Cea mai scurtă săptămână de cursuri din acest an școlar, doar 3 zile. De joi încep liberele pentru Sfântul Andrei și Ziua Națională

5.241 de vizualizări
Foto: © Svetlana Ivanova | Dreamstime.com
Elevii și profesorii încep luni, 27 noiembrie, cea mai scurtă săptămână de școală din acest an școlar, de doar trei zile. Aceștia vor merge la cursuri până miercuri inclusiv, urmând ca joi, 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, și vineri, 1 decembrie, de Ziua Națională, să rămână acasă, fiind nelucrătoare prin Codul Muncii.

Următoarea vacanță este cea de Crăciun și începe pe 22 decembrie. Cu alte cuvinte, de luni, 4 decembrie, când se întorc la școală după cele două zile libere legale și weekendul 2-3 decembrie, elevii și profesorii mai au 3 săptămâni de cursuri. În aceeași zi, vineri, 22 decembrie, se termină și modulul 2 din anul școlar curent, prevede structura anului școlar 2023-2024 stabilită prin ordinul de ministru (OME) 3.800.

Până la finalul anului 2023, adică exclusiv în modulul al doilea, elevii trebuie să aibă câte 3 note la disciplinele cu mai mult de 2 ore pe săptămână, potrivit unei adrese a Ministerului Educației din 4 septembrie 2023. Dintre aceste note, cel puțin una se recomandă să fie acordată în urma unei evaluări scrise, după cum se arată în document.

La disciplinele cu o oră pe săptămână sau două ore pe săptămână, elevii vor avea la sfârșitul modulului al doilea câte 2 note, dintre care se recomandă ca una să fie de la o evaluare scrisă.

Anul școlar 2023—2024 este structurat astfel:

Modulul 1 – de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023;

  • Vacanță de toamnă: 28 octombrie 2023 – 5 noiembrie 2023

Modulul 2 – de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023;

  • Vacanță de iarnă: 23 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024

Modulul 3 – de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

  • Vacanță de schi: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024

Modulul 4 – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024;

  • Vacanță de primăvară: 27 aprilie 2024 – 7 mai 2024

Modulul 5 – de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024;

  • Vacanța de vară: 22 iunie 2024 – 8 septembrie 2024.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024;

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024;

Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor terminale, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024;

Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.

Spre deosebire de acest an școlar, „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 11 septembrie 2023-26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, la decizia școlii, în module diferite.

Art. 4. — (1) Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 11 septembrie 2023—26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

(2) La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, se organizează activități de instruire practică urmărind și scopul acestor programe.

(3) La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, se organizează activități de instruire practică.

  • Profesorul Cătălin Ciupală este de părere că ideea de structurare modulară a anului școlar este „foarte defectuoasă și nu se potrivește deloc cu ceea ce avem noi în școală”. Acesta a spus că „modulele nu sunt corelate cu unitățile de învățare”, ceea ce creează dificultăți de învățare pentru elevi.

Foto: © Svetlana Ivanova | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Iar vor sări unii cu hate-ul… „Toate-s vechi și nouă toate”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Andreas Schleicher, fondatorul PISA: 40% din statele OCDE au sisteme de bonusuri pentru a stimula performanța profesorilor / Dacă vreți să impuneți criterii de performanță în salarizarea cadrelor didactice, folosiți cât mai multe criterii posibil, pentru că dacă puneți unul singur, acela va fi corupt

Salarizarea bazată pe performanță este „una dintre cele mai dificile dileme cu care se confruntă orice sistem de educație“, a spus Andreas Schleicher, directorul Directoratului pentru Educație al OCDE, unul…
Vezi articolul

Lăsați profesorii să fie profesori - campanie Edupedu.ro pentru debirocratizarea muncii cadrului didactic

Încheierea notei la purtare, o nouă situație birocratică, semnalează un profesor de la un colegiu național: Trebuie să alerg prin școală să prind toți profesorii clasei, cu care nu am orar comun, ca să-mi semneze procesul verbal cu notele fiecărui elev

Nota la purtare pe fiecare modul este o nouă situație birocratică pentru un diriginte, semnalează un profesor de la un colegiu național, care dorește să-i păstrăm anonimatul. „Trebuie să alerg…
Vezi articolul