Școlile pot depune o nouă cerere la inspectoratele județene pentru a obține bani pentru programul „Săptămâna Verde” în acest an școlar, chiar dacă activitățile se desfășoară în 2026, spune profesoara Iuliana Căplescu, consilier în Ministerul Educației

Școlile mai pot depune un nou formular la inspectoratele școlare pentru a primi bani alocați programului „Săptămâna Verde” pentru acest an școlar, 2025-2026, chiar dacă activitățile sunt programate abia în…
Vezi articolul

Doar 4 licee cu predare în limba română din 20 ar urma să mai funcționeze în regiunea Cernăuți, din 2027, după reorganizarea aprobată de consiliul regional. Comunitatea românească din Ucraina reclamă măsura

Numeroase licee cu predare în limba română din regiunea Cernăuți, Ucraina, vor fi desființate începând cu 1 septembrie 2027, ca urmare a reorganizării sistemului de învățământ aprobată de Consiliul Regional…
Vezi articolul

Președintele Nicușor Dan spune că reprezentanții universităților trebuie să se implice mult mai mult în dezbaterile privind bugetul și legile importante: Există doar voința de comunicare, nu există interfața

„În momentul în care statul român dezbate bugetul sau legi importante, nu numai despre educație, ci despre economie, despre corespondența între educație și economie, eu cred că reprezentanții mediului academic…
Vezi articolul

Daniel David: Am văzut în spațiu public ideea că am interzice concursurile sau olimpiadele la nivelul învățământului primar. Nu se pune problema în acest sens

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, spune că olimpiadele pentru clasele primare „pot fi organizate fără implicarea directă a Ministerului, ci de către asociații științifice, profesionale sau alte organizații”. Precizarea…
Vezi articolul

Cristina Ghițulică, directorul general al Agenției responsabile cu asigurarea calității în universitățile din România – ARACIS, a fost numită președinte ENQA, Asociația ce reunește instituțiile de profil din Europa / E prima femeie care ocupă această funcție

Membrii Adunării Generale a Asociației Europene pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (European Association for Quality Assurance in Higher Education – ENQA) au ales-o în funcția de președinte al organizației…
Vezi articolul

Material susținut de Fundația World Vision Romania și Fundația OMV Petrom

Formarea educatorilor pentru comunicarea cu părinții este esențială, spune profesoara Simona Stan Constantinescu: grădinița nu mai e considerată un loc unde copilul e dus și lăsat, iar copiii simt că vocea lor este auzită și părinții înțeleg ca avem același scop

„Există o imagine adânc înrădăcinată despre grădiniță, aceea de loc unde copilul este dus și lăsat. Pe măsură ce părinții participă la ateliere și dialoguri, totul devine mai firesc. Conversațiile…
Vezi articolul

Bursele sociale acordate studenților în ultimii 5 ani – mult sub nivelul cuantumului minim necesar și sub cuantumul ce ține cont de toate cheltuielile de trai, arată o analiză a Alianței organizațiilor studențești / Veniturile studenților – „alcătuite în proporție de 57% din contribuția părinților”

Bursele sociale acordate studenților în ultimii cinci ani au fost sub nivelul cuantumului minim calculat independent de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și mult sub cât ar…
Vezi articolul

Peste 160 de elevi au cerut înscrierea la școli în județul Bistrița-Năsăud în 2024-2025, după ce s-au întors din străinătate / Majoritatea sunt elevi de clase primare întorși din Germania și Spania – raport al inspectoratului școlar

Peste 160 de elevi care au locuit în alte țări au cerut înscrerea la școli din Bistrița-Năsăud, potrivit Raportului privind starea învățământului pe județ, în 2024-2025, publicat recent de inspectoratul…
Vezi articolul

Nu cred că cei care au conceput orele remediale obligatorii pentru ciclul primar s-au gândit efectiv la copii. Nu s-a gândit nimeni la copii – Corina Dina, profesor învățământ primar

Orele remediale impuse prin Legea Bolojan, câte două pe săptămână pentru fiecare învățător, „nu au fost gândite realist și nu sunt în interesul copiilor”, spune profesoara Corina Dina, de la…
Vezi articolul

Concursurile pentru posturi vacante în universități sunt suspendate în 2026, dar examenul de promovare se poate organiza pentru posturile „ale căror atribuții nu se regăsesc în altă structură organizatorică” / Doctoranzii se pot angaja pe perioadă determinată – Notă a Ministerului Educației

Prevederile Legii 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan, coroborate cu cele din Legilor educației și din alte acte normative fac ca ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante să fie…
Vezi articolul

Elevii de clasele primare sunt excluși explicit de la orice olimpiade și concursuri școlare, prin proiectul de regulament-cadru, de către Ministerul Educației

Ministerul Educației propune, prin proiectul de regulament-cadru lansat luni, 20 octombrie 2025, eliminarea elevilor din ciclul primar din rândul participanților la olimpiade și concursuri școlare. Potrivit documentului, competițiile școlare –…
Vezi articolul

Rezidențiat 2026. Peste 1.500 de studenți la Medicină cer ministerelor Educației și Sănătății să anunțe până pe 22 noiembrie bibliografia și modul de desfășurare a concursului: „Nu vrem să aflăm în aprilie că se schimbă tot”

Studenții care vor absolvi Medicina în 2026, alături de colegi din promoțiile anterioare, au lansat o petiție semnată deja de peste 1.500 de persoane, prin care solicită Ministerului Sănătății să…
Vezi articolul

Pregătirea pentru Evaluarea Națională de clasa a VIII-a ar trebui să înceapă din clasa a V-a, spune profesorul de Matematică Alin Danciu: Este important să le arătăm elevilor cum se aplică în viața reală ceea ce le predăm (P)

Clasa a VIII-a este, fără îndoială, cea mai intensă din ciclul gimnazial. Programa trebuie parcursă integral, iar examenul final se apropie cu pași repezi. Profesorii de matematică resimt din plin…
Vezi articolul

Fondul de burse pentru studenți s-a apropiat de necesar, în ultimul deceniu, doar în 2017, iar finanțarea de bază a universităților a crescut strict simbolic în ultimii cinci ani – analiză a Alianței organizațiilor studențești / ANOSR: Prevederile legale privind finanțarea rămân ținte fără un plan pentru a fi atinse

Evoluția finanțării de bază a universităților și a fondului de burse pentru studenți este marcată de creșteri „simbolice” și „lipsite de o regulă sau un raționament”, semn că „educația nu…
Vezi articolul

Directorul Centrului de Cercetări Biologice din Sălaj, ce ține de Universitatea Babeș-Bolyai, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu și fapte de corupție – a plătit o cercetătoare timp de 2 ani fără ca ea să lucreze la centru

Cosmin Sicora, fost director al Centrului de Cercetări Biologice din Jibou, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, de către Tribunalul Sălaj, pentru abuz în serviciu și…
Vezi articolul

Daniel David: Părerea mea este că rectorul unei universități n-ar trebui să fie implicat în partide politice și cu atât mai puțin în conducerea unor partide politice

Implicarea liderilor universitari în politică rămâne o zonă gri în România, afirmă ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. Prezent joi, 16 octombrie, la Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual,…
Vezi articolul

Val de ironii ale profesorilor, la propunerea universitarilor de a obliga studenții să facă 2 masterate pentru a putea preda în gimnaziu și liceu: O să căutați profesori și prin Sri Lanka! / Vor veni râuri-râuri pentru 40 de lei ora de predare și respect nemărginit / Universitarii au nevoie de bani / Plus centura neagră la karate pentru serviciul pe școală și ședințele cu părinții

Propunerile repetate lansate de mai mulți profesori universitari către ministrul Educației, într-o dezbatere a Academiei Române, de a modifica Legea astfel încât viitorii profesori din gimnaziu și liceu să fie…
Vezi articolul

În „Săptămâna Verde” și „Școala Altfel” nu sunt permise excursiile internaționale, fără documentație, transmite ISMB. Deplasările trebuie să aibă un caracter preponderent educativ și să fie finanțate de școală sau prin asociațiile de părinți

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a precizat într-o adresă trimisă școlilor privind organizarea programelor „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”, că nu sunt permise excursiile internaționale, „în absența documentației și aprobărilor…
Vezi articolul

Camelia Lepădat, ISMB, despre „Școala altfel” și „Săptămâna verde”: Activitățile trebuie să se desfășoare în școală, în localitate sau în zonele apropiate. Plecările în străinătate, fără aprobările legale, constituie abateri de la lege

Camelia Lepădat, inspector școlar pentru comunicare la Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), a declarat că activitățile din săptămâna „Școala altfel” și din „Săptămâna verde” „trebuie să se desfășoare în cadrul…
Vezi articolul

Două masterate obligatorii pentru studenții care vor să devină profesori de gimnaziu și liceu – este propunerea avansată de directorul DPPD Cătălin Glava, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, într-o dezbatere la Academia Română: Soluția este modificarea legii. Un masterat de specialitate și unul didactic ar fi poate versiunea cea mai fezabilă

Obligativitatea parcurgerii unui masterat de specialitate de către studenții care vor să devină profesori în școlile gimnaziale și licee, pe lângă masteratul didactic obligatoriu deja prin lege, este propusă de…
Vezi articolul

Zero grădinițe de stat noi, în București, în ultimii 7 ani, perioadă în care numărul grădinițelor private le-a depășit pe cele de stat cu aproape 50% – analiză / Lista grădinițe private 2025 București, pe sectoare

În București erau 124 de grădinițe de stat în acest an, potrivit Raportului privind Starea învățământului din București 2024-2025, prezentat de Inspectoratul școlar al Municipiului București, marți, 14 octombrie. Numărul…
Vezi articolul

Material susținut de Bookster

Elevii și profesorii din județul Alba pot împrumuta gratuit cărți și resurse educaționale în limbile română, engleză, franceză, maghiară și germană / Directorul Liceului Teoretic Teiuș: Proiectul „Bookster în școala ta” aduce plusvaloare pentru actul educațional și resurse noi în școală

Elevii și profesorii din județul Alba pot împrumuta gratuit cărți și resurse educaționale în limbile română, engleză, franceză, maghiară și germană, livrate chiar la școală, prin intermediul platformei Bookster. Marius…
Vezi articolul

România este printre statele UE care „au un nivel de libertate academică sub medie”, arată un raport al France Universités, o asociație care reunește președinți de universități și instituții de învățământ superior

Un raport francez dat publicității miercuri indică regrese îngrijorătoare în ceea ce privește libertatea academică în întreaga lume, transmite AFP. România se numără printre statele UE care „au un nivel…
Vezi articolul

Un modul de formare pentru cadrele didactice universitare este în discuție la Universitatea din București, anunță Romiță Iucu, președintele Consiliului de Analiză Strategică al UB

Universitatea din București discută înființarea unui modul de formare pentru cadrele didactice universitare, în plus față de modulul psihopedagogic pentru viitorii profesori din preuniversitar și față de masteratele didactice și…
Vezi articolul

Vom verifica în prima inspecție tematică modul în care se organizează orele remediale, pentru că cele 2 ore de activități trebuie să figureze distinct în orar, spune Florian Lixandru, inspector școlar general București

Șeful ISMB, Florian Lixandru, a spus că la prima inspecție tematică în școli, inspectorii vor verifica modul în care se organizează orele remediale. Este vorba despre obligativitatea învățătorilor de a…
Vezi articolul

Florian Lixandru, șeful ISMB, despre activitățile plătite de părinți în Săptămâna Verde și Școala Altfel: Au dreptate să se plângă. Cei care nu respectă vor suporta consecințele / Vom transmite precizări utile pentru directori în București, miercuri

Inspectorul general Școlar al Municipiului București, Florian Lixandru, a spus că miercuri, 15 octombrie, școlile din Capitală vor primi o informare cu privire la modul în care trebuie să desfășoare…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Cinci fișe didactice explicate de profesorii care le-au aplicat la clasă, plus reacțiile elevilor și sfaturi practice pentru profesorii care vor să încerce să discute despre viață, alegeri bune și bani după metoda LifeLab, cu peste 400 de materiale gratuite – VIDEO

Zeci de profesori s-au întâlnit pe 23 septembrie 2025 la ZBOR Hub Constanța pentru un eveniment LifeLab dedicat educației financiare aplicate în mod interdisciplinar și transdisciplinar, cu exemple concrete de…
Vezi articolul

Zile întregi pierdute în hârtii de către directori, profesori și secretari de școli, câștigate pentru elevi prin folosirea Platformei Viva: documentele pentru toate comisiile, adeverințe, procese-verbale și toată legislația la zi, plus sprijin tehnic permanent (P)

În peisajul educațional modern din România, realitatea zilnică pentru directori, secretari și administratorii financiari este adesea copleșitoare. Ei depun un efort imens nu doar pentru a oferi o educație de…
Vezi articolul

„În 2-3 ani vom intra pe o pantă descendentă care nu își va mai reveni” în evoluția demografică a României, ceea ce impune „să investim mai mult în educație, în prevenirea abandonului școlar și universitar” – rectorul Politehnica Timișoara, Florin Drăgan

„Problema principală este că în doi-trei ani vom intra pe o pantă descendentă care nu își va mai reveni”, din punct de vedere al evoluției demografice în România, apreciază, într-un…
Vezi articolul

Școala Altfel prinde viață la Dino Parc Râșnov: știință, tehnologie și dinozauri în mișcare / NOU Expoziția realizată în colaborare cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” (P)

Un prădător marin reînvie după 180 de milioane de ani, iar dinozaurii animatronici transformă lecțiile în aventuri interactive. În cadrul programului Școala Altfel din acest an școlar, Dino Parc Râșnov…
Vezi articolul

Trei sferturi dintre tineri spun că au trecut prin situații în care au afișat fericire online, deși erau triști, iar peste jumătate au teamă să-și exprime părerile în public – studiu BCR/Cult Research în proiectul Zbor

Tinerii din generația Z sunt încrezători în sine, dar vulnerabili în fața presiunilor online. Potrivit „celui mai amplu studiu despre încrederea și autonomia tinerilor”, realizat de Cult Market Research la…
Vezi articolul

Rectorul Universității Babeș-Bolyai, Adrian Petrușel, în cazul problemelor de la Facultatea de Matematică, ai cărei studenți sunt trimiși la cursuri în afara orașului: „încercăm să aducem o serie de activități” în celelalte spații, Facultatea să vină cu soluții pe termen scurt, mediu și lung

Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) a Universității Babeș—Bolyai din Cluj-Napoca, ai cărei studenți au fost trimiși, de la începutul acestui an școlar, să urmeze cursuri într-o locație greu de…
Vezi articolul

Anca Florea, directoarea adjunctă a Colegiului Național „B. P. Hasdeu” din Buzău: Am parcurs raportul QX. Sunt lucruri generale, dar haideți să mergem să vedem realitatea din școli – metodologii foarte stufoase care nu au aplicabilitate, un sistem hiperpolitizat în care directorii sunt numiți de multe ori pe alte criterii decât cele ale competenței

Directoarea adjunctă a Colegiului Național „B. P. Hasdeu” din Buzău spune că realitatea din școli este una diferită de cea din rapoarte și studii. „Am parcurs raportul QX. Sigur, sunt…
Vezi articolul

Universitatea din București a fost sancționată cu avertisment pentru că a discriminat-o pe o masterandă cu dislexie și care avea nevoie de modalități adaptate de predare și examinare – decizie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

Universitatea din București a fost sancționată contravențional cu avertisment pentru discriminare în cazul unei studente la masterat, înscrisă la Facultatea de Matematică și Informatică, potrivit unei decizii a Consiliului Național…
Vezi articolul

Model educațional unic în România, lansat de American International School of Bucharest (AISB): Global Impact Diploma (GID) – o cale academică inovatoare care le permite elevilor să creeze schimbări în lumea reală (P)

Educația la AISB pășește în viitor: American International School of Bucharest anunță cu mândrie lansarea Global Impact Diploma (GID), o cale academică inovatoare care le permite elevilor să creeze schimbări…
Vezi articolul

Educație prin film. Elevii, profesorii și părinții sunt invitați la proiecțiile „Fără aer” și „Cea mai fericită fată din lume”, în regia lui András Táborosi și a lui Radu Jude, pe 15 octombrie și 5 noiembrie, la Cinema ARTA din Cluj-Napoca / Anca Caramelea, curatoare: Selecția de filme oferă ocazii de comunicare și colaborare în beneficiul copiilor

Cinema ARTA a lansat toamna aceasta un program complex de educație prin film, dedicat copiilor, profesorilor, consilierilor școlari, părinților. Concret, copiii și adulții din jurul lor sunt așteptați pe 15…
Vezi articolul

Zeci de studenți din Cluj-Napoca l-au primit cu proteste pe ministrul Daniel David: Hai afară, fuga e ușoară! / Ministrul – acuzat că a refuzat să iasă la discuții cu manifestanții din cauza ploii

Mai multe zeci de studenți au protestat, la sfârșitul săptămânii trecute, în timpul unei vizite a ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, la Cluj-Napoca, potrivit Observator News și mai multor…
Vezi articolul

Prima „infrastructură națională de Inteligență Artificială” – AI Factory este anunțată de Politehnica București și Institutul de cercetare în informatică București, ca proiect strategic

Prima „AI Factory” din România, o infrastructură națională de Inteligență Artificială, va fi construită de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București și de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în…
Vezi articolul

Cele 18 documente pe care le au de pregătit educatoarele din grădinițe și creșe, în anul școlar 2025-2026, prevăzute în scrisoarea metodică a Ministerului Educației și Cercetării: de la planificarea săptămânală și până la dovezi ale participării la activități de formare continuă

Documentele necesare educatoarelor din grădinițe și creșe sunt enumerate în scrisoarea metodică pentru educația timpurie, an școlar 2025-2026, document trimis de Ministerul Educației și Cercetării către inspectoratele școlare. Este vorba…
Vezi articolul

Asta Film Junior 2025: Proiecții de filme și documentare pentru elevi de toate vârstele, concurs de benzi desenate și ateliere de storytelling și educație media pentru adolescenți, în perioada 20-24 octombrie la Sibiu

Filme pentru elevi de peste 6 ani dar și pentru adolescenți, documentare despre natură, concursuri și ateliere, la Asta Film Junior 2025, în perioada 20-24 octombrie la Sibiu. Astra Film…
Vezi articolul

Cristian Preda, fost europarlamentar și fost decan la Universitatea din București, a fost ținta unor acuzații de autoplagiat în volume de acum două decenii / Comisia de Etică nu confirmă acuzațiile: a fost doar o „neglijență regretabilă” / Preda: Un caz de „hoțul strigă hoții”, legat de practici uzuale în care a lipsit „o precizie redacțională perfectă”

Profesorul Cristian Preda, fost europarlamentar, fost decan al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din București (UB) și fost candidat la funcția de rector al acesteia, a fost acuzat…
Vezi articolul

Proiect pilot „Strada Școlară”: Străzile din apropierea a două școli din județul Mureș sunt închise pentru mașini în fiecare dimineață, între 7:30 și 8:05. Copiii sunt lăsați de părinți în locuri stabilite de unde sunt preluați de voluntari care îi duc pe jos, în siguranță, la școală / Administratorul orașului Reghin: Copiii abia așteaptă dimineața să stea de vorbă între ei până ajung la școală

„Stradă Şcolară” este un proiect pilot de 4 săptămâni implementat de Primăria Reghin care presupune închiderea traficului rutier a două porţiuni de străzi din apropierea Şcolii Gimnaziale „Alexandru Ceuşianu”, în…
Vezi articolul

Profesorii sunt îndrumați să discute cu elevii despre adicțiile de droguri și alcool, să inițieze dezbateri, iar părinții sunt sfătuiți despre semnele unor eventuale dependențe în două ghiduri metodologice lansare de Autoritatea pentru Politici în domeniul Drogurilor și Ministerul Educației și Cercetării

Două ghiduri metodologice de prevenire a adicțiilor în rândul elevilor au fost lansate de Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor (ANPCDDA) și Ministerul Educației…
Vezi articolul