Profesorii își vor primi salariile în luna decembrie, anunță ministrul Educației

25.361 de vizualizări
Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com
Profesorii își vor primi banii în luna decembrie, după cum a declarat astăzi ministrul Educației, când a fost întrebat de salariile cadrelor didactice.

Întrebat de jurnaliștii acreditați la minister, dacă “profesorii își vor primi banii în decembrie?”, ministrul Sorin Cîmpeanu a răspuns că “Da”.

Reamintim că ministrul a anunțat pe 26 octombrie că anul acesta “este o execuție (n.red. bugetară) atât de bună încât în luna decembrie, dacă nu vom avea o rectificare, vom avea o problemă cu plata salariilor”.

Vinerea trecută, Sorin Cîmpeanu a declarat pentru Știrile PROTV că suma necesară pentru cheltuielile salariale este de 160 de milioane de lei: „Este vorba de o sumă de 160 de milioane de lei necesară pentru cheltuieli salariale, mai exact contribuții pentru ultima lună din acest an, la care se adaugă o sumă de 112 milioane de lei pe care am solicitat-o Ministerului de Finanțe pentru completarea sumelor necesare plății burselor elevilor”.

Salariul mediu brut in învățământ în septembrie 2021 a fost de 6.097 de lei, iar cel net 3.598. Deci contribuții și impozit ar fi, pe salariul mediu, 2.499 de lei pe lună/om. La 160 de milioane de lei pentru plata contribuțiilor pentru salarii – pensii și sănătate – care sunt aproximativ 35% din brut, ar însemna salariile a 70 de mii de profesori.

Amintim că ministrul Muncii, Raluca Turcan, a transmis un mesaj prin care anunța că din 26 noiembrie nu mai sunt bani de alocații pentru copii.

Pe 12 noiembrie, Ministerul Educației a propus în consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind redistribuirea creditelor de angajament alocate la titlul „Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă” în bugetul pe anul 2021 între Ministerul Sănătății şi Ministerul Educației. Cu alte cuvinte, Ministerul Educației solicită fonduri de 30 de milioane de lei. Potrivit notei de fundamentare a proiectului, se diminuează cu 30 de milioane de lei creditele de angajament alocate Ministerului Sănătății și se suplimentează cu aceeași sumă creditele de angajament alocate Ministerului Educației pentru asigurarea fondurilor necesare acestuia din urmă în vederea implementării corespunzătoare a Proiectului „privind Reforma Educației Timpurii”.

În legătură cu bursele elevilor, Sorin Cîmpeanu declara, săptămâna trecută, la un eveniment organizat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România şi de Consiliul Naţional al Elevilor, că va trimite o solicitare la Ministerul Finanțelor pentru o creștere a bugetului cu 112 milioane de lei: „Vom trimite la Ministerul de Finanțe o solicitare pentru o creștere a bugetului de burse, din cote defalcate de TVA pe anul acesta, pentru a asigura plata burselor conform reglementărilor legale valabile anul acesta. Este vorba de o suplimentarea bugetului cu 112 milioane de lei. Este o cerere pe care Ministerul Educației o va face către Ministerul de Finanțe, repet, cu destinație burse elevi. (…) având în anul 2020 un buget total pentru bursele elevilor de 270 de milioane de lei, în anul 2021 am dublat acest buget la 540 milioane, peste care cerem încă 112 milioane de lei pentru a asigura plata tuturor burselor”.

În privința anului următor, ministrul Educației a precizat că dorește o dublare a sumei pentru burse, în comparație anul 2021: „Iar pentru anul următor, dincolo de discuții privind criteriile, esența rămâne solicitarea în comun a Consiliului Național al Elevilor și al Ministerului Educației pentru încă o dublare de la 540 milioane de lei, la peste 1 miliard de lei, bugetul destinat burselor elevilor. În acest fel, este pentru prima oară în istoria învățământului din România în care bugetul pentru bursele elevilor, ca țintă asumată de comun acord de Ministerul Educației și CNE – depășește bugetul pentru bursele studenților, care este de circa 780 milioane de lei”.

În total, bugetul Ministerului Educație ar avea nevoie de cel puțin 300 milioane lei pentru a face toate plățile prevăzute de lege, conform declarațiilor oficiale.

Articol în curs de actualizare

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


4 comments
  1. Și banii pentru orele remediale pentru lunile aprilie, mai,iunie… CÂND?! Chiar dacă am mai spus asta… Fără răspuns …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea „Babeș-Bolyai” a picat testul de integritate și transparență în privința analizei tezei ministrului de Interne, Lucian Bode, spune jurnalista Emilia Șercan / Decizia Comisiei de Etică este una politică

Verdictul Comisiei de Etică din cadrul Universității Babeș-Bolyai privind acuzațiile de plagiat din teza de doctorat a ministrului de interne Lucian Bode este unul politic, consideră Jurnalista Emilia Șercan, scrie…
Vezi articolul

Șefa direcției de învățământ preuniversitar din Ministerul Educației, Tania Irimia, s-ar putea întoarce la catedră, după aproape 24 de ani de minister: a luat peste 110 puncte la pretransfer, la Liceul Tehnic din Buzău

Directorul general al Direcției Generale de Învățământ Preuniversitar (DGÎP) din Ministerul Educației, Tania Irimia, a depus dosar de pretransfer la Liceul Tehnic din Buzău, pe o catedră cu 18 ore,…
Vezi articolul

UPDATE Ciocniri în campusul Universității Columbia din Statele Unite după sosirea unui grup de contra-manifestanţi în tabăra protestatarilor pro-palestinieni / Bătăi cu bâta şi tiruri de focuri de artificii. Poliţia din Los Angeles a intervenit la UCLA

Ciocniri violente au izbucnit miercuri în campusul universităţii UCLA din Los Angeles între protestatari pro-palestinieni şi un grup de contra-demonstranţi, potrivit transmisiei video live a unui post de televiziune american,…
Vezi articolul