Constantin Șerban, fostul învățător liberal acuzat de abuzuri asupra elevilor săi, prezentat de oficiali PNL drept unul dintre organizatorii Forumului Educației de la Iași, în care ministrul Cîmpeanu și-a susținut proiectele de legi / Cîmpeanu îi ceruse demisia după scandalul de anul trecut

3.891 de vizualizări
Constantin Șerban / Foto: reporteris.ro
Fostul învățător ieșean acuzat de abuzuri îndreptate împotriva elevilor săi, Constantin Șerban, membru în Consiliul Județean Iași din partea liberalilor, este prezentat în mai multe postări pe Facebook drept unul dintre organizatorii Forumului Educației de la Iași. Evenimentul organizat de PNL și desfășurat sâmbătă l-a avut în centrul atenției pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a susținut în fața audienței locale proiectele de legi ale educației. În urmă cu un an, Sorin Cîmpeanu îi cerea demisia profesorului Constantin Șerban, în urma apariției unor înregistrări în care acesta putea fi auzit abuzând elevii.

Deputatul Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, a publicat încă din 3 august, cu câteva zile înaintea conferinței, un set de fotografii cu “specialiști din cadrul PNLIași și Asociația Profesorilor Liberali Iași, în vederea finalizării ultimelor pregătiri organizatorice pentru Forumul Educației La Iași 2022”. Printre persoanele prezentate în fotografii este și Constantin Șerban. 

Acesta apare și într-un mesaj publicat de Alexandru Muraru în ajunul conferinței, despre discuțiile la nivel local pe tema “ultimelor amănunte organizatorice” pentru Forumul Educației.

Un alt membru PNL Iași, Andrei Dascălu, care se prezintă membru al echipei organizatorice a evenimentului pe teme de educație, a publicat la rândul său un set de fotografii de la forum, fotografii în care apare și Constantin Șerban.

Context

Ziarul local 7iași.ro a publicat pe 1 martie 2021 mai multe înregistrări audio din timpul unei zile de școală, cu lecțiile susținute de învățătorul Constantin Șerban la clasa a II-a. Unul dintre părinți a înregistrat ziua de școală, după ce mai mulți părinți au spus că elevii au fost loviți și după ce în noiembrie a fost acuzat de abuz fizic și psihic față de o elevă, notează publicația citată. În înregistrare se pot auzi zgomote de lovitură, însoțite de amenințări precum: „te ia mama dracului… (…) Băi tu nu auzi, fir-ai al dracului, tu nu auzi! (…) Vin și te iau de niții ăia!! (…) Pe el dacă-l iau de urechi spune acasă că a avut dreptate domnu’…”.

Demisia lui Constantin Șerban a venit a doua zi după ce ministrul Educației și-a declarat “ferma convingere că profesorul de învățământ primar din Iași, acuzat de fapte de abuz verbal și emoțional față de elevii de clasa a II-a, își va da demisia. Nu tolerez nicio atitudine de abuz fizic sau emoțional din partea niciunui cadru didactic”, a anunțat atunci ministrul Educației. 

Potrivit surselor Edupedu.ro, învățătorul Constantin Șerban este un apropiat al fostului șef al PNL Iași, Costel Alexe, fost ministru PNL al Mediului și actual șef al Consiliului Județean Iași, trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție sub acuzația săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu în legătură cu numirea unui director interimar al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași. Acesta este al doilea dosar în care Costel Alexe a fost trimis în judecată. În 20 iunie, șeful CJ Iași a fost trimis în judecată de DNA, pentru luare de mită și instigare la delapidare, el fiind acuzat de procurori că a cerut șpagă tablă în valoare de aproape 100.000 lei.

Citește și:
PNL defilează la evenimentele locale cu un fost învățător care a fost acuzat anul trecut de abuz fizic și verbal asupra elevilor
Constantin Șerban, învățătorul înregistrat abuzând elevii săi și sancționat pentru lovirea unei fete de clasa a II-a, își continuă liniștit cariera politică în PNL. Deputatul Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, se afișează în imagini pe Facebook alături de acesta
UPDATE Demisie a directoarei școlii din Iași unde a fost angajat învățătorul liberal acuzat de abuzuri asupra elevilor de clasa a II-a / Învățătorul Constantin Șerban a demisionat vineri dimineață
ULTIMA ORĂ Sorin Cîmpeanu: Am ferma convingere că profesorul din Iași își va da demisia / Este inacceptabil ca un cadru didactic dovedit că a săvârșit fapte de abuz verbal și emoțional față de elevi să continue activitatea

16 comments
  1. @maria: am fost cobaii învățământului de stat și nu îl susțin absolut deloc. Susțin învățământul privat

  2. @maria: un exemplu elocvent, învățătoarei de la Colegiul Național “Matei Basarab”, din Slobozia, care a distrus psihic și moral o generație de copii. Știu că vor fi pe aici, o grămadă de idioți, care vor încerca să o apere (cum fac majoritatea cadrelor didactice unele cu altele, în loc să îi apere pe copii)

    1. >>Copiii, care învățau la niște școli foarte bune din capitală,
      >>învățătoarei de la Colegiul Național “Matei Basarab”, din Slobozia,
      >> Sunt niște persoane foarte importante și nu vreau să le divulg numele

      Nu vă bat obrazul, pentru că ar fi degeaba. În mintea d-voastră, toate aceste idei veninoase sunt justificate, pentru că insistați să apăreți cu un comentariu (sau mai multe) la fiecare subiect legat de orice din învățământ. Dar nu puteți da exemple concrete, veniți cu exemple facile și forțate (probabil luate din presă, nu știu cine e ”învățătoarea din Slobozia” și nici nu mă interesează să caut, pentru că în învățământ sunt 300000 de persoane și un caz sau chiar mai multe nu sunt egale cu toți acești oameni! E ceva ce dvs pare să vă scape.)

      Acuzați că există profesori ”la colegii bune din capitală” care au agresat/abuzat/discriminat elevi din (aflăm acum) familii ”bune” (dacă erau din familii sărace și-ar fi meritat soarta, ce doriți să insinuați?) și pe care chiar dvs, familia, prietenii, cunoștințele, etc, i-ați îndepărtat pentru totdeauna din sistem… Iar acum vă eschivați sub scuza că ”sunt oameni importanți, nu le pot da numele”. Adică situațiile fie nu există (foarte probabil), ori, dacă există/au existat, acești oameni au abuzat de pozițiile lor pentru a face niște învârteli românești. Totuși, în presă (din care văd că vă luați exemplele) nu apar știri despre profesori de la colegii din capitală ”dați afară din învățământ”. Chiar așa?

      Oricum, discuția n-are sens. V-am cerut un exemplu concret pentru a vă susține afirmațiile, ați venit cu o aluzie la un caz despre care ați aflat din presă, nu din experiență personală, dar probabil veți continua să denigrați întreg corpul profesoral pentru a vă refula niște frustrări care vă aparțin. Fiecare face ce dorește, până la urmă. Sper doar ca cei care comentează pe aici și vă întâlnesc des să aibă acum o idee despre cât de fundamentate sunt părerile dvs. O zi bună.

  3. @maria: căutați pe net. Prefer să păstrez confidențialitatea vis-a-vis de aceste cazuri. Sunt niște persoane foarte importante și nu vreau să le divulg numele

  4. @mircea: cunosc destule cazuri, de la mine din familie și dintre prieteni, care au avut probleme cu profesorii. Copiii, care învățau la niște școli foarte bune din capitală, erau înjosiți la propriu, umiliți și slavă Domnului, părinții au reușit, ca acei profesori să fie dați afară din învățământ și să nu mai predea niciodată, dar ca de obicei, voi profesorii, vă protejați între voi, în loc să îi protejați pe copii

    1. Dați, vă rog, 3 exemple concrete de profesori pe care dvs sau familia/prietenii/cunoscuții ”i-ați dat afară din învățământ.” Așa ați dobândi credibilitate.

      Sau 1 exemplu. E destul și atât.

  5. Bună ziua, tuturor! Am fost elev al domnului profesor Constantin Șerban și vă mărturisesc sincer că este un bun cadru didactic dar are câteva ieșiri…poate necontrolate sau poate datorită unor convingeri de ale domniei sale… Ceea ce doresc să vă spun este că acele cazuri de abuz sunt reale și sunt multe și dese, de-a lungul anilor. Este violent uneori cu elevii. Chiar eu am fost lovit de el, peste ceafă, peste mâini…știți modelul comunist….de-ți rămânea semne. Trebuia să stăm toți ca sfinții în clasă, era extrem de autoritar. Nu pot uita când în clasa a 2 a, m-a agățat în cuier la propriu…că nu eram cuminte. :))) Poate domnia sa este bine intenționat dar are metode neortodoxe de a educa elevii…

  6. In creierul dvs.obsedat de denigrarea cu orice pret a ministrului Campeanu va inchipuiti ca el se ocupa de CV-ul tuturor colaboratorilor sau caratorilor de serviete care misuna pe langa sau in interiorul PNL!Cam asta e competenta voastra fe intoxicatori tip securist!

  7. Un exemplu clasic de lichea in scoala ieseana. Si nu e singurul. Era la un pas sa fie inspector general pe Iasi(are curajul Serban sa-si arate foaia matricola de liceu si mediile de la Petre Andrei???). … va imaginati ca se va face treaba cu astfel de ,,profesionisti PNL,, ? Tot aiurea vom merge, ca pana acum

  8. Auzeam cum ziceau unii mari susținători ai profesorilor, că vezi doamne, ce oropsiți sunt profesorii și uite cum, unii dintre ei, care au făcut abuzuri împotriva copiilor sunt puși în funcții de conducere în comisii, de către “onor” domn ministru. Așa că nu am niciun fel de milă pentru profesori, pt că nici nu merită nici un fel de respect, unii dintre ei

    1. Pensionarul PNList a fost pus ”în funcție” de partidul care i-a acoperit faptele cât timp a fost parte a sistemului. Cică partidul care nu voia pesedizarea învățământului – pesemne voia penelizarea lui și doar asta.

      Doamnă dragă, aveți atâta ură și dăruire în a învinovăți corpul profesoral de toate tarele și problemele pe care NU le poate rezolva (personajul în cauză, de exemplu, a fost numit politic pe unde a fost numit; e parte a sistemului doar pentru că alte personaje politice încă îl susțin. Profesorii cu care lucrează nu au cum să îl înlăture pentru că 1. și directorul școlii unde lucra a fost probabil numit politic și 2. unii ca dvs lucrează cu sârguință în distrugerea oricărei formă de respect și autoritate pe care o mai pot avea profesorii, astfel ca prin proteste de orice fel să poată lua atitudine împotriva unor astfel de situații).

      V-am mai citit comentariile de până acum (presupunând că e vorba de aceeași persoană), niciunul nu vede nimic bun în învățământ. Spuneți că nu sunteți parte a sistemului, că nu aveți tangențe cu învățământul, dar vă consumați timpul și energia denigrând tot ce se poate denigra, generalizând tot ce nu trebuie generalizat, acuzând profesorii de situații create de administrație și politic…

      Vă bănuiesc că sunteți fie ceea ce pe internet se numește ”trol”. Chiar și așa… Exagerați grosier.

      1. Frustrata Oana, de unde știi tu că “sunt extrem de rari…”? Ai făcut statistici, ai cunoscut tu mii de profesori ca să poți trage astfel de concluzii? Ești o manipulatoare și un troll, cum spunea cineva mai sus.

      1. @moskva: sunt extrem de rari profesorii care merită să fie lăudați, care sunt interesați strict de copii și de educarea acestora, care chiar dacă ministerul învățământului, nu le oferă salarii mari, nu se plâng și vin cu drag la școală și se ocupă de copii, pe când ceilalți (majoritatea), nu vin la școală, decât pentru a avea unde se duce, ca să nu plictisească acasă și nu vor decât salarii mari și muncă cât mai puțină, eventual deloc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Desființarea inspectoratelor școlare, stabilită pentru 2025. Ordinele de ministru privind organizarea și funcționarea Direcțiilor Județene și înființarea Birourilor județene ARACIIP, care le preiau atribuțiile, au termen 30 mai 2025

Desființarea Inspectoratelor Școlare Județene este stabilită pentru 2025. Ordinele de ministru privind organizarea și funcționarea Direcţiilor Judeţene de Învăţământ Preuniversitar, DJIP si înființarea Birourilor Judeţene ARACIIP (Agenţia Română pentru Asigurarea…
Vezi articolul