Un nou concurs de directori de școli va începe pe 17 ianuarie și va dura trei luni, anunță ministrul Educației / 40% dintre posturi au rămas neocupate și vor fi detașați interimari prin pixul inspectoratelor

26.073 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – George Călin
Următoare etapă a concursului de directori începe pe 17 ianuarie, iar cei care trec de probe vor putea fi numiți în 18 aprilie, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în cadrul dezbaterii de la Palatul Cotroceni privind lansarea raportului despre „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile”. Acesta a spus că formarea noilor directori de școli e esențială pentru implementarea educației pentru mediu.

Momentan nu există niciun regulament nou sau vreun calendar publicat, în condițiile în care până pe 17 ianuarie mai sunt 3 zile lucrătoare.

Candidații care vor trece de concursul, alcătuit din mai multe probe, vor fi numiți în funcții pe 18 aprilie, a mai spus ministrul.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a fost întrebat despre cum pot fi implementate la nivelul școlilor, în special în mediul rural, politicile publice și soluțiile din raportul privind educația în școli pe tema schimbărilor climatice. În acest context, acesta a vorbit despre importanța descentralizării și a subliniat că noii directori de școli care nu vor mai fi numiți politic ca până acum, vor avea un rol esențial în promovarea educației.

“Politicile publice se implementează de ministerul educației. Încercăm să promovăm descentralizarea. Am organizat concursuri pentru posturile de directori de școli. Până acum s-au ocupat doar jumătate dintre ele. Următoare etapă a concursului începe pe 17 ianuarie, iar cei care trec de probe vor putea fi numiți în 18 aprilie”, a spus ministrul educației la dezbaterea de la Palatul Cotroceni.

Ministrul a mai anunțat că în prima etapă, care s-a încheiat în decembrie, au fost ocupate doar 60% dintre posturile scoase la concurs.

Conform anunțului oficial al Ministerului Educației, au fost scoase la concurs 8.652 de funcții vacante la nivel național (din care 6.231 funcții de director și 2.421 funcții de director adjunct).

În aceste condiții, inspectoratele vor detașa directori pe 40% din posturile de directori și directori adjuncți ale școlilor din România, adică circa 3.460 de posturi. Reamintim că inspectoratele sunt politizate intens, în acest moment 38 de inspectori școlari generali sunt oameni politici, membri ai PNL și UDMR, din cele 42 de instituții existente în țară.


2 comments
  1. Schimbări de directori de trei ori într-un an,profesori rămaşi fără loc de muncă…România lucrului bine făcut?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Violeta Vijulie confirmă că va fi secretar de stat în Educație și neagă că ar fi fost susținută de Costel Alexe: La tragerea posturilor între filiale, poziția de secretar de stat pe fonduri europene de la Ministerul Educației a revenit filialei Sector 3 a PNL

Violeta Vijulie a confirmat pentru Edupedu.ro că va fi secretar de stat la Ministerul Educației, unde se va ocupa de fondurile europene și relația cu Parlamentul. Liberala care o va…
Vezi articolul
Deschiderea școlilor

Aspectul fizic și îmbrăcămintea elevilor sunt primele motive de hărțuire în școlile din România. Csaba Asztalos, CNCD: Ministerul Educației ar avea obligația să măsoare anual hărțuirea, discriminarea în școli. Fără date nu ai progres. Dacă statul nu este transparent și nu colectează date, vin alții și comunică pe acest aspect

„Discriminarea, din păcate, este prezentă în școli sub forma hărțuirii”, iar primele două elemente indicate de către părinți și profesori ca motive de hărțuire sunt aspectul fizic și modul în…
Vezi articolul