Cîmpeanu: Nu voi accepta ca deciziile să fie luate, cu privire la evaluarea elevilor, spre exemplu, de către părinţi şi elevi. Evaluarea se face de către profesori, vacanţa va fi diminuată cu o săptămână

13.826 de vizualizări
Foto: gov.ro
Evaluarea se face de către profesori, „nu voi accepta ca deciziile să fie luate, cu privire la evaluarea elevilor, spre exemplu, de către părinţi şi elevi”, a declarat luni ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, citat de Agerpres. Acesta a spus că programa pentru examenele naționale „a fost deja adaptată, în sensul unei sinteze”.

„Programa pentru examenele naţionale de anul acesta a fost deja adaptată, în sensul unei sinteze, unui minim necesar, în condiţii cu totul speciale pe care le traversăm şi dacă viitorul pe care nu-l putem anticipa niciunul dintre noi va impune o revedere a acestor modificări, Ministerul Educaţiei va face şi acest lucru în interesul elevilor. Important este să găsim acel echilibru între nevoia de pregătire a elevilor şi cea de siguranţă sanitară. (…)

În anul şcolar 2019 – 2020 s-au scos bloc capitole din materie, în anul şcolar 2020-2021 s-au scos nu bloc, ci acele noţiuni care au fost considerate a nu fi de primă importanţă pentru pregătirea elevilor de către colective de profesori de specialitate, nu de către reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei sau ai unei asociaţii de părinţi”, a spus Sorin Cîmpeanu, luni, într-o declaraţie de presă.

  • Ministrul a mai spus că nu va face „concursuri de popularitate” pentru că unii elevi şi părinţi îşi doresc un anumit lucru.

„Nu voi accepta ca deciziile să fie luate, cu privire la evaluarea elevilor, spre exemplu, de către părinţi şi elevi. Evaluarea se face de către profesori (…). Vacanţa va fi diminuată cu o săptămână, (…) este singura variantă care poate răspunde solicitării elevilor de a nu pierde nicio zi de şcoală fără să decaleze examenele naţionale. Este o variantă care se aplică doar pentru elevii din învăţământul gimnazial şi liceal, anume să înceapă pe 3 ianuarie.

Grădiniţele şi învăţământul primar vor putea să înceapă pe 10 ianuarie. Recuperarea se va face pe baza săptămânii ‘Şcoala Altfel’, pentru că întregul an şcolar, din păcate, a fost altfel”, a menţionat Sorin Cîmpeanu.

Vor fi disponibile testele pe bază de salivă în cursul săptămânii viitoare în școlile din România, a mai anunțat ministrul Educației.

Despre data de 8 noiembrie, data la care – teoretic – se încheie vacanța forțată, ministrul a spus că dacă în jumătate de țară vom avea o situație cu rata de infectare foarte scăzută, fără cazuri de infectare în școli, acele școli vor funcționa cu prezență fizică – “Vom avea consultări cu cei din Ministerul Sănătății pentru a vedea exact modul în care va începe școala pe 8 noiembrie”, a precizat Cîmpeanu.


9 comments
    1. Subscriu: DEMISIA !!!

      Cat timp acest “sinistru” se afla pe un scaun din Guvernul Romaniei , populatia dispare in viteza maxima (zeci de mii pe luna)!!

      Asa ca: Trezirea, dragi romani!

  1. Demisia jos cu tine.Tu iei decizii pentru toată lumea nu te consulți cu nimeni .Asa imi doresc eu sa nu te bucuri de sărbătorile si de orice eveniment din viața ta!

  2. Mai normal decat sa batjocoriti vacanta cea mai asteptata, cea de iarna, sa prelungiti anul scolar cu o saptamana.
    Nu e nimic daca se decaleaza examenele nationale cu o saptamana, fara mofturi daca v-a placut sa fortati o tara intreaga la vacanta fortata.
    Nu aveti dreptul sa sacrificati vacanta elevilor din clasele 5-7 si 9-11,precum si sa puneti sula in coastele profesorilor, ca sa corecteze de Crăciun si de Revelion tezele!

  3. Să vedeți prezență între 3 și 7 ianuarie ! Păi , liceenii nici măcar nu își revin după Anul Nou ! Bașca Sfântul Ion … Este foarte bine gândită treaba asta, recunosc. Ministrul nu are consilieri ? Hai, el e departe de realitate , dar nici consilierii nu gândesc ? M-au sunat câțiva elevi de clasa a XI-a și a XII-a , fericiți , nevoie mare .”Doamna , ne-am vaccinat !” Cum așa , deodată ?! ” Daaaaa….Am rezervat o cabană / ne cazăm la o pensiune și nu ne primesc fără vaccin ” Și când e distracția ? “De pe 2 / 3 până pe 6 / 7” . O să bată vântul în clase în prima săptămână .

  4. Dacă nu asculți sau măcar nu ai bunul simt sa iei in considerare deciziile elevilor, parintilor si profesorilor, atunci la ce mai esti ministrul nostru?????????? Da-ti demisia si du-te la capsuni in Spania…

  5. Dar noi, parintii, trebuie sa acceptam toate modificările aberante privind structura anului școlar? Cred ca majoritatea parintilor își programează concediile în funcție de vacantele copiilor, iar acum Campeanu le-a dat peste cap. Ca sa nu mai zic ca anunra schimbările de azi pe mâine…

  6. Nu te lasi.Trebuie sa tai neapărat din vacanta de iarna.Asa se întâmplă mereu,ăi mari fac ce vor,ăi mici, accepta…si mai si îndura uneori.
    Asa ai facut si cand ai spus ca domne, că trebuie scoala fizic,ca nu stiu ce,dupa au început cazurile sa creasca si mai mult, apoi ati bagat o vacanta pe gat elevilor (unul din motive este lipsa de bani,poate)dar vreau sa zic,mereu ati facut ce ati vrut si uneori nici de sfatul specialistilor n ati ascultat.Deci nu,de dezvoltare a digitalizarii educatiei nu vorbim ca nu e cazul,ca nu se poate.Nu progresăm si noi intr un domeniu,NIMIC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Facultatea de Economie din Iași a mărit cu până la 1.500 de lei taxa de studii „fără nicio consultare prealabilă a studenților sau măcar o simplă informare a studenților reprezentanți”. LSE Iași: Dat fiind contextul economic generat de pandemie, studenții de la taxă ar putea renunța la facultate

Consiliul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor Iași a aprobat, vineri, în ședință, o propunere de creștere a taxelor de școlarizare cu sume cuprinse între 1.000 (pentru studenții de la…
Vezi articolul

Șerban Iosifescu, agenția care acreditează școlile: After school-urile organizate în regim privat nu sunt supuse vreunui proces de autorizare sau acreditare / Președintele ARACIP, în septembrie: Sute de grădinițe ilegale în București, mascate în centre pre/after school

Autoritățile au închis toate școlile și grădinițele din cauza pandemiei, dar au lăsat deschise creșele și after school-urile. Cele mai multe after school-uri funcționează în sistem privat, însă numărul exact…
Vezi articolul