Terenurile de sport din curțile școlilor pot fi folosite de copii, gratuit, după orele de curs – proiect adoptat de Senat, trimis în dezbatere la Camera Deputaților pentru decizie

2.268 de vizualizări
Foto: © Matimix | Dreamstime.com
Copiii vor avea acces gratuit la terenul de sport din curtea şcolii, în afara orelor de curs, potrivit unui proiect legislativ iniţiat de parlamentari USR, PNL, PSD, UDMR şi minorităţi, adoptat miercuri de Senat, transmite Agerpres. Proiectul a fost trimis Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Proiectul pentru completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69 din 9 mai 2000 reglementează problema accesului la o resursă pentru sport neutilizată în afara orarului şcolar şi care are avantajul de a se afla în proximitatea zonelor rezidenţiale, se arată în raportul de admitere întocmit de comisia de specialitate şi adoptat de Senat, conform Agerpres.

„Modificarea şi completarea Art.6, alin. (9) din Legea 69/2000 a Educaţiei fizice şi sportului, care în prezent reglementează faptul că unităţile de învăţământ şi cluburile sportive şcolare şi universitare pot pune la dispoziţie propriile baze sportive persoanelor fizice şi juridice, va statua, fără echivoc, dreptul copiilor şi al tinerilor, aşa cum sunt definiţi în lege şi al tinerilor cu vârsta de peste 18 ani, dar care care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, de a folosi gratuit aceste terenuri, cu respectarea regulamentelor de acces şi a modului de utilizare a curţilor şi terenurilor de sport. Fiecare unitate de învăţământ, în baza hotărârii de consiliu local, va include în actualele regulamente de funcţionare prevederi cu privire la orarul şi modul în care se face accesul în incinta bazelor sportive proprii, precum şi la drepturilor şi obligaţiile utilizatorilor”, precizează iniţiatorul în expunerea de motive.

Un amendament admis prevede că în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi toate unităţile de învăţământ vor introduce în regulamentele actuale de funcţionare prevederi legate de acces şi de modul de utilizare al curţilor şi terenurilor de sport aflate în folosinţa acestora, precum şi orarul de acces, după orele de program, în zilele libere şi în timpul vacanţelor şcolare şi le vor afişa la exterior într-un loc vizibil, precum şi pe pagina de internet, acolo unde este cazul.

Un alt amendament specifică faptul că este permis accesul gratuit la curţile şi terenurile de sport exterioare ale unităţilor de învăţământ care fac parte din domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor tuturor copiilor, aşa cum sunt definiţi în Legea 272/2004, precum şi tinerilor cu vârsta de peste 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora.

O altă propunere admisă menţionează că bazele şi instalaţiile sportive proprii pot fi puse la dispoziţie, gratuit sau cu plată, comunităţilor locale, persoanele fizice sau juridice interesate, cu obligaţia desfăşurării normale a programelor şi activităţilor de învăţământ şi ale cluburilor şcolare, precum şi a regulamentelor de acces şi utilizare a acestora.

Foto: © MatimixDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
13 aprilie 2022 – Legea care ar fi permis folosirea gratuită a terenurilor de sport din curtea şcolilor şi în afara orelor de program “are un caracter neclar şi imprecis în privinţa modalităţii în care se realizează acest drept de a folosi”, arată Curtea Constituțională, în motivare, după ce a declarat-o neconstituțională
19 ianuarie 2022 – Proiectul ce asigură elevilor acces gratuit în curtea școlii în vacanțe și în weekenduri a fost atacat la Curtea Constituțională de Guvern. Deputatul USR Tudor Pop acuză lobby-ul directorilor care închiriază sălile de sport din școli
21 mai 2021 – Accesul gratuit sau cu plată pe terenurile de sport din curtea școlii în afara programului școlar, prevăzut într-un nou proiect de lege. Inițiatorii: S-au făcut pași în unele orașe, dar mulți primari evită să ia măsuri invocând lipsa unor norme clare


4 comments
  1. …„camera deputaților „…

    1. Si cine face curat dupa ei?
      Doar nu o sa pedepsiți femeile de serviciu ale scolii sa curete si mizeria lăsată de barbari in afara orelor de curs?

    1. Clar. Scolile raman deci fara teren. La cum distrug hunii din ziua de azi totul.e

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 6% dintre copiii de grădiniță și școală din Vrancea au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, arată datele Inspectoratului școlar / Cei mai mulți dintre copiii lăsați doar în grija unui părinte sunt la gimnaziu

Aproape 3.000 de elevi din judeţul Vrancea, de la învăţământul preşcolar şi până la liceu, au cel puţin unul dintre părinţi în străinătate, 578 dintre aceştia fiind în grija altor…
Vezi articolul

Diagnosticul sistemului de educație ce va fi prezentat de ministrul Educației în mai va include datele puse la dispoziție de OCDE, inclusiv în zona curriculară / „Avem aceeași filosofie” pentru educație bazată pe dovezi, spune Daniel David

Datele pe care le pune la dispoziția României Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), inclusiv în zona curriculară, vor fi incluse în diagnosticul sistemului de educație ce urmează să…
Vezi articolul

BREAKING Scenariul hibrid de începere a școlii, propus de Ministerul Sănătății: Distanța fizică redusă la jumătate între copii, masca e obligatorie tot timpul doar pentru învățătoare și educatoare, profesorii o pot da jos la cursuri

Reducerea distanței fizice între copii sau între elevi de la 2 metri, cât era până acum, la doar 1 metru, indiferent de ciclul de învățământ preuniversitar, este principala măsură nouă…
Vezi articolul
Titularizare 2025

Educația este domeniul unde românii doresc cel mai mult ca statul să crească nivelul cheltuielilor / Calitatea profesorilor și eforturile elevilor – percepute drept cei mai importanți factori pentru succesul școlar, într-un sistem „subdezvoltat cronic” – raport

Cei mai mulți români percep că sistemul de educație îi favorizează pe elevii din mediile favorizate, iar problemele de echitate “combinate cu prezența unei legături intense între nivelul de educație…
Vezi articolul