, potrivit raportului Justiție Socială în Uniunea Europeană și statele OECD…
Agenția din subordinea Ministerului Educației care evaluează grădinițele pentru acreditarea acestora a emis o atenționare pentru părinții care își duc copiii la grădinițe private. „Întrucât la ARACIP se înregistrează continuu…
A mai rămas o săptămână până când grădinițele și școlile își deschid porțile, pentru a-i primi pe cei mici. “Oare cum o să se obișnuiască la grădiniță?”, “Cum să facem…
Noul curriculum pentru creșă și grădiniță schimbă și fișele în care educatoarele trebuie să completeze modul în care evoluează copiii, în perioada în care îi au în grijă. La creșă,…
Părinții care nu au cu cine să-și lase copiii pe timpul vacanței mari pot apela la serviciile grădinițelor de stat din Sectorul 1, a transmis Primăria Sectorului 1 într-un comunicat…
Educatoarea Ioana Bratu, cea care în urmă cu o săptămână scria un mesaj la adresa celor care încearcă să reformeze învățământul și le povestea cum decurge o zi din viața…
Într-un mod inedit, o educatoare povestește care sunt provocările cărora trebuie să le facă față la grădiniță un așa-zis ”reformist”, dacă acesta îi ia lua locul la clasă. ”Orice vis…
Grupa mare obligatorie va fi luată în considerare ca efectuată, dacă va fi urmată de copii în grădinițe autorizate să funcționeze provizoriu sau în grădinițe acreditate, a declarat pentru Edupedu.ro…
“Grădinița se deschide la 8 dimineața, oră de la care îți poți lăsa copilul. Dacă vrei să mănânce micul dejun acolo, care se servește la 8:45, îl duci dimineață, daca…
Înscrierea la grădiniță este unul dintre subiectele pe mărginea cărora Edupedu.ro a primit numeroase întrebări, de la începutul anului și până acum. Ministerul Educației nu a publicat, încă, regulile pentru…
Pe grupurile de Whatsapp ale părinților este forfotă mare. Deja programează bugetele pentru final de an, iar cheltuielile și contribuțiile la cadourile pentru educatoare și personalul din grădinițele unde au…
Într-o zi, Mariana Mera i-a întrebat pe piticii săi de la grădinița din satul Gura Roșiei, comuna Roșia Montană, județul Alba, ce personaj de poveste ar vrea să fie. Mai…