Lucrarea de licență, înlocuită cu examen scris din iulie 2024 la Facultatea de Litere a UB pentru studenții de la programul de Comunicare și Relații Publice / Ar urma să se revină la examene scrise și pentru licența la limba română și o limbă străină – surse

29.159 de vizualizări
Școala de profesori - Universitatea din Bucuresti / Foto: unibuc.ro
Universitatea din București / Foto: unibuc.ro
Studenții de la programul de Comunicare și Relații Publice (CRP) din cadrul Facultății de Litere a Universității din București, care sunt în anul III la ciclul de licență, vor susține în vară la finalizarea studiilor un examen scris, în locul lucrării de licență, după ce Senatul Universității din București a aprobat propunerea venită din partea Consiliului Departamentului de Științe ale Comunicării miercuri, 20 decembrie, potrivit surselor Edupedu.ro. Conform informațiilor noastre, se ia în calcul reintroducerea examenelor scrise și la programul de studii Limba și literatura română – o limbă modernă (LLR-LLM), care produce anual sute de potențiali viitori profesori de română și o limbă străină.

Studenții din anul III de la Comunicare și Relații Publice (CRP) ar fi fost informați despre modificarea parcursului de finalizare a studiilor și ar urma ca în iulie 2024 să susțină examenul scris în locul lucrării de licență.

În prezent, acest program de studii este singurul care își modifică forma de examen de finalizare a studiilor. Potrivit surselor Edupedu.ro, există discuții la nivelul Departamentelor de Studii Literare și de Lingvistică din facultate, iar profesorii din acestea ar urma să vină anul viitor în Consiliul facultății cu propuneri de modificare în modalitatea de finalizare a studiilor pentru studenții de la Limba și literatura română – o Limbă și literatură modernă (LLR-LLM). Schimbarea pentru LLR-LLM s-ar putea produce odată cu sesiunea de finalizare de studii din anul 2025.

În ceea ce privește studenții de la Litere, programul de studii de licență LLR-LLM, o soluție discutată ar fi ca studenții să susțină un examen scris de structura limbii și unul de literatură la limba română (A) și, la limba modernă (B), examen scris la una din disciplinele de practica limbii (Texte, Traduceri).

Viitorul model de organizare a examenelor este cel la care s-a renunțat temporar din vara anului 2020, în perioada de suspendare a cursurilor cu prezență fizică. Încă există discuții la nivelul Departamentelor de Studii Literare și de Lingvistică din facultate despre păstrarea lucrării de licență pe lângă examene.

„Efectul e dezastruos asupra absolvenților care au absolvit doar cu lucrare de licență. Nemaiavând exercițiul examenului scris, aceștia nu reușesc să ia examenul de intrare în învățământ”, spune un cadru universitar din domeniul filologic pentru Edupedu.ro despre motivarea reintroducerii examenelor scrise la finalul acestui ciclu.

Modalitățile de încheiere a unui ciclu de licență sunt reglementate în prezent prin ordinul de ministru (OME) 3.106 din 9 februarie 2022. Standardele agenției care acreditează și evaluează universitățile – ARACIS – privind evaluarea externă a calității academice la programele de studii universitare de licență și de master, actualizate după consultarea cu instituțiile de învățământ superior, pot fi accesate pe aracis.ro.

Citește și:
Fără lucrare de licență la Limbi Străine: Decizia facultății din cadrul Universității din București stârnește riposta a zeci de profesori și studenți / “Ne dorim cu toții în România specialiști care să aprecieze valoarea unei opere originale și să condamne furtul intelectual”
De ce a renunțat Facultatea de Limbi Străine la proiectul de licență? Consiliul facultății l-a “considerat în momentul de față irelevant”, a contat și că au existat lucrări plagiate la finalul ultimului an – decanul Laura Sitaru / Peste 180 de semnatari pentru scrisoarea deschisă împotriva eliminării lucrării de licență

23 comments
  1. Nenea . Ești cu capul pe umeri ? Ai nevoie de un psihiatru sau psiholog. Nu cunoști contextul, deoarece nu ai trecut pe acolo. Nici nu știi ce este aia o facultate. În cadrul lucrării de licență la Litere sau Limbi străine se vede dacă ai plagiat sau nu , deoarece temele sunt date special cu itemi și obiective clare și există platforme antiplagiat . Deciziile în facultăți sunt luate politic , asta dacă ai auzit de termenul ăsta. Probabil ești născut în vârf de munte , astfel nu se explică intervenția ta anormală. Dumneata cred că nici școală nu ai , iar dacă ai probabil ai dat o șpagă babană să te treacă clasa și pe tine . La tine gramatica e opțională. Nici praful de pe tobă nu îl stăpânești. Lasă abureala . Suntem sătui de troli plătiți să debiteze idioțenii paralele cu realitatea.

    1. Bună întrebare ! Învață pentru examene foarte mult și se știe lucrul ăsta. Filologii sunt în general serioși. De cumpărat le cumpără poate ăia de la alte facultăți.

  2. La noi (nu spui unde, dar in Romania) exista dintotdeauna lucrare de licenta si examen de licenta la litere; le-am pastrat si in timpul pandemiei, unde am dat oral, ca sa nu avem surprize. Studentii lucreaza enorm la lucrarea de licenta si fac cercetari interesante, care pun bazele celor de la master si doctorat (tot originale). Am respins studenti pentru un singur paragraf fara ghilimele. Se poate – si fara plagiat, si fara lucrari facute de altii. N-am dat faliment, nu ne-au ucis pilele studentilor, toata lumea intelege ca poti fi si serios. Stiu ca nu se intampla asa peste tot, dar se poate.

    1. Asa trebuie sa fie!
      E inadmisibil ca un student sa nu fie capabil la absolvire sa scrie o lucrare de licenta corecta si decenta (nu neaparat ceva unic si care sa “zdruncine” domeniul, ci macar ceva care demonstreaza stapanirea cunostintelor!). Asta e semnul ca absolventul poate profesa, altfel …a fost doar un caine prin apa!

      1. Studenții au niște profesori coordonatori care se presupune că îi îndrumă în realizarea lucrărilor.

        Nu înțeleg cum un astfel de profesor poate accepta ca studentul să vină la el, la sfârșitul semestrului, cu o lucrare scoasă din joben, cu o temă „inventată” de student pe ultima sută de metri. Tema se alege la începutul anului, iar studentul se presupune că lucrează la lucrare și interacționează cu profesorul tot acel an. La sfârșit profesorul dă cu subsemnatul și se angajează că lucrarea a fost elaborată de cel pe care l-a coordonat.

        Nu-i nevoie de examen, ci de implicare din partea profesorilor și responsabilizarea acestora.

      2. Nu vinde nimeni nimic . Eu vorba de Litere și Limbi Străine, nu de management și alte științe obscure. La Liter și Limbi Străine se observă imediat orice formă de plagiat, deoarece totul este evident.

    1. Da. Din păcate încearcă să schimbe regulile jocului și le face chiar și mai dure, deși există un regulament clar în aceste privințe. În România te aștepți la orice . Nu ne mai miră nimic .

  3. Haha ce ai fumat ?!! Se vede dupa logica si cum scrii cate parale faci. Lucrarile de licenta au ajuns nu numai plagiate dar si scrise de altii. Mai bine examen tip eseu pe o tema data si atunci se vede cat a invatat fiecare. De gramatica avem nevoie caci toti scriu si vorbesc anapoda.

    1. Nenea . Ai băut ceva spirtos ? Ai nevoie de un psihiatru sau psiholog. Nu cunoști contextul, deoarece nu ai trecut pe acolo. Nici nu știi ce este aia o facultate. În cadrul lucrării de licență la Litere sau Limbi străine se vede dacă ai plagiat sau nu , deoarece temele sunt date special cu itemi și obiective clare și există platforme antiplagiat . Deciziile în facultăți sunt luate politic , asta dacă ai auzit de termenul ăsta. Probabil ești născut în vârf de munte , astfel nu se explică intervenția ta anormală. Dumneata cred că nici școală nu ai , iar dacă ai probabil ai dat o șpagă babană să te treacă clasa și pe tine . La tine gramatica e opțională. Nici praful de pe tobă nu îl stăpânești. Lasă abureala . Suntem sătui de troli plătiți să debiteze idioțenii paralele cu realitatea.

    2. Utilizatorule Aristotel? Ai nevoie de un medic ? Habar nu ai pentru că nu ai trecut în nicio școală. Vorbești ca o țață în piață, fără logică și fără cultură ca majoritatea habarniștilor din țara asta .

  4. Haha, singurul lucru corect din ce spui este ca nu e corecta decizia in timpul jocului. In rest, esti praf…Ce treaba are Estul cu dictaturile, cu democratia, cu drepturile omului cu ceea ce scrie in articol. Ce-ai mancat stricat???

    1. Deștepților . Decanii și unii membrii ai instituției au legături politice în unele cazuri ! Nu știai acest lucru ? Ai trecut pe acolo ca să cunoști situația? Ești născut într-un glob de cristal ? Întreabă dmpe cineva de acolo și o să îți spună în față problema instituției!

    2. Utilizatorule Kq! Praf ești tu , pentru că nu cunoști situația. Când o să cunoști situația atunci o să poți deschide gura și o să înțelegi ceea ce am vrut să spun în realitatea.

  5. Bravo! Aplicati metoda si la medicina, drept si alte facultati importante din tara si va creste calitatea invatamantului superior.

    1. Varză cu carne este gândirea ta ! Exemplu de doi bani . Regulamentele specifică că este posibilă o singură formă de examinare! Fie examene sau lucrare de licență! Nu merg toate amândouă, deoarece nu este posibil din punct de vedere organizatoric și nici etic . E greu de priceput, baștane ? La medicină e cu totul altceva .La litere sau limbi străine nu moare nimeni dacă nu dă examen, la medicină e cu totul paralel.

  6. Abuz Abuz și iarăși Abuz . Nici măcar nu se dorește să se țină cont de faptul că ambele facultăți au impus cu forța așa-zisa ,, învățare online ,, care a fost o aberație fără precedent în istorie , iar acum tot ei îndrăznesc cu tot cu conducerea lor totalitară și comunistă să impună studenților două examene diferite + lucrarea de licență fix în mijlocul anului când totul era deja stabilit . Total inacceptabil ! Știm cu toții că există o forță din umbră de origine estică și comunistă care dorește în mod voit distrugerea drepturile internaționale ale omului . Democrația este efectiv călcată în picioare . Să înțeleg că vorbește ,, Estul,, prin intermediul ambelor facultății ? Susțin limitarea puterii Facultății de Litere și Limbi străine asupra societății și programei școlare preuniversitare și dizolvarea și scoaterea în afara legii a Academiei Române pentru abuzurile grobiene la adresa societății și a reformei occidentale ! Susțin scoaterea limbii române din programă pentru inutilitatea ei , înlocuirea ei cu literatura universală și cultura europeană și americană , dizolvarea limbii latine cu tot cu gramatica limbii române și cu tot cu propaganda istorică mincinoasă ! Susțin desființarea tuturor pseudoștiințelor care toacă banii publici, iar de asemenea în mod normal ar putea fi investiți în alte lucruri care ar putea salva vieți omenești ! Susțin desființarea tuturor pseudoștiințelor de la ghicit și numerologie până la gramatică și alte aberații omenești de domeniul SF care au distrus totul și au trădat democrația și drepturile omului ! Rușine să le fie !!!!!!!

    1. Subscriu primei părți a comentariului! Într-adevăr, conducerea poate fi catalogată drept totalitară, comunistoidă pentru mai multe motive (spre exemplu, pentru modalitatea de desfășurare a concursurilor didactice și de cercetare). De fapt, termenul corect ar fi “domnește”, nu “conduce”!

      1. Da. Sunt multe lucruri anormale.Au loc tot felul de ciudățenii. Cine este de acolo sau măcar a auzit de facultate câte ceva înțelege deplin situația, de aceea am și punctat unele lucruri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scrisoare deschisă a 56 de studenți de la Facultatea de Jurnalism a Universității din București, care semnalează „comportamentul abuziv” al unui profesor, membru în Comisia de Etică. Marian Petcu: Nu am spus niciodată orfan și prost unui student, ăsta a fost un calificativ în glumă că vor rămâne ignoranți dacă nu învață

Studenți ai Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea din București au trimis o scrisoare deschisă în care semnalează „comportamentul abuziv” al unui profesor. 56 de studenți spun…
Vezi articolul

VIDEO TEXT Proiectele de legi ale educației – prezentate de ministrul Ligia Deca luni: Master didactic cu bursă echivalentă salariului mediu brut, program național care să abordeze direct analfabetismul funcțional, salarizare progresivă menționată în lege / Evaluarea Națională – ca acum, admitere pentru 60% din locuri la licee căutate

UPDATE Ministrul Educației, Ligia Deca, a prezentat, luni, cele două proiecte de legi consolidate ale educației, lansate în dezbatere publică în vara anului trecut. Prezentarea a fost făcută într-o conferință…
Vezi articolul

Cât de importantă este supravegherea timpurie a dentiției copiilor și de ce sunt importanți „dinții de lapte”. Medicul rezident Antinia Simion: Pedodonția, ramura stomatologiei care câștigă tot mai mult teren

Problemele de dentiție ale copiilor tind să devină tot mai importante pentru părinți, indiferent că este vorba despre „dinții de lapte” sau despre dantură permanentă. În Uniunea Europeană, rata medie…
Vezi articolul