Analiza este semnată de Ștefan Lefter, elev în clasa a XI-a la Colegiul „Mihail Cantacuzino” din Sinaia, județul Prahova:
Cine mai vrea să se facă profesor? Cum arată azi profesia de profesor? De ce este sau de ce nu este o meserie sau o profesie frecventabilă? Personal, cunosc doar un singur elev în afară de mine, din generația mea, care vrea să fie profesor. Ceea ce mă face să îmi pun o mulțime de semne de întrebare la care sper să aflu și răspunsuri în seria de articole pe care le dedic profesiei de profesor.
Diferențele mari de vârstă între generații, contextele sociale actuale și interesul scăzut al elevilor de a se implica în comunitate trag un semnal de alarmă, o situație ce indică numărul din ce în ce mai mic al tinerilor care doresc, vor și reușesc să urmeze calea celor care i-au instruit și i-au sprijinit prin educația pe care le-au oferit-o.
Dacă ne uităm la statistică, în ultimii 5 ani în care există date la Institutul Național de Statistică specializarea Științele educației e domeniul de studii principal (conform clasificării europene) care în România e cel mai puțin frecventat dintre toate.
Imaginea pe care profesorii o proiectează în mintea fiecărui elev nu e doar despre materia pe care o predau, ci și despre meseria sau mai bine spus profesia pe care o practică. Iar cea mai bună oglindă, sau dacă nu cea mai bună, măcar cea mai importantă, suntem noi, elevii. Am întrebat 10 elevi de liceu, fete și băieți, cum văd meseria de profesor, dacă îi atrage sau nu și care sunt argumentele lor pentru părerea pe care o au? Iar răspunsurile sunt următoarele:
- Din câte știu, salariul este destul de mic la început și sigur nu m-ar ajuta o sumă atât de mică de bani, mai ales că la 25-27 de ani aș dori să îmi cumpăr o casă sau o nouă mașină și nu voi avea din ce. Cam slăbuț pentru un om din linia întâi a societății.
- Cred că salariul e mic și mi se pare paradoxal să câștigi 4.000-4.500 de lei pe lună abia atunci când mai ai vreo 4 ani și ieși la pensie. Plus că nu merită stresul și bătaia de cap. Elevii – eu sunt, cred, conștiincioasă și nu fac probleme – sunt din ce în ce mai plictisiți și trebuie să tragi tare de ei.
- Pot lucra foarte bine și frumos în IT sau cibernetică. Profesor de informatică (și nu numai) nu m-aș vedea pentru că, mai mult ca sigur, în alt loc de muncă aș fi mai respectat decât cel care, de exemplu, mi-a pus fundamentul în știința calculatorului. Mă întristează, sincer.
- S-ar pune prea multă presiune pe mine și simt că aș fi într-o continuă „alergătură” pentru lucruri mărunte și inutile (mă refer, de exemplu, la rapoartele cu care îl ajutăm pe dl. diriginte la final de semestru: foarte încurcate și habar nu am cu ce ajută pe cineva; plus ceea ce trebuie să mai completeze dumnealui după ore, în pauze etc.).
- Răspunsul la mine e simplu: dacă vrem calitate în educație, în arta de a deveni, totuși, oameni cu o cultură notabilă după ce ieșim de pe băncile școlii, ne trebuie profesori de calitate. Iar mie îmi lipsește tactul acela pedagogic, care te învață cum și ce să înveți eficient. Asta am descoperit-o prin faptul că nu îmi e la îndemână să explic unui coleg, de exemplu, ceea ce nu ar înțelege dintr-o lecție. Nu oricine poate și nu oricine are această chemare.
- Mă bucur că m-ai ales să îți răspund, mai ales pentru că mama este profesoară de limba română și mai știu câte ceva din munca ei. Scurt: ziua și decizia/propunerea. Nu e ambiguu, explic imediat: mă refer la deciziile dinspre minister. Nu e tocmai favorabil să știi sau să te trezești că de pe o zi pe alta se schimbă regulile jocului (începem sau nu începem scoala tradițională, se evaluează prin nu știu ce hârtii activitatea on-line sau nu?). E o continuă lipsă de respect față de propriii angajați, o tensiune deloc ușor de suportat.
- O văd grea. Asta fiindcă am norocul să am oameni de calitate și buni la clasă. Nu pentru că s-ar vedea acea oboseală la final de semestru, după ultimele teste, după ce ai împins de la spate elevul de 4 și l-ai ascultat dintr-o temă la alegere numai ca să îi ușurezi puțin viața de acasă ci, ba din contră, pentru că nu observăm nicio întrerupere dintre a fi cel din februarie și cel din iunie. N-aș putea să mă dedic egal de la clasă la clasă, cu aceeași față optimistă. (Iar aici intervine și abilitatea de a fi un actor care se detașează de viața proprie și care își gestionează exemplar relațiile extrem de diferite cu oricine din jurul lui).
- Nu m-aș vedea niciodată în postura de profesor, deoarece nu mă atrage ideea de a avea o așa mare responsabilitate fața de un număr atât de mare de indivizi la o clasă. Ideea de a ajuta copiii să evolueze pe baza unui sistem de învățământ, din punctul meu de vedere, nepotrivit, care limitează viața la prea puține subiecte și chestiuni de viață importante, mi‐ar tăia creativitatea și libertatea pe care mi-aș dori-o ca îndrumător spre oameni frumoși cu țeluri bune. În plus, banii sunt un reper important în alegerea meseriei, iar salariul de început de drum, și nu numai, al unui profesor, raportat la efortul care trebuie depus în această meserie, mi se pare nesatisfăcător.
- Treaba, treabă, dar lucrul cu oameni și elevi buni, foarte buni, mediocri care au nevoie de ajutor și atenție poate separate, cu diferite etnii și diferite temperamente, cu adolescenți emo sau hiperactivi, rușinoși sau prea vocali, mi se pare infernal. Să-mi țipe cineva în ureche fără încetare „doamna, doamna, nu am înțeles aici”, „doamna, doamna, mi-a pus creionul în coșul de gunoi” , sau să trag cuvinte cu patentul din gura fiecăruia – nu aș rezista. Și nici nu prea suport prin firea mea durerile de cap.
- Nu mă atrage pentru că e de modă veche. De ce e de modă veche? Informația se găsește peste tot: fie în articole și documente on-line românești sau din alte site-uri, e acolo, accesibilă și nu pleacă. Poate că m-ar atrage dacă cineva îmi garantează că voi putea la oră să mă axez nu pe turnarea materiei pe elevi, ci pe a-i face să gândească și să înțeleagă (de ce nu, cu legături între discipline – e mai logic și ușor, îți spun din experiența de elev) conceptele din acea lecție. Dar tare frică mi-e că îmi va fi greu să fac asta din moment ce puțini domni profesori de la clasă reușesc.
Vă întreb și pe voi, puteți răspunde în comentarii:
Cum vedeți meseria de profesor, vă atrage sau nu și care sunt argumentele voastre pentru părerea pe care o aveți?
____
Despre autor:
Ștefan Lefter este elev în clasa a XI-a la Colegiul „Mihail Cantacuzino” din Sinaia, județul Prahova.
Foto: © Anastassiya Bezhekeneva | Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.
Citește și:
Redacția
Diana Ghimiși
Mihai Peticilă
Ștefan Lefter
5 comments
Desii sunt prea multe greutati de luat in calcul la profesia de dascal, tot pot spune, din punctul meu de vedere, ca este una minunata. Da, exista destule tipuri de persoane, atat bune cat si rele, dar pana la urma toti sunt doar niste copii in curs de formare, care sunt agitati, speriati, furiosi, frustrati si mai sunt si alte substantive. Dar eu cred ca a avea un rol in viata unui copil de genul, care nu intelege de ce i se cer atatea responsabilitati si solutii la probleme pe care nu le intelege, este ceva extraordinar. Sa ai ocazia sa i arati ca se poate si in alt fel, ca exista mai multe perspective si sa l inveti sa indrageasca materia pe care o predai la fel de mult pe cat o faci tu. Vei avea tot timpul de ales intre a fi un profesor fara pereche, care induce o stare de confort si la care nu iti e frica sa intri in clasa, si unul la care nu esti sigur daca ar mai trebuii sa respiri. Sunt de acord cu cei care spun ca trebuie sa simti o chemare ca sa urmezi aceasta profesie, adica.. pana la urma toti am intanlit profesori ursuzi, enervati de fiecare greseala pe care prapaditul ala de copil din ultima banca o face si, toate acele greseli doar din cauza frici pentru ca nu s a pregatit. Trebuie intradevar sa indragesti ceea ce faci pentru ca sunt destule “defecte” care sa te tina departe de aceasra meserie, pornind de la salariu si pana la toata bataia de cap cu fiecare evel in parte(ca sa nu mai mentionam si parintii lor:)) . Oricum, toate meseriile au problemele lor, responsabilitatiile lor de luat in considerare… nimic nu e usor. Si in calitate de medic vei avea de a face cu nenumarati oamenii atat nervosi cat si tristi, frustrati, nervosi(lista continua) la fel si in calitate de avocat poate cu multi mai multi:)) pana si la un farmacist se striga dincolo de tejghea lucruri mai putin frumoase, cel putin in calitate de profesor o sa ai de a face cu mici persoane pierdute pe care ai onoare de a le forma.
Se spune ca educatia eprioritate nationala, iar meseria de programator nu este, nici cea de judecator nu este. Sa vedem ce inseamn asta in salarii… ca altfel cum sa vezi ce este si ce nu este prioritar pentru societate. Declaratiile am inteles ca tineau de epoca comunista (care apropo isi platea relativ bine dascalii), dar in ziua de azi e altfel?
Profesia de dascăl e foarte frumoasa dar locuri de munca nu prea exista. Cunosc tineri foarte mulți care dau examenul de titularizare ani la rand, obțin note mari, dar nu sunt titulari. Sa dai anual examen de titularizare, e o povara.
Te uzează, demotiveaza si demoralizeaza.Plus ca posturile de suplinire sunt asa cum sunt:masluite,furate si incorect repartizate.Desi normal ar fi ca legea sa fie lege peste tot.Cine se vede cu pâinea si cuțitul în mână uita de ce e acolo.Mai trebuie schimbați cu oameni care stiu sa respecte regulile si banii publici din care sunt plătiți.
Nu pot să îl contrazic cu nimic dar a fi profesor e mai presus de greutăți. Este despre a fi mereu prezent în viața școlii, să încerci să schimbi ceva acolo unde ești, să-ți fie drag să mergi la școală (nu la serviciu). E o meserie atât de interesantă, tot mereu se întâmplă ceva.