Elevii legitimați pot participa la Olimpiada națională a sportului școlar (O.N.S.Ș.), potrivit Ordinului pentru modificarea Regulamentului de organizare și desfășurare a competițiilor sportive școlare

2.761 de vizualizări
Foto: © Denys Kuvaiev | Dreamstime.com
La Olimpiada națională a sportului școlar (O.N.S.Ș.) au dreptul de participare toți copiii și elevii din unitățile de învățământ preuniversitar înscriși, la data de 1 octombrie a anului școlar în care se desfășoară competiția, în registrul matricol al unității de învățământ pe care o reprezintă, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Astfel, a fost modificat alineatul 1 al articolului 3 din Regulamentul de organizare și desfășurare a competițiilor sportive școlare.

Înainte se puteau înscrie doar elevii care nu erau legitimați la disciplina sportivă pentru care participă, la unitățile de/cu învățământ sportiv, la palatele și cluburile elevilor, la clasele cu program sportiv sau la alte structuri sportive, pe tot parcursul anului competițional (1 septembrie-31 august). Această prevedere a fost eliminată.

„Art. 3. — (1) Ministerul Educației, prin Direcția generală învățământ preuniversitar, organizează și coordonează în fiecare an școlar, sub denumirea «Olimpiada națională a sportului școlar» (O.N.S.Ș.), competiții sportive școlare. La acestea au dreptul de participare toți copiii și elevii din unitățile de învățământ preuniversitar înscriși, la data de 1 octombrie a anului școlar în care se desfășoară competiția, în registrul matricol al unității de învățământ pe care o reprezintă.

Elevii din centrele de excelență și centrele olimpice, școlarizați temporar în unități de învățământ din localitățile în care funcționează acestea, au drept de participare numai pentru unitățile de învățământ de unde provin și sunt înmatriculați.”, conform ordinului publicat.

O altă modificare face referire la articolul 25, cu privire la participarea copiilor și elevilor la Olimpiada națională a sportului școlar ce este condiționată de anumite prevederi. Concret, alineatul (1), litera b) va avea următorul cuprins: 

„b) prezentarea cărții de identitate sau a pașaportului în original. Pentru elevii care nu au împlinit vârsta de 14 ani sau au împlinit vârsta de 14 ani, dar nu au primit cartea de identitate până la data începerii fazei competiției, se prezintă certificatul de naștere în copie eliberată de unitatea de învățământ, conform cu originalul;”.

Potrivit ordinului, se abrogă următoarele: la articolul 11 – alineatele (3) și (4); la articolul 25 – alineatul (1), litera e).

Foto: © Denys Kuvaiev | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. Era mai bine venită hotărârea dacă era publicată la 1 octombrie, așa ar fi putut participa și legitimații, nu acuma când deja se joacă etapele județene și legitimații nu au mai participat.

  2. Rușine celor care își bat joc de copiii noștri! Asemenea tâmpenii nu întâlnim în nicio țară civilizată… să schimbi regulile în timpul jocului. Este incredibil ce se întâmplă in acest minister… cu inspector general de religie care răspunde de sport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sute de studenți din căminele Universității Ovidius din Constanța, lăsați fără apă caldă până pe 1 decembrie / Rectorul Dan Iliescu: Eu cred că e vorba de câteva zile / Schimbăm cazanele de încălzire, să vedem partea bună. În Constanța nu este așa de frig

Sute de studenți cazați în cămine ale Universității Ovidius din Constanța (UOC) sunt lăsați fără apă caldă și căldură de o săptămână și vor mai sta așa până pe 30…
Vezi articolul

Foarte mulți elevi au, să zicem, media 9.50 la Matematică, în generală, și la Evaluarea Națională iau 6, spune Cristian Hatu, președintele Centrului de Evaluare și Analize Educaționale: Asta spune ceva de cum se dau notele. Noi avem multe școli în care trei sferturi din note sunt peste 9

Cristian Hatu, președintele Centrului de Evaluare și Analize Educaționale, a declarat că foarte mulți elevi au media 9.50 la Matematică, în gimnaziu, iar la Evaluarea Națională iau 6. „Asta spune…
Vezi articolul

Șefii Centrului Național de Evaluare și ai Comisiei Naționale de Bacalaureat invitați să dea explicații la comisia de învățământ din Senat, marțea viitoare, în cazurile de suspiciune a scurgerilor de subiecte de examen, anunță senatorul USR Ștefan Pălărie

Șefii Centrului Național de Evaluare și ai Comisiei Naționale de Bacalaureat invitați să dea explicații la comisia de învățământ din Senat, marțea viitoare, în cazurile de suspiciune a scurgerilor de…
Vezi articolul