UPDATE Guvernul a decis miercuri în ședința de Guvern majorarea costului standard per elev pentru anul în curs, determinată în decembrie de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar. Astfel, potrivit…
Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor științifice a fost semnat, ieri, de către miniștrii Educației din România și Republica Moldova,…
PSD cere Guvernului să nu condiţioneze accesul elevilor la procesul de învăţământ în funcţie de vaccinarea anti-COVID, pentru că o astfel de abordare este „profund discriminatorie” şi ”încalcă dreptul fundamental…
Finanțarea învățământului antepreșcolar de la buget, care urma să intre în vigoare din toamnă pentru toți copiii mai mici de 3 ani care sunt în creșele și grădinițele de stat…
În ultima săptămână a Semetrului I din anul școlar 2018-2019 Guvernul pune pe ordinea de zi a ședinței Executivului din 30 ianuarie 2019 proiectul de hotărâre prin care se poate debloca situația…
Ordonanţa de Urgenţă 114 din 2018, cea care a fost contestată de mediu de afaceri şi de specislişti, prin care Guvernul a introdus schimbări în peste 47 de acte normative,…