Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, le-a spus sindicatelor că „profesorii trebuie să aibă salarii motivante, care să reflecte importanța muncii lor”, potrivit unui document trimis în teritoriu de sindicatele…
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a subliniat pentru Edupedu.ro diferența dintre atitudinea adoptată de Mihai Dimian în perioada grevei profesorilor din 2023 și cea pe care…
Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, le-a transmis reprezentanților profesorilor că „se va face o analiză a tarifelor” pentru plata cu ora, potrivit unui document trimis în teritoriu de sindicatele…
Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, le-a spus sindicatelor că în luna aprilie se va face plata sumelor aferente tranșei din anul 2026, potrivit unui document trimis în teritoriu de…
Sindicatele din Educației au transmis, referitor la simularea Evaluării Naționale 2026, că „am asistat la manevre disperate din partea unor persoane aflate vremelnic în funcții de conducere, care au schimbat…
Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat pentru Edupedu.ro că este posibilă o grevă a profesorilor în perioada evaluărilor naționale din acest an, așa că politicienii…
Ministrul Educației intenționează să întocmească un material care „să evidențieze activitatea complexă a cadrelor didactice”, urmând ca analiza să fie prezentată opiniei publice, potrivit unui document trimis în teritoriu de…
Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, a declarat astăzi că „nu crede” că Evaluarea Națională și Bacalaureatul de anul acesta ar putea fi boicotate de profesori. Acesta a motivat că…
Mihai Dimian, noul ministru al Educației și Cercetării a afirmat, la Europa FM, că va invita sindicatele din învățământul preuniversitar la discuții, dacă acestea nu vor solicita o întâlnire. Amintim,…
Sindicatele din Învățământ au transmis că peste 50% din profesorii membri de sindicat au decis să nu participe la simulările examenelor naționale 2026, potrivit unei informări. Conform sursei citate, „neparticiparea…
Sindicatele din Educație transmit că tot mai mulți profesori sunt forțați să semneze pentru participarea la simularea examenelor naționale 2026. „S-a ajuns la presiuni și intimidări nemaiîntâlnite venite din partea…
Sindicatele din Învățământ cer președintelui Nicușor Dan, printr-o scrisoare deschisă, să intervină „ferm și responsabil pentru a readuce educația și cercetarea în centrul priorităților reale ale statului român”. Reprezentanții profesorilor…
Între 86 și 87% dintre participanții la consultarea națională lansată de FSLI pe fondul nemulțumirilor din Învățământ spun că resimt puternic impactul pe care îl au măsurile din legea 141.…
Referendumul referitor la greva profesorilor a fost trimis în școli, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Sindicatele din Învățământ le propun profesorilor neparticiparea la simulările examenelor naționale / grevă în…
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) se alătură protestului anunțat de federațiile sindicale din educație din data de 04 februarie, începând cu ora 12:00, în fața Guvernului României,…
Sindicatele profesorilor îi reamintesc președintelui Nicușor Dan că au trecut peste două luni de când trebuia să aibă loc întâlnirea pentru prezentarea efectelor generate de Legea Bolojan, potrivit unui comunicat…
Sindicatele din Învățământ solicită abrogarea de urgență a prevederilor din Legea nr. 141/2025 care au condus la reducerea numărului de clase, la supraaglomerarea acestora și la creșterea normei didactice, potrivit…
Profesorii și angajații din Învățământ sunt întrebați, printr-un chestionar, dacă sunt dispuși să participe la proteste de stradă organizate la nivel local și la nivel național. Edupedu.ro a scris că sindicatele…
Sindicatele din Învățământ au transmis profesorilor și angajaților din școli un chestionar ce vizează nemulțumirile generate de măsurile de austeritate din Educație, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. „Este important…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că n-a fost pusă încă în discuție reforma Titularizării, pentru că „trebuie liniște”. „La titularizare ai nevoie să discuți și cu sindicatele,…
Ministrul Educației Daniel David a spus despre protestul anunțat de liderii sindicatelor din Educației pentru miercuri, 10 decembrie, în Piața Victoriei, că „sindicatele fac ceea ce trebuie să facă un…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că misiunea sindicatului este să apele drepturile, iar drepturile profesorilor „au fost afectate de Legea 141”. „Acesta este adevărul”, a precizat ministrul,…
Ministrul Daniel David a declarat că sindicatele profesorilor „știau de la început că au ușa deschisă la mine de fiecare dată, doar că știau, în același timp, că forța ministrului…
„Ministrul a ales să minimalizeze amploarea protestelor din educație, reducând nemulțumirile legitime ale angajaților din învățământ la simple și trecătoare «stări de supărare», limitate, în opinia sa, strict la «zona…
Sindicatele din Învățământ reacționează față de intenția Executivului „de a reduce suplimentar cheltuielile de personal în sistemul de învățământ, printr-un nou act normativ care se discută în aceste zile în…
Vineri, 14 noiembrie, este zi de salariu pentru profesorii și angajații din sistemul de Învățământ. Luna trecută, președintele sindicatului SIPA Muntenia, Adrian Voica, a semnalat, pentru Edupedu.ro, că sporul de suprasolicitare neuropsihică…
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” lansează o invitație directă ministrului Educației, Daniel David, într-un comunicat prin care reacționează la declarațiile recente ale acestuia.…
Președintele Nicușor Dan a anunțat miercuri, 12 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă, că, după ce profesorul universitar Sorin Costreie va fi numit consilier prezidențial pe Educație, „va contacta…
Întâlnirea președintelui Nicușor Dan cu sindicatele profesorilor încă nu a avut loc, deși termenul de 2 luni de la începutul cursurilor anului școlar 2025-2026 a fost depășit. Marius Nistor, președintele…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că „n-am fost critic absolut deloc” față de mișcarea sindicatelor. „Am spus că parcă aș fi așteptat și aștept de la profesorii…
Ministerul Educației și Cercetării va face „eforturi pentru reducerea timpului dedicat activităților birocratic-administrative din timpul total de lucru” al profesorilor, potrivit unui răspuns la o întrebare a senatorului AUR, Ciprian-Titi…
Banii pentru plata voucherelor de vacanță sunt deja în conturile inspectoratelor școlare, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC) printr-un răspuns oficial către sindicate. Acestea au cerut lămuriri privind acordarea voucherelor…
Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a remarcat faptul că „educația”a fost o prioritate națională, prin faptul că din acest domeniu s-a tăiat prima oară pentru a…
Sindicatele din Educație solicită deblocarea imediată a plăților hotărârilor judecătorești câștigate de profesori, potrivit unui comunicat de presă. Amintim că Guvernul a decis amânarea pentru anul 2026 a plății sumelor câștigate…
Sindicatele profesorilor cer organizațiilor sindicale afiliate date referitoare la numărul profesorilor afectați de prevederile Legii Bolojan, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Solicitarea vine în contextul în care pe 8…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că „sindicatele au avut ocazia să facă ceea ce face de obicei un sindicat, să-și arate nemulțumirile, să protesteze”. Acesta a spus…
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au transmis pe 30 septembrie 2025 o adresă oficială către Ministerul Educației și Cercetării prin care solicită…
Ministrul Daniel David spune că i-a fost cerută de la Cotroceni o analiză de impact pentru a vedea „ce măsuri s-ar putea atenua de anul viitor”. Într-un interviu la Radio…
Sindicatele profesorilor au transmis elevilor, părinților și studenților să nu participe anul acesta la „festivități golite de conținut și să vă alăturați protestului nostru din 8 septembrie 2025”, potrivit unui…
Ministerul Educației a introdus o limită de 170 persoane care pot să beneficieze de degrevare parțială în anul școlar 2025-2026, reprezentanți ai federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de…
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au transmis profesorilor că se pregătește eliminarea titularizării în sistemul de învățământ, potrivit unui document consultat de…
Sindicatele profesorilor au transmis ca membrii de sindicat și toți salariații din educație să nu participe la festivitățile de deschidere oficială a anului școlar 2025-2026, potrivit unui document ajuns în…
Sindicatele din Educație au reacționat la declarațiile premierului Ilie Bolojan referitoare la faptul că norma didactică ar fi scăzut în ultimii an. „Opinia publică trebuie să știe că, în ultimele…
Cornelia Popa Stavri, președintele Sindicatului Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4 (afiliat la FSLI), a declarat că ministrul Daniel David „a fost atenționat de sindicate, cu mult înainte de a…
Membrii principalelor sindicate din învățământ s-au adunat din nou, miercuri, 13 august, pentru a unsprezecea zi de proteste față de Legea Bolojan, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării. „Demisia”…
Întâlnirea de luni dintre premierul Ilie Bolojan, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, și liderii federațiilor sindicale din educație s-a încheiat cu mesaje divergente. În timp ce Guvernul a vorbit…
Mesajele sindicatelor au fost „trimise” de către ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, către premierul Ilie Bolojan, a declarat acesta vineri, 8 august, la B1 TV. David a precizat că…
Sindicatele din Învățământ solicită președinților partidelor PNL, PSD și USR să susțină anularea măsurilor ce afectează Educația din Legea Bolojan, potrivit unor documente consultate de Edupedu.ro. Este vorba despre articolele…
Ministrul Educației, Daniel David, susține că nu a intenționat să vorbească despre privilegiile sindicatelor, ci doar despre drepturile pe care le apăra acestea. Într-un interviu acordat pe 5 august ziare.com,…
Reprezentanții principalelor federații sindicale din învățământ s-au reunit miercuri la sediul Ministerului Educației și Cercetării, pentru a șasea zi de proteste față de Legea Bolojan, ce include măsuri precum creșterea…
Liderii sindicali Marius Nistor și Simion Hăncescu au comunicat, într-o informare transmisă în teritoriu, că ministrul Daniel David „s-a angajat că va solicita o discuție cu prim-ministrul, pentru a-i prezenta…
O eventuală grevă a profesorilor în septembrie nu va putea modifica pachetul de măsuri impus deja de guvern, susține ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, într-un interviu acordat pe 25…
Membri ai sindicatelor din Educație au pichetat, miercuri dimineață, sediul Ministerului Educației și Cercetării – prima dintre acțiunile de protest față de Legea 141/2025, știută ca Legea Bolojan, care impune…
Sindicatele din Învățământ solicită demisia ministrului Daniel David, potrivit unui comunicat de presă. „Cea mai neinspirată decizie a domnului ministru, Daniel David, care scoate în evidență atitudinea profund neadecvată față…
Sindicatele din Educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER”, îi cer președintelui Nicușor Dan să nu promulge legea Bolojan,…
Profesorii vor picheta sediul Ministerului Educației și Cercetării în fiecare zi de miercuri până la începerea cursurilor anului școlar 2025-2026, potrivit unui anunț al sindicatelor din Învățământ. Protestele vor fi…