Cadourile lui Iohannis, pe final de mandat: îi decorează cu ordinul „Steaua României” pe fostul ministru Sorin Cîmpeanu, demisionat în urma unui scandal de plagiat, și cu „Serviciul Credincios” pe Mihnea Costoiu, condamnat cu suspendare în dosarul Baza Cutezătorii, dar scăpat ulterior prin prescripție

2.921 de vizualizări
Colaj Edupedu.ro / Foto: Mihnea Costoiu/Facebook.com
Președintele Klaus Iohannis i-a decorat pe foștii miniștri de la educație Sorin Cîmpeanu și Mihnea Costoiu, pe fostul președinte ARACIS Mădălin Bunoiu, pe secretarul de stat Gigel Paraschiv, alături de alte nouă persoane, pentru contribuțiile aduse „la promovarea imaginii României în rândul statelor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (AUF)“. Liderul de la Cotroceni a semnat decretele de decorare luni, 18 martie 2024, la aproape 1 an și jumătate după ce Universitățile din Franța i-au cerut oficial lui Cîmpeanu să se retragă de la președinția Agenției Universitare a Francofoniei, ca urmare a acuzațiilor de plagiat care au dus la retragerea sa de la conducerea Ministerului român al Educației.

Ordinele au fost conferite într-o ceremonie organizată pe 19 martie 2024 la Clubul Diplomatic de către Ministerul Afacerilor Externe, de ziua francofoniei și la 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei, după cum a relatat fostul președinte al ARACIS, Mădălin Bunoiu.

Ceremonia de conferire a ordinelor naționale, la Clubul Diplomatic Român / Sursa foto: Madalin Bunoiu/Facebook.com

Cu jumătate de an înainte să-și finalizeze cele două mandate de președinte demarate cu scopul declarat de a construi „România educată“, „în semn de înaltă apreciere pentru contribuția excepțională avută la promovarea imaginii României în rândul statelor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național «Steaua României» în grad de Ofițer domnului Cîmpeanu Sorin Mihai, președintele Consiliului Național al Rectorilor și Președintele Agenției Universitare a Francofoniei (AUF)“, anunță Administrația Prezidențială.

Anunțul publicat de Administrația Prezidențială / Sursa foto: presidency.ro

Amintim că Sorin Cîmpeanu a demisionat pe 29 septembrie 2022 din funcția de ministru al Educației, la 4 zile de la publicarea în pressone.ro a unei anchete semnate de Emilia Șercan care arată că Sorin Cîmpeanu și-a însușit prin plagiat – într-un curs de specialitate – 13 capitole publicate anterior în mod repetat sub semnătura altor doi profesori de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București (USAMV-B). În scandalul de plagiat, în apărarea sa, Cîmpeanu a afirmat că materialele de lucrări practice „se partajează la nivelul colectivului” în „colective de mai multe cadre didactice care predau aceeași disciplină”. Acesta a comparat cursul plagiat de el cu instrucțiunile de la aparatul de cafea. În exclusivitate pentru Edupedu.ro, președintele Institutului Internațional privind Frauda Academică a declarat că în materialele de curs trebuie indicată mereu sursa, iar ISBN nu are legătură cu obligația citării. Vezi aici declarațiile integrale

Sorin Cîmpeanu / Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea

Demisia lui Cîmpeanu a venit la finalul unei veri în care a lansat în dezbatere două proiecte de legi ale Educației cu prevederi extrem de criticate. Cele mai multe critici s-au referit la articolele propuse pentru amnistierea plagiatorilor, la anularea ca obligatoriu a examenului de Evaluare Națională și introducerea unui examen doar la colegiile naționale, prevederi preluate în forme ușor schimbate de actualul ministru al Educației, Ligia Deca, în proiectele sale care au devenit legile educației „România educată“ (Sursa și detalii).

În octombrie 2022, Universitățile Franței, asociația care reunește instituțiile de învățământ superior franceze, i-au solicitat public fostului ministru al Educației Sorin Cîmpeanu să se retragă din funcția de președinte al Agenției Universitare a Francofoniei, în urma acuzațiilor de plagiat cu care este confruntat (Sursa și detalii).

De remarcat că Sorin Cîmpeanu a mai fost decorat tot de președintele Klaus Iohannis, în 2019, cu Ordinul Național Steaua României în grad de cavaler, iar în 2004 a fost decorat de Ion Iliescu cu Medalia „Meritul pentru Învăţământ”.

Un alt fost ministru decorat luni de președintele Klaus Iohannis este Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica București. Fostul ministru delegat cu învățământul superior în guvernul Ponta, Mihnea Costoiu a fost condamnat în primă instanță, în martie 2022, la 3 ani cu suspendare pentru abuz în serviciu pentru că, în 2009, când era secretar de stat al Ministerului Educației, ar fi semnat un document care a adus statului un prejudiciu de 10,79 milioane de euro, prin înstrăinarea bazei sportive școlare Cutezătorii. Costoiu a scăpat de dosarul „Baza Cutezătorii” în aprilie 2023 în urma deciziei Curții Constituționale privind prescripția faptelor. În noiembrie 2023, rectorul Politehnica București a fost obligat de Înalta Curte să achite prejudiciul de 267.000 de euro în dosarul „Baza Cutezătorii” (Sursa și detalii).

Mihnea Costoiu / Foto: INQUAM Photos – George Calin

Administrația Prezidențială anunță că pe 18 martie 2024, „în semn de înaltă apreciere pentru contribuția deosebită avută la promovarea imaginii României în rândul statelor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei, Președintele României a conferit: […] Ordinul Național «Serviciul Credincios» în grad de Ofițer domnului Costoiu Mihnea Cosmin, rectorul Universității Naționale de Științe și Tehnologie Politehnica București“.

Sursa foto: presidency.ro

Amintim că în martie 2022 rectorul Mihnea Costoiu, pe atunci ministrul Educației Sorin Cîmpeanu și președintele Klaus Iohannis au inaugurat construcția Casa Francofoniei, în campusul Universității Politehnica.

Klaus Iohannis, Sorin Cimpeanu si Mihnea Costoiu, la inaugurarea constructiei Casei Francofoniei, in campusul Universitatii Politehnica, în martie 2022 / Foto: Agerpres

Ce drepturi câștigă persoanele decorate de președinte, potrivit Legii 29/2000 privind sistemul naţional de decorații al României:

  • gradul de Ofițer al ordinului Steaua României este asimilat gradului de colonel
  • „prefecturile şi primăriile vor avea în vedere invitarea cu precădere a persoanelor decorate, domiciliate în raza lor de competenţă, la diverse manifestări comemorative, culturale, științifice sau sportive, pe care le organizează cu diferite ocazii“
  • „Cu prilejul zilei fiecarui ordin naţional, precum şi cu prilejul zilei Ordinului militar naţional Mihai Viteazul Preşedintele României organizeaza, prin grija Cancelariei Ordinelor, un Te Deum, urmat de o receptie, la care vor participa: Preşedintele României, cancelarul ordinelor, cavalerii ordinului naţional respectiv în grade superioare (Colan, Mare Cruce, Mare Ofiter şi Comandor), precum şi ultimele doua promotii ale gradelor de Ofiter şi Cavaler“.
  • Persoanele decorate vor avea asigurate gratuit și locuri de veci: Articolul 51 al Legii 29/2000 privind sistemul naţional de decorații al României prevede că „Pentru cinstirea memoriei cavalerilor ordinelor naţionale, în cimitirele existente în municipii şi oraşe se va rezerva, prin grija autorităţilor locale, un loc special pentru inmormantarea celor decorati din respectiva localitate“. „Costul parcelelor respective va fi suportat din bugetele primariilor. Locurile de veci vor fi puse la dispoziţie mostenitorilor legali în mod gratuit“.
Ierarhia decorațiilor naționale

Ierarhia decorațiilor naționale este următoarea, conform Legii 29/2000 privind sistemul naţional de decorații al României:

Ordinul Steaua României cuprinde 6 grade:
a) Colan;
b) Mare Cruce;
c) Mare Ofiter;
d) Comandor;
e) Ofiter;
f) Cavaler.

Ordinul Serviciul Credincios cuprinde 5 grade:
a) Mare Cruce;
b) Mare Ofiter;
c) Comandor;
d) Ofiter;
e) Cavaler.

Ordinul Pentru Merit cuprinde 5 grade:
a) Mare Cruce;
b) Mare Ofiter;
c) Comandor;
d) Ofiter;
e) Cavaler.

Vezi aici ierarhia tuturor decorațiilor

Comunicatul integral al Administrației Prezidențiale:

„Decrete de decorare semnate de Președintele României, Klaus Iohannis

18 martie 2024

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 18 martie 2024, o serie de decrete de decorare.

Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția excepțională avută la promovarea imaginii României în rândul statelor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Ofițer domnului Cîmpeanu Sorin Mihai, președintele Consiliului Național al Rectorilor și Președintele Agenției Universitare a Francofoniei (AUF).

De asemenea, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția deosebită avută la promovarea imaginii României în rândul statelor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei, Președintele României a conferit:

  • Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Comandor domnului Abdel Rahamane Baba-Moussa, Secretar General al Conferinței miniștrilor educației din statele și guvernele Francofoniei (CONFEMEN); domnului Yves Bigot, președinte director general al TV5 Monde; domnului Ștefan Grigore de Fay, consul onorific al României la Nisa; domnului Bruno Yves Fuchs, delegat general al Adunării Parlamentare a Francofoniei (APF); domnului Slim Khalbous, rectorul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF); domnului Eric Poppe, Reprezentantul Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) pentru Europa Centrală și de Est;
  • Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer domnului Costoiu Mihnea Cosmin, rectorul Universității Naționale de Științe și Tehnologie Politehnica București;
  • Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler domnului Bunoiu Octavian Mădălin, prorector al Universității de Vest din Timișoara, și domnului Paraschiv Gigel, secretar de stat în Ministerul Educației.

Totodată, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția importantă avută la promovarea imaginii României în rândul statelor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer domnului Mohamed Ketata, director regional Direcția regională a Agenției Universitare a Francofoniei (AUF) pentru Europa centrală și orientală.

În semn de apreciere pentru contribuția importantă avută la promovarea imaginii României în rândul statelor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler:

  • doamnei Spiță Doina Paula, Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, vicepreședinta Federației Internaționale a Profesorilor de Limba Franceză (FIPF);
  • doamnei Cosovanu Irina-Ofelia, președinta Asociației Române a Profesorilor de Limba Franceză.“ (Sursa)

7 comments
  1. Domnul EX-MINISTRU DEMISIONAR SI SENATOR SORIN CIMPEANU ESTE PREZENT SI AICI : 1) https://www.presshub.ro/universitatile-din-franta-ii-cer-lui-sorin-cimpeanu-sa-se-retraga-din-functia-de-presedinte-al-agentiei-universitare-a-francofoniei-242074/?fbclid=IwAR01VvyYMrS1XPjFNK7CjB8uGkWxZAb_pUKl2IAAcVqFESEC_01qrf0fwJ4 2) https://www.facebook.com/photo/?fbid=4521167261227745&set=a.509957632348748
    “Ambasadoarea Franţei în România #LaurenceAuer i-a conferit, vineri, însemnele de Comandor al Ordinului Palmes académiques domnului Sorin Mihai Cimpeanu, ministru al Educaţiei şi preşedinte al Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF). Această distincţie a fost acordată domnului Cîmpeanu de către ministrul francez al Educației, în decembrie 2020, pentru promovarea limbii franceze din funcţia de preşedinte al AUF.” Apare intrebarea legitima CU CE SE OCUPA DE FAPT PRESEDINTELE AUF IN CEL DE-AL DOILEA MANDAT AL SAU (ACESTA AVAND DURATA DUBLA FATA DE PRIMUL!) ??? Cu “promovarea limbii franceze” (in alte state decat Romania, asa cum reiese din absenta oricarei preocupari a Domniei Sale pentru soarta limbii franceze, timp de 30 de ani, in Romania), conform ex-Ambasadoarei franceze SEMme Lauer sau cu “promovarea Romaniei in statele francofone” (marea majoritate a lor fiind extra-europene, mai ales africane) conform Presedintiei Romaniei??? De remarcat ca, pentru ambele preocupari, dl.Senator a primit si decoratii, pe langa substantialele salarii si indemnizatii parlamentare/ ministeriale, plus frecventelor deplasari internationale … Intre timp, in Romania, limba franceza nu mai este LANGUE DE COEUR DES ROUMAINS (ca in ultimii 150 ani, pana prin anii 90 !!!) iar francofonii oficiali expatriati in Romania comunica tot mai frecvent cu romanii in limbile ….romana si engleza (invatate de ei!) … In plus, unii responsabili ai Institutului Francez din Romania (IFR) sustin – fata de romanii interesati de viitorul limbii franceze in tara noastra – ca “limba franceza este O MIZA ECONOMICA de prim ordin pentru Romania astfel incat de promovarea ei ar trebui sa se ocupe in primul rand Guvernul Romaniei”…. Francofonii noi veniti la sediul IFR nu cunosc faptul ca, in 1993, in Romania, erau cam de 2,5 ori mai multi elevi, studenti si profesori implicati in studiul limbii franceze, fata de cei implicati in studiul limbii engleze…. De remarcat si ca, dupa 30 de ani de DEZINTERES NEPASARE la nivel guvernamental fata de soarta limbii franceze in Romania – atat din partea Francofoniei internationale cat si a Ministerului Educatiei – acest raport pare sa se fi inversat, dar datele statistice precise aferente nu mai sunt publicate de Ministerul Educatiei fiind, probabil secretizate… Limba franceza mai supravietuieste astazi in Romania doar prin emisiunile TV5-Europe si Radio RFI-Romania/ 93,5 MHz (succesoare ale unor initiative romanesti in UPB – Radio Delta-RFI si TV Sigma – din anii 1990-1993), prin eforturile profesorilor romani de limba franceza din scoli (reprezentati de o asociatie experimentata si trainica), de Libraria francofona “Kiralina” din Bucuresti (o initiativa excelenta a unui fost ambasador al Frantei) si de vechii francofoni devotati din Romania (pentru care limba franceza a ramas LANGUE DE COEUR!) ajunsi acum la varsta senectutii (calificati pe nedrept de unii francofoni straini ignoranti ca fiind “inamici” ai altor limbi (mai ales ai limbii engleze!!), “paseisti” si/ sau “elitisti”). Nu mai avem publicatii romanesti tiparite (carti, reviste, ziare) in limba franceza, ghizii interpreti interni de limba franceza sunt tot mai rari, pana si evenimentele (conferinte, recitaluri, etc.) organizate tot mai rar la sediul IFR din Bucuresti, bd.Dacia 77 se desfasoara mai mult in romana/ engleza decat in franceza…
    Pana si supranumele de “Petit Paris” acordat candva Bucurestiului este tot mai putin cunoscut – sau chiar evitat – de francofonii straini care ne viziteaza….”Universitatea francofona” promisa in 2006 de fostul Presedinte Chirac al Frantei nu a fost realizata in Bucuresti…. In schimb avem o “Piata a Francofoniei” (situata in apropierea Palatului Parlamentului) si o cladire in constructie in campusul UPB (denumita publicitar “Casa Francofoniei” desi nu a fost finantata de Francofonie si nu va fi destinata exclusiv francofonilor)…. Toate acestea sunt clasicele noastre FORME FARA FOND caci limba franceza a pierdut si va continua sa piarda tot mai mult teren in Romania – din multiple motive REALE cunoscute doar unor conationali, prea putin numerosi… CUI PRODEST ????

  2. CE MAI INSEAMNA IN 2024 FRANCOFONIA PENTRU ROMANIA? Din pacate, la noi, tema/ subiectul “francofonie” este sistematic ocultat(a) de massmedia, guvernanti si decidenti. Massmedia noastra are (de 2 decenii) cu totul alte teme/ subiecte, presupuse a fi mult mai interesante si generatoare de audienta! O excelenta carte a unui parlamentar francez despre francofonie (comunitate) si Francofonie (institutii internationale) a fost tradusa si publicata in 1996, de o asociatie din Romania, LCCSRF (www.roumanie-france.ro), bucurandu-se de un legitim interes. Dar a fost unica! Prin anii ’90, aceeasi asociatie LCCSRF- care initiase in UPB cooperarea cu RFI si TV5 in scopul creearii unor posturi-scoala de radio si TV precum si aderarea Romaniei la ACCT (Agentia de cooperare culturala si tehnica, precursoarea AIF apoi OIF) – celebra anual Ziua/ Saptamana francofoniei prezentand publicului romanesc avantajele limbii franceze si ale francofoniei, unele state francofone, contributiile oamenilor de cultura si stiinta, francezi si romani, la patrimoniul universal…. Unii aflau astfel ca limba franceza a devenit in Romania, pe parcursul a cca 150 de ani, “LANGUE DE COEUR DES ROUMAINS” datorita calitatilor sale intrinseci (originea latina comuna cu cea a limbii romane, facilitatea/ placerea invatarii si utilizarii, utilitatea internationala in 5 continente, etc.) dar si datorita unor circumstante istorice ignorate azi (inlocuirea fostelor noastre limbi internationale si diplomatice traditionale, rusa si greaca, cu franceza, dupa Revolutia franceza datorita tot mai multor emigranti francezi prezenti in Moldova si Muntenia care ii invatau limba lor pe unii reprezentanti ai “elitelor” acelor vremuri, tot mai numerosii tineri din Romania care, dupa 1840, studiau – pe banii lor – in Franta si, revenind ulterior acasa, nu numai ca promovau si utilizau limba franceza dar si fondasera importante scoli superioare, pe modelul universitatilor franceze, precursoarele multor actuale universitati romanesti, rezistenta nedeclarata fata de obligativitatea invatarii limbii ruse in toate scolile romanesti, intre anii 1947-1965, multitudinea oamenilor de stiinta si cultura originari din Romania care au emigrat dupa 1945 in Franta, “tara drepturilor omului”, etc.) …. Atribuirea calificativului “francofon” unui anumit stat ar fi trebuit sa se realizeze, in conceptia noastra, NU pentru apartenenta la AIF/OIF/AUF (conditionata mai ales de plata cotizatiei!) ci exclusiv pentru masura in care limba franceza este utilizata/ invatata/ ameliorata/ promovata de populatia si decidentii acelui stat…. Dar, in peste 30 de ani, nu s-a efectuat in Romania vreun recensamant care sa evidentieze si numarul romanilor care cunosc si utilizeaza limbile straine, mai ales franceza! Singurele date statistice disponibile la noi, relativ usor, se refera (doar) la numarul elevilor care invata limba franceza!
    Din pacate, Ministerul educatiei si MAE au refuzat comunicarea cifrelor reale, actuale si complete privind macar numarul elevilor care studiaza limba franceza in Romania…. Dupa ce, un timp, pe un website oficial a fost afisata inselatoarea si ridicola informatie (preluata si de oficialii francezi !!!) “In Romania, 50% din elevi invata limba franceza ca prima limba straina si 50% ca a doua limba straina”, astazi se recunoaste ca (doar) cca 1,2 milioane de elevi (din total cati?) invata frumoasa limba a lui Moliere, fara sa se includa si numarul studentilor si al profesorilor implicati dar si fara sa se mentioneze numarul elevilor, studentilor si profesorilor implicati in studiul limbii engleze. Doar pentru comparatie, care – din pacate – astazi nu poate fi decat dezavantajoasa…
    Mentionez ca, in 1993 (anul aderarii Romaniei la Francofonie!!), existau in Romania, oficial, de circa 2,5 ori mai multi elevi, studenti si profesori implicati in studiul limbii franceze fata de numarul celor implicati in studiul limbii engleze!!! Limba franceza mai era pe atunci “LANGUE DE COEUR DES ROUMAINS”….
    Dupa 30 de ani este posibil si probabil ca aceasta proportie sa se fi inversat!!! Mai ales stiind ca, in 1995, administratorul AIF (Roger Dehaybe) ne-a declarat in scris “AIF nu are nici vocatia si nici mijloacele pentru a sprijini francofonia Romaniei”! Ulterior, OIF (aparuta in 2005 din AIF, cu scopul declarat de-a sprijini utilizarea limbii franceze in lume), si-a propus sa modifice statutul Romaniei, din beneficiar al fondurilor oferite de statele (bogate) ale “Francofoniei de Nord” in cel de furnizor al acestor fonduri (destinate statelor “Francofoniei de Sud” mai putin bogate, aparent!) … In consecinta, unicul proiect finantat de OIF doar pentru Romania privea acum 14 ani crearea unei … cafenele francofone la Bucuresti !!! … Fara comentarii!…. Astazi, unii reprezentanti ai francofoniei internationale afirma fara echivoc (atunci cand sunt intrebati de ce nu mai fac nimic pentru promovarea limbii franceze in Romania): “Limba franceza este pentru Romania o miza economica de prim ordin. Revine deci doar Guvernului Romaniei responsabilitatea promovarii limbii franceze in Romania!” Avand acum un ministru al Educatiei care a redevenit presedinte al AUF (pentru inca un mandat – de 4ani, de data asta) ar fi de asteptat ca Guvernul Romaniei sa intreprinda CEVA REALMENTE IMPORTANT pentru a atrage populatia (nu numai tineretul!!) Romaniei spre cunoasterea si utilizarea limbii franceze ca limba internationala de mare eleganta, frumusete si utilitate….
    Doar responsabilitatea principala a Pesedintelui AUF se refera la promovarea limbii franceze in STATELE LUMII avand in vedere estimarile francofone conform carora peste 2 decenii, cel putin 80% din zecile de milioane de vorbitori ai limbii franceze din toata lumea vor fi locuitori ai Africii… Romania francofona nici nu va mai conta… De mentionat ca in Algeria, tara francofona (avand acum peste 40 milioane locuitori) pe care o cunosc foarte bine din proprie experienta, comunicarea in limba franceza este mult mai dezvoltata decat in Romania, desi pentru algerieni aceasta limba este o “prada de razboi” si Algeria nu a devenit membra a OIF, AUF, etc… Motivatiile lor istorice sunt insa cu totul altele decat ale noastre…. Ce-i de facut? … “Le francais – langue de coeur des Roumains” trebuie sa dispara???? Asa cum doresc unii sa dispara si “Bucarest – Petit Paris”? Noi romanii ce dorim oare??? Sa avem noi si noi profitori si oportunisti decorati pentru o iluzorie implicare in scopurile Francofoniei sau sa terminam cu simulacrele, uzurparile si aruncarea in derizoriu a unor REALE valori pe baza carora s-a construit Romania ante si interbelica? De vizitat grupul FB bilingv LIGUE FRANCOPHONE DE ROUMANIE….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liga Studenților SNSPA, despre atacul liderului AUR, George Simion, la adresa studenților care protestează: Studenții nu au fost plătiți, obligați sau rugați să manifesteze. O fac din proprie inițiativă pentru păstrarea României într-o direcție democratică și europeană

Liga studenților SNSPA spune că „studenții SNSPA și ai altor universități prezenți la protest nu au fost plătiți, obligați, rugați sau întrebați de participarea la manifestările civice, ci aceștia o…
Vezi articolul