Vacanțele dese au dus la majorări record ale costului cu forța de muncă în învățământ. INS: E cea mai mare creștere din întreaga economie în primele 3 luni ale anului

2.565 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Costul orar al forței de muncă a crescut cel mai mult în Învățământ, dintre toate sectoarele economice, în primul trimestru din 2019, atât față de ultimul trimestru din 2018 (+25,6%), cât și față de perioada similară a anului trecut (+35,5% față de T1 2018), potrivit celor mai noi date anunțate de Institutul Național de Statistică. Vacanțele dese și majorările salariale au dus la această creștere record, potrivit INS. Costul total cu forța de muncă reprezintă totalitatea cheltuielilor, directe și indirecte, suportate de angajator cu forța de muncă salariată.

Creşterile salariale din ultimul an au dus la creşterea costurilor cu salariații din învățământ. Față de trimestrul IV 2018, costul orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut în majoritatea activităților economice, dar cea mai mare creştere s-a înregistrat în învățământ (25,58%), ca urmare a aplicării HG nr 937/2018, a OUG nr. 114/2018 şi a Legii 153/2017 privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Comunicatul notează că, pe lângă creşterile de salarii, acordarea sporurilor pentru profesori şi a altor beneficii, vacanța şcolară a contribuit la creşterea mare a costului cu forța de muncă în învățământ. Pentru că a avut loc o diminuare a timpului efectiv lucrat.

Costul mediu orar al forței de muncă este determinat prin raportul dintre cheltuielile angajatorului cu forța de muncă și timpul efectiv lucrat, iar timpul efectiv lucrat cuprinde atât numărul total de ore lucrate în program normal de lucru, cât și numărul de ore lucrate suplimentar, potrivit metodologiei INS.

Ce vacanțe şi libere au avut elevii și profesorii în ianuarie, februarie şi martie 2019:

În Trimestrul 1 din anul 2019 elevii şi profesorii au avut vacanța de iarnă până pe 14 ianuarie (adică 13 zile din luna ianuarie 2019), după care din nou vacanță intersemestrială între 2 februarie 2019 şi 10 februarie 2019. Pe 17 şi 18 ianuarie au fost închise mai multe şcoli în mai multe judeţe, din cauza vremii.

Pe 24 ianuarie a fost zi liberă pentru că a fost Ziua Unirii Mici, iar pe 25 ianuarie Guvernul a anunțat că şcolile sunt închise din cauza gripei.

Pe 31 ianuarie 2019 şi 1 februarie 2019 mai multe şcoli au fost închise în Bucureşti din cauza gripei.

Chiar și fără zilele de școală suspendate din cauza condițiilor meteorologice sau a epidemiei de gripă, anul școlar 2018-2019 s-a numărat printre cei mai scurți din ultimii 10 ani. Are 34 de săptămâni de cursuri, care totalizează 168 de zile efective de școală pentru copii (față de 175 în medie anii trecuți).

Revenind la costul forței de muncă, creşteri importante au cunoscut şi activitățile de construcții (11,01%), spectacole, culturale şi recreative (9,36%), hoteluri şi restaurante (9,04%), potrivit INS.

SURSA: INS

Câștigul salarial mediu orar din învățământ era de 20,6 lei în luna martie 2019, în scădere de la 23,6 lei pe oră în decembrie 2018. Datele apar în cel mai recent buletin statistic (pg 117) lunar al Institutului Național de Statistică.

Citeşte şi:


5 comments
  1. Pai la salariu mediu de 3000 lei net ce doriti sa faca ?

  2. Nu ma pronunt pentru ca nu stiu cum stau lucrurile in realitate cu salarizarea profesorilor, dar nu am auzit niciodata ca, corpul didactic din Romania sa ia atitudine impotriva vacantelor dese care fragmenteaza invatamantul.Din cate stiu suntem pe primul loc in ceea ce priveste numarul de zile de vacanta a elevilor in EU. Mi-ar fi placut sa fim „mai modesti” la acest capitol. Dezinteresarea ucide Romania!

  3. Nu ma pronunt pentru ca nu stiu cum stau lucrurile in realitate cu salarizarea profesorilor,dar nu am auzit niciodata ca,corpul didactic din Romania sa ia atitudine impotriva vacantelor dese care fragmenteaza invatamantul. Din cate stiu suntem pe primul loc in UE in ceea ce priveste numarul de zile de vacanta a elevilor. Mi-ar fi placut sa fim „mai modesti” la acest capitol. Dezinteresarea ucide Romania!

  4. Câștigul salarial mediu orar din învățământ era de 20,6 lei în luna martie 2019. Aceasta propozitie este esenta. Si de aici ar trebui plecate comparatiile, sa vedem ce castiguri au alti bugetari din Romania. Ma tem a profesorii stau cam pe la varful cozii…
    Daca vreti calitate, aceasta se plateste ! Daca „merge si asa”, nu va mai plangeti de rezultatele slabe si de neatractivitatea metodelor folosite ! Vreti seriozitate, veti performanta ? Acordati valoare acestei munci, nu trimiteti profesorii sa faca credite profesionale (perfectionari obligatorii) la „fabricile de diplome”. Asigurati-le formare de calitate, asigurati-le conditiile de munca, apoi cereti rezultate ! Invers nu merge !

  5. Ne-am dat naibii,am ajuns și bugetari de lux,vai mama noastră…de magistrați nu ziceți nimic,domnilor,parca au si ei vacanțe si salarii de 4-5 ori cât ale noastre…Nici de parlamentari.
    Așa e când ai câte 4…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTA Aproape 440 de posturi pentru creșele construite prin PNRR vor fi scoase la concurs, după ce Guvernul a aprobat un memorandum al Ministerului Educației / Concursul de Titularizare pentru profesori rămâne însă blocat

Guvernul a aprobat joi, prin memorandum, scoaterea la concurs a 439 de posturi vacante necesare pentru funcționarea a 23 de creșe construite prin Programul guvernamental „Construire creșe Sfânta Ana”, finanțat…
Vezi articolul

Suntem titulari în fapt, dar nu și în drept – memoriu transmis sindicatelor din învățământ și Ministerului Educației de peste 2.000 de profesori angajați pe viabilitatea postului care cer recunoașterea statutului de titular

Peste 2.000 de cadre didactice care au promovat concursul național de titularizare cu nota peste 7, au luat definitivatul și ocupă posturi vacante, dar sunt angajate pe durata viabilității postului,…
Vezi articolul

Palatele copiilor și cluburile elevilor vor trece la consiliile județene, cu tot cu personal, a decis Guvernul, prin Legea Ciolacu, fără niciun anunț din partea Ministerului Educației / Asta deși în legea Educației Deca-Iohannis scrie că acestea pot fi preluate de către primării

Legea Ciolacu, publicată vineri în Monitorul Oficial, prevede și descentralizarea Palatelor copiilor și cluburilor elevilor și trecerea lor de la Ministerul Educației la consiliile județene. Este vorba despre Legea 296/2023…
Vezi articolul

Andrea Ghez, a patra femeie din istorie laureată a Premiului Nobel pentru Fizică: Astăzi simt o mai mare pasiune pentru partea didactică a muncii mele. E atât de important să convingem generațiile mai tinere în privința capacității lor de a pune întrebări și de a gândi

Andrea Ghez, unul dintre cei trei câștigători ai Premiului Nobel pentru Fizică pe 2020 anunțați marți, a spus în scurtele declarații oferite în cadrul ceremoniei de la Stockholm că „astăzi…
Vezi articolul