Salariul profesorului debutant rămâne în proiectul legii învățământului preuniversitar, spune Marius Nistor, lider sindical, după „discuțiile purtate cu doamna ministru” / „Ce vor hotărî mai departe experții partidelor politice depinde de cât de mult apreciază importanța acestei profesii”

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că „nu este vorba de eliminarea, din proiectul legii învățământului preuniversitar, a acelui articol care face referire…
Vezi articolul

Guvernul va veni cu o decizie în privința salarizării personalului nedidactic din școli până la sfârșitul săptămânii, susține liderul sindical Marius Nistor: Trebuie să-și calculeze banii și să ne dea răspunsul

Până la sfârșitul acestei săptămâni, Guvernul o să vină cu o decizie în privința rezolvării problemei ce ține de salarizarea personalului nedidactic din unitățile de învățământ, după cum a declarat,…
Vezi articolul

Angajații din inspectoratele școlare ar putea să nu primească salariul la timp, spune Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație / Majoritatea angajaților din sistemul de învățământ va primi salariul marți, 14 februarie

Liderul Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor, spune pentru Edupedu.ro că angajații din inspectoratele școlare ar putea să primească salariul cu întârzieri, dar nu a putut preciza mai multe informații:…
Vezi articolul

Scăderile de venituri pentru directorii de școli pot apărea din cauza unor erori ale aplicației de salarizare și din faptul că unii au atins maximul prevăzut de lege pentru salarii, susține liderul sindical Marius Nistor

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, spune că problemele cu salariile personalului din învățământ, printre care și scăderi de venituri pentru directori, ar putea avea două motive.…
Vezi articolul

Inerția sindicatelor față de problemele angajaților din creșele preluate de Ministerul Educației. Cazul FSE ”Spiru Haret”: Pe partea de salarizare, în momentul de față, nu prea e nimic de făcut

O parte din angajații din creșele preluate de Ministerul Educației se confruntă cu micșorarea salariilor și schimbarea încadrării. Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat pentru…
Vezi articolul

Probleme la calcularea salariilor profesorilor în aplicația Edusal, acuză liderul sindical Marius Nistor: Au fost calculate sume în minus între 10.000 și 24.000 de lei / Pentru ministrul Ligia Deca acordarea tranșelor de bani prin Ordonanța 48 a părut ca o noutate

O serie de probleme apărute în aplicația Edusal, care calculează salariile profesorilor, sunt scoase la iveală de președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor. Acesta spune într-un scurt…
Vezi articolul

Miercuri 5 octombrie, zi liberă pentru elevi și profesori, de Ziua Educației / Explicația dată de sindicate: Cum Guvernul nu a venit niciodată cu o recunoaștere financiară, a venit cu această recompensare

Anul acesta Ziua Educației pică în mijlocul săptămânii, miercuri. Potrivit ordinului de ministru, “în ziua de 5 octombrie – Ziua Internațională a Educației și în zilele nelucrătoare / de sărbătoare…
Vezi articolul

Discuții în coaliție azi pe tema salarizării bugetarilor. Sindicatele profesorilor amenință cu boicotarea începutului de an școlar “dacă nu avem certitudinea că se vor acorda sumele necesare”, spune Marius Nistor, președintele FSE / Profesorii ar trebui să primească o creștere de 12%

Mâine, 17 august, “pe masa Guvernului ar trebui să fie un proiect de Ordonanță de Urgență privind salarizarea profesorilor, care să aducă mai aproape salariile de nivelul din legea 153/…
Vezi articolul

Plățile în baza ordonanței pentru diferențele salariale vor fi acordate cadrelor didactice cu gradație de merit, ore de dirigenție, creșteri vizând învățământul special – liderul sindical Marius Nistor / Sunt estimați peste 400 de milioane de lei pentru toți cei cinci ani, din care doar 5% anul acesta

Proiectul de ordonanță de urgență privind plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite personalului didactic pentru perioada 2017-2021, ajuns joi pe agenda ședinței de guvern, prevede că doar 5% din sumele…
Vezi articolul

Sindicatele așteaptă întâlnirea de vineri cu premierul Ciucă, după greva de avertisment. Nistor, FSE: Următoarea formă de protest poate fi greva generală / Meseria aceasta nu are nici un fel de căutare, nu poți vorbi de motivație când debutantul intră în sistem cu 2.250 de lei

“Nu am pus un termen limită, dar asta nu înseamnă că termenul de așteptare este unul foarte lung. Următorul pas poate fi greva generală”, a spus liderul Federației Sindicatelor din…
Vezi articolul

FOTO Sindicatele din Educație continuă protestele marți și miercuri. Marius Nistor, despre schimbarea la față a politicienilor: Au un discurs total diferit față de cel dinainte de intrarea la guvernare, atunci vorbeau de cele două tranșe, plus indexarea cu rata inflației, acum dintr-odată discutăm de jumătatea pătrimii

Reprezentanții profesorilor protestează și astăzi în fața Guvernului timp de trei ore. Mitingul a început la ora 13:00, la fel ca ieri, iar mâine cadrele didactice se întorc în stradă…
Vezi articolul

Reacție dură a sindicatelor după ce ministrul Sănătății a spus că foarte puțini profesori s-au vaccinat. FSE „Spiru Haret”: Să verifice cifrele privind vaccinarea anti COVID-19 înainte să dea declarații în mass-media

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a criticat-o pe Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, care a spus luni seară, la Digi24, că este ”cel puțin trist și cu siguranță îngrijorător” faptul…
Vezi articolul

Prima reacție a sindicatelor din Educație la anunțurile de săptămâna trecută ale premierului Cîțu și ministrului Cîmpeanu că salariile profesorilor nu vor crește în acest an, deși legea asta prevede: Tăcerea guvernanților poate fi interpretată de salariații din învățământ ca o invitație la declanșarea acțiunilor de protest

„Guvernul României trebuie să anunțe cât mai repede dacă vor fi majorate salariile conform Legii nr. 153/2017”, transmit cei doi lideri ai federațiilor sindicale din Învățământ, Simion Hăncescu, de la…
Vezi articolul

Nistor, Federația Sindicatelor „Spiru Haret”, replică la Violeta Alexandru: Documentul cu sporurile din învățământ este o doar o nouă intoxicare prin care se încearcă denigrarea unei categorii de angajați care a fost mereu „uitată“ la împărțirea bugetului

Documentul cu sporurile din învățământ este o doar o nouă intoxicare prin care se încearcă denigrarea unei categorii de angajați care a fost mereu „uitată“ la împărțirea bugetului, spune Marius…
Vezi articolul

Lider sindical din Educație: Părinții propagă cel mai rapid virusul și pe această cale ajunge în unitățile de învățământ / Profesorii s-ar simți mai în siguranță dacă toți părinții s-ar vaccina

Coronavirusul este răspândit și de „cele câteva milioane de părinți care propagă cel mai rapid virusul respectiv și pe această cale ajunge în unitățile de învățământ”, iar „dacă părinții s-ar…
Vezi articolul

Marius Nistor, FSE: În Hotărârea publicată de Comitetul pentru Situații de Urgență nu există grădinițele, școlile primare și nici liceele / Este o bătaie de joc la adresa profesorilor, a părinților și a elevilor / Cerem demiterea Prefectului

Confuzie majoră creată de Hotărârea nr. 24 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, susține Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret” într-un comunicat primit de Edupedu.ro. Documentul prevede, la capitolul…
Vezi articolul
Zi liberă de la școală și grădiniță

Elevii și copiii de grădiniță din toată țara au liber luni, 5 octombrie, de Ziua internațională a educației. Lider de sindicat: Cum guvernul nu a venit niciodată cu o recunoaștere financiară, a venit cu această recompensare

Toți elevii din învățământul preuniversitar, precum și copiii de grădiniță vor avea liber de la școală luni, 5 octombrie. Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură cu Ministerul…
Vezi articolul
Inspecția specială

Problema pensionării profesorilor, în prag de început de an școlar: 18.000 de cadre didactice sunt în categoria de peste 60 de ani. Este o realitate pensionarea în contextul pandemiei – Marius Nistor, lider sindical

Pensionarea profesorilor de peste 60 de ani, de teama îmbolnăvirii sau din cauza necesității adaptării la predarea online, “este o realitate”. “Am colegi care au cerut pensionarea anticipată, pentru că…
Vezi articolul

Sindicatele FSE “Spiru Haret”: Propunerea Guvernului seamănă izbitor de mult cu ceea ce s-a întâmplat în 2008, când cadrelor didactice li s-a mai refuzat o majorare salarială stabilită printr-o lege

Implementarea oricărui scenariu pentru începerea noului an școlar va fi sub semnul întrebării dacă Guvernul amână majorarea salariilor profesorilor din septembrie, atrage atenția Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“. Situația…
Vezi articolul

Marius Nistor, FSE Spiru Haret: Personalul didactic auxiliar și nedidactic nu ar trebui să fie trecut în șomaj tehnic. Contabilul este singurul care poate face plăți, secretarul face statele de plată

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” reacționează printr-un comunicat la declarația premierului Ludovic Orban privind trecerea în șomaj tehnic și implicit diminuarea veniturilor pentru personalul administrativ din școli. Liderul sindical…
Vezi articolul
angajatori caută să recruteze studenți

Vouchere electronice prin care elevii și profesorii să-și poată cumpăra echipamente pentru educație digitală – solicitate Guvernului, printr-un apel comun, de către Consiliul Elevilor, FSE Spiru Haret și Federația Asociațiilor de Părinți

Consiliul Elevilor, Sindicatele “Spiru Haret” și Federația Asociațiilor de Părinți solicită Guvernului un pachet concret de măsuri “pentru a garanta accesul la educație digitală pentru toți elevii și profesorii din…
Vezi articolul

Programul Școală după școală aplicat la nivel național va fi “ca un fel de reconversie” pentru profesorii care pierd ore – anunță sindicatele, după o întâlnire cu premierul și ministrul Educației / Plus: revenirea la 2 educatoare la grupa de grădiniță

Tăierea numărului de ore de școală prin legea promulgată ieri de Iohannis nu va duce la disponibilizări în învățământ, a declarat liderul sindical din preuniversitar Marius Nistor. La finalul unei…
Vezi articolul

FSE „Spiru Haret” va demara proteste dacă nu se revine asupra cifrelor de școlarizare, care „vor duce la creșterea abandonului școlar”

„Cifrele de școlarizare trimise către inspectorate vor conduce la creșterea abandonului școlar”, iar dacă ministerul Educației „nu va reveni asupra actului normativ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” va demara…
Vezi articolul

Acuzații încrucișate între sindicate și Andronescu. FSE Spiru Haret: Greu de crezut că Ministerul poate face legile educației într-o lună sau documentele sunt gata fără să știm autorii

Ping-pong cu revendicări, replici și acuzații între sindicatele din educație membre ale federației “Spiru Haret” și ministerul condus de Ecaterina Andronescu. Ministerul Educației fie nu respectă acordul cu sindicatele de…
Vezi articolul

VIDEO Protest al sindicatelor din Educație “Spiru Haret” la Ministerul Educației: aproximativ 100 de profesori cer micșorarea numărului de elevi la clasă, debirocratizarea învățământului

Aproximativ 100 de profesori, membri ai Federației Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”, pichetează Ministerul Educației. Profesorii cer micșorarea numărului de elevi la clasă, debirocratizarea învățământului, punerea în executare a hotărârilor judecătorești privind…
Vezi articolul

Lider sindical: Andronescu să-l găsească și să ia măsuri contra celui care a pus pe ordinea de zi ordinul care elimină profesorii de sport la clasele mici

Sindicatele din educație “Spiru Haret” cer Ministerului Educației să scoată proiectele de ordin privind structura anului școlar 2019-2020, privind eliminarea profesorilor de Sport de la clasele pregătitoare, I și a…
Vezi articolul

Sindicatele din educație “Spiru Haret” și părinții cer desființarea Consiliului pentru finanțarea învățământului: este puternic politizat

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ și Federația Asociațiilor de Părinți cer desființarea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP). “Acest organism este unul puternic politizat, iar deciziile luate nu…
Vezi articolul