Interzicerea opționalelor plătite la grădiniță intră în atenția Consiliului pentru Combaterea Discriminării. Asztalos: Ministerul să asigure un cadru prin care să permită și alte servicii educaționale, peste standardul minim pe care îl oferă statul

6.240 de vizualizări
Interzicerea opționalelor plătite
Interzicerea opționalelor plătite Foto: Facebook/ Csaba Asztalos
Interzicerea de către Ministerul Educației a opționalelor plătite la grădiniță a intrat în atenția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Președintele instituției, Csaba Asztalos, a declarat pentru Edupedu.ro că “am primit o serie de semnale de la părinți”, după ce Ministerul a schimbat curriculumul de grădiniță și a interzis opționalele plătite, stipulând că acestea intră în norma educatoarelor. Părinții reclamă că sunt lovite astfel orele de limbă străină.

Eu am un semn de întrebare, pentru că dacă Ministerul Educației a justificat această măsură prin dorința de a elimina sau de a preveni discriminarea, atunci nu consider că e calea mai potrivită eliminarea tuturor opționalelor plătite. Ar trebui Ministerul Educației să asigure un cadru prin care să permită, peste standardul minim pe care îl oferă statul, și alte servicii educaționale, cum ar fi opționalele plătite. Și să ofere posibilitatea asociațiilor de părinți să facă asta, transparent”, a declarat Csaba Asztalos, pentru Edupedu.ro.

Interzicerea opționalelor plătite

Am primit mai multe semnale de la părinți și analizăm posibilitatea unei autosesizări sau cel puțin să formulăm o întrebare către Ministerul Educației”, a precizat președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Opționalele plătite de către asociațiile de părinți în grădinițe au fost interzise la începutul acestui an școlar, când Ministerul Educației a schimbat curriculumul pentru grădiniță. Documentul prevede că opționalele intră în norma educatoarelor, deci nu mai pot fi plătiți de către părinți profesori din afara grădiniței, și “poți să faci maxim unul pe săptămână”, a declarat în august, pentru Edupedu.ro, inspectoarea generală din Ministerul Educației responsabilă cu educația timpurie, Viorica Preda.

Întrebată de ce a interzis opționalele plătite în grădinițe, Viorica Preda a afirmat pentru Edupedu.ro că “lucrurile trebuie sa fie clare, din punct de vedere financiar. Dacă vin oamenii competenți din domeniul financiar și ne spun că nu exista soluții… Atâta vreme cât opționalul este trecut în planul de învățământ, toți copiii trebuie să beneficieze de acea activitate, deci de ce unele să fie plătite de părinți și altele nu? Dacă cineva ne dă o soluție fericită pentru acest lucru, noi suntem fericiți să o aplicăm”.

Se poate face și limba străină, noi am propus metoda CLIL (Învățarea integrată de conținut și limbă inspirată de pedagogia jocului – n.red.), este propusă în Metodologie. Colegii de la Constanța au experimentat-o și au extins-o de vreo 2-3 ani de zile, iar noi am propus-o ca una dintre variante pentru ceea ce se întâmpla până acum ca opțional de limbă străină cu bani de la părinți”, a continuat inspectoarea generală responsabilă cu educația timpurie.

Metoda CLIL “este o baie de limbă, în care copilul este introdus în timpul activităților. Există mai multe soluții de implementare și se poate face ușor, dacă știe cel puțin o colegă din gradiniță limba străină bine. Copiii de grădiniță nu trebuie să învețe limba străină ca la școală, ci sub forma unui joc cu următoarea regulă: dacă astăzi am vorbit despre “măr”, pot să le spun copiilor cuvântul și în limba străină pe care vor să o facă, la fel și culoarea lui, și forma. Sunt lucruri ușoare, care pot fi făcute de educatoarele care știu o limbă străină și au atestat, dar și de cele care au învățat limba străină în liceu”, a declarat Viorica Preda pentru Edupedu.ro.

Oficialul din Ministerul Educației a precizat atunci pentru Edupedu.ro că, dacă primăriile sau diferite ONG-uri au proiecte cu grădinițele și plătesc ele opționalele, “atunci nu este nicio problemă”.

Interzicerea opționalelor plătite – Ce prevede curriculumul pentru grădiniță:

“Metodologia de aplicare a Planului de învățământ pentru educația timpurie (…)

  • 30. Activitatea opțională intră în norma cadrului didactic și i se acordă o plajă orară de 0-1 activitate/săptămână. Activităţile opţionale intră în categoria activităţilor de învăţare, respectiv a celor pentru dezvoltare personală şi se includ în programul zilnic al copilului în grădiniţă. Programa unei activităţi opţionale poate fi elaborată de educatoare şi, în acest caz, va fi avizată de inspectorul de specialitate sau poate fi aleasă din oferta de programe opționale avizate de MEN sau de ISJ. Activităţile opţionale se desfăşoară în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
  • 31. Pentru încurajarea studiului limbilor străine, în această perioadă de dezvoltare a copilului, educatoarele pot face apel la abilitățile dobândite și atestate/certificate în perioada formării inițiale/continue și pot utiliza o serie de resurse specifice existente pe piaţa auxiliarelor didactice. De exemplu, se poate utiliza metoda CLIL (Content and Language Integrated Learning) sau curriculumul dezvoltat de o echipă de cadre didactice din România participante la proiectul Erasmus+ Bilingual Education: a step ahead (2015)” (pagina 13 din Curriculumul pentru educația timpurie 2019)
Orarul de la grădiniță – pentru grădinițele cu program normal
Orarul de la gradinita cu program normal / Foto: Monitorul Oficial
Orarul de la grădiniță – pentru grădinițele cu program prelungit
Orarul de la gradinitele cu program prelungit / Foto: Monitorul Oficial
DOCUMENT Descarcă de aici Noul curriculum pentru creșă și grădiniță

Curriculumul pentru cresa si gradinita 2019

Citește și:

2 comments
  1. Suma pe care o plateam era modică. Majoritatea părinților daca nu chiar toți din grădiniță, am fost revoltați de această decizie. Cum sa te gândesti ca o educatoare de la o grupa poate face engleza de 2 ori pe saptamana cu toate grupele, caci doar ea are atestat din toata gradinita. Si asta daca are atestat, altfel…. singura soluție este să stăm indiferenți sau sa înscriem copilul la o grădiniță privată. Cand scoti copilul de la gradinita, il duci afara sa se joace , nu sa meargă în particular sa faca si el 30 min de limba străină. Pana in acest an au facut engleza si erau foarte încântați. Erau mândri cand discutam si spuneau că ei stiu cum se spune in engleza. Nu era nimic forțat pentru ei. Era o joacă. Dar la ce atâta învățare. E mai simplu sa conduci niste dobitoace. Dezamăgitor!!!

  2. Felicitari pentru articol. Intr-adevar excluderea optionalelor din curriculum sau mai bine zis varianta pe care au gasit-o responsabilii din Ministerul Educatiei este nedreapta. Este o dovada ca de fapt nu intereseaza pe nimeni ca micutii nostri sa invete ceva in gradinite, este o masura care te determina sa duci copilul la o gradinita privata sau la un club privat unde sa invete o limba straina. De ce? Justificarea doamnei inspector ca parintii nu puteau plati e doar o scuza. Plateam 7 lei ora de limba engleza. 7 lei.. nu era o avere. Toti parintii plateau. Absolut toti. Si veneau profesori in gradinita. Nu doar ca invatau ceva, era o posibilitate pentru ei sa socializeze ( in cazul cursurilor de dans), sa se joace si altfel, sa faca altceva. Acum, toate acestea au fost eliminate. Sa ne spuna si noua mai-marii din minister care cred ca este binele pe care l-au facut copiilor nostri? Va spune noi, parintii: NICIUNUL.
    Speram ca lucrurile sa nu ramana asa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV România, caz unic în Uniunea Europeană și țările OCDE ca școlile să fie controlate de două organisme – inspectorate și ARACIP. „Ineficientă și împovărătoare pentru școli” dubla-inspecție e considerată „o piedică în implementarea reformelor”, într-un raport de diagnostic al OCDE

„O piedică în implementarea reformelor” asta reprezintă actualul cadru de inspecție școlară reprezentat prin controalele ARACIP și ale Inspectoratelor școlare, precum și menținerea lui în viitoarele legi ale Educației, Deca-Iohannis,…
Vezi articolul

Dezbaterile de formă pe legile educației, expuse chiar de ministrul Cîmpeanu. Doar puțin peste 50 de propuneri din cele aproape 1.500 înregistrate în perioada de consultare ar fi fost posibil desprinse în timpul celor 75 de întâlniri din calendarul prezentat de oficial

Ministerul Educației a înregistrat în total, până pe 25 august, în urma perioadei de consultări publice pe proiectele de legi ale educației, 1.486 de seturi de propuneri de schimbare a…
Vezi articolul

Theodor Georgescu, filolog: Limba latină ar trebui reintrodusă ca probă opțională de Bacalaureat pentru elevii de la uman / Cum poate fi, de exemplu, economia mai relevantă decât limba latină pentru specializarea de filologie?

Reintroducerea limbii latine ca probă opțională la examenul de Bacalaureat ar trebui să fie prevăzută în actualele proiecte ale legilor educației, susține Theodor Georgescu, filolog clasicist, conferențiar al Facultății de limbi…
Vezi articolul