Titularizare 2019: Astăzi se afișează rezultatele finale, după contestații, la titularizare 2019

4.367 de vizualizări
teme pentru acasă
Foto: Freepik.com
Rezultatele finale de la titularizare, după soluționarea contestațiilor, se afişează astăzi la sediile inspectoratelor şcolare județene şi pe site-ul titularizare.edu.ro. Edupedu.ro va publica de asemenea rezultatele obținute de profesori la examenul național de titularizare. Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în ședințe publice organizate de inspectoratele școlare, pe 31 iulie.

Rezultatele inițiale de la examenul de titularizare arată că 46,86% dintre profesorii prezenți la examen au luat note peste 7 la proba de acum 2 săptămâni. Față de examenul de titularizare din 2018, anul acesta au luat note peste 7 – deci sunt titularizabili – cu 0,54 puncte procentuale mai puțini, a anunțat Ministerul Educației.

La examenul de titularizare 2019, potrivit rezultatelor anunțate înainte de contestații, nota 10 fusese obținută de 92 de profesori (0,47%), iar 9.072 de candidați (46,39%) au obținut note între 7 şi 9,99.

Rezultate inițiale titularizare 2019
  • 23.572 de candidați s-au prezentat la examenul scris de titularizare 2019
  • au fost evaluate numai 19.556 de lucrări, întrucât: 3.960 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 24 de candidaţi au fost eliminați pentru că au încercat să copieze şi lucrările a 32 candidați au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei.
  • Din promoţia curentă, 46,79% (46,83% în 2018, respectiv 43,07% în 2017) din candidați au obținut note peste 7.
  • Per total, rata notelor peste 7 obținute de candidații care au participat la proba scrisă este de 46,86%(comparativ cu 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017).
  • 92 de candidaţi (0,47%) au obținut nota 10
  • 9.072 de candidați (46,39%) au obţinut note între 7 şi 9,99.
  • Cele mai ridicate procente de note între 7 și 10 – ambele promoții – s-au înregistrat în sectorul 6 al Capitalei (72,3%) și în județul Prahova (58,5%).

REZULTATELE LA TITULARIZARE ÎN ULTIMII 11 ANI

Vezi mai jos rezultatele de la examenele de titularizare din ultimii 11 ani, pe tranșe de note. Sursa datelor istorice este HotNews.ro.

În urmă cu un an, procentul de promovare (rata notelor de 7 și peste 7) a examenului de titularizare, după soluționarea contestațiilor, a fost de 49,71, cu 2,32 puncte procentuale mai mare decât înainte de contestații. Numărul mediilor de 10 a crescut în 2018, după contestații, la 124 – de la 121 înregistrate inițial.

Rezultate titularizare 2018
  • candidați cu note între 1 şi 4,99: 16,39%
  • candidați cu note între 5 şi 6,99: 33,81%
  • candidați cu note între 7 şi 9,99: 47,40%
  • 124 de candidați au obținut nota 10 (înainte de contestații, 121 de candidați obținuseră nota maximă)
  • La examenul de titularizare 2018 s-au prezentat 24.070 de candidați. Dintre ei, 2.531 s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, 61 au fost eliminați, dintre care 27 pentru fraudă, iar 34 pentru lipsa documentelor de identitate. Lucrările a 18 candidați au fost anulate la centrele de concurs din motive legate de nerespectarea metodologiei
  • În 2018 au fost depuse 4.187 de contestații, iar pentru 2.721 de lucrări contestate notele inițiale au fost mărite, în timp ce pentru 1.295 de lucrări notele au fost micşorate – Sursa: HotNews.ro

La titularizarea din 2018, cel mai ridicat procent de note peste 7 (interval 7 – 9,99) s-a înregistrat în județul Dolj (58,7%), iar cel mai scăzut în județul Caraș-Severin (30,04%).

Rezultate titularizare 2017
  • candidați cu note sub 5: 19,29%
  • candidați cu note între 5 și 6,99: 33,07%
  • candidați cu note între 7 și 10 (titularizabili): 45,73%
  • note de 10: 118 candidati au obtinut nota 10
Rezultate titularizare 2016
  • candidați cu note sub 5: 18,67%
  • candidați cu note între 5 și 6,99: 34,68%
  • candidați cu note între 7 și 10: 46,65%
  • note de 10: 83 de candidați (0,41%)
Rezultate titularizare 2015
  • candidați cu note sub 5: 23,74%
  • candidați cu note între 5 și 6,99: 36,80%
  • candidați cu note între 7 și 10: 39,46%
  • note de 10: 41 de candidați
Rezultate titularizare 2014 (înainte de soluționarea contestațiilor)
  • candidați cu note sub 5: 4.639 de candidați (20,12%)
  • candidați cu note între 5 și 6,99: 8.151 de candidați (31,22%)
  • candidați cu note între 7 și 10: 13.161 de candidați (48,66%)
  • note de 10: 158 de candidați
Rezultate titularizare 2013 (înainte de soluționarea contestațiilor)
  • candidați cu note sub 5: 5.935 (20,11%)
  • candidați cu note între 5 și 6,99: 9.476 (32,11%)
  • candidați cu note între 7 și 10: 14.098 (47,78%)
  • note de 10: 160 de candidați
Rezultate titularizare 2012
  • candidați cu note sub 5: 17,85%
  • candidați cu note între 5 și 6,99: 32,66%
  • candidați cu note între 7 și 10: 49,49%
Rezultate titularizare 2011
  • note sub 5: 29,69%
  • note între 5 și 7: 38,67%
  • note între 7 și 9,99: 31,53%
  • note de 10: 26 (0,11%)
Rezultate titularizare 2010
  • note sub 5: 23%
  • note între 5 și 7: 39%
  • note peste 7: 38%
Rezultate titularizare 2009
  • note sub 5: 17%
  • note între 5 și 7: 39%
  • note peste 7: 44%
Rezultate titularizare 2008
  • note sub 5: 18%
  • note între 5 și 7: 37%
  • note peste 7: 45%

CE ESTE TITULARIZAREA?

Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Însă nu toți profesorii care iau note peste 7 la titularizare se și angajează, automat. Pe de o parte, concurența pe post face ca cel cu nota cea mai mare să devină titular. Pe de altă parte, din cauza declinului demografic, numărul de posturi scos la concurs este mic în ultimii ani, și se ajunge ca profesori cu note mari la titularizare să nu găsească niciun post liber.

  • Precizăm, însă, că numeroși profesori avertizează în fiecare an că există școli care “ascund” posturi și nu le scot la concurs, pentru ca prin diverse tertipuri juridice să le păstreze pentru profesori care le sunt apropiați.
Profesorii care au participat la examen, precum și cei care se pregătesc, pentru anii viitori, pot vedea mai multe discuții și întrebări despre Titularizare pe grupul de Facebook Titularizare 2019-2020&Definitivat 2019

 

Actele normative referitoare la Titularizare 2019:
Citește și:

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Săptămâna viitoare punem în dezbatere metodologia de concurs pentru funcțiile de inspectori școlari generali și adjuncți. Vor fi examene supravegheate audio-video”, replica ministrului Educației pentru sindicaliștii care acuză numiri politice

„În foarte scurt timp, probabil săptămâna viitoare, vom pune în dezbatere publică metodologiile de concurs” pentru funcțiile de inspector școlar general și inspector școlar general adjunct, a anunțat ministrul Educației…
Vezi articolul

Ministerul Educației caută profesori care să facă subiecte pentru examenele din anul școlar 2023-2024: Evaluările Naționale, Bacalaureat, Titularizare și Definitivat / Când încep înscrierile și care sunt condițiile de participare

Cadrele didactice care doresc să participe la elaborarea subiectelor pentru examenele din anul școlar 2023-2024 se pot înscrie online începând cu 2 octombrie, potrivit unui anunț al Centrului Național de…
Vezi articolul

Vlad Mixich: Dacă epidemia evoluează în ritmul actual, o prognoză a INSP estimează că, la finalul lunii august, 80% din paturile de la Terapie Intensivă pentru COVID-19 din România vor fi ocupate de pacienți în stare gravă

Vlad Mixich, expert numit de Parlamentul European în conducerea Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă, afirmă că, potrivit unei prognoze realizate de Institutul Național de Sănătate Punlică, dacă…
Vezi articolul